Ecumenismul si consecintele acestuia

[orthodoxia.i.thanatos]

Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,


...
Fostul Patriarh Sergius si actualul Patriarh Alexei au fost alesi prin incalcarea regulilor stabilite de Consiliul Intregii Biserici a Rusiei in 1917 la reinfintarea patriarhiei. Amindoi au fost alesi asa cum a dispus Stalin, cel mai feroce persecutor al Bisericii din istorie.

Va puteti imagina un Episcop al Romei care sa fie dupa dispozitiile lui Nero? Stalin a fost cu mult mai rau decit acela.

Ierarhia aleasa de Stalin a trebuit sa promita supunere fata de guvernul ateist, al carui scop, in conformitate cu programul comunist este anihilarea religiei. Actualul Patriarh Alexei i-a scris lui Stalin imediat dupa moartea predecesorului sau ca va ramine fidel guvernului: “In deplin acord cu Consiliului pentru Afacerile Bisericii Ortodoxe Ruse si cu Sfintul Sinod, ma voi tine departe de greseli si actiuni nesabuite.”

Oricine stie ca “greseli si actiuni nesabuite” inseamna in limbajul stapinilor de la Moscova orice incalcare a dispozitiilor date de autoritatile comuniste.

Putem sa simtim mila pentru acest batrin nefericit, dar nu-l putem recunoaste ca si cap al Bisericii Rusiei a carei parte integranta ne consideram a fi. Sanctiunile Canonului XXX Apostolic si ale Canonului III al celui de-al Saptelea Consiliu Ecumenic pot fi aplicate de doua ori atit Patriarhului Alexei, cit si colaboratorilor acestuia: “Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemeni şi toţi părtaşii (complicii) lui.”

Episcopul Nicodim al Dalmatiei, in comentariile sale la Canonul XXX Apostolic spune: “Daca Biserica a condamnat influenta ilegala a autoritatilor civile la numirea episcopului in vremurile cind conducatorii erau crestini, cu atit mai mult a trebuit sa o faca atunci cind aceia erau pagini.” Ce mai ramine in acest caz de spus cind un patriarh si episcopi sint instalati in functie de dusmanii declarati si militanti ai propriei lor religii?

Daca o parte a Episcopatului Rus, impreuna cu fostul patriarh (la vremea aceea mitropolit) Sergius s-a pus de acord cu dusmanii Bisericii in 1927, o parte insemnata (si cea mai respectata), din care faceau parte Mitropolitul Iosif al Leningradului si Mitropolitul Chiril al Kazanului, primul candidat al Patriarhului Tihon pentru pozitia de locum tenens nu a acceptat sa il urmeze pe Sergius, preferind scoaterea in afara legii si martiriul. La acea vreme Mitropolitul Iosif ajunsese deja la concluzia ca in prezenta unei guvernari a carei tel era in mod deschis eliminarea religiei prin orice mijloace aflate la dispozitie devenea imposibila, practic, existenta Administratiei Bisericii fara a permite compromisuri mari si pline de pacat. De aceea el a inceput seria de consacrari secrete de episcopi si preoti, organizind in acel mod Biserica din Catacombe care exista si astazi in ascuns.

Ateistii mentioneaza rar Biserica din Catacombe pentru ca se tem sa-i faca prea multa publicitate. Doar cu foarte rare ocazii presa sovietica publica stiri legate de judecarea unora dintre membrii sai. Totusi, informatia apare in manualele activistilor anti-religiosi din URSS. De exemplu, gasim informatie de baza in legatura cu aceasta Biserica, sub numele de “Biserica Ortodoxa Adevarata”, in manualul Slovar Ateista (Dictionarul Ateistului), publicat la Moscova in 1964.

Fara sa aiba biserici la vedere, in adunari secrete asemanatoare celor din catacombe ale primilor crestini, acesti marturisitori ai Credintei isi fac slujbele nestiuti de lumea de din afara. Ei sint adevaratii reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Ruse a carei maretie se va face cunoscuta lumii numai dupa caderea puterii comuniste.

Din aceste motive, chiar daca reprezentanti ai Patriarhiei Moscovei au participat la adoptarea deciziile Conferintei pan-ortodoxe de la Geneva de anul trecut, si in special la aceea prin care Biserica Ortodoxa a fost facuta membru organic in Consiliul Mondial al Bisericilor, noi consideram ca hotarirea a fost luata fara participarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta Biserica este fortata sa taca, iar noi, ca reprezentantii sai liberi ne exprimam indurerarea fata de acceptarea unei asemenea decizii. Ne pronuntam categoric impotriva acestei decizii care este contrara insasi naturii Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceasca si Apostoleasca.

Otrava ereziei nu este atit de periculoasa cind este predicata din afara Bisericii. De multe ori mai periculoasa este acea otrava care se introduce treptat in organism si in doze din ce in ce mai mari de catre aceia care prin natura pozitiei lor ar trebui sa fie doctori pentru suflet si nu exterminatori.

Se poate intimpla ca Episcopatul Ortodox sa ramina indiferent fata de acest pericol? Sau sa fie oare inca timp sa ne aparam turma spirituala chiar cind deja lupii ucid oile de fata cu pastorii si in interiorul stinii?

Oare nu vedem ca sabia e deja ridicata (Matei 10:34) despartindu-i pe cei care sint de partea Sfintei Biserici in credinta si traditie de cei care, in cuvintele Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras in salutul adresat Adunarii de la Uppsala lucreaza sa dea forma “unei noi orientari in miscarea ecumenica” pentru “realizarea renasterii crestine generale” pe calea reformarii si indiferentei fata de adevar?

Cred ca am aratat destul de clar ca aceasta unitate aparenta nu inseamna unitate in adevarul Ortodoxiei, ci o unitate care amesteca albul cu negrul, binele cu raul si adevarul cu greseala.

Am protestat deja impotriva actiunilor ecumenice ne-ortodoxe ale Prea Fericirii Sale Patriarhul Athenagoras si ale Arhiepiscopului Iakovos prin numeroase scrisori trimise Episcopilor Bisericii Ortodoxe din diferite tari. Am primit expresii de acord din multe parti ale lumii.

Dar acum a sosit timpul sa ne facem protestul si mai tare auzit, iar apoi chiar si mai mult, in asa fel incit sa oprim actiunea acestei otravi inainte ca sa ajunga la fel de daunatoare ca vechile erezii ale arienismului, nestorianismului sau eutichianismului care in acele vremuri au scuturat intrgul trup al Bisericii facind sa para ca erezia ar fi putut sa cucereasca Ortodoxia.

Ne indreptam apelul nostru catre toti Episcopii Bisericii Ortodoxe implorindu-i sa se aplece asupra subiectului acestei scrisori si sa se ridice in apararea puritatii Credintei Ortodoxe. De asemenea, ii rugam mult sa se roage pentru Biserica Ortodoxa Rusa, atit de mult progonita de ateisti, ca Domnul sa scurteze zilelel incercarii acesteia si sa-i trimita libertate si pace.


Mitropolit Filaret
New York,
Duminica celui de-al Saselea Consiliu Ecumenic,
14/27 iulie 1969

[orthodoxia.i.thanatos]

Patriarhul Ecumenic Athenagoras a ridicat in 1965 anatema impotriva Papei in conditiile in care abaterile de la credinta ale bisericii romano-catolice erau mult mai numeroase si mai grave decit cele de la 1439 cind a fost semnata unirea de la Florenta (de catre toti episcopii “ortodocsi”, mai putin Ps. Marcu al Efesului). Tot atunci, in 1965, Papa a fost trecut in diptikonul constantinopolitan in care sint inscrisi toti cei cu care patriarhul ecumenic se afla in impartasire.


Sa vedem pentru comparatie cu cei care se pretind urmasii Sfintilor Apostoli in zilele noastre ce are de spus Sf. Marcu al Efesului despre patriarhul ecumenic al vremurilor sale, unionistul Grigore al III-lea (Mammas):

“Sint absolut convins ca cu cit ma indepartez mai mult de el si de cei care ii seamna, cu atit vin mai aproape de Dumnezeu si de toti credinciosii si de Sfintii Parinti; si chiar si cind ma despart de acei oameni, eu tot in partasie cu adevarul si Sfintii Parinti si teologii Bisericii ramin.” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536a si 537a.)

“Nu doresc si nici nu accept impartasire cu el [patriarhul unionist] nici in timpul vietii si nici dupa moarte; asa cum toata viata mea am fost separat de ei [de unionisti], tot asa in momentul despartirii de aceasta viata, si chiar si dupa moarte, resping impartasirea si unirea cu ei si dispun, va cer sa faceti juramint ca nici unul dintre ei n-o sa fie lasat la inmormintarea mea sau la parastasurile facute pentru mine, si nici nimeni altcineva care nu ne apartine noua, sa incerce sa se asocieze clerului nostru si sa slujeasca cu el. Caci aceea ar insemna sa amesteci ceea ce nu poate fi amestecat. Pentru ca e nevoie ca ei sa ramina complet despartiti de noi pina cind Dumnezeu le va da buna indreptare si pacea Bisericii Sale .” (Patrologia Graeca, Vol. CLX, col. 536c)

Si inca, spre deosebire de unii duhovnici contemporani (si viitori sfinti dupa spusele unora), Sf. Marcu nu a indemnat la opozitie si nu a organizat nici un fel de rezistenta in “biserica”, ci pur si simplu (in perfecta concordanta cu canoanele Bisericii) a intrerupt impartasirea si orice fel de asociere cu episcopii eretici (toti de pe Pamint!) si cu toti aceia care ii urmau pentru ca in Biserica Ortodoxa, care este Trupul curat al lui Cristos nu poate exista si adevar si minciuna la un loc, ci numai Adevarul care mintuieste.

Am venit astazi de la o biserica dezamagita. Un preot mai tanar a vorbit despre Rai si despre Iad. Cand a vorbit despre Iad, l-a prezentat in culori luminoase, as putea spune. Mai intai, a spus ca Iadul nu are o localizare precisa si aici nu am argumente teologice sa-l contrazic. Apoi a mai spus ca Iadul inseamna despartire de Dumnezeu si acest fapt se manifesta si in vesnicie ca si in viata de zi cu zi, deci nu presupune o anume pedeapsa. E despartire de Dumnezeu si atat. Deci, am tras eu concluzia, ca preotul acesta sustine indirect ca Iadul ar fi ceva ca in povestea lui Ivan Turbinca de Ion Creanga, conform careia, acolo gasesti votca, femei si tot ce vrei in afara de Dumnezeu!!!

Hm! Mi-am amintit de plangerea si scrasnirea dintilor de care ne vorbeste Mantuitorul. Iisus este Calea, Adevarul si Viata,deci nu putea minti, dar pe acest preot cine-l invatata sa indobitoceasca poporul incet si sigur? Bine ar fi ca acesta sa fie un caz singular. Caci, indirect le-a transmis oamenilor ca pot sa faca tot ce doresc, caci nicio pedeapsa nu-i asteapta, ci doar vor fi despartiti de Dumnezeu. Indemnurile spre pocainta devin de prisos, deci au fost excluse din predica.

Ma rog lui Dumnezeu sa-l lumineze si sper sa nu fie totusi prea multi care sa se grabeasca sa faca voia lui Antihrist in aceste vremuri.

[Fani71]

În prealabil postat de antoniap

Am venit astazi de la o biserica dezamagita. Un preot mai tanar a vorbit despre Rai si despre Iad. Cand a vorbit despre Iad, l-a prezentat in culori luminoase, as putea spune. Mai intai, a spus ca Iadul nu are o localizare precisa si aici nu am argumente teologice sa-l contrazic. Apoi a mai spus ca Iadul inseamna despartire de Dumnezeu si acest fapt se manifesta si in vesnicie ca si in viata de zi cu zi, deci nu presupune o anume pedeapsa. E despartire de Dumnezeu si atat. Deci, am tras eu concluzia, ca preotul acesta sustine indirect ca Iadul ar fi ceva ca in povestea lui Ivan Turbinca de Ion Creanga, conform careia, acolo gasesti votca, femei si tot ce vrei in afara de Dumnezeu!!!

Hm! Mi-am amintit de plangerea si scrasnirea dintilor de care ne vorbeste Mantuitorul. Iisus este Calea, Adevarul si Viata,deci nu putea minti, dar pe acest preot cine-l invatata sa indobitoceasca poporul incet si sigur? Bine ar fi ca acesta sa fie un caz singular. Caci, indirect le-a transmis oamenilor ca pot sa faca tot ce doresc, caci nicio pedeapsa nu-i asteapta, ci doar vor fi despartiti de Dumnezeu. Indemnurile spre pocainta devin de prisos, deci au fost excluse din predica.

Ma rog lui Dumnezeu sa-l lumineze si sper sa nu fie totusi prea multi care sa se grabeasca sa faca voia lui Antihrist in aceste vremuri.

Iadul asta este, despartire de Dumnezeu. Ce pedeapsa mai mare poate exista?
De altfel Dumnezeu nu pedepseste, ci ne da dupa dorinta noastra cea mai profunda.

Este o invatatura foarte ortodoxa - vezi de ex. la sfantul Efrem Sirul, dar si la altii.
'Scrasnirea dintilor si plangerea' este o exprimare in imagini a suferintei.

Nu uita ca atunci nu vom mai fi in viata de aici, in trupul de aici, cu care ne mai putem 'distra' de absenta lui Dumnezeu din viata noastra. Nici vorba deci de Ivan Turbinca...

[Fani71]

Scurt vorbind, cum arata Sfantul Grigorie de Nazianz, pacatosul "e osandit la intuneric, unde-L va vedea ca foc pe Cel pe care nu L-a cunoscut ca lumina".

din articolul http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ea-pacatosilor
de aici.

Interesant ar fi si articolul
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...unui-iad-etern
de p. Dumitru Staniloae (pe care inca nu l-am citit)
Din el:
"Iata cuvantul Sfantului Ioan Damaschin: "Spunem ca chinul acela nu e nimic altceva decat focul poftei nesatisfacute. Caci nu poftesc pe Dumnezeu cei ce au dobandit neschimbabilitatea in patima, ci pacatul. Dar acolo nu are loc savarsirea reala a raului si a pacatului. Caci nici nu mancam, nici nu bem, nici nu ne imbracam, nici nu ne casatorim, nici nu adunam averi, nici pizma nu ne satisface si nici un fel de rau. Deci poftind si neimpartasindu-se de cele ale poftei, sunt arsi de pofte ca de foc. Dar cei ce poftesc binele, adica numai pe Dumnezeu, Cel ce este si exista pururea, si se impartasesc de El, se bucura pe masura poftirii lor, pe masura careia se si impartasesc de Cel dorit"."

In cartea Mantuirea pacatosilor scrisa de Agapie Criteanul, care este o carte de referinta a Ortodoxiei, sunt redate niste descoperiri ale unor calugari cu viata sfanta carora li s-a descoperit atat maretia Raiului cat si cele noua tipuri de pedepse la care sunt supuse sufletele in Iad. Aceasta carte face parte dintre primele traduceri in romaneste. Despre aceasta carte se aminteste si in scrierea Pelerinul rus. Si am mai gasit si alte carti care vorbesc despre frumusetea neasemuita a Raiului si despre uratenia iadului. Inclusiv Noul Testament.

Nu cred ca experientele marilor traitori ai crestinatatii trebuie subestimate si inlocuite cu ceva mai putin stresant pentru ca frica de Dumnezeu sa se atenueze. E periculos pentru mantuire. Preotul respectiv chiar a accentuat ca scrierile vechi sunt prea stresante din acest punct de vedere si asta m-a revoltat.

Fireste, am exagerat mai inainte cu iadul prezentat ca in povestea lui Ivan Turbinca, dar crestinului nu-i este de folos sa-i prezinti o situatie indulcita. Prezentarea Iadului in culori mai deschise (prin omisiune) mi se pare o innoire inacceptabila.

[Fani71]

În prealabil postat de antoniap

In cartea Mantuirea pacatosilor scrisa de Agapie Criteanul, care este o carte de referinta a Ortodoxiei, sunt redate niste descoperiri ale unor calugari cu viata sfanta carora li s-a descoperit atat maretia Raiului cat si cele noua tipuri de pedepse la care sunt supuse sufletele in Iad. Aceasta carte face parte dintre primele traduceri in romaneste. Despre aceasta carte se aminteste si in scrierea Pelerinul rus. Si am mai gasit si alte carti care vorbesc despre frumusetea neasemuita a Raiului si despre uratenia iadului. Inclusiv Noul Testament.

Nu cred ca experientele marilor traitori ai crestinatatii trebuie subestimate si inlocuite cu ceva mai putin stresant pentru ca frica de Dumnezeu sa se atenueze. E periculos pentru mantuire. Preotul respectiv chiar a accentuat ca scrierile vechi sunt prea stresante din acest punct de vedere si asta m-a revoltat.

Fireste, am exagerat mai inainte cu iadul prezentat ca in povestea lui Ivan Turbinca, dar crestinului nu-i este de folos sa-i prezinti o situatie indulcita. Prezentarea Iadului in culori mai deschise (prin omisiune) mi se pare o innoire inacceptabila.

Pai, daca tie ti se pare ca departarea de Dumnezeu, absenta lui este o 'prezentare in culori mai deschise' si un lucru mai soft decat tot felul de chinuri, inseamna ca tu nu il intelegi pe Dumnezeu ca SINGURUL datator de bucurie, in ultima instanta. Poate preotrul de care zici s-a exprimat gresit. Poate a vrut sa zica ca nu trebuie sa facem binele si sa il iubim pe Dumnezeu de frica unor pedepse, descrise colorat.
'Frica de Dumnezeu' de acre se vorbeste este altceva.

Poate stii ca se mai spune si ca exista trei conditii, cea de rob (a celor care asculta de Dumnezeu de frica iadului), cea de mercenar (care asculta de dragul rasplatii) si cea de priete (care asculta din dragoste). Se spune ca trebuie sa evoluam din prima spre ultima. Prima are si ea un rol, este adevarat. Dar ajunge sa descriem iadul si ca pe un loc de chin din cauza absentei lui Dumnezeu, singurul datator de viata si bucurie, nu e nevoie sa credem in cazane si diavoli cu furci.

Nu am citit cartea de care zici, a lui Agapie Criteanul, insa Pelerinul rus da (ai putea sa-mi spui unde o citeaza?). Insa de multe ori, in cartile mai vechi se folosea o descriere in imagini plastice a iadului, care poate fi buna uneori, dar nu cred ca pedagogic este buna pentru oamenii de acum.
Sfintii parinti (care totsi vin mai intai) au eplicat foarte bine ca iadul este de fapt singuratatea, fata de Dumnezeu si fata de semeni. Te-as sfatui totusi sa citesti si articolele pe care le-am postat.

[Noesisaa]

Pai da, dar, unui crestin cu adevarat -- ce poate sa fie chin mai mare decat despartirea de Dumnezeu? Inca mai concret, am citit undeva, dar nu mai tin minte cine a scris, iadul inseamna lipsa iubirii lui Dumnezeu. Iti dai seama ce inseamna sa fii mort si sa traiesti intr-o raceala spirituala eterna?? Gandeste-te, chiar viu fiind, cum te-ai simti daca nimeni, dar nimeni in lumea asta nu te-ar iubi. Nu cred ca poate sa existe pedeapsa mai mare si suferinta mai mare decat asa ceva. De ce ti se pare ca smoala fierbinte si furcile ar fi pedepse mai crunte si mai reale decat lipsa dragostei lui Dumnezeu? Fiindca sunt mai usor de imaginat?

Si la drept vorbind: dat fiind ca dupa moarte nu mai avem trupuri, cum o sa fie focul dureros? Sau smoala? Sau cam ce tortura fizica ar putea sa atinga materia spirituala? Ceea ce inseamna ca si pedeapsa trebuie sa fie de natura spirituala...

Ca sunt prea stresante -- cred ca parintele vroia sa spuna ca sunt prea stresante in sensul ca stresul cauzat de ele nu este lucrator. Cand te temi de flacarile iadului iti e greu sa te gandesti la dragostea nemarginita a lui Dumnezeu si cum sa o obtii. Sau mai este pericolul ca sa nu se ia in serios durerea care intr-adevar exista in iad, vezi rationamentul meu de mai sus: daca sufletele sunt materie spirituala, cum o sa fie afectate de padepse care au nevoie de o materie fizica ca sa fie simtite ---> inseamna ca nu este adevarat.

[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de Noesisaa

Si la drept vorbind: dat fiind ca dupa moarte nu mai avem trupuri, cum o sa fie focul dureros? Sau smoala? Sau cam ce tortura fizica ar putea sa atinga materia spirituala? Ceea ce inseamna ca si pedeapsa trebuie sa fie de natura spirituala...

La Judecata de Apoi si sufletele pacatosilor primesc trupurile inapoi ca pedeapsa sa fie deplina, si in spirit si in trup. Nu avem nici un motiv sa ne indoim de aceasta.