In ce consta mantuirea noastra

[carmina]

"Dacă citim viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, putem să împărţim bucuriile Duhului Sfânt în trei grupe, şi anume:


Bucuriile Betleemului, pe care le simte creştinul ce merge la biserică, care se închină cu evlavie, ascultă Sfânta Liturghie, posteşte, face milostenie, se spovedeşte curat şi primeşte cu multă credinţă Preacuratele Taine. Acestea sunt cele mai obişnuite bucurii duhovniceşti, care se dobândesc destul de uşor, fără multă osteneală şi sunt de obşte pentru toţi creştinii dreptcredincioşi. Se întâlnesc în casa săracului, în coliba văduvei, în inima străinului, în orice familie de creştin. Le-am putea numi şi bucurii liturgice, euharistice, pentru că se nasc în Biserică, trăiesc prin Biserică şi ajung la desăvârşire în Biserică prin unirea cu Sfânta Împărtăşanie. Acestea sunt, deci, bucuriile tinereţii duhovniceşti, comune şi mirenilor, şi preoţilor şi călugărilor.



Bucuriile Taborului sunt mult mai înalte ca cele dintâi şi le simte numai cel lipsit de grijile lumii, care trăieşte în linişte, care a dobândit cea mai curată rugăciune, care are izvoare de lacrimi pentru păcatele sale şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. Aceste bucurii se câştigă cu multă osteneală, smerenie şi în timp îndelungat. Iar cine a ajuns acolo sus pe Tabor, cine şi-a înălţat mintea şi inima la Dumnezeu, acela este ca o făclie mereu aprinsă, care de-a pururi vede pe Dumnezeu înaintea feţei sale (Psalm 15, 8) şi poate striga cu Petru: Doamne, bine este nouă să fim aici... (Marcu 9, 5). Acestea sunt numite şi bucuriile desăvârşirii, pe care foarte puţini le pot dobândi, căci se nasc numai din linişte şi rugăciune.



Bucuriile Golgotei sunt şi mai înalte ca cele de până acum şi le pot simţi cei ce urcă muntele Golgota, cei ce duc cu multă răbdare crucea suferinţei, a bolilor îndelungate, a necazurilor pentru Hristos, a muceniciei, a jertfirii pentru aproapele pentru dreptate, care mor şi înviază cu Domnul. Acestea sunt numite şi bucuriile sângelui, ale jertfei, pentru că se nasc din sânge, din lacrimi şi suferinţă. Mari sunt aceste bucurii şi puţini sunt cei ce sunt vrednici să le poarte, pentru că fără multă suferinţă nu se pot câştiga de nimeni. (...)



Să primim ca pe un dar bucuriile cele duhovniceşti şi să le ascundem cu osârdie în inimile noastre. Cu osteneală se câştigă, cu multe ispite se păstrează, dar fără ele nu avem nădejdea mântuirii. Că cine face o faptă bună, cine se roagă sau face milostenie şi nu simte mângâiere duhovnicească, acela fără folos s-a ostenit şi este lipsit de nădejde.



Fiecare dintre noi să se ispitească pe ce treaptă a faptelor bune se află şi fiecare să râvnească spre bunătăţile cele mai alese, ca să fie mângâiat de Duhul Sfânt cu bucuriile cele mai înalte. Că bucuriile cele duhovniceşti se nasc unele pe altele, se cheamă unele pe altele şi se atrag unele spre altele, pentru ca bucuria noastră în Hristos să fie deplină."



(din „Predici la praznice împărăteşti", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

[cristiboss56]

În prealabil postat de carmina

"Dacă citim viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, putem să împărţim bucuriile Duhului Sfânt în trei grupe, şi anume:


Bucuriile Betleemului, pe care le simte creştinul ce merge la biserică, care se închină cu evlavie, ascultă Sfânta Liturghie, posteşte, face milostenie, se spovedeşte curat şi primeşte cu multă credinţă Preacuratele Taine. Acestea sunt cele mai obişnuite bucurii duhovniceşti, care se dobândesc destul de uşor, fără multă osteneală şi sunt de obşte pentru toţi creştinii dreptcredincioşi. Se întâlnesc în casa săracului, în coliba văduvei, în inima străinului, în orice familie de creştin. Le-am putea numi şi bucurii liturgice, euharistice, pentru că se nasc în Biserică, trăiesc prin Biserică şi ajung la desăvârşire în Biserică prin unirea cu Sfânta Împărtăşanie. Acestea sunt, deci, bucuriile tinereţii duhovniceşti, comune şi mirenilor, şi preoţilor şi călugărilor.



Bucuriile Taborului sunt mult mai înalte ca cele dintâi şi le simte numai cel lipsit de grijile lumii, care trăieşte în linişte, care a dobândit cea mai curată rugăciune, care are izvoare de lacrimi pentru păcatele sale şi iubeşte pe toţi oamenii deopotrivă. Aceste bucurii se câştigă cu multă osteneală, smerenie şi în timp îndelungat. Iar cine a ajuns acolo sus pe Tabor, cine şi-a înălţat mintea şi inima la Dumnezeu, acela este ca o făclie mereu aprinsă, care de-a pururi vede pe Dumnezeu înaintea feţei sale (Psalm 15, 8) şi poate striga cu Petru: Doamne, bine este nouă să fim aici... (Marcu 9, 5). Acestea sunt numite şi bucuriile desăvârşirii, pe care foarte puţini le pot dobândi, căci se nasc numai din linişte şi rugăciune.



Bucuriile Golgotei sunt şi mai înalte ca cele de până acum şi le pot simţi cei ce urcă muntele Golgota, cei ce duc cu multă răbdare crucea suferinţei, a bolilor îndelungate, a necazurilor pentru Hristos, a muceniciei, a jertfirii pentru aproapele pentru dreptate, care mor şi înviază cu Domnul. Acestea sunt numite şi bucuriile sângelui, ale jertfei, pentru că se nasc din sânge, din lacrimi şi suferinţă. Mari sunt aceste bucurii şi puţini sunt cei ce sunt vrednici să le poarte, pentru că fără multă suferinţă nu se pot câştiga de nimeni. (...)



Să primim ca pe un dar bucuriile cele duhovniceşti şi să le ascundem cu osârdie în inimile noastre. Cu osteneală se câştigă, cu multe ispite se păstrează, dar fără ele nu avem nădejdea mântuirii. Că cine face o faptă bună, cine se roagă sau face milostenie şi nu simte mângâiere duhovnicească, acela fără folos s-a ostenit şi este lipsit de nădejde.



Fiecare dintre noi să se ispitească pe ce treaptă a faptelor bune se află şi fiecare să râvnească spre bunătăţile cele mai alese, ca să fie mângâiat de Duhul Sfânt cu bucuriile cele mai înalte. Că bucuriile cele duhovniceşti se nasc unele pe altele, se cheamă unele pe altele şi se atrag unele spre altele, pentru ca bucuria noastră în Hristos să fie deplină."



(din „Predici la praznice împărăteşti", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008)

Păcat ca multe din predici, invaţaturi, rămân simple postări, simple cuvinte. Mult mai de folos e sentimentul copilului din noi ce-L tine in permanenţă pe Tatăl de mână, aşa cum cineva de aici spunea atat de simplu si atât de inălţator !