De ce nu avem dreptul sa judecam pe altii

[Mihnea Dragomir]

Eu cred că există două citate biblice rău folosite. În schimb vehiculate până la saţietate: "Dumnezeu este iubire" şi "să nu judeci".
Acest comandament, "să nu judeci pe aproapele tău", aşa cum îl înţeleg eu, ne cere prudenţă în a aprecia starea sufletului aproapelui nostru. Atât în vremea vieţii sale, cât şi, mai ales, după plecarea lui dintre noi. Noi, de fapt, nu ştim dacă sufletul cuiva este viu sau mort pentru Dumnezeu, adică nu avem acces, aşa cum numai El are, la "nucleul interior" al aproapelui nostru. Despre cutare vecin, care o viaţă a trăit în beţie şi desfrâu, noi nu ştim dacă s-a mântuit ori dacă este damnat. Tot ceea ce ştim, de fapt, este că adeseori s-a îmbătat şi adeseori şi-a înşelat nevasta. Dar, poate că nu a cunoscut gravitatea unor asemenea lucruri şi, necunoscând-o, poate că nu a fost vina lui. Noi nu putem fi perfecţi în a deosebi cât este ignoranţă vinovată şi cât este ignoranţă invincibilă. A auzit el Cuvântul Domnului, cum că nu vor intra în rai beţivanii şi desfrânaţii şi l-a rejectat, sau poate că nu l-a auzit ? Dacă nu l-a auzit, această neauzire e din vina lui sau nu a auzit fiindcă nu a vrut să audă ? Nu putem şti, nu trebuie să judecăm. Dar chiar şi dacă a auzit Legea şi a respins-o, poate că s-a căit în ultimul ceas al vieţii şi poate că şi lui, precum tâlharului din dreapta, Domnul i-a spus "Astăzi vei fi cum Mine în rai!". Nici chiar despre Ceauşescu, ori Stalin, noi nu putem afirma cu absolută certitudine că sunt damnaţi. Numai despre sfinţi putem spune în mod sigur că sunt "la masa împărăţiei". Şi despre un singur om putem bănui cu un oarecare temei biblic că este în iad. În rest, nu ştim, nu putem judeca.

Ce NU înseamnă "să nu judeci" ? La ce NU se referă acest comandament ? Asta mi se pare mai important, aici se face confuzie adesea. "A nu judeca" nu înseamnă a confunda patima cu virtutea. "A nu judeca" nu înseamnă că hoţia este alceva decât hoţie şi nu înseamnă că acela care face hoţii este altceva decât un hoţ. Nu am dreptul ca, în numele principiului "să nu judeci", să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă zi... Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat "să nu îl judec". Eu ştiu cât e de important pentru sufletul lui să nu fure, ori, dacă a făcut-o, să realizeze mai întâi eroarea pentru ca să se poată căi şi să găsească iertare. Eu nu pot să îl las aşa, ca şi când dacă se mântuie ori nu îmi e totuna, ori chiar ca şi când mi-aş dori damnarea lui perpetuă, din pricină că el, sau alt hoţ ca el, mi-a furat mie portofelul odată. La rândul meu, îmi doresc ca cei care mă iubesc să nu mă lase în mlaştina greşelii şi, zicând că nu mă judecă, să mai mă împingă un pic, prin neintervenţia lor, spre înec. Ci îmi doresc să îmi deschidă ochii la timp, ca să mă pot salva: ce dovadă mai mare de iubire îmi pot dori de la aproapele meu ?

Pe scurt, eu cred că "a nu judeca" înseamnă a nu judeca starea sufletului într-un caz particular, nu înseamnă a nu face judecăţi morale.

Toti "judecam" mai mult sau mai putin, insa cand vine vorba de practici ale oamenilor care incalca principiile e tare greu, nu poti sa te duci sa spui unuia "Nu mai face cutare lucru ca nu e bine". Mai rau o sa faca daca spui asa, pe principiul "Ce, ma inveti tu pe mine?"

Ma impresioneaza cum Mantuitorul a reusit doar prin atitudinea Sa, printr-o privire, prin cateva cuvinte sa aduca pe drumul cel bun doi nenorociti ai vremii, vamesii Matei si mai apoi Zacheu, astia jupuiau pielea de pe oameni, erau urati de toata lumea, dar care confruntati cu atitudinea necondamnatoare a Domnului au parasit vechile obiceiuri. Au inteles ceea ce multi dintre noi nu inteleg pana in ziua de azi, anume ca iertarea lui Dumnezeu nu iti da dreptul sa mergi mai departe pe drumul pavat cu pacate pe principiul "Lasa ca imi cer iertare". Daca gestul de iertare al lui Dumnezeu nu este suficient ca sa lasam in urma practicile rele, ma tem nici frica de iad, nici vreo amenintare, chiar cu moartea nu vor reusi.

Sa uram pacatul, dar sa iubim omul, de multe ori e greu sa delimitam pe unul de altul.

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu am dreptul ca, în numele principiului "să nu judeci", să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă zi... Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat "să nu îl judec". .

Daca vezi pe celalalt ca face raul si nu ii spui ,nu e o ne-judecare ,ci asa dupa cum spui,este chiar un pacat . Este un pacat impotriva milosteniei sufletesti ,pentru ca nu te ingrijesti de mantuirea aproapelui .
Dar lucrurile sunt extrem de fine.
De exemplu ,sa zicem ca suntem in campania electroala si strigam la ceilalti "Hotilor,a-ti devalizat tara ".Avem dreptate caci aceea chiar fura.Dar tu,partidul tau nu fura? Tu nu ai facut aceleasi pacate despre care atragi atentia celuilalt?
Deci,calea e simpla si clara: curata-ti inainte ochiul,nu de alta,dar ca sa vezi sa scoti paiul din ochiul celuilalt.

Parerea mea este ca "nu judecati" inseamna "nu lua omul si-l arunca intr-o cutie, cu o sentinta definitiva pusa de tine pe fruntea lui". Pentru ca nici un om de pe lumea asta nu este indreptatiti sa "execute" pe cineva. Pentru ca nimeni nu este indreptatit sa dea cu piatra. Acest gen de judecata este pacat.
Din pacate vad foarte multa judecata aici pe forum. Nu se poarta doar discutii ideologice, ci ne impachetam unii pe altii, punem etichete pe fruntile celorlati si cu convingerea superioritatii personale ii aruncam in sertarele propriilor prejudecati.
De ce nu trebuie sa-i judecam pe altii? Pentru ca ar trebui sa grijim de barnele din ochii nostri si nu de aschiile din ochii altora, precum ne invata Domnul nostru. E ciudat, cat de crestini si cristocentrici ne credem si cat de putin tinem cont de invataturile Celui care sustinem cu mandrie ca ii apartinem, unii mai mult decat altii ... Mi se pare demagogic, asta apropo de judecata ... :-)
Si eu cred in puterea exemplului. Este o vorba englezeasca, ce spune ceva de genul: "nu aud ce spui despre tine, pentru ca sunetele cuvintelor tale sunt acoperite de zgomotul atitudinii tale." Nu pot afirma despre mine ca as cunoaste adevarul, daca el nu se reflecta in viata mea. A fi crestin nu inseamna a cita versete biblice si a da exemplu vietile altora. Ce facem cu trairea lucrurilor pe care le strigam cu atata furie uneori?