Postul Mare elemente practice

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Nu înțeleg de ce lașitatea asta din partea duhovnicilor de a nu expune postul cum e el la bază, că după tu derogi de la el din binecuvântate pricini e altceva, dar eu nu mai am nici bornele originale, nici nu mai știu după ce să merg.

Chiar în Vinerea Mare am auzit un tânăr diacon spunând că nu doar ziua respectivă, ci și sâmbăta care urma este post total, fiind singura sâmbătă aliturgică din anul bisericesc, în care se poate, prin urmare, ajuna. Deci îndemn la post aspru, de două zile – pentru cine poate.

Trebuie totuși să admitem că cei cărora li se adresează preotul sunt pe diferite trepte ale practicii creștine și nu este înțelept să-i îndemni la "hrană tare" pe toți deopotrivă. Cel pe care duhul său (auzind glasul Duhului Sfânt) îl cheamă mai sus, va căuta și, întrebând, va afla calea pe care poate să urce. Fie ascultând cu atenție ce se citește în biserică, atunci când sunt menționați marii nevoitori, fie întrebând duhovnicul, ori din lecturi duhovnicești.

Caracteristic Ortodoxiei este că nu are o practică unitară, o normă căreia trebuie să se conformeze toată lumea. Este un spațiu al libertății de alegere a fiecăruia, fără a obliga ori condamna pe cineva. Însă invitațiile la urcușul duhovnicesc se găsesc pretutindeni în textele liturgice.

E clar că de nu va covârși dreptatea voastră dreptatea fariseilor - NU VEȚI INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR
Dar dacă nu veți depăși nevoințele ereticilor, vrăjitorilor, brahmanilor, hinduiștilor, idolatrilor veți intra în împărăția cerurilor ?

Cred că ce le lipsea fariseilor, zădărnicind strădania lor de a împlini poruncile Legii, era iubirea – atât față de Dumnezeu (pe care credeau că o au), cât și față de aproapele (fără de care prima este doar închipuire).

Nu cred că la Judecată Hristos va compara nevoințele noastre cu cele ale celor menționați de tine, răsplătindu-i cu Împărăția doar pe cei care au depășit performanțele ascetice ale acelora. Dar cred că se va uita la roadele duhovnicești – de dragoste, bunătate, smerenie, îngăduință, iertare, milă, pace ș.cl. – care, cu ajutorul acestor nevoințe sau în lipsa lor, s-au produs în inimile noastre.

Nevoințele ascetice pot fi o cale foarte utilă pentru tine, ajutându-te să crești, dar pentru altul ar putea să fie descurajante, pricină de sminteală ori chiar să le practice greșit ("Tipic, tipic, și la inimă nimic"). Parafrazându-l pe Sf. Pavel, cel care se nevoiește să nu-l osândească pe cel care nu se nevoiește; și viceversa.

Să ne amintim și chemarea la bucuria și ospățul Învierii adresată de Sf. Ioan Gură de Aur către toți (de la cei care s-au nevoit mult, până la cei care nu s-au nevoit deloc), la Utrenia Învierii. Dacă Hristos vrea să-l răsplătească și pe cel care a lucrat doar unul din cele douăsprezece ceasuri ale zilei, este ca să ne arate că mântuirea este darul Lui absolut, dăruit din dragoste, pe care nevoințele noastre, oricât de mari, nu sunt capabile să-l câștige, pentru că nu este din lumea asta, asupra căreia se exercită aceste nevoințe.

Este unul dintre multele paradoxuri ale credinței noastre, dar fără a minimaliza rostul ascezei, căci fără cruce nu există înviere.