am o propunere:

[maria-luisa]

in fiecare zi, pe siteul crestinortodox este prezentata Evanghelia zilei. Ce ziceti sa discutam despre aceasta? cred ca este constructiv pentru toata lumea si fiecare are ceva de invatat.
Sunteti de acord sa incepem?

"Si a intrat Iisus in Ierusalim si in templu si, privind toate in jur si vremea fiind spre seara, a iesit spre Betania cu cei doisprezece.
Si a doua zi, iesind ei din Betania, El a flamanzit.
Si vazand de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va gasi ceva in el; si, ajungand la smochin, n-a gasit nimic decat frunze. Caci nu era timpul smochinelor.
Si, vorbind, i-a zis: De acum inainte, rod din tine nimeni in veac sa nu manance. Si ucenicii Lui ascultau.
Si au venit in Ierusalim. Si, intrand in templu, a inceput sa dea afara pe cei ce vindeau si pe cei ce cumparau in templu, iar mesele schimbatorilor de bani si scaunele vanzatorilor de porumbei le-a rasturnat.
Si nu ingaduia sa mai treaca nimeni cu vreun vas prin templu.
Si-i invata si le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casa de rugaciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi insa ati facut din ea pestera de talhari.
Si au auzit arhiereii si carturarii. Si cautau cum sa-L piarda. Caci se temeau de El, pentru ca toata multimea era uimita de invatatura Lui.
Iar cand s-a facut seara, au iesit afara din cetate.
Dimineata, trecand pe acolo, au vazut smochinul uscat din radacini.
Si Petru, aducandu-si aminte, I-a zis: Invatatorule, iata smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
Si raspunzand, Iisus le-a zis: Aveti credinta in Dumnezeu.
Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. "

Sfanta Evanghelie dupa Marcu 11 (11-23)

[Florin-Ionut]

In volumul III al Filocaliei (http://www.scribd.com/doc/32620/Filocalia-vol-3), Sfantul Maxim Marturisitorul ne explica in duh pilda smochinului neroditor:

Intrebarea 20
Ce înseamnă smochinul din Evanghelie, care e
blestemat să se usuce fără nici un motiv întemeiat la
aparentă? Şi ce înseamnă acea neînfrânată foame, care
cere înainte de vreme roadă. Ce rost are, în sfârşit, blestemul
unui lucru fără simţire?

Răspuns
Dumnezeu Cuvântul, care toate le chiverniseşte
cu înţelepciune în vederea mântuirii oamenilor, a povăţuit
mai înainte firea prin lege, întrucât aceasta încuvinţa o
slujire mai trupească a lui Dumnezeu. Căci nu putea firea să
primească atunci Adevărul gol, fără acoperămintele
tipurilor, din pricina neştiinţei şi a înstrăinării ce s-a născut
în ea faţă de originalul lucrurilor dumnezeieşti. Pe urmă a
venit la noi în chip descoperit El însuşi făcându-se om prin
imbrăcarea trupului străbătut de suflet mintal şi raţional, şi a
strămutat firea la slujirea imaterială prin cunoştinţa în duh.
Arătându-se deci Adevărul în viaţă, Dumnezeu Cuvântul n-a
mai voit să aibă stăpânire umbra, al cărei chip era
smochinul. De aceea zice: "Venind iarăşi din Betania la
Ierusalim", adică după ce-şi dăruise lumii prezenţa ascunsă
în chipul şi umbra legii, a venit încă o dată la firea omenească
prin trup. Aşa trebuie înţeles cuvântul: "venind
şi ca sfârşit, ţinta spre care tind şi la care ajung toate prin împlinirea
a toată legea şi rânduiala. Din El, în El şi spre El sunt toate. Cuvântul
cel sălăşluit în toţi ca Raţiunea cea mare (Logos) grăieşte tuturor prin
raţiunea lor, chiar şi celor ce se află în starea naturală.
iarăşi, a văzut un smochin în cale, neavând decât frunze".
Adică a văzut slujirea trupească a legii, cea în umbre şi
chipuri, susţinută de o predanie nestătătoare şi vremelnică,
aşezată aşa zicând "în cale", constând numai din chipuri şi
rânduieli trecătoare. Şi văzând-o pe aceasta Cuvântul,
împodobită pompos şi strălucitor de învelişurile din afară ale
formelor trupeşti ale legii, ca un smochin de frunzele sale, şi
neaflând roadă dreptăţii care să hrănească Cuvântul, a
blestemat-o. Mai bine zis a rânduit să nu mai acopere
adevărul, înăbuşindu-l cu chipurile legii. Iar ceea ce-a urmat
s-a arătat în fapt, uscându-se cu totul frumuseţea legalistă
ce-şi avea fiinţa numai în chipuri şi prin aceasta stingându-se
fala Iudeilor în legătură cu ea. Căci nu era lucru
îndreptăţit, nici potrivit, ca, după ce s-a arătat pe faţă
Adevărul roadelor dreptăţii, să mai fie atraşi în chip
amăgitor de frunze cei ce trec prin această viaţă ca pe un
drum, încât să lase roadă cea bună a Cuvântului. De aceea
zice: "Nu era vremea smochinelor", adică timpul în care a
stăpânit peste firea omenească legea nu era vremea roadelor
dreptăţii, ci vremea în care se preînchipuiau roadele
dreptăţii. Era vremea care prevestea harul dumnezeiesc şi
negrăit ce avea să vină în viitor ca să-i mântuiască pe toţi,
har la care neajungând poporul cel vechi s-a pierdut prin
necredinţă. Căci "Israel zice dumnezeiescul Apostol,
urmărind legea dreptăţii, adică pe cea în umbre şi chipuri, n-a
ajuns la legea dă îndreptare, adică la cea desăvârşită în duh
după Hristos". Sau alt înţeles: deoarece mulţimea
preoţilor şi a cărturarilor, a legiuitorilor şi a fariseilor, care
pătimea de slava deşartă prin păzirea pentru văzul lumii a
unor moravuri plăsmuite, zice-se, în duh de evlavie, dând
aparenţa că împlineşte dreptatea, hrănea trufia părerii de
sine, Cuvântul declară această părere de sine a celor
pomeniţi smochin neroditor, împodobit numai cu frunze. Şi
această părere de sine, Doritorul mântuirii tuturor
oamenilor, care flămânzeşte după îndumnezeirea lor, o
usucă blestemând-o întrucât, este neroditoare. Iar aceasta o
face pentru ca oamenii, în loc să dea aparenţa că sunt drepţi,
să caute mai bine să fie drepţi cu adevărat, dezbrăcând
cămaşa moralităţii făţarnice şi îmbrăcând fără prefăcătorie pe
cea virtuoasă cum vrea Cuvântul dumnezeiesc, ca în felul
acesta să petreacă viata în evlavie, arătând mai bine lui
Dumnezeu dragostea sufletului lor, decât oamenilor
făţarnica înfăţişare din afară a purtării morale.
Iar dacă suntem şi vreunii dintre creştini astfel,
prefăcându-ne evlavioşi în purtările noastre, fără ca să fim
drepţi cu adevărat, să aşteptăm Cuvântul ca pe un iubitor de
oameni, ca aceasta, flămânzind după mântuirea noastră, să
ne usuce părerea de sine a sufletului, care e sămânţa
păcatului, ca să nu mai ducă drept roadă dorinţa de a plăcea
oamenilor. Aceasta este tâlcuirea locului după puţina mea
putere. Tâlcuirea dată arată pe Domnul flămânzind spre
binele nostru, blestemând smochinul cu folos şi uscându-l
la vreme, ca pe unul ce împiedică Adevărul, fie că se
înţelege prin el predania veche a legii formelor materiale, fie
părerea de sine a fariseilor care se mândreau cu păzirea
moravurilor.

[iustin10]

În prealabil postat de Florin-Ionut

In volumul III al Filocaliei ([url]Iar dacă suntem şi vreunii dintre creştini astfel,
prefăcându-ne evlavioşi în purtările noastre, fără ca să fim
drepţi cu adevărat, să aşteptăm Cuvântul ca pe un iubitor de
oameni, ca aceasta, flămânzind după mântuirea noastră, să
ne usuce părerea de sine a sufletului, care e sămânţa
păcatului, ca să nu mai ducă drept roadă dorinţa de a plăcea
oamenilor. Aceasta este tâlcuirea locului după puţina mea
putere. Tâlcuirea dată arată pe Domnul flămânzind spre
binele nostru, blestemând smochinul cu folos şi uscându-l
la vreme, ca pe unul ce împiedică Adevărul, fie că se
înţelege prin el predania veche a legii formelor materiale, fie
părerea de sine a fariseilor care se mândreau cu păzirea
moravurilor.

N-am prea inteles nimic din tot citatul,e greu de urmarit,insa concluzia ,scrisa mai sus,parca lamureste totul.
Cat de putine pot totusi zice fata de cineva purtat de har
Smochinul neroditor,suntem noi,asa cum ne gaseste Domnul la venirea Sa,si asa cum va gasi Templul,cand va alunga de acolo cu biciul pe vanzatori.
Dar totusi,e mai buna interpretarea de mai sus,ca smochinul e de fapt raul din noi(identificata aici cu dorinta de a placea!),pentru ca uscarea acestuia sa duca la eliberarea noastra
"Si Petru, aducandu-si aminte, I-a zis: Invatatorule, iata smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
"Si raspunzand, Iisus le-a zis: Aveti credinta in Dumnezeu.
Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. "
Iar cand Petru se mira despre smochin,nu e scoasa in evidenta,uscarea,omorarea ,ca si cum ar fi ceva rau,ci e scoasa in evidenta minunea care s-a facut .Caci aparent,din titlul parabolei,ne aam putea opri la faptul ca un pom a fost uscat intentionat,dar de fapt,ce conteaza,este minunea care s-a facut ,si cum insusi natura asculta (muntele ce se arunca in mare) in fata fortei credintei.

[maria-luisa]

Cred aca este adevarat si ce s-a zis, si anume ca pomul neroditor este smuls si aruncat in foc, prin pom neroditor intelegandu-se toti aceia care zic, dar nu fac, si la faptul ca prin Dumnezeu, prin credinta in Dumnezeu, imposibilul este nimic.

[andrei_im]

foarte folositoare aceasta propunere. insa acum m-a biruit somnul, asa ca voi da doar o adresa spre talcuirea parintelui Nicolae Steinhardt la aceasta pericopa evanghelica. de fapt, ce cuvant al nostru poate fi mai folositor decat cel al parintelui? :) smochinul cel neroditor sunt eu!


http://www.nistea.com/steinhardt_timpul_smochinelor.htm

[maria-luisa]

multumesc. Noapte buna! am sa-ti urmez sfatul.

[iustin10]

În prealabil postat de maria-luisa

Cred aca este adevarat si ce s-a zis, si anume ca pomul neroditor este smuls si aruncat in foc, prin pom neroditor intelegandu-se toti aceia care zic, dar nu fac, si la faptul ca prin Dumnezeu, prin credinta in Dumnezeu, imposibilul este nimic.

Pare totusi o deosebire fata de pomul neroditor,acolo pomul e smuls ca o pedeapsa,aici smochinul e smuls spre aratarea unei minuni mai mult .Parca acest pom e uscat de roade,pentru a se pregati lemnul Crucii din el

[maria-luisa]

n-as merge asa departe, desi daca stai sa te gandesti la rastignirea Sa de catre oamenii "neroditori" ( smochinul fara roade), e si asta o explicatie. Smochinul infrunzit, dar fara rod, reprezinta dupa parerea mea pe aceia care vorbesc mult,stiu teoretic, dar nu aplica, deci nu implinesc vorbele prin fapte, adica fariseii.
Alta mi-e nelamurirea. Se mai zice si: " caci nu era vremea lor" si se stie ca orice lucru isi are vremea sa, vreme pe care doar Tatal o stie. Stie cineva sa explice de ce Mantuitorul l-a uscat, daca nu era vremea lui sa faca rod. Aveti ceva indrumari unde sa citesc despre asta?

[maria-luisa]

gata, am gasit la trimiterea pe care mi-a dat-o Andrei o explicatie foarte interesanta.

[Langu]

Felicitari,Maria-Luisa,pentru propunere!Am citit undeva o talmacire referitoare la muntele ce se arunca in mare.Este vorba de muntele patimilor,iar marea este lumea in general care se misca la fel ca marea,fara o tinta precisa.Un lucru pe care nu l-a inteles Mahomed,si a lasat celebra fraza-Daca muntele nu vine la mine,ma duc eu la el.Cu permisiunea voastra va voi povesti ceva destul de interesant.Un prieten,casatorit, mi-a spus ca a rezistat aproape un an fara sa se atinga de nici o femeie,cu ajutorul rugaciunii.De cate ori simtea nevoia spunea rugaciunea inimii indreptandu-si mintea numai spre rugaciune.Cel mai greu,din cate spunea,au fost primele trei luni.Stiind cat de grea este lupta cu hormonii...