Despre avort...

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Traditie, eu sunt de acord cu tine ca cineva necasatorit care duce o viata de rugaciune, post si fapte de dragoste crestina poate intelege multe lucruri si despre relatiile sexuale fara sa le practice. Insa anumite lucruri, in afara de faptul ca ar fi sfant indumnezeit, nu cred. Si poate nici atunci - cred ca un asemenea sfant, de altfel, si-ar da seama si nu s-ar baga la ele.

Noi nu comparam aici necunoasterea nepacatoasa cu cunoasterea pacatoasa. O comparam cu cunoasterea sexului in viata unor oameni casatoriti, care incearca sa il traiasca in mod crestin si sa il transfigureze. Intr-un cuplu casatorit crestin care se iubeste cu adevarat, si care practica INTOTDEAUNA prin definitie o forma de asceza (fie ea post dupa regulile din carti, ori alta, legata de boala, de respectul celuilalt, de daruire jertfelnica si de cautare a bucuriei celuilalt, nu a ta proprie), ne impartasim dintr-o cunoastere care are o valoare totusi cand vorbim despre acest subiect, indraznesc sa spun ca este mai mare decat a unuia care vorbeste doar din teorie, fie el cat de curat si de iubitor de Dumnezeu.

Sursa oricarei cunoasteri si a oricarui bine este Dumnezeu, nu altceva. Nici experienta vietii de cuplu crestin nu face exceptie. Lucrurile lumii create, inclusiv experientele unui cuplu crestin, pot fi intelese de orice om cu ceva cultura, fie el crestin, ateu sau pagan, pentru toti oamenii avem aceeasi structura si putem deduce ce rezulta din convietuire sau alte forme de interactiune interumana.


Ce spui tu despre cuplul crestin cred ca e rodul impresiilor tale. Pentru ca si in viata de cuplu dreptarul trebuie sa fie Dumnezeu, nu propriile teorii si metode.
Sunt multe gaselnite, metode si teorii false cum e si cea cu relativitatea de care vorbeai astazi.

Daca ce spui nu e in Scriptura sau in scrierile Parintilor e probabil fals.

Mantuitorul a atras atentia sa nu iubim nimic mai mult decat pe El pentru ca sa nu gresim in ceea ce facem raportandu-ne la altceva decat la El:

26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Luca 14).



Si inca ceva: daca un lucru nu poate fi pus in cuvinte acel lucru nu exista sau nu l-ai cunoscut inca, deci daca ar exista acea experienta la care numai oamenii casatoriti au acces ai putea-o transmite si lor verbal. Dar eu cred ca esti sub efectul euforiei.


Apoi, mantuirea inseamna plinatatea existentei si a fericirii, deci cum crezi tu ca Dumnezeu lasa pe cei necasatoriti cu lipsuri in cunoastere? Astfel de lipsuri ar insemna o limitare a fericirii.

Cunoasterea lui Dumnezeu este infinit superioara cunoasterii oricarui lucru creat, deci dobandirea acestei cunoasteri este adevarata valoare.

[Traditie1]

Cred ca ar trebui sa aplici metoda relativizarii la propriile tale convingeri.

Asta inseamna sa te urasti pe tine insuti, adica sa consideri ca tot edificiul propriilor impresii e posibil sa fie fals. De aceea spune Sf. Pavel ca cel care vrea sa devina intelept sa se faca nebun.

In mod natural omul urmeaza propriile impresii si putini sunt cei care detecteaza aceasta amagire. Trebuie sa facem diferenta intre gandurile care ne trec prin minte si realitate.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Sursa oricarei cunoasteri si a oricarui bine este Dumnezeu, nu altceva. Nici experienta vietii de cuplu crestin nu face exceptie. Lucrurile lumii create, inclusiv experientele unui cuplu crestin, pot fi intelese de orice om cu ceva cultura, fie el crestin, ateu sau pagan, pentru toti oamenii avem aceeasi structura si putem deduce ce rezulta din convietuire sau alte forme de interactiune interumana.


Ce spui tu despre cuplul crestin cred ca e rodul impresiilor tale. Pentru ca si in viata de cuplu dreptarul trebuie sa fie Dumnezeu, nu propriile teorii si metode.
Sunt multe gaselnite, metode si teorii false cum e si cea cu relativitatea de care vorbeai astazi.

Daca ce spui nu e in Scriptura sau in scrierile Parintilor e probabil fals.

Mantuitorul a atras atentia sa nu iubim nimic mai mult decat pe El pentru ca sa nu gresim in ceea ce facem raportandu-ne la altceva decat la El:

26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu. (Luca 14).



Si inca ceva: daca un lucru nu poate fi pus in cuvinte acel lucru nu exista sau nu l-ai cunoscut inca, deci daca ar exista acea experienta la care numai oamenii casatoriti au acces ai putea-o transmite si lor verbal. Dar eu cred ca esti sub efectul euforiei.


Apoi, mantuirea inseamna plinatatea existentei si a fericirii, deci cum crezi tu ca Dumnezeu lasa pe cei necasatoriti cu lipsuri in cunoastere? Astfel de lipsuri ar insemna o limitare a fericirii.

Cunoasterea lui Dumnezeu este infinit superioara cunoasterii oricarui lucru creat, deci dobandirea acestei cunoasteri este adevarata valoare.

Pai ce spun eu nu se contrazice cred cu ce spui tu. Vorbeam despre un cuplu crestin, deci un cuplu care incearca sa raporteze totul de la Dumnezeu, si care isi lasa dragostea transfigurata de El.

In ceea ce priveste cunoasterea: este adevarat ca ea vine de la Dumnezeu. Insa Dumnezeu foloseste lumea, existenta noastra chiar fizica, pentru a o face sa ajunga la noi. Ne face sa cunoastem si prin situatia din viata in care ne-a pus, deci inclusiv prin starea de om casatorit. Casatoria este data spre mantuire, deci experienta care decurge din ea este o experienta care da si cunoastere de si de la Dumnezeu.
Prin 'atingerea alteritatii' in cuplu, noi invatam sa ne raportam la Cel cu totul altul...

Este o carte foarte frumoasa de parintele Marc Antoine Costa de Beauregard , despre Sexualitate si Homosexualitate in ortodoxie (nu am acum titlul exact), in care scrie foarte bine despre lucrurile astea.
(Nu va speriati, nu apara homosexualitatea ci dimpotriva)

Revenind, un om casatorit poate avea cred o cunoastere venita de la Dumnezeu PRIN experienta lui. Iar unul necasatorit poate avea alta cunoastere venita tot de la Dumnezeu, insa pe alte cai. Totusi, experientele nefiind aceleasi, nici cunoasterea nu e choar aceeasi.