Poezii preferate...

În crinii albi îţi văd neprihanirea,
Marie, Maică a Fiului de Sus.
În lacrima tăcută văd iubirea
Şi-n ochi duioşi îţi tremură privirea
De Maică sfântă-a Domnului Iisus.

Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată,
Iar inima-ţi tresaltă de uimire...
Un înger ţi se-nchină de îndată,
Tu tremuri tot ca trestia înaltă,
Şi-n piept se-adună valuri de iubire.

Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul,
Te farmecă prezenţa îngerească.
De dincolo de nori tu vezi seninul
Şi ştii c-acesta ţi-e acum destinul
Să laşi sfios ca Fiul să se nască.

Nu poţi altfel că tu ai fost aleasă
Şi vrei ca roabă-a Cerului să fii!
...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasă
Şi inima şi dorul nu te lasă
Că ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...

Şi te supui cu-atâta frumuseţe
Dorind a lumii dulce mântuire.
Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţe
Şi să-I şoptească sfintele poveţe
Celui venit de Sus doar din iubire.

Dorim şi noi s-avem neprihănirea
De robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.
Mereu la El să ne-aţintim privirea,
Să învăţăm ce dulce e jetfirea
Când cu Hristos trăim curat de-a pururi.

E zvon de primăvară în tot albastrul zării,
Narcisa înfloreşte la tâmpla aşteptării,
Cald, albul de miresme îmi înfăşoară dorul
Ca tânăra mămică ce-mbrăţişează-odorul.

Se pregătesc petale să-nfeşe copilaşul
Venit ca dar din ceruri, zâmbind ca îngeraşul...
Când razele de soare dezmiardă ochişorii,
Trei lacrimi de mămică sărută obrăjorii.

Privesc cu drag minunea ce-n braţe se frământă,
Un zâmbet mă surprinde şi inima îmi cântă,
Se naşte-n mine dorul de-o largă-mbrăţişare,
Dar braţe de mămică fac taina mult mai mare.

Un gângurit de înger şi-un plâns ca de vioară
Răzbat în largi ecouri ce inima-nfioară...
Când mâna-mi tremurândă atinge obrăjorul,
Un muguraş de floare alină-ndată dorul.

Şi bucurii şi temeri încep să mă cuprindă,
O taină-nrourată vor inima-mi s-aprindă...
E lacrima minunii că-s mamă de mămică
Şi-i taina şi fiorul de-a fi din nou bunică...

[sia]

[SIZE=5]Nichifor Crainic[/SIZE]
[SIZE=+1]Unde sunt cei care nu mai sunt?[/SIZE]

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mă doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

[sia]

[SIZE=4][SIZE=+2]Nichifor Crainic[/SIZE] [/SIZE]

[SIZE=4]Lauda[/SIZE]

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mă scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic să-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fără voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?

Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Căci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.

In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda

[COLOR=DarkOrange][COLOR=#000000]Au inflorit salcamii in urbea mea natala
Priveste-i cum surad in hainele de gala
au trupuri arcuite in soarele plapand
acum se tot inclina in baterea de vant...

in palma ta cea aspra au asternut petale
sa-ti mangaie tristetea si visurile pale
mirosul sa-ti imbie cu-arome de poveste
pierduta in cerdacul ce astazi nu mai este...[/COLOR][/COLOR]

În prealabil postat de adorcrysti

[COLOR=darkorange][COLOR=#000000]Au inflorit salcamii in urbea mea natala[/COLOR][/COLOR]

[COLOR=darkorange]

[COLOR=darkorange]Priveste-i cum surad in hainele de gala[/COLOR]
[COLOR=darkorange]au trupuri arcuite in soarele plapand[/COLOR]
[COLOR=darkorange]acum se tot inclina in baterea de vant...[/COLOR]

[COLOR=darkorange]in palma ta cea aspra au asternut petale[/COLOR]
[COLOR=darkorange]sa-ti mangaie tristetea si visurile pale[/COLOR]
[COLOR=darkorange]mirosul sa-ti imbie cu-arome de poveste[/COLOR]
[COLOR=darkorange]pierduta in cerdacul ce astazi nu mai este...[/COLOR][/COLOR]

Foarte frumoase versuri.Şi la noi au înflorit salcâmii.Prin geamul deschis pătrunde mireasma lor.Ale cui sunt aceste versuri?

[Trandafir_Alb]

"Fata mica, fata mica
Ce te-nchini ca o bunica,
Lung si rar cum se cuvine,
Pui plapand de om fricos,
Cine te-a invatat pe tine
Sa te-nchini asa frumos?

Care mana cu pacate,
Care degete curate
Ti-au prins degetele fine
Si ti le-au purtat cu frica
Dupa semnele crestine,
Fata mica, fata mica?

Cine-ntai ti-a pus pe frunte
Unghiile cu trei puncte
In al Tatalui Sfant nume
Si, tinandu-si un suspin,
Cine ti le-a-nfipt anume
Langa inima...Amin!

Fata mica de la scoala
Ce te-nchini fara sfiala
La Biserica din strada
Tu nu faci cum fac, cochete,
Doamnele, sa nu se vada,
Cruci marunte si discrete

Le faci mari, le faci cat tine,
Lung si rar cum se cuvine
Si din buze misti cu greu
Spui ceva si stai in cale...
Tare-as vrea sa stiu si eu
Ce te rogi acum matale?

Ruga ta, prinos de floare,
Trece dincolo de soare,
Dincolo de Rai, mai sus
Pan-la Tronul lui Iisus...
Si pe tot intinsul drum
Umple cerul de parfum!

Fata mica, fata mica
Ce te-nchini ca o bunica,
Lung si rar cum se cuvine,
Pui plapand de om fricos,
Cine te-a-nvatat pe tine
Sa te-nchini asa frumos? "