Papalitatea

[penticostalulmantuibil]

Am inteles, pe vremuri:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu numai Petru în calitate oficială, ci toţi apostolii au fost infailibili.

Astazi insa: Nu toti apostolii sunt infailibili, ci numai Petru.

[Danut7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aţi putea da un exemplu de erezie dogmatizată de vreun papă ?

Da.Filioque... Primatul Papal, Azimile, Purgatoriul , Limbo , Imaculata Conceptie, Infaibilitatea papala..

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Credeţi sau nu credeţi că, în Epistolele sale catolice ("soborniceşti") din partea a doua a Noului Testament, Petru este infailibil ?

Nu le-as numi infailibile, ci scrise sub inspiratia Duhului Sfant...

[Danut7]

Nu Petru a fost rapit pana la al treilea cer, ci Pavel..

[Danut7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Numeroase intervenţii ale feluritelor Biserici Răsăritene la Roma arată că papa era văzut ca instanţă de ultim apel, având deci jurisdicţie universală (chiar dacă manifestată în împrejurări mai degrabă extraordinare decât obişnuite). Cine a studiat istoria celor care au ocupat scaunul de patriarh al Constantinopolului a observat că acei patriarhi şi episcopii lor au fost mai mult heterodocşi decât ortodocşi (ceea ce nu a fost cazul cu episcopul Romei). De fiecare dată când un patriarh sau episcop ortodox era descăunat şi înlocuit cu unul heterodox, se apela la jurisdicţia universală a papei. Există numeroase scrisori despre asta, Sf Maxim Confesorul nu a fost deloc o excepţie.

Biserica a functionat intotdeauna ca un intreg... dispensabila de o parte sau alta... Noi nu sustinem ca adevarul apartine unui anume om, ci ca adevarul este in comunitate[Biserica].

[Grabriella]

În prealabil postat de Erethorn

Raportat la Biserica unita, cea de dinaintea schismei, catolicii le reproseaza ortodocsilor ca au renuntat la ceva (supunerea fata de urmasul lui Petru) iar ortodocsii le reproseaza catolicilor ca au introdus ceva (primatul papal, filioque etc.).

Imi cer iertare. nu stiu prea multa istorie a Bisericii Crestine,dar saptamana trecuta am vazut un film cu viata Sf. Francisc de Assisi.M-a ingrozit marturia unui cruciat care cere ajutorul Sf.pentru a face pace.Acesta avea sarcina sa apere Ierusalimul ,dar marturiseste ca nu s-au putut abtine sa nu atace Constantinopolul , sa nu prade si sa jefuiasca, sa ucida si sa siluiasca . Spunea ca de trei zile cavalerii cruciati 'crestini' sunt mai cruzi si mai odiosi chiar decat cumplitii sarazini. Filmul nu este facut de ortodocsi. Si mai sunt toate aberatiile si crimele facute prin niste hotarari 'infailibile'
Nu cred ca cineva contesta alegerea si rolul pe care Sf. apostol Petru l-a avut. Ortodocsi , cred ,contesta continuitatea principiilor si a moralei si teologiei crestine a apostolilor perpetuata prin conducatorii ajunsi in fruntea Bisericii Crestine.Mi se pare o mare eroare si chiar o grozavie ca unui om ( chiar daca are o functie suprema in conducerea bisericii) sa i se asigure dreptul de a face orice, sau a da orice hotarare, fara nici un control.

[Grabriella]

Am cautat sa ma informez pe Wikipedia.Am inteles ca se vrea demonstrarea continuitatii papale de la Sf. Apostol Petru pana in prezent de catre catolici.Dar eu constat altceva:
Termenul grecesc πάππας / πάπας (părinte) de la care derivă latinescul papa, este specific limbajului familial şi era folosit de primele comunităţi creştine pentru desemnarea propriului episcop, evidenţiind în felul acesta legătura filială dintre credincios şi «păstorul» său.

"Pentru secolele I-IV izvoarele privind istoria papilor sunt foarte puţine şi deloc uniforme, cu timpul însă aceste date se înmulţesc.

Pe scurt, lucrurile stau astfel:

- până la finele secolului al II-lea izvoarele sunt atât de rare încât lasă în întregime fără informaţii o bună bucată de timp;

- secolul al III-lea şi prima jumătate a secolului al IV-lea izvoarele încep să se înmulţească, însă nu chiar atât încât să nu lase încă goluri;"

"În primele secole, creştinismul a fost permanent proscris din cauză că se opunea venerării împăraţilor romani şi a zeilor romani. În consecinţă, atunci când Biserica îşi eticheta inamicii ca "eretici" şi îi alunga din comunităţi sau când rupea legăturile cu bisericile dizidente, ea nu avea puterea de a le persecuta. Totuşi, aceia numiţi "eretici" mai erau numiţi şi cu diverse nume (de exemplu "nebuni", "câini sălbatici", "slujitorii Satanei"), astfel încât, cuvântul "eretic" a avut o asociere negativă încă de la începuturi, aşa cum s-a şi intenţionat.

La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri neortodoxe de creştini au aderat la o serie de doctrine care au divizat comunităţile creştine din Roma:

* Montanismul, care susţinea revărsarea continuă a revelaţiei creştine penticostale asupra profeţilor creştini în extaz (mişcare numită aşa deoarece a fost iniţiată de Montanus şi discipolele sale feminine)
* Marcionismul - învăţăturile predicatorului Marcion din Sinope
* Gnosticismul - învăţăturile lui Valentin din Alexandria

Primele atacuri asupra acestor erezii au constituit conţinutul lucrării lui Tertulian, Reţete împotriva ereticilor (cu 44 de capitole şi scrisă la Roma) şi a lui Irineu Contra ereticilor (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintr-o vizită la Roma. Scrisoarile lui Ignatie de Antiohia şi a lui Policarp al Smirnei către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învăţături, iar Epistola lui Barnaba, acceptată de mulţi creştini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării iudaismului cu creştinismul, la fel ca şi alţi scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la Sinodul I Ecumenic, care a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice din cadrul comunităţilor creştine, în cazul de faţă disputele ariene privind natura Sfintei Treimi.

Irineu a fost singurul care a susţinut că poziţia "proto-ortodoxă" era aceeaşi credinţă pe care Iisus a transmis-o apostolilor şi că identitatea apostolilor, a succesorilor şi învăţăturile acestora sunt cunoştinţe publice bine cunoscute. Acesta a fost, aşadar, un prim argument, pe baza succesiunii apostolice."(ro.orthodoxwiki.org/Erezii)

Mie mi se pare ca papii erau, de fapt, episcopi crestini, ai Romei.


"Despre Sfântul Silvestru I Papă( Episcop) se cunosc foarte puţine date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaş al Sfântului Melhiade şi până la anul 335; un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-377), într-o perioadă de mare importanţă pentru Biserică. Prin Edictul da la Milano (312) persecuţiile au luat sfârşit şi s-a început organizarea vieţii bisericeşti, operă la care Constantin cel Mare a avut o contribuţie însemnată. Împăratul, crescut în vechea tradiţie romană, se considera că este reprezentantul legitim al divinităţii, prin urmare şi al Dumnezeului creştinilor, şi ca atare îi revine dreptul să supravegheze Biserica; el nu a renunţat niciodată să folosească titlul de «pontifex maximus». Papa Silvestru I a dovedit o înţelegere adâncă a lucrurilor şi o viziune largă, respectând bunele intenţii ale împăratului faţă de credinţa creştină şi acceptând iniţiativele luate de el."
Conciliul de la Niceea

"Constantin cel Mare, şi nu Papa Silvestru, a convocat în anul 314 Conciliul care a potolit o schismă izbucnită în Africa, şi în anul 325 a convocat primul Conciliu Ecumenic din istorie - Conciliul de la Niceea, în Bitinia, locuinţa de vară a împăratului. La acest prim Conciliu Ecumenic s-a stabilit Crezul de la Niceea şi a condamnat erezia lui Arie de Alexandria, Silvestru nu a putut lua parte «din pricina vârstei sale înaintate», dar a trimis ca reprezentanţi pe Episcopul Osius din Cordoba împreună cu doi preoţi - Vitus si Vincentius.

În timpul pontificatului Papei Silvestru, Episcopii din Occident, adunaţi în Conciliul de la Arles au stabilit principiul conform căruia validitatea sacramentelor nu depinde de sfinţenia celui ce le conferă; Episcopii din Orient, în conciliul de la Ancira (astăzi Ancara), au hotărât admiterea la Sfânta Împărtăşanie a tuturor celor ce se pocăiesc cu adevărat, oricare ar fi fost păcatele săvârşite."


"Buna înţelegere între Papa( Episcopul) Silvestru şi împăratul Constantin a dus la o mare dezvoltare a construirii lăcaşurilor de cult. Istoricul contemporan lor, Eusebiu din Cezareea, scrie: «Noi care ne-am pus toată speranţa în Hristos eram cuprinşi de o bucurie de nedescris şi pe feţele tuturor strălucea un fel de veselie divină, când vedeam cum reînviau ca după o îndelungă şi ucigătoare boală toate lăcaşurile care cu puţin mai înainte fuseseră ruinate de impietatea tiranilor; şi multe temple se ridicau din nou, de la pământ până în înaltul cerului, strălucind de curăţenie şi frumuseţe cu mult mai mult decât cele ce au fost dărâmate» (Historia ecclesiastica X, l-3).

Conform legislaţiei romane, distrugerea unui cimitir constituia un «sacrilegium», o profanare, şi numai «pontifex maximus» avea dreptul să decidă soarta cimitirelor. Constantin cel Mare, folosind calitatea de «pontifex maximus», a hotărât desfiinţarea şi acoperirea cu pământ a unui cimitir de pe colina Vaticană, pentru a se ridica o mare bazilică pe locul unde fusese înmormântat Sfântul Petru. Colaborării strânse între împărat şi Papa Silvestru se datorează şi construirea altor două mari Bazilici romane, una în cinstea Sfântului Pavel şi alta în cinstea Sfântului Apostol Ioan.

Pentru a-şi putea arăta simpatia faţă de Papa( Episcop) Silvestru, Constantin i-a dăruit Palatul Lateran, care de atunci a fost timp de multe secole locuinţa Papilor. Sfântul Silvestru a murit în anul 335, nemulţumit în suflet că nu a putut să-l convingă pe marele său prieten Constantin cel Mare să primească botezul, deoarece acesta dorea să fie botezat aproape de ziua morţii, pentru a se prezenta în faţa lui Dumnezeu cu sufletul curat. Cartea «Deposito episcoporum», scrisă în 354, notează că Papa Silvestru a fost înmormântat la 31 decembrie, în cimitirul Priscilla de pe Via Salaria."

Dupa parerea mea pana la conciliul de la Niceea Biserica Crestina era in 'ilegalitate', persecutata, martirizata si condusa de episcopi( papi) locali.

[Erethorn]

În prealabil postat de Grabriella

Imi cer iertare. nu stiu prea multa istorie a Bisericii Crestine,dar saptamana trecuta am vazut un film cu viata Sf. Francisc de Assisi.M-a ingrozit marturia unui cruciat care cere ajutorul Sf.pentru a face pace.Acesta avea sarcina sa apere Ierusalimul ,dar marturiseste ca nu s-au putut abtine sa nu atace Constantinopolul , sa nu prade si sa jefuiasca, sa ucida si sa siluiasca . Spunea ca de trei zile cavalerii cruciati 'crestini' sunt mai cruzi si mai odiosi chiar decat cumplitii sarazini. Filmul nu este facut de ortodocsi. Si mai sunt toate aberatiile si crimele facute prin niste hotarari 'infailibile'
Nu cred ca cineva contesta alegerea si rolul pe care Sf. apostol Petru l-a avut. Ortodocsi , cred ,contesta continuitatea principiilor si a moralei si teologiei crestine a apostolilor perpetuata prin conducatorii ajunsi in fruntea Bisericii Crestine.Mi se pare o mare eroare si chiar o grozavie ca unui om ( chiar daca are o functie suprema in conducerea bisericii) sa i se asigure dreptul de a face orice, sau a da orice hotarare, fara nici un control.

In ceea ce priveste jefuirea Constantinopolului de catre cruciati, e bine de retinut ca acest act a fost precedat de asa numitul "masacru al latinilor" din 1182, cand crestinii ortodocsi din Constantinopol au ucis sau alungat in jur de 60.000 de locuitori de origine latina si confesiune catolica. Capul cardinalului Ioan a fost tarat pe strazile orasului, legat de coada unui caine. Aceasta poveste te ingrozeste si ea ?

Nici ortodocsii, nici catolicii, din nefericire, nu sunt feriti de pacate.

In ceea ce priveste "toate aberatiile si crimele facute prin niste hotarari 'infailibile'", te-as ruga sa dai macar un exemplu.

In ceea ce priveste "marea eroare si grozavie" - in primul rand, nu i se da dreptul de a face orice, este a suta oara oare cand trebuie sa explicam ce inseamna infailibilitatea ? iar in al doilea rand, ce se intampla daca drepturile, sau mai corect spus charisma, pe care o are, i-au fost date de Dumnezeu prin mijlocirea Duhului Sfant ? E tot o grozavie ?

[Grabriella]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

... În ceea ce priveşte ideea că mulţi papi au căzut în erezii, este o opinie ortodoxă. Nu aceasta este credinţa noastră, ci noi credem că, aşa cum Petru nu a greşit în Scrisorile sale enciclice care sunt parte a Bibliei, nici papii nu au greşit în declaraţiile lor oficiale asupra credinţei, fiind apăraţi de erezie în mod supranatural, prin acelaşi har special al Spiritului Sfânt de care a beneficiat Petru, ceilalţi apostoli, evangheliştii şi proorocii dinaintea lor. De ce am crede că această charismă a infailibilităţii, care s-a întins de la Moise la apostoli, s-a sfârşit exact în epoca noastră ? Să fie Sf Spirit incapabil să o mai acorde ? Să poată, dar să nu mai vrea să o dea şi acum, ca şi atunci ?

"Păstorirea Bisericii de către Papa Liberiu a fost de la 17 mai 352 până la 24 septembrie 366, care a coincis cu perioada tristă a cezaropapismului exercitat de Împăratul Constanţiu al II-lea. Acesta, instigat de ariani, voia să proscrie doctrina Conciliului de la Niceea şi să impună condamnarea marelui Atanasie din Alexandria. La început Papa Liberiu a ştiut să reziste bine pretenţiilor împăratului, dar cu timpul a cedat; cel puţin în parte. Şi această slăbiciune a sa i-a procurat un renume nefavorabil – bine-nţeles: fals şi exagerat – dar despre care a rămas ecou în Liber Pontificalis. Într-adevăr, în această cronică pontificală, Liberiu este prezentat direct ca un eretic şi înverşunat persecutor al clerului catolic-ortodox."(http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Liberiu)

După Liber Pontificalis, Papa Damasus a fost acuzat de diaconii Concordiu şi Calixt de adulter, cel mai probabil din cauza stilului său de viaţă opulent şi influenţei asupra soţiilor aristocraţilor (creştinismul în cercurile aristocratice), sinodul care s-a întrunit, pentru a discuta aceste acuzaţii grave, l-a exonerat pe Damasus de orice vină şi i-a expulzat pe acuzatori din Biserică.În timpul pontificatului său, Papa Damas a continuat lupta predecesorului său, Papa Liberiu, atât împotriva ereziei ariene care avea o influenţă tot mai mare la curtea împăratului roman, cât şi împotriva episcopilor care nu păstrau comuniunea cu Scaunului Apostolic. Toată osteneala Papei Damas a avut un succes neaşteptat, când împărat roman Teodosiu cel Mare prin Edictul de la Tesalonic 380, sprijină hotărât Creştinismul care devine religia de stat obligatorie pentru toţi supuşii imperiului, îndepărtându-se de arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol 381, este condamnat definitiv."

"Papa Sixt al III-lea a fost papă al Romei în perioada 31 Iulie 432 - 18 August 440.

Înainte de a fi ales în funcţia pontificală, Papa Sixt al III-lea a fost patronul lui Pelagian, a fost judecat (fără succes) de către ceilalţi clerici pentru seducerea unei călugăriţe[1], iar ulterior a fost condamnat pentru erezie.

"Papa Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat împotriva acestui titlu ar fi fost el însuşi. Într-o predică ţinută la slujirea de aniversare a încoronării sale, spunea: „Deşi în Biserica lui Dumnezeu există trepte şi grade diferite, totuşi, după cum ne învaţă Apostolul, în Cristos suntem cu toţii unul. Prin unitatea credinţei şi a Botezului, preaiubiţilor, formăm fără deosebiri o singură societate şi egală este demnitatea noastră, după cuvântul preasfânt al fericitului apostol Petru: «Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţime sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos» (1Pt 2,5), şi mai jos: «Voi, însă, sânteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat să fie al Lui ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată»” (1Pt 2,9).

Simpliciu a apărat destul de slab biserica în faţa ereziei monofizite care câştiga destul de mare teren în est, lucru care a dus mai apoi la pierderea supremaţiei sale asupra bisericilor răsăritene.

În timpul ponticatului său, la 28 august 476, Romulus Augustulus, ultimul împărat roman apusean, este îndepărtat de la tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor), care se proclamă apoi rege al Italiei. Odată ce Imperiul Roman de Apus se dezintegrează în mai multe principate, Biserica va rămâne singura moştenitoare a pestigiului imperial roman, lucru discutabil, având în vedere că insignele imperiale au fost trimise de la Roma la Constantinopol, după înlăturarea lui Romulus Augustus

Papa Ioan al II-lea a fost un Papă al Romei în anii 533 - 535.
În această perioadă simonia din timpul alegerilor episcopilor şi papilor a infectat majoritatea clerului şi a laicilor. În timpul perioadei de sede vacante care a durat două luni, până şi vasele sfinte au fost scoase la vânzare. Intrigile şi corupţia devenise atât de mare, încât succesorul lui Theodoric cel Mare, Athalaric, a emis o lege specială pentru a preveni aceste fapte. Până la urmă a fost ales Papa Ioan al II-lea care era în relaţii bune atât cu Athalaric, creştin arian, cât şi cu noul împărat răsăritean, Iustinian


Papa Agapet I a fost Papă al Romei în perioada 13 Mai 535 - 22 Aprilie 536.
Primul lucru pe care s-a grabit să-l facă după alegere, a fost convocarea unui conciliu, la care a adus documentul de anatemizare al lui Dioscur , luat din arhiva Vaticanului, şi i-a dat foc. Prin acest gest, el declara nedreaptă excomunicarea pe care o obţinuseră de la Bonifaciu al II-lea partizanii acestuia şi în plus condamna pentru viitor ideea desemnării de către papă a unui succesor în timpul vieţii."

Papa Honoriu I a fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Numele lui înseamnă "cel Onorific". Se spune că în timpul pontificatului său ar fi avut loc o activitate intensă de misionare. La fel, se pare că din timpul lui se trage sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci.

Pentru poziţia lui permisivă faţă de monoteleţi (era de aceeaşi părere ca Împăratul Herakleios), al III-lea Conciliu de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu anatema. În cadrul şedinţei din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. Apoi a mai fost confirmată de diferiţi papi, prin care şi Leon al II-lea.

Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilităţii papilor (vezi Conciliul Vatican I din 1870).

[florin1966]

În prealabil postat de Erethorn

In ceea ce priveste jefuirea Constantinopolului de catre cruciati, e bine de retinut ca acest act a fost precedat de asa numitul "masacru al latinilor" din 1182, cand crestinii ortodocsi din Constantinopol au ucis sau alungat in jur de 60.000 de locuitori de origine latina si confesiune catolica. Capul cardinalului Ioan a fost tarat pe strazile orasului, legat de coada unui caine. Aceasta poveste te ingrozeste si ea ?

Nici ortodocsii, nici catolicii, din nefericire, nu sunt feriti de pacate.

In ceea ce priveste "toate aberatiile si crimele facute prin niste hotarari 'infailibile'", te-as ruga sa dai macar un exemplu.

In ceea ce priveste "marea eroare si grozavie" - in primul rand, nu i se da dreptul de a face orice, este a suta oara oare cand trebuie sa explicam ce inseamna infailibilitatea ? iar in al doilea rand, ce se intampla daca drepturile, sau mai corect spus charisma, pe care o are, i-au fost date de Dumnezeu prin mijlocirea Duhului Sfant ? E tot o grozavie ?

daca vrei sa fii bun ,nu fa paralela intre cele doua evenimente.cruciatii au fost primiti ca prieteni si sau comportat salbatec,iar alungarea latinilor a fost o rascoala impotriva samavolniciilor latinilor care subjugau pe greci.daca vrei sa fii drept nu fi partinitor.nu contest greseli sau facut de ambele parti dar nu trebuie judecate cu partinire

[Hector]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aţi putea da un exemplu de erezie dogmatizată de vreun papă ?

Papa Honoriu (638) a fost declarat eretic de catre un Sinod Eumenic