Pana la urma ce spunem la spovedanie?

[anna21]

În prealabil postat de sophia

Uite un exemplu:
Tu consideri ca eu am judecat pe altcineva aici si deci am facut pacat.
Eu consider ca nu judecam ci doar nu sunt de acord cu ideea de a considera pacate cele spuse de Anna21 si altele marunte.
Cine face dreptate? De unde stim noi cine greseste acum si cine nu.
Si nu reusesc sa te inteleg. Nu te supara. Da, nu trebuie sa ne laudam sau mandrim cu faptele bune, dar nici cu pacatele. Si faptele bune nu este cazul sa le uitam. Le-am facut cu drag. Ele trebuie sa ne dea imboldul sa mai facem si altele, sa ne dea curajul ca avem si ceva bun in noi si ca merita sa le facem.
Daca tu vrei sa stergem tot ce este bun si sa ne acoperim de rau (chiar in mod artificial), atunci aceea nu cred ca este credinta de la Dumnezeu.
In concluzie: nu pot eu sa-mi judec pacatele si de aceea mi-as dori sa nu fiu fortata s-o fac, ci sa las pe Dumnezeu sa judece.

Sophia, evident ca nu marturisesc: port tocuri..
Toate pe care le-am insirat acolo sunt doar mandrie si iubire de sine.. deci sunt pacate!
(erau doar un raspuns dat lui Andrei, care considera ca nu pacatuieste.. eu am impresia ca este de ajuns sa deschid gura si pacatele curg garla.. doar in rugaciune ma salvez, dar nici macar acolo..)
Si eu nu spun ca sa scornesc ceva, asta este realitatea.

Iar faptele bune la care te referi.. eu ma indoiesc ca am fapte bune. Ale lui Dumnezeu sunt. Gandeste si tu.. daca eu dau bani unui cersetor, ii dau de fapt ce-mi prisoseste. Care e meritul?
Mai cred ca a nu face bine este un pacat. Faceam urmatorul experiment: amanam sa dau pomana. De exemplu, chiar ieri am vazut un cersetor la usa unui magazin si m-am gandit: o sa-i dau cand ies. Cinci minute am stat inauntru, cand am iesit nu mai era. Mi s-a intamplat de multe ori, fara nici o exceptie! De parca omul acela era acolo doar ca sa am eu ocazia sa fac un bine. Dar probabil am facut un rau doar cu amanarea momentului.

(Mi-a dat de gandit urmatorul citat:
"Pentru că zici: "N-am greşit", de aceea iată Eu cu tine mă voi judeca" Ieremia 2:35)

[andreicozia]

În prealabil postat de anna21

Si eu nu spun ca sa scornesc ceva, asta este realitatea.

Iar faptele bune la care te referi.. eu ma indoiesc ca am fapte bune. )

Poate asta o fi realitatea ta, dar de scornit tot scornesti

Cum adica nu ai fapte bune?
Din cite am inteles ai sot, copil, oare nu le pui mincare in fata, nu le speli rufele, nu le faci curat in camere?
Nu duci hainele vechi la Goodwill?
Nu reciclezi?
Nu contribui prin prezenta ta de consumator la binele tarii?
Astea ce sunt? nu sunt fapte bune?
Cum adica te indoiesti ca faci bine?. daca ceva asa de evident iti scapa atentiei inseamna ca ar trebui sa faci ceva in sensul asta... deoarece dai impresia ca te minti intentionat si oricare ar fi motivul pentru care o faci( de a capata in felul asta cununi in cer vaicarindu-te mincinos, eu nu cred ca esti pe drumul bun. Eu cred ca daca scoti miciuna si falsa vaicareala vei obtine mai multa trecere la Dumnezeu

Dai din surplus cersetorilor?
Este scris ca mai intii trebuie sa ai grija de familie dupa care dai din surplus cersetorilor, deci alta vaicareala falsa

Singurul mijloc de a da cersetorilor ultimii bani si intradevar sa te incadrezi in ceea ce spui tu este sa devii tu cersetor care da ultimii bani altora care cer

[anna21]

Dau si eu sfatul lui Cristiboss: citeste!
(eu nu prea am ce sa-ti explic, se simte lipsa de lectura din sf. parinti)

[andreicozia]

Am citit destul, insa " nu tot ce citesti iti este si de folos"
Este necesar sa mai gindesti si cu capul tau !

[cristiboss56]

În prealabil postat de andreicozia

Am citit destul, insa " nu tot ce citesti iti este si de folos"
Este necesar sa mai gindesti si cu capul tau !

Foarte corect Andrei, dar minţii să-i dai "combustibil" de bune calitate şi ea cu siguranţă va lucra la parametrii doriţi ! Spor duhovnicesc !

[anna21]

În prealabil postat de andreicozia

Poate asta o fi realitatea ta, dar de scornit tot scornesti

Tu vezi lucrurile f limitat.. ce te deranjeaza in fond? Presupusa mea falsitatea? Sau faptul ca anulez faptele bune ale altora?

Eu vad lucrurile asa: daca am o minte (atat cat o am), daca sunt sanatoasa, daca sunt capabila sa muncesc (atat cat ma lasa lenea) etc.. NICI UNUL DINTRE ACESTE LIUCRURI NU-MI APARTINE!
Nu este meritul meu ca m-am nascut intr-un loc, din anumiti parinti, cu un anumit bagaj genetic, ca am beneficiat de anumita educatie.. Premisele cele mai importante MI-AU FOST DATE!

Si atunci daca eu am posibilitatea sa ajut azi pe altul, meritul meu este destul de limitat. Pentru ca tot ce am mi-a fost realmente dat! Nu poti nega importanta ereditatii + educatiei. Conjuncturile au si ele locul lor, dar nici aici nu este meritul meu (nu eu am creat conjuncturile). Si atunci poate imi arati tu unde este diferenta dintre mine (care pot ajuta) si altul care nu poate ajuta!

[anna21]

Sa-ti dau exemplu de fapta buna. Bunica mea mergea cu carje (doua), mai suferea si de alte boli f dureroase. In vacanta de iarna se urca in tren si venea in orasul unde locuiam (6 ore distanta) sa aiba grija de noi. Aici ea isi depasea, practic, limitele fizice pentru a face ceva! O consider cu adevarat fapta buna.
(Alte bunici sanatoase nu iau nici autobuzul sa vada nepotii)

anna21, te iubesc ! :)

Nu, serios, imi place mult cum gandesti, daca intr-adevar esti sincera, si nu vrei doar sa pari smerita. Mi-ar placea sa pot fi ca tine...

"[..] să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?" -- Sf. Apostol Pavel

[anna21]

Naephius, m-ai surprins. Si apoi mi-ai incalzit inima. :).
Si eu ma gandesc cu drag la multi care posteaza mesaje aici.
(dar sa stii ca sunt departe de smerenie si nu sunt un model pentru nimeni).

Ma bucur ca ai inteles la ce ma refer (ca exista riscul sa se inteleaga ca nu cred in fapte bune).
Eu cred ca un om care Il cauta din tot sufletul pe Dumnezeu va ajunge negresit un izvor de fapte bune. Este ceva firesc.

[sophia]

Anna21 - fix asta este problema. Din exemplele pe care tu singura le dai reiese ca acele fapte vin din suflet. Bunica ta care venea in carje sa stea cu tine, asa avea in suflet - iubirea pentru copiii si nepotii dansei. Cel care da ceva unui sarac se diferentiaza de cel ce nu da, prin ceea ce are in suflet. Poate ca in rest amandoi au la fel de mult sau putin.
Si pacatul vine tot din suflet si nu din exterior. Eu asa fac diferenta. O femeie poate fi aranjata, parfumata, bine imbracata. asta nu spune nimic despre credinta ei, ca are mandrie, sau placere de sine. Este grija de corpul ei (si asta sta scris in scripturi, sa ai grija de felul in care arati si traiesti) si de cei din jurul ei care nu trebuie s-o vada mirosind sau in zdrente.
Ce este in sufletul ei, cata bunatate, mila, smerenie si alte simtiri - acolo este credinta ei, dupa asta se masoara.
Eu cred ca asta trebuie sa spunem preotului: ce pleaca din sufletul nostru. Simtim ura fata de cineva, sau facem rautate,etc. Acelea sunt pacate. Si daca le faci, adica da tu ai astfel de sentimente, trebuie sa spui, si daca nu le ai, atunci nu.
Da, si a nu face ceva bun, mai ales cand iti este cerut, sau vezi ca este nevoie, este un pacat. Nu stiu daca lumea le spune astea.

Faptele bune le facem si le stim. Tu nu vrei sa te lauzi aici si este bine, dar de facut cred ca le faci.

Ceea ce spune Andreicozia si spun si eu, este ca din lista aia lunga, la care putem si noi sa daugam ce ne trece prin minte, trebuie putin discernamant, pentru a vedea ce anume intra cu adeverat la pacat, este rau intr-adevar si ce nu. Sunt unele lucruri care pot avea doua fatete: pozitiva si negativa (de ex. mandria sau invidia) si trebuie sa alegem aceea care este rea si numai pe aceea so dam la o parte, nu si pe cea pozitiva.

Deruta noastra intru crestinism este de a ne "acoperi" de pacate ca sa fim mai credibili in credinta. Dar in fata cui? A lui Dumnezeu sau a oamenilor?
Daca te duci sa spui multe (si neadevarate) la preot ii impresionezi pe preot si pe cei din jur, deci pe oameni.
Dumnezeu stie precis ce pacate ai facut, nu trebuie nici sa-l minti prin tacere, dar nici sa-i infloresti.
Si Dumnezeu iti stie si sufletul si stie: omul asta nu poate sa fi facut ceea ce spune, fiindca nu sta in el asta.

Este f.greu sa definim ca pacate anumite ganduri si simtaminte, din moment ce nu le aplicam, nu am comis pacatul, ne-am impotrivit lui.
Daca toti ar analiza asa scrupulos toate, n-ar mai trebui sa existe nici un sfert dintre preoti si calugari (inclusiv din ierarhii superioare), pentru ca fiecare este om si are ganduri si sentimente si s-a uitat mai lung la o femeie, sau s-a certat cu altul. Nu mai spunde altele.
Cate lucruri nu vin si de la anatomia si fiziologia omului, fara voia lui!
Se duce vreo femeie si spune: parinte sunt gravida si trebuie sa mananc intr-una, sau sunt in anumite zile sau perioade ale vietii si sunt cu nervii prastie si deprimata pana la cer de nu suport pe nimeni sa ma atinga si ma manii din orice?
Se duce vreun barbat singur sau nu, sa spuna ce i se intampla?
Si sunt oamenii aceia pacatosi pentru ca asa i-a facut Dumnezeu cu nervi si hormoni? Si asta se intampla si preotilor si celor din manastiri (mai ci si calugari).

Deci revin la intrebare: ce spunem la spovedanie? Ce pacate am facut si ce n-am facut?

Legat de cersetori: cu cei de pe strada e bine sa fim sceptici. Sa dam celor pe care ii stim in nevoie si care nici nu vin sa ceara.