Razboiul nevazut cu gandurile

[patinina34]

[SIZE=4]4. Trei sunt leacurile gândurilor de hulă: atenţia şi rugăciunea, smerenia şi dispreţuirea[/SIZE]

Aşa cum trei sunt cauzele morale ale gândurilor de hulă:
1) nebăgarea de seamă,
2) mândria şi
3) pizma demonilor,

tot aşa trei sunt şi leacurile acestora în contrarea cauzelor acestora, adică:
1) atenţia şi rugăciunea,
2) smerenia şi
3) dispreţuirea.

Deci cine vrea şi iubeşte să fie liber de gândurile de hulă, acela trebuie mai întâi să-şi adune întreaga minte în inima lui şi să se roage cu multă atenţie şi mare vigilenţă, ca să nu lase cuvântul interior din inimă să grăiască, ci să-l facă să tacă supraveghindu-l cu un ochi serios şi conducător. Dar nu e de ajuns numai aceasta, ci, după ce face cuvântul interior să tacă, trebuie să-i dea şi să grăiască această scurtă rugăciune: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiului lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" şi numai aceasta să o grăiască, şi nici un alt cuvânt. Dar să o zică ţinându-şi puţin şi răsuflarea până ce zice o dată cuvintele rugăciunii acesteia şi apoi să răsufle din nou, mintea rămânând fără formă şi fără chip şi privind prin puterea lui văzătoare [spirituală] numai locul inimii, iar auzul [spiritual al] minţii să nu audă nimic altceva decât cuvintele rugăciunii acesteia. Deci rugăciunea aceasta rostită în acest mod va face să dispară toate gândurile, nu numai cele de hulă, ci şi cele de ruşine şi trupeşti şi cele de viclenie şi de irascibilitate, fiindcă atunci când e rostit în inimă cu credinţă fierbinte şi meditat necontenit, acest înfricoşător şi sfânt Nume al lui Iisus Hristos arde ca o lumină şi loveşte şi taie ca o sabie cu două tăişuri demonii care se găsesc, cum spuneam, la suprafaţa inimii şi grăiesc prin cuvântul interior toate gândurile de hulă şi rele.
De aceea zicea Ioan Scărarul: "Cu Numele lui Iisus loveşte-i ca şi cu un bici pe vrăjmaşi", iar sfântul Nil [= Evagrie Ponticul]: "Când e numit Dumnezeu, pune pe fugă pe demoni".
AI doilea leac al gândurilor de hulă e smerenia; de aceea, cine vrea să fie eliberat de ele trebuie să aibă inimă smerită, şi înfrântă, şi mai trebuie să aibă şi cele câte nasc smerenia, adică faptul de a suporta cu mulţumire fiecare ispită şi necaz care-i vin fie de la oameni, fie de la demoni, fie de la firea cea strâmtă, socotindu-se pe sine însuşi din pricina păcatelor lui vrednic de orice pedeapsă; faptul de a nu se aprinde şi înfuria, de a nu osândi şi bârfi pe fraţii lui dispreţuindu-i ca pe unii mai mici şi lipsiţi de minte; şi faptul de a nu cerceta cu curiozitate lucrurile credinţei peste puterea şi înţelegerea minţii lui, socotindu-se pe sine însuşi lipsit de minte şi nevrednic să cerceteze unele ca acestea şi ţinând credinţa simplă în inima lui. Toate acestea deci conlucrează la izgonirea gândurilor de hulă, precum ziceau Părinţii.
Iar al treilea leac al gândurilor de hulă este dispreţuirea, adică atunci când omul e atent la inima lui, cum spuneam mai sus, şi zice rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiului lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" ţinându-şi puţin şi răsuflarea, atunci când are inima lui smerită şi face toate celelalte câte îi sunt cu putinţă, după care îi urmează cu toate acestea gânduri de hulă, atunci trebuie să ştie că, aceste gânduri sunt din pizma şi răutatea demonilor, şi de aceea nu trebuie să se întristeze pentru ele, nici să dispere, ci să le dispreţuiască ca pe unele care nu se nasc din cuvântul lui, nici din voia lui, ci sunt seminţele şi odraslele relei seminţe a diavolului care seamănă astfel de gânduri de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti nu cu alt scop decât ca să tulbure şi întristeze sufletul omului şi, mai ales, ca să-l împiedice de la calea virtuţii şi bine-plăcerii lui Dumnezeu.
Deci cunoscând răutatea şi viclenia lor, trebuie să-i dispreţuim şi să nu socotim deloc că asemenea gânduri sunt un păcat, fiindcă pe cât socotim că sunt un păcat, pe atât mai mult ne tulbură; şi aşa cum atunci când cineva vrea să se ducă într-un loc, după care trecând pe un drum întâlneşte câini care latră, dar el nu ia seama la lătratul lor, ci dispreţuindu-i îşi continuă drumul netulburat şi aleargă şi ajunge la locul unde vrea să ajungă, tot aşa trebuie să facă şi creştinul când vin spre el gânduri de hulă şi viclenie; trebuie adică să nu şadă să le răspundă, ci tăcând să nu le bage în seamă şi să le dispretuiască ca pe nişte lătrături ale diavolului şi să alerge pe calea virtuţii având credintă fierbinte şi neşovăielnică în Dumnezeu şi în lucrurile dumnezeieşti şi ţinând în inima lui ca pe o ancoră neclintită mărturisirea credinţei pe care a primit-o de Ia Sfânta Biserică. Căci credinţa e o pavăză şi scutul cu care creştinul poate să respingă toate săgeţile gândurilor de hulă pe care le aruncă diavolul, precum porunceşte Pavel. În acest fel şi diavolul este biruit şi ruşinat cu toate gândurile lui de hulă şi omul se eliberează uşor de ele, cu harul lui Hristos.
[SIZE=4]Cuvioşii Teolipt al Filadelfiei şi Nicodim Aghioritul, "Paraclisul şi acatistul Sfântului Nume al lui Iisus cu câteva texte de Filocalie", Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 55-63[/SIZE]

[Iustin32]

Parintele Dometie a vazut ceva deosebit când se spovedea o femeie la Parintele Arsenie. A vazut cum ieseau serpi din gura ei, ieseau putin si se dadeau înapoi, si pâna la urma s-au tras înapoi si când a iesit afara i-a zis: “De ce n-ai spus ce aveai de spus acolo, tot”; “Am spus! “, “Cum ai spus, eu am vazut ca nu ai spus! ” si s*a întors înapoi la Parintele Arsenie si i-a marturisit ultimul pacat si a dat afara toti serpii. Aceasta s-a întâmplat tot prin Parintele Arsenie, el i-a deschis ochii sufletesti parintelui Dometie sa vada cu sufletul, caci cu ochii astia fizici nu vedem nimic si s-o întoarca pe femeia asta sa spuna si ultimul pacat, cel mai greu pacat al ei.
Parintele îi selectiona pe care sa-i spovedeasca si pe care sa nu-i spovedeasca. Unul spunea ca a omorât un om si ca Parintele nu vrea nicicum sa-l spovedeasca. Insista însa spunând ca se caieste si de ce nu-l spovedeste. “No hai ma, daca tu chiar vrei asa de mult.” Dar când l-a întrebat: “Ma, îti pare rau ca l-ai omorât pe omul acela? “, “Nu-mi pare rau, Parinte!”, “Pai vezi, nu ti-am spus ca degeaba vorbesc cu tine?” (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
“Marturii din Tara Fagarasului despre parintele Arsenie Boca”, editura Agaton, 2004

[pace_voua]

povestioara asta exista in indreptarul de spovedanie, cel mov.

voi nu stiu daca aveti idee cat de buna poate sa fie spovedania!

serios!

[cristiboss56]

În prealabil postat de pace_voua

povestioara asta exista in indreptarul de spovedanie, cel mov.

voi nu stiu daca aveti idee cat de buna poate sa fie spovedania!

serios!

Eo idee ce o ştiu majoritatea ! Ceva nou ?