![]() |
![]() |
|
#2
|
||||
|
||||
![]()
In volumul III al Filocaliei (http://www.scribd.com/doc/32620/Filocalia-vol-3), Sfantul Maxim Marturisitorul ne explica in duh pilda smochinului neroditor:
Intrebarea 20 Ce înseamnă smochinul din Evanghelie, care e blestemat să se usuce fără nici un motiv întemeiat la aparentă? Și ce înseamnă acea neînfrânată foame, care cere înainte de vreme roadă. Ce rost are, în sfârșit, blestemul unui lucru fără simțire? Răspuns Dumnezeu Cuvântul, care toate le chivernisește cu înțelepciune în vederea mântuirii oamenilor, a povățuit mai înainte firea prin lege, întrucât aceasta încuvința o slujire mai trupească a lui Dumnezeu. Căci nu putea firea să primească atunci Adevărul gol, fără acoperămintele tipurilor, din pricina neștiinței și a înstrăinării ce s-a născut în ea față de originalul lucrurilor dumnezeiești. Pe urmă a venit la noi în chip descoperit El însuși făcându-se om prin imbrăcarea trupului străbătut de suflet mintal și rațional, și a strămutat firea la slujirea imaterială prin cunoștința în duh. Arătându-se deci Adevărul în viață, Dumnezeu Cuvântul n-a mai voit să aibă stăpânire umbra, al cărei chip era smochinul. De aceea zice: "Venind iarăși din Betania la Ierusalim", adică după ce-și dăruise lumii prezența ascunsă în chipul și umbra legii, a venit încă o dată la firea omenească prin trup. Așa trebuie înțeles cuvântul: "venind și ca sfârșit, ținta spre care tind și la care ajung toate prin împlinirea a toată legea și rânduiala. Din El, în El și spre El sunt toate. Cuvântul cel sălășluit în toți ca Rațiunea cea mare (Logos) grăiește tuturor prin rațiunea lor, chiar și celor ce se află în starea naturală. iarăși, a văzut un smochin în cale, neavând decât frunze". Adică a văzut slujirea trupească a legii, cea în umbre și chipuri, susținută de o predanie nestătătoare și vremelnică, așezată așa zicând "în cale", constând numai din chipuri și rânduieli trecătoare. Și văzând-o pe aceasta Cuvântul, împodobită pompos și strălucitor de învelișurile din afară ale formelor trupești ale legii, ca un smochin de frunzele sale, și neaflând roadă dreptății care să hrănească Cuvântul, a blestemat-o. Mai bine zis a rânduit să nu mai acopere adevărul, înăbușindu-l cu chipurile legii. Iar ceea ce-a urmat s-a arătat în fapt, uscându-se cu totul frumusețea legalistă ce-și avea ființa numai în chipuri și prin aceasta stingându-se fala Iudeilor în legătură cu ea. Căci nu era lucru îndreptățit, nici potrivit, ca, după ce s-a arătat pe față Adevărul roadelor dreptății, să mai fie atrași în chip amăgitor de frunze cei ce trec prin această viață ca pe un drum, încât să lase roadă cea bună a Cuvântului. De aceea zice: "Nu era vremea smochinelor", adică timpul în care a stăpânit peste firea omenească legea nu era vremea roadelor dreptății, ci vremea în care se preînchipuiau roadele dreptății. Era vremea care prevestea harul dumnezeiesc și negrăit ce avea să vină în viitor ca să-i mântuiască pe toți, har la care neajungând poporul cel vechi s-a pierdut prin necredință. Căci "Israel zice dumnezeiescul Apostol, urmărind legea dreptății, adică pe cea în umbre și chipuri, n-a ajuns la legea dă îndreptare, adică la cea desăvârșită în duh după Hristos". Sau alt înțeles: deoarece mulțimea preoților și a cărturarilor, a legiuitorilor și a fariseilor, care pătimea de slava deșartă prin păzirea pentru văzul lumii a unor moravuri plăsmuite, zice-se, în duh de evlavie, dând aparența că împlinește dreptatea, hrănea trufia părerii de sine, Cuvântul declară această părere de sine a celor pomeniți smochin neroditor, împodobit numai cu frunze. Și această părere de sine, Doritorul mântuirii tuturor oamenilor, care flămânzește după îndumnezeirea lor, o usucă blestemând-o întrucât, este neroditoare. Iar aceasta o face pentru ca oamenii, în loc să dea aparența că sunt drepți, să caute mai bine să fie drepți cu adevărat, dezbrăcând cămașa moralității fățarnice și îmbrăcând fără prefăcătorie pe cea virtuoasă cum vrea Cuvântul dumnezeiesc, ca în felul acesta să petreacă viata în evlavie, arătând mai bine lui Dumnezeu dragostea sufletului lor, decât oamenilor fățarnica înfățișare din afară a purtării morale. Iar dacă suntem și vreunii dintre creștini astfel, prefăcându-ne evlavioși în purtările noastre, fără ca să fim drepți cu adevărat, să așteptăm Cuvântul ca pe un iubitor de oameni, ca aceasta, flămânzind după mântuirea noastră, să ne usuce părerea de sine a sufletului, care e sămânța păcatului, ca să nu mai ducă drept roadă dorința de a plăcea oamenilor. Aceasta este tâlcuirea locului după puțina mea putere. Tâlcuirea dată arată pe Domnul flămânzind spre binele nostru, blestemând smochinul cu folos și uscându-l la vreme, ca pe unul ce împiedică Adevărul, fie că se înțelege prin el predania veche a legii formelor materiale, fie părerea de sine a fariseilor care se mândreau cu păzirea moravurilor.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
|