Raspunsuri duhovnicesti +

[vsovi]

În prealabil postat de costel

Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: Ce este fatarnicul? Si a zis lui batranul: Fatarnic este cel ce invata pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns.

poi, da' cum invatza el? poi asha ca pe furish sa para ca el nu a abandonat shi sa nu se vada ca demulta vreme nu mai vrea acel lucru, ci sa-i explice aproapelui, printr-o ushuratate, ca iata ca el e de multa vreme incununat cu acel lucru foarte folositor aproapelui dar pe care el nu-l ia in seama, caci crede sarmanul fie ca il are ori fie ca este ushor de obtzinut... asta am zis ca un sens ascuns shi neobservat ce se desprinde din intzelesul literal al frazei, daca to veni vorba sa invatz pe cineva gramatica (ca doar eu o folosesc...)

[cristiboss56]

Despre cumpatare : Avva Agathon avea doi ucenici, care se nevoiau fiecare in chilia lui. Intr-o zi , l-a intrebat pe unul : "Ce faci in chilia ta ? El a raspuns : "Postesc pana seara si apoi mananc doi pesmeti". Ii zice lui : "Buna randuiala si fara prea multa osteneala". Il intreba si pe celalalt :"Dar tu ce faci ?" Acela raspunde : Postesc cate doua zile si dupa aceea mananc doi pesmeti . Batranul ii zice : "Te chinui prea mult ducand doua razboaie dintr -o data . Caci daca unul mananca in fiecare zi fara sa se sature, se chinuie. Altul vrea sa posteasca cate doua zile si sa se sature. Tu insa postesti dublu si nu te saturi " ( Pateric, editia Polirom )

[cristiboss56]

Parintele Arsenie Papacioc - Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Cei ce Il cauta pe Domnul, Il gasesc pe masura implinirii lor. "Lui Dumnezeu Ii trebuie numai inima , si Ii este de ajuns ", daca ea va sta deschisa cu evlavie in fata Lui. Rugaciunea neancetata tocmai in aceasta consta, sa ne aflam intodeauna cu evlavie in fata lui Dumnezeu. Iar peste aceasta stare, pravila, rugaciunea citita nu face decat sa puna lemne pe foc. Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roaga-te , deci , cu simtire ! De unde as intelege ca Dumnezeu nu este atat un Dumnezeu al mintii, ci al inimii , spun Sfintii Parinti. Puterea rugaciunii, nu sta in cutare sau cutare cuvinte, ci in felul cum se savarseste. Aceasta grija, preocupare de finete sufleteasca continua, aduce o retragere in tine, neprovocatoare si smerita in toate.

[cristiboss56]

Parintele Gheorghe Mihaila - Biserica a considerat dintodeauna sodomia drept un pacat "strigator la cer ", iar Parintii Bisericii au formulat canoane prin care sanctionau cu excluderea de la impartasanie a acelora care aveau aceasta orientare impotriva firii. In Sfanta Scriptura s-a combatut acest pacat atat in Vechiul Testament , cat si in Noul Testament, find considerat la fel de grav ca idolatria. Adresandu-se romanilor, Sf. Apostol Pavel scria : "Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii, asemenea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor". In continuare apostolul arata ca Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, iar ceî care practica acest lucru si cei care incuvinteaza pacatul sunt vrednici de moarte, nu numai ca fac ei aceasta, ci le si incuvinteaza celor care le fac. " Iata ca , potrivit Sf.Scripturi, nu doar cei care fac acest pacat sunt vrednici de moarte, ci si cei care ii permit. Spre deosebire de celelalte pacate, desfraul si homosexualitatea intineaza nu doar sufletul, ci si trupul. Sf.Apostol Pavel recomand corintenilor : "Fugiti de desfranare ! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insasi desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este Templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu, si ca voi nu sunteti ai vostri ? ". Cu toate acestea, Biserica nu-i poate abandona pe acesti oameni, dintre care majoritatea sunt, cel putin prin botez, daca nu prin convingere, fiii ei. Sf.Parinti ne recomanda sa uram pacatul, dar sa iubim pe pacatosi.

[cristiboss56]

Parintele Dumitru Paduraru - Sfantul Pavel isi roaga destinatarii sa mijloceasca catre Dumnezeu ca el sa fie ferit de oamenii nesocotiti si vicleni. Toti am vrea sa fim feriti si paziti de astfel de persoane, dar cateodata noi insine ne gasim a fi vicleni sau nesocotiti, adica plini de falsitate si lipsiti de discernamant. Nu dorim sa fim paziti de oamenii care se comporta ca si noi ! Este dramatic pentru un om sa stie ca cineva se roaga lui Dumnezeu ca sa fie ferit de el. Este dureros sa sti ca oamenii te ocolesc ! Mai mult decat atat , apostolul isi indeamna destinatarii sa ne fereasca de fratii care nu umbla dupa randuiala. Pacatul, viclenia si lipsa de randuiala ne departeaza de semeni, ne instraineaza de cel de langa nog. Nu totdeauna ne dam seama de rana ce o producem in jurul nostru atunci cand ne comportam cu viclenie, pentru ca pacatul aduce nesimtire. Dar pacatul nu ne departeaza doar de Dumnezeu si de semeni, ci si de noi insine. Suntem persoane in relatie cu Domnul si cu aproapele, iar pacatul ne indeparteaza si ne izoleaza, ramanand simpli indivizi. De aceea Apostolul Pavel ii pomenea in permanenta pe cei convertiti de el, iar monahul , ce traieste departe de zgomotul lumii, este impreuna cu toata lumea in rugaciune.

[cristiboss56]

Parintele Dumitru Paduraru :
<Tu cine crezi ca este Hristos ? > - Domnul nostru Iisus Hristos si-a intrebat ucenicii cine cred oamenii ca este El si fiecare a raspuns intr-un mod personal si subiectiv : ca este Ilie, Ioan Botezatorul sau unul dintre prooroci. Nu conta foarte mult ce credeau oamenii despre Dansul, ci mai important era ce cred ucenicii, pentru ca ei se aflau mereu langa El, ii ascultau cuvintele si au fost martorii minunilor. In numele tuturor, ca cel ce era mai in varsta, raspunde Simon-Petru : "Tu esti Hristosul", adica Unsul lui Dumnezeu. Pe Acesta il asteptau ei si poporul iudeu de foarte mult timp. Dar tu,dupa ce ai ascultat ani de-a randul, cu mai multa sau mai putina atentie, cuvintele Lui si ai vazut minunile savarsite, ai aflat despre faptele Lui, despre Invierea Sa, cine zici si simti ca este Hristos ? Intreaba-te in fiecare moment al vietii, dar mai ales in aceste zile .

Un părinte spunea:
– Ar trebui să fim mai degrabă fericiţi decât trişti, când oamenii se poartă urât cu noi, pe nedrept. Nu trebuie să încercăm să fim crezuţi de oameni, chiar dacă noi avem dreptate. De vreme ce Dumnezeu e drept şi noi ne silim numai pentru viaţa care va veni, nu are nici un sens să încercăm ca să avem înţelegerea celorlalţi, sau să fim trataţi bine, sau să fim recunoscuţi pentru valoarea noastră şi să nu fim trataţi nedrept, şi aşa mai departe. Dacă noi vom urma acea cale în viaţă, ne vom da seama că drumul pe care mergem acum nu duce la Rai.


– Ori de câte ori apar ispite şi necazuri, apare şi cununa victoriei, spunea părintele Grigorie ieromonahului Ioachim Spetsieris. Şi apoi adăuga:
– Dacă s-ar găsi o mănăstire numai cu îngeri şi tu ai fi frate în acea mănăstire, tot n-ai fi mântuit, căci nimeni nu te-ar necăji şi ai duce o viaţă uşoară. Pentru această situaţie se potriveşte următorul verset: &laquo;Ţi-ai primit cele bune în viaţa ta&raquo;23 (Acestea sunt cuvintele cu care Avraam se adresează omului bogat ajuns în iad, care se găsesc la Luca (16, 20–25).).
Odată, ieromonahul Ioachim Spetsieres i-a spus părintelui Grigorie:
– Părinte, pierd bătălia în lupta cu ispitele trupeşti. Nu mă pot odihni nici ziua, nici noaptea!
– Nu deznădăjdui. Acesta este semn că izbăvirea este aproape. Nu te teme, Hristosul nostru nu ne lasă să fim ispitiţi mai mult decât putem noi îndura.
Şi curând după ce l-a binecuvântat, a fost eliberat de ispită.

[cristiboss56]

Parintele Gheorghe Mihaila < Temelia virtutilor : smerenia > - Credinta este considerata o smerenie a mintii ; ascultarea, o smerenie a voii ; pocainta, o smerenie a poftelor si a patimilor. De aceea , Domnul Hristos si Sfintii Apostoli indeamna cu multa insistenta, atat prin invataturile, cat si prin exemplul vietii lor, la dobandirea virtutii smereniei : "Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre," ne spune mantuitorul. Astfel , smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, find numita si temelia virtutilor. Smerenia crestina trebuie sa fie : 1 ) curata, adica sa izvorasca din inima, altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita ; 2 ) sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu incredere in Dumnezeu, altfel ea este slabiciune ; 3 ) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile, altfel ea nu are nici o valoare morala.
Pentru dobandirea smereniei, Parintii Bisericii recomanda : 1 ) rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu; 2 ) luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor ; 3 ) cunoasterea adevarata de sine, pentru ca cine se cunoaste bine pe sine , isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si isi doreste sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune. Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt : 1 ) ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El ; 2 ) cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintintilor ; 3 ) pacea sufletului ; 4 ) infranarea dorintei de a avea parte de laude si mariri deserte ; 5 ) cinstirea, dragoste, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele. Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har", avertizeaza Sf. Ap. Petru. Caci in timp ce mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor. Pacat impotriva smereniei este si injosirea crestinului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucruri nefolositoare.

[Marcel_Ionut]

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita




Despre propovaduire:

“ Nu trebuie propovaduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inima atinge inima celuilalt. Sa nu atacati niciodata, sa nu fiti potrivnici nimanui. Daca cel ce propovaduieste vrea sa-l intoarca pe oameni de la vreun rau, sa o faca cu blandete, smerenie si mare frica de Dumnezeu .“


Atmosfera cereasca si atmosfera iadului:


“ Omul care poarta in sine Imparatia lui Dumnezeu raspandeste in jur ganduri sfinte, ganduri dumnezeiesti….Cel ce poarta in launtrul sau Imparatia lui Dumnezeu, acela o va impartasi in chip nevazut si celorlalti….Nici macar nu este nevoie sa le vorbim oamenilor despre asta – cerul va izvori din noi si chiar si atunci cand tacem sau vorbim despre cele mai obisnuite lucruri; aceasta straluceste din noi si fara sa ne dam seama. In cel lipsit de ascultare nu se va salaslui imparatia lui Dumnezeu, caci aceasta va vrea intodeauna sa se faca voia lui si nu voia lui Dumnezeu “.


“ Sfintii Parinti spun ca trebuie sa ne indreptam pe noi insine, sa ne mantuim, si multi se vor mantui in jurul nostru.”


“Sfintii Parinti spun ca se cuvine sa cautam ca fiecare lucrare, gand si munca a noastra – toate sa izvorasca din inima“


“ De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandul la vatamarea pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul. “


“ Este greu a trai cu aproapele, daca pornim cu el un razboi al cugetelor. Nu ajunge sa ne infranam de la razboi deschis, prin cuvinte si fapte. Nu va angajati cu el nici macar intr-un razboi cu gandul.
Din acesata pricina se pierde pacea sufletuui si dragostea fata de aproapele vostru. Nu va foloseste la nimic. Puteti sa stati si in cap inaintea lui, nu veti castiga nimic ! Pe aproapele trebuie sa-l iubiti, pentru Domnul. Domnul este si in ei ( in cei necredinciosi ), caci ,daca n-ar fi intransii, ar mai putea fi ei vii? Nu mai dati atata insemnatate intamplarilor din afara. Fiti mai mult in launtrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le ! Trebuie doar sa fiti credinciosi, linistiti si buni fata de toti. Nu purtati griji altora! “


“ Cand ajungem la vreo neintelegere, ne straduim intodeauna sa-l convingem pe celalalt ca nu are dreptate. Si astfel se ajunge la inasprire. Acela se impotriveste si nu recunoaste, iar noi in zadar ne pierdem vremea si pacea sufletului. Daca santem patrunzatori, vom simti ce se afla in spate, ca nu omul dinaintea noastra se impotriveste, ci duhul care se afla dincolo de el, care vorbeste in el, prin el. Nu-i de nici un folos sa va certati cu acela care lupta de mii de ani si care, de-a lungul miilor de ani, s-a desprins in a lupta cu oamenii “


“ Ce este postul? Postul nu sta in infranarea de la mancare, cat in infranarea de la ganduri necurate – sa postim de ganduri ! “


“ Daca ne-am suparat cu cineva – parinti, frati, aproapele nostru – sa iertam din inima si, atunci cand vom fi iertat din inima, Domnul o va sti. Nu trebuie sa iertam numai prin cuvinte, caci este doar ceva parelnic. Domnul vrea sa iertam oricarui suflet din inima – si atunci, sufletul acela o va simti. Nu este nevoie sa-i spunem nici un cuvant, el va simti ca l-am iertat cu adevarat.
De ce simte? Cum simte? Pentru ca noi oamenii, santem o putere intelegatoare, un aparat “ganditor “. Suntem legati unii de altii prin ganduri. Cand ne gandim la o persoana, din clipa aceea ea primeste gandurile noastre, dar noi santem imprastiati in cuget, dezbinati si nu putem intelege cine ne trimite gandurile si ce anume ne trimite. Insa sufletul ce s-a unit in cuget cu Domnul si pe care Domnul l-a slobozit de risipire stie care ganduri vin de la El, care vin de la vrajmasi si care vin de la prieteni. De aceea , va zic, daca iertam din inima, sufletul pe care l-am iertat va simti de indata si i se va usura povara. “

[cristiboss56]

Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza de Dumnezeu, este firesc sa nu afle odihna nicaieri.De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii - precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune - pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si construieste psihiatrii, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psohice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, se apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!

Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate - nu-i lipseste nimic - atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii, si tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. "In regula", ii zic unuia,"daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti. Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie". "Nu pot", imi spune. "Fa un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav". "Cum sa merg pana acolo?", imi raspunde. "Si de ce sa fac aceasta?"."Du-te si ajuta vreun sarac de prin vecini". "Nu, nu ma multumeste nici aceasta", spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea? Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni.Daca ar avea cel putin serviciu, ar fi mai bine.

VIATA DE ASTAZI E ALERGATURA, ESTE UN IAD

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama...Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca?Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aiaci mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

Bine ca exista viata dincolo.Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. "Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere."(Ps.89, 10-11).Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni:"Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel", asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc...Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia:"Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si...sariti in ea, prvalindu-va in jos, in timp ce noi [crestinii] sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt."