Intrebari din Geneza

Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Incepand cu ziua a saptea embrionul se implanteaza in peretele uterin. El devine legat direct si dependent absolut de corpul mamei. De aici inainte, daca privim din perspectiva unui Tata ceresc la nevoile vietii copilului, interventia protectoare paterna nu mai este utila la scara si eficienta absoluta, pentru ca trupul matern va oferi pruncului tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea pamanteasca normala si desavarsita. Tatal ceresc si-a incetat lucrarea suprafireasca si isi lasa Fiul sa fie incorporat intr-o faptura. Iata deci odihna Tatalui divin de interventia care, pana aici, era neaparat necesara, pentru a evita accidente care puteau compromite chiar si prin minime defectiuni conceptia Fiului Unul-nascut.

Aceste etape, care descriu specializari pur genetice din celulele oului-embrion inainte de nidare, duc la consolidarea a tot ceea ce este ulterior ciclu de dezvoltare. Embrionul este perfect ca aparat genetic, desi formele vii corespunzatoare specializarilor genetice pot apare numai cu luni de zile mai tarziu, incat ciclii de “recapitulare” a specializarilor lumii vii se reiau de numeroase ori pe numeroase sectoare, in forme din ce in ce mai perfectionate. De la etapa nidarii insa, embrionul dezvolta forme de cooperare cu mama din ce in ce mai complexe si este din ce in ce mai putin susceptibil unor defectiuni de dezvoltare.

Acest text este o teologumena, cu alte cuvinte autorul il considera o parere proprie si nu-i atribuie nici o autoritate teologala absoluta. Consider insa ca argumentele stiintifice ca Facerea reprezinta un monument de cunoastere umana reflectand in adanc detalii ale embriologiei care au devenit cunoscute abia dupa cam 3500 de ani sunt peremptorii asa cum rezulta la o minima exegeza a textului. Desfid pe aceasta cale pe orice materialist vulgar sa produca argumente contrarii stiintei acceptate, exceptand desigur ca pare greu de crezut geneza unui fiu din tata divin si mama pamanteana. In cursul carierei mele medicale am dezbatut aceasta problema cu numerosi embriologi, geneticieni si anatomisti si chiar si cei atei sau agnostici de buna credinta, exceptand obiectia nasterii suprafiresti, nu au putut identifica defectiuni majore. Sunt constient de faptul ca textul in sine este interpretabil in numeroase sensuri. Totusi pasajele peremptoriu absurde daca ar fi interpretate ca referindu-se la geneza universului, devin perfect coerente la nivelul stiintei up to date daca li se atribuie o descriere metaforica (cum putea ea fi altfel cu trei milenii in urma???) a aparitiei unui embrion uman cu paternitate cereasca.

[Ioana-Andreea]

În prealabil postat de inorog

Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Incepand cu ziua a saptea embrionul se implanteaza in peretele uterin. El devine legat direct si dependent absolut de corpul mamei. De aici inainte, daca privim din perspectiva unui Tata ceresc la nevoile vietii copilului, interventia protectoare paterna nu mai este utila la scara si eficienta absoluta, pentru ca trupul matern va oferi pruncului tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea pamanteasca normala si desavarsita. Tatal ceresc si-a incetat lucrarea suprafireasca si isi lasa Fiul sa fie incorporat intr-o faptura. Iata deci odihna Tatalui divin de interventia care, pana aici, era neaparat necesara, pentru a evita accidente care puteau compromite chiar si prin minime defectiuni conceptia Fiului Unul-nascut.

Aceste etape, care descriu specializari pur genetice din celulele oului-embrion inainte de nidare, duc la consolidarea a tot ceea ce este ulterior ciclu de dezvoltare. Embrionul este perfect ca aparat genetic, desi formele vii corespunzatoare specializarilor genetice pot apare numai cu luni de zile mai tarziu, incat ciclii de “recapitulare” a specializarilor lumii vii se reiau de numeroase ori pe numeroase sectoare, in forme din ce in ce mai perfectionate. De la etapa nidarii insa, embrionul dezvolta forme de cooperare cu mama din ce in ce mai complexe si este din ce in ce mai putin susceptibil unor defectiuni de dezvoltare.

Acest text este o teologumena, cu alte cuvinte autorul il considera o parere proprie si nu-i atribuie nici o autoritate teologala absoluta. Consider insa ca argumentele stiintifice ca Facerea reprezinta un monument de cunoastere umana reflectand in adanc detalii ale embriologiei care au devenit cunoscute abia dupa cam 3500 de ani sunt peremptorii asa cum rezulta la o minima exegeza a textului. Desfid pe aceasta cale pe orice materialist vulgar sa produca argumente contrarii stiintei acceptate, exceptand desigur ca pare greu de crezut geneza unui fiu din tata divin si mama pamanteana. In cursul carierei mele medicale am dezbatut aceasta problema cu numerosi embriologi, geneticieni si anatomisti si chiar si cei atei sau agnostici de buna credinta, exceptand obiectia nasterii suprafiresti, nu au putut identifica defectiuni majore. Sunt constient de faptul ca textul in sine este interpretabil in numeroase sensuri. Totusi pasajele peremptoriu absurde daca ar fi interpretate ca referindu-se la geneza universului, devin perfect coerente la nivelul stiintei up to date daca li se atribuie o descriere metaforica (cum putea ea fi altfel cu trei milenii in urma???) a aparitiei unui embrion uman cu paternitate cereasca.

Foarte inteligent acest studiu al tau!Multumim!

Va multumesc, nu am intentia sa fiu "inteligent", m-as bucura "fara margini" sa se reduca certurile sterile care indeparteaza oamenii si de ei insisi si de cunoasterea care foloseste omului.
Concordant cu interpretarea de mai sus exista numeroase pasaje la Sfintii Parinti care arata ca proorocii prefigureaza fie functii fie fapte ale Mantuitorului. De exemplu, un parinte filocalic spunea cam asa "impiedica-ti mintea sa fie stapanita de amoreul duhovnicesc" vorbind de lene, nepasare, adormire in cele materiale. Explicit spun mai multi parinti ca Moise nu este numai omul Moise ci si un "chip al mintii vechi". Orice interpretare noua este un risc, dar indraznesc sa cred ca atata vreme cat nu contine nimic necuvios fata de dogma si traditie, nu se departeaza cu nimic de invataturile importante ale bisericii. Parerea mea este ca Biblia nu se refera si nu isi asuma in mod direct nimic din care sa se poata transa "creatie vs. evolutie" pentru ca Biblia nu are in fond acest scop. Putem asuma insa o parere cam asa: Adam conform Genezei este convocat sa "dea nume" creatiei vazute, deci corpul uman pana azi, desi privat prin cadere de suveranitatea aceasta, contine in mod firesc functii care reprezinta cea mai inalta etapa a dominatiei unei fiinte vii asupra materiei vii. Nu putem sti daca restul regnului animal a fost creat dintr-o data sau de fapt chiar a evoluat, intrucat evolutie in regnul animal se produce pana azi, noi fiind foarte "recenti" si totusi putand surprinde unele aspecte ale ei. Aceasta nu exclude cu absolut nimic interventia divina nu numai reglatoare ci si categorica in biologic, poate ar trebui sa depasim dualitatea (falsa dupa mine) creatie-evolutie care e in fond un "artefact" al lumii catolice. Pentru un ortodox dupa parerea mea "zidire" inseamna un proces, o lucrare, este inevitabil asa. Nu numai ca biologia nu poate exclude interventia unor forte nevazute, este incredibil pana la ce grad de finete pare a functiona tocmai ca un instrument al lor.
Se poate naste intrebarea legitima "de ce Sfintii Parinti care erau vazatori cu duhul nu au teologhisit expres ca sa acopere acest capitol al cunoasterii". Raspunsul pe care mi-l pot da este ca abia azi devine vizibil ce pericole cumplite ascunde stiinta folosita rau. Imaginati-va ce dezastru putea starni, la nivelul de violenta si confruntari brutale intre civilizatii care se desfasura in Evul Mediu, ca un parinte spiritual sa aduca pe lume cunostinte legate de cele mai intime mecanisme ale geneticii. Ar fi fost desigur echivalentul insusirii unei arme atomice de niste liceeni frustrati. Nu suntem departe nici acum, insa poate e altfel plasata problema, si anume genetica oricum a avansat pana la un nivel periculos pentru fiinta umana, putem influenta lucruri intr-un mod de negandit pe vremuri. Este timpul sa ne intrebam in ce fel este deschis biologicul la influente ale lumii nevazute, si sa tinem cont de descifrarea posibila a Scripturii de pe alte coordonate intrucat cunoasterea asupra corpului uman a devenit mai subtila. Ori Scriptura pare a se referi la functii extrem de "subtiri" ale acestui corp, tocmai ca vorbeste nu despre orice corp, ci despre Intrupare.