Iubirea prin ura de sine

În prealabil postat de Traditie1

Parintele arhimandrit Sofronie spune ca noi nu ne nastem cu dragostea, trebuie s-o dobândim iar dobândirea dragostei este lucrul cel mai anevoios pentru ca, asa cum spune Mântuitorul, iubirea consta în fapte.

Dobândirea dragostei fata de Dumnezeu se realizeaza prin ura de sine, prin nemultumirea pentru propriul caracter nerecunoscator si tradator fata de Daruitorul de bunatatati. De fapt toate virtutile sunt opusul unor patimi sau defecte iar iubirea e opusul nepasarii ancestrale a urmasilor lui Adam.

Schimbând putin subiectul, parintele spune ca vederea pacatului este o trezire din somnul de veacuri. În mod asemanator începutul smereniei si al iubirii e o trezire din mândria si nepasarea care caracterizeaza pe toti oamenii în mod natural.

Dar eu nu mă pot iubi pe mine.Cum pot iubi pe aproapele care mă mai şi supără? Eu nu iubesc pe Dumnezeu deşi îmi place să cred că îl iubesc.Dacă pe aproapele meu pe care îl văd nu-l pot iubi cum pot a-l iubi pe Dumnezeu pe care nu-l văd?
Câţi sunt acei care se lasă pe ei ca să ajute pe altul.Eu una nu!
Mă bucur când aud că unii fac fapta bună şi aş dori să o pot face şi eu dar,neputâd s-o fac devin nesimţitor la suferinţa aproapelui spunându-mi "dar eu nu sunt amărât,de ce nu-i pasă nimănui?
Credinţa noastră ortodoxă oferă omului toate mijloacel spre a deveni bun şi iubitor dar câţi sunt dispuşi să devină astfel?
Cred că atunci când Dumnezeu ne va judeca va avea valoare doar iubirea pe care am putut-o dărui.

[laraG]

Arhimandritul Sofronie Saharov spune ca atunci "cand ne uram pe noi insine pentru raul care traieste in noi , atunci ni se deschid netarmuritele zari ale iubirii ce s-a poruncit noua:in afara de Hristos, niciodata nu vom imbratisa intreaga lume in flacara de viata facatoare a harului ce se pogoara de sus; nu vom zari dimensiunile fiintiale ale celei de a doua porunci:Sa iubesti pre aproapele tau ca insuti pre tine cf.Mt.22,37-40.
Personal, cred ca nu voi reusi sa fac loc in sufletul meu unei asemenea iubiri pe care sa o pot pastra pana la capatul vietii.Deseori sunt in mare pericol de a nu ma iubi si de a nu iubi pe aproapele.Tot parintele Sofronie insa,spune :"Crestinul descopera prezent in sine, si vadit si ascuns, tot raul inluntrul sau, cel putin ca potential, si se vede pe sine cu adevarat mai rau decat toti si decat totul."
Dar cred ca sunt departe de a-mi da seama de starea tragica in care ma gasesc uneori.

[cristiboss56]

În prealabil postat de laraG

Arhimandritul Sofronie Saharov spune ca atunci "cand ne uram pe noi insine pentru raul care traieste in noi , atunci ni se deschid netarmuritele zari ale iubirii ce s-a poruncit noua:in afara de Hristos, niciodata nu vom imbratisa intreaga lume in flacara de viata facatoare a harului ce se pogoara de sus; nu vom zari dimensiunile fiintiale ale celei de a doua porunci:Sa iubesti pre aproapele tau ca insuti pre tine cf.Mt.22,37-40.
Personal, cred ca nu voi reusi sa fac loc in sufletul meu unei asemenea iubiri pe care sa o pot pastra pana la capatul vietii.Deseori sunt in mare pericol de a nu ma iubi si de a nu iubi pe aproapele.Tot parintele Sofronie insa,spune :"Crestinul descopera prezent in sine, si vadit si ascuns, tot raul inluntrul sau, cel putin ca potential, si se vede pe sine cu adevarat mai rau decat toti si decat totul."
Dar cred ca sunt departe de a-mi da seama de starea tragica in care ma gasesc uneori.

Atâta timp cât conştiinţa te mustră, e semn bun, e semn al legăturii neântrerupte cu Dumnezeu. Adormirea şi liniştirea nefirească, e semn de-ngrijorare !

[windorin]

Crestinul nu lupta sa-si omoare poftele, mania sau ura.. ci doar sa le schimbe directia, sa le reorienteze. Sa'l pofteasca pe Dumnezeu si cele sfinte, sa se manie pe pacatul din el si din cei din jur, sa urasca raul si toate neputintele personale.

Asa cred ca e si cu ura de sine. Evanghelia spune "nimeni, niciodata, nu si'a urat trupul sau", deci nu poate fi vorba de o ura inteleasa in termenii general folositi. Este vorba de o ura sfanta, o ura duhovniceasca, care ajuta sufletul sa nu se lege de sine mai mult decat trebuie.

Frumos spune parintele. Si eu cred ca abia ura de sine ne umple de dragoste jertfelnica fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Atunci cand nu ne mai luat pe noi in calcul, abia atunci va lucra in noi puterea dragostei lui Dumnezeu.

[Traditie1]

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

[windorin]

În prealabil postat de Traditie1

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

Bine punctat. Exista doua manifestari ale sentimentului de ura: una distructiva si una ziditoare.
Ura ca patima este distrugatoare.
Ura ca virtute este ziditoare si datatoare de har.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

De fapt , asta te tine in trezie !

[Pavel22]

Iubirea prin ura de sine e o contrazicere crasa. Ca sa poti iubi pe altii mai intai trebuie sa te iubesti pe tine insuti. Nu e vorba despre "ura de sine" ci mai mult despre nemultumirea de sine.
Daca incepi sa te urasti pe tine insuti o sa incepi sa ai complexe de inferioritate si lipsa de incredere in tine o sa infloreasca...
Psihicul omului este foarte complex, iar dezinformarile celor,care pretind ca au un inalt grad duhovnicesc pot produce, mai ales din nestiinta, tulburari nevrotice. Tendintele nevrotice se formeaza cand apar contradictii intre conceptiile celor, care simt ceva dar in realitate vor altceva. Lepadarea de sine cum i se mai spune incepe cu iertarea aproapelui nu cu "ura de sine". Sensul iubirii aproapelui este acelasi cu sensul reconcilierii relatiilor cu aproapele. Vad aici diferite pareri despre cum trebuie actionat asupra gandurilor insa degeaba incercam tot felul de "metode" daca nu reusim sa o aplicam pe cea mai importanta, pragul pe care trebuie pasit ce ne duce la treapta iubirii si anume Iertarea Aproapelui. Nimeni nu poate sa reuseasca sa ajunga la cea mai "inalta treapta" daca nu participa la Sf Liturghie. Nu cred, ca trebuie sa ne facem griji la ce fel de "ritualuri" trebuie facute pentru mantuire, incercarile de trebuinta, o sa vina ele la noi, fie ca o sa constientizam rautatea din noi fie ca nu degeaba ne silim in a o vedea daca nu ne luptam cu ea prin Iertarea Aproapelui. Intr-un om e lumea toata. Deci si in noi e lumea toata...