In ce consta mantuirea noastra

[costel]

Dorina, eu am inceput sa am dorul de Dumnezeu prin clasa a XII a. Pana atunci nu-mi amintesc sa-I fii vorbit. Mi-as fi dorit sa-L stiu prezent si in jocurile mele, in plimbatul prin livada, in rugaciunile pentru copii... Insa, la cat de mic sunt in aceasta lupta cu pacatul, ma simt ca un copil. O fiinta neputincioasa in a reusi fara ajutorul Tatalui. Asa ca, de fiecare data cand ies din casa, ma simt copil, dar un copil care este tinut de mana de un Dumnezeu-Tata.

[carmina]

"Dacă citim viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, putem să împărţim bucuriile Duhului Sfânt în trei grupe, şi anume:


Bucuriile Betleemului, pe care le simte creştinul ce merge la biserică, care se închină cu evlavie, ascultă Sfânta Liturghie, posteşte, face milostenie, se spovedeşte curat şi primeşte cu multă credinţă Preacuratele Taine. Acestea sunt cele mai obişnuite bucurii duhovniceşti, care se dobândesc destul de uşor, fără multă osteneală şi sunt de obşte pentru toţi creştinii dreptcredincioşi. Se întâlnesc în casa săracului, în coliba văduvei, în inima străinului, în orice familie de creştin. Le-am putea numi şi bucurii liturgice, euharistice, pentru că se nasc în Biserică, trăiesc prin Biserică şi ajung la desăvârşire în Biserică prin unirea cu Sfânta Împărtăşanie. Acestea sunt, deci, bucuriile tinereţii duhovniceşti, comune şi mirenilor, şi preoţilor şi călugărilor.



Bucuriile Taborului sunt mult mai înalte ca cele dintâi şi le simte numai cel lipsit de grijile lumii, care trăieşte în linişte, care a dobândit cea mai curată rugăciune, care are izvoare de lacrimi pentru păcatele sale şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. Aceste bucurii se câştigă cu multă osteneală, smerenie şi în timp îndelungat. Iar cine a ajuns acolo sus pe Tabor, cine şi-a înălţat mintea şi inima la Dumnezeu, acela este ca o făclie mereu aprinsă, care de-a pururi vede pe Dumnezeu înaintea feţei sale (Psalm 15, 8) şi poate striga cu Petru: Doamne, bine este nouă să fim aici... (Marcu 9, 5). Acestea sunt numite şi bucuriile desăvârşirii, pe care foarte puţini le pot dobândi, căci se nasc numai din linişte şi rugăciune.



Bucuriile Golgotei sunt şi mai înalte ca cele de până acum şi le pot simţi cei ce urcă muntele Golgota, cei ce duc cu multă răbdare crucea suferinţei, a bolilor îndelungate, a necazurilor pentru Hristos, a muceniciei, a jertfirii pentru aproapele pentru dreptate, care mor şi înviază cu Domnul. Acestea sunt numite şi bucuriile sângelui, ale jertfei, pentru că se nasc din sânge, din lacrimi şi suferinţă. Mari sunt aceste bucurii şi puţini sunt cei ce sunt vrednici să le poarte, pentru că fără multă suferinţă nu se pot câştiga de nimeni. (...)



Să primim ca pe un dar bucuriile cele duhovniceşti şi să le ascundem cu osârdie în inimile noastre. Cu osteneală se câştigă, cu multe ispite se păstrează, dar fără ele nu avem nădejdea mântuirii. Că cine face o faptă bună, cine se roagă sau face milostenie şi nu simte mângâiere duhovnicească, acela fără folos s-a ostenit şi este lipsit de nădejde.



Fiecare dintre noi să se ispitească pe ce treaptă a faptelor bune se află şi fiecare să râvnească spre bunătăţile cele mai alese, ca să fie mângâiat de Duhul Sfânt cu bucuriile cele mai înalte. Că bucuriile cele duhovniceşti se nasc unele pe altele, se cheamă unele pe altele şi se atrag unele spre altele, pentru ca bucuria noastră în Hristos să fie deplină."



(din „Predici la praznice împărăteşti", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

[cristiboss56]

În prealabil postat de carmina

"Dacă citim viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, putem să împărţim bucuriile Duhului Sfânt în trei grupe, şi anume:


Bucuriile Betleemului, pe care le simte creştinul ce merge la biserică, care se închină cu evlavie, ascultă Sfânta Liturghie, posteşte, face milostenie, se spovedeşte curat şi primeşte cu multă credinţă Preacuratele Taine. Acestea sunt cele mai obişnuite bucurii duhovniceşti, care se dobândesc destul de uşor, fără multă osteneală şi sunt de obşte pentru toţi creştinii dreptcredincioşi. Se întâlnesc în casa săracului, în coliba văduvei, în inima străinului, în orice familie de creştin. Le-am putea numi şi bucurii liturgice, euharistice, pentru că se nasc în Biserică, trăiesc prin Biserică şi ajung la desăvârşire în Biserică prin unirea cu Sfânta Împărtăşanie. Acestea sunt, deci, bucuriile tinereţii duhovniceşti, comune şi mirenilor, şi preoţilor şi călugărilor.



Bucuriile Taborului sunt mult mai înalte ca cele dintâi şi le simte numai cel lipsit de grijile lumii, care trăieşte în linişte, care a dobândit cea mai curată rugăciune, care are izvoare de lacrimi pentru păcatele sale şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. Aceste bucurii se câştigă cu multă osteneală, smerenie şi în timp îndelungat. Iar cine a ajuns acolo sus pe Tabor, cine şi-a înălţat mintea şi inima la Dumnezeu, acela este ca o făclie mereu aprinsă, care de-a pururi vede pe Dumnezeu înaintea feţei sale (Psalm 15, 8) şi poate striga cu Petru: Doamne, bine este nouă să fim aici... (Marcu 9, 5). Acestea sunt numite şi bucuriile desăvârşirii, pe care foarte puţini le pot dobândi, căci se nasc numai din linişte şi rugăciune.



Bucuriile Golgotei sunt şi mai înalte ca cele de până acum şi le pot simţi cei ce urcă muntele Golgota, cei ce duc cu multă răbdare crucea suferinţei, a bolilor îndelungate, a necazurilor pentru Hristos, a muceniciei, a jertfirii pentru aproapele pentru dreptate, care mor şi înviază cu Domnul. Acestea sunt numite şi bucuriile sângelui, ale jertfei, pentru că se nasc din sânge, din lacrimi şi suferinţă. Mari sunt aceste bucurii şi puţini sunt cei ce sunt vrednici să le poarte, pentru că fără multă suferinţă nu se pot câştiga de nimeni. (...)



Să primim ca pe un dar bucuriile cele duhovniceşti şi să le ascundem cu osârdie în inimile noastre. Cu osteneală se câştigă, cu multe ispite se păstrează, dar fără ele nu avem nădejdea mântuirii. Că cine face o faptă bună, cine se roagă sau face milostenie şi nu simte mângâiere duhovnicească, acela fără folos s-a ostenit şi este lipsit de nădejde.



Fiecare dintre noi să se ispitească pe ce treaptă a faptelor bune se află şi fiecare să râvnească spre bunătăţile cele mai alese, ca să fie mângâiat de Duhul Sfânt cu bucuriile cele mai înalte. Că bucuriile cele duhovniceşti se nasc unele pe altele, se cheamă unele pe altele şi se atrag unele spre altele, pentru ca bucuria noastră în Hristos să fie deplină."



(din „Predici la praznice împărăteşti", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

Păcat ca multe din predici, invaţaturi, rămân simple postări, simple cuvinte. Mult mai de folos e sentimentul copilului din noi ce-L tine in permanenţă pe Tatăl de mână, aşa cum cineva de aici spunea atat de simplu si atât de inălţator !

În prealabil postat de costel

Dorina, eu am inceput sa am dorul de Dumnezeu prin clasa a XII a. Pana atunci nu-mi amintesc sa-I fii vorbit. Mi-as fi dorit sa-L stiu prezent si in jocurile mele, in plimbatul prin livada, in rugaciunile pentru copii... Insa, la cat de mic sunt in aceasta lupta cu pacatul, ma simt ca un copil. O fiinta neputincioasa in a reusi fara ajutorul Tatalui. Asa ca, de fiecare data cand ies din casa, ma simt copil, dar un copil care este tinut de mana de un Dumnezeu-Tata.

Cât de frumos ai spus şi cât de simplu! Am deschis aceast topic deoarece sunt mulţi (aşa cum am fost şi eu) care nu ştiu care este scopul vietii creştine.
Este uşor să dai citate greoaie care chiar dacă sunt pline de învăţături folositoare nu se lipesc de suflet aşa cum se lipeşte o trăire personală aşa cum este aceasta scrisă de tine.

[carmina]

În prealabil postat de dorinastoica14

Cât de frumos ai spus şi cât de simplu! Am deschis aceast topic deoarece sunt mulţi (aşa cum am fost şi eu) care nu ştiu care este scopul vietii creştine.
Este uşor să dai citate greoaie care chiar dacă sunt pline de învăţături folositoare nu se lipesc de suflet aşa cum se lipeşte o trăire personală aşa cum este aceasta scrisă de tine.

pe Dumnezeu il putem cunoaste din experientele proprii,din experientele semenilor nostri,din lectura... cred ca depinde de structura sufleteasca a fiecaruia dintre noi.

cat despre scopul vietii crestine,daca mi-ai fi pus asta intrebare acum 20 de ani,as fi raspuns ca implinirea poruncilor si o viata bine placuta Lui,conforma cu educatia ortodoxa.

astazi insa,pot afirma cu certitudine ca nu este suficient;il poti descoperi pe Dumnezeu in inima ta,dar trebuie sa stii sa-L si pastrezi acolo in ciuda tuturor greutatilor vietii;iar lucrul acesta l-am invatat pe parcurs,citind si incercand sa-mi corectez greselile;cu cat aflu mai mult,cu atat imi dau seama ca n-am facut decat primii pasi pe Cale.
personal,imi doresc sa cunosc nu numai trairile si convingerile fiecaruia,dar si lecturile care au zidit in sufletele lor simtamintele crestine.

cu riscul de a fi citata de n-ori si a ma supune comentariilor dezaprobatoare,postez cuvintele simple ale Sf.Serafim de Sarov privind scopul vietii crestine:

“Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului lui Dumnezeu.
Daca,de pilda,rugaciunea si privegherea va da mai mult har,rugati-va si privegheati.Daca va da mai mult har postul,postiti.Daca milostenia va da mai mult har,atunci dati milostenie.La fel ganditi-va pentru fiecare alta virtute care se face intru Hristos.
Asa sa negutatoriti duhovniceste cu virtutile.Si dupa ce dobanditi in felul acesta harul Sfantului Duh,sa-l impartiti tuturor celor ce au nevoie de el,luand exemplu de la lumanarea aprinsa.Aceasta,desi arde cu lumina pamanteasca,aprinde de la ea si alte lumanari,lumineaza si alte locuri,fara ca lumina ei sa se micsoreze."
Doamne,ajuta!

[windorin]

Dumnezeu este iubire !

Mantuirea este dobandirea dragostei.

Iubind pe toti si pe toate, cu siguranta ne vom mantui. Nu avem nevoie de tratate, de studii arpofundate pentru "a-L gasi" pe Dumnezeu. Este nevoie doar de o inima curata de orice rautate. Iubim vecinii, iubim oamenii in autobuze, iubim colegii, iubim rudele, nu raspundem nimianui cu rau, si gata.. Dumnezeu se descopera in inima noastra.

Dragostea este calea pe care a mers Hristos. Aceeasi cale o avem si noi !

[patinina34]

Mantuire, inseamna dragoste dar in acelasi timp si iertarea celor cre ne-au gresit, de cite ori? De 77 ori 7.

[t_a_pirvu]

Doar ce am acultat predica unui Parinte american orthodox pe aceasta tema:

postez si linkul (in engleza)

http://ancientfaith.com/podcasts/hopko

ultima predica

The Names of Jesus

Ce spune acest Parinte:

Chemarea noastra este a IL iubi pe Dumnezeu din toata puterea noastra. Prin jertfa Mintuitorului pe cruce noi toti suntem mintuiti.
DAR primim noi mintuirea? IL primim noi pe Mintuitorul in viata noastra?
(faptele noastre ne stau marturie). Il iubim noi pe Mintuitorul? (am citit
undeva ca Il iubim pe Hristos in aceias masura in care ii iubim pe vrajmasi!); vom fi noi vreodata vrednici? ar insemna sa plingem neincetat
si sa il Slavim pe Domnul mai des decit respiram!

Parintele incheie predica cu exemplul Sf Macarie: se zice ca Sf Macarie
dupa ce a murit si a ajuns cu un picior in Rai a auzit un glas: Macarie
ai invins! era Neprietenul cu o ultima ispita (daca era un glas din adevar
trebuia sa sune: Macarie, Hristos din tine a invins). La care Macarie
se uita imprejur si raspunde: Nu inca! si dupa a ajuns si cu celalalt picior
in Rai.

Deci asta e important: Sa Il iubim pe Dumnezeu (cum? prin faptele noastre) si El are putere sa ne mintuiasca.

Doamne ajuta,
Traian

[patinina34]

Da si aici:
http://www.crestinortodox.ro/Asculta...nta_3-439.html

Parintele Rafail Noica.

În prealabil postat de patinina34

Mantuire, inseamna dragoste dar in acelasi timp si iertarea celor cre ne-au gresit, de cite ori? De 77 ori 7.

Dragostea nu se trufeşte ,nu caută ale sale,dragostea nu se mânie,nu pizmuieşte,nu ţine minte răul ,nu se bucură de nedreptate ci se bucură de adevăr...şi de-aş avea toată ştiinţa lumii,şi de-aş cunoaşte toate tainele şi de-aş avea credinţă încât să mut şi munţii din loc iar dragoste nu am nimic nu-mi foloseşte.(citat din memorie).
Iată aşadar că prin Legea cea Nouă pe care ne-a adus-o Iisus Hristos prin moarta şi învierea sa ni s-a oferit şansa mântuirii dându-ne porunca iubirii care cuprinde toate virtuţile, de aceia consider că într-adevăr creştinii au şansa de a se mântui prin dragoste.