Voi ce ati fi facut?

[Jane Says]

În prealabil postat de delia31

Sau oare Dumnezeu ne fereste sa nu ajungem in asemenea situatii critice, tocmai pentru ca stie ca suntem tot la nivel de abecedar, nicidecum la darul deosebirii gandurilor si dreapta socotinta?

Cam asa ..
Oho, nici nu vreau sa-mi imaginez hatzisurile .. De ex cand am citit textul mi-am adus aminte de pustnici care aproape ca se sfintisera dar a venit Lucifer si le-a furat toata truda, insuflandu-le slava desarta si punandu-i sa isi faca rau iar ei din inselare, crezand ca le vorbeste Dumnezeu sau Inger, se sinucideau. Nu e cazul in povestea relatata de tine dar, daca as fi in situatia aceea, sigur m-as gandi la pustnici si as ingheta tot osciland si rugandu-ma sa ma lamureasca El cumva daca e de la El sau inselare.

Ma gandesc totusi ca Dumnezeu apreciaza lucrurile simple si concrete si ca intr-o asemenea situatie, stiindu-ma lucru slab, nu mi-ar vorbi direct ci mi-ar da cumva intuitia faptului ca solul e la 2 m sub mine, scutindu-ma de dileme in genul celei de mai sus. Cred ca genul acesta de "minuni" si glasuire se intampla foarte frecvent, zilnic, in viata fiecaruia :)

[5s5t6e7f8]

Cind il chemi pe Dumnezeu nu mai are loc celalalt linga tine.

[Jane Says]

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

Eu nu ma incred aproape niciodata cand vine vorba de fineturi, pentru ca nu e doar "minte" ci sunt si multe patternuri preluate aiurea de la altii, puterea obisnuintei, urme adanci ale pacatelor comise etc.

Cred ca modul corect de a ne folosi de minte e in doua trepte: in prima faza, Doamne curata-mi mintea de toate gunoaiele adunate pana acum in ea si Doamne invata-ma indreptarile Tale ca de la mine nimic bun si adevarat nu am. In a doua faza: ne suflecam manecile la neuroni si ne vedem de treaba sperand ca facem/gandim bine. Sperand, dar neavand certitudinea..

Ca tot era vorba de trancaneala :D