Pomenirea ( parastasele )

[sophia]

În prealabil postat de cristiboss56

Moşii de vară preced sărbătoarea populară a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paşti, atunci când Biserica sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh. La Moşii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite şi moşoaice. Sărbătorile Moşilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, şi lumea de dincolo, „lumea fără dor“, graniţa dintre cele două lumi fiind, în concepţia înaintaşilor noştri, extrem de permeabilă, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. La Rusalii, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.
„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, a spus Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Etnograful a menţionat că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.
La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană cât mai multe bunătăţi în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa“ şi Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.
La Moşii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare“, a spus Marcel Lutic.
Moşii, o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuţi în „lumea fără dor“
Moşii reprezentau un fel de dublare a sărbătorilor celor vii, care aveau loc şi pentru strămoşi, cu o zi înainte de sărbătoarea propriu-zisă. „Pe vremuri, ar fi fost 18 sărbători de Moşi într-un an, cele mai relevante fiind patru, fiecare corespunzând unui anotimp: Moşii de primăvară sau Moşii de Păresimi, sărbătoare fixă, pe 9 martie de Măcinici, apoi sunt Moşii de vară sau de Rusalii, ţinuţi în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, Moşii de toamnă care erau ţinuţi cel mai adesea de Sfântul Dumitru, precum şi de Sfânta Maria Mică pe 8 septembrie sau de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Moşii de iarnă sunt plasaţi de unii etnologi în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului, în timp ce alţii amintesc de sâmbăta în care se lasă secul de carne, de dinaintea Postului Mare, foarte aproape de Moşii de primăvară“, a spus Marcel Lutic.
La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.
La Moşii de Sân-Petru se dădeau ulcele pline cu cireşe din primul cules, iar la Sfântul Ilie se dădeau de pomană mere, mai ales femeile oferind aceste fructe copiilor. Prin Banat se oferea, la această dată, şi porumb fiert. La Moşii de la Schimbarea la Faţă se ofereau struguri, se făcea chiar şi colivă de struguri. La Vinerea Mare, aşa cum era numită popular Sfânta Parascheva, se împărţeau colaci şi mere, după cum a remarcat Marcel Lutic.
În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morţi, aşa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morţilor“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor şi relevă relaţia cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi“, iar în Muntenia - „aburel“.
Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi moşoaice, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.
Crengile de tei de la porţi
Duminica Pogorârii Sfântului Duh era numită în popor Duminica Mare, deoarece se credea că este ziua Maicii Domnului. „În cinstea acestei duminici, flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi şi frunze de tei, întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea. Unele crenguţe erau duse la biserică, aici fiind sfinţite şi puse la icoane. De aici erau luate mai ales când ploua cu piatră. În tradiţia populară se credea că teiul fereşte gospodăriile de fulgere, sau de grindină, sau de duhurile rele ale zânelor. Cei prea temători de zânele numite Rusalii trebuiau să aibă asupra lor crenguţe de tei şi să pocnească din frunze atunci când le simţeau în preajmă“, a spus Marcel Lutic.
Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, aşa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul şi usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă, aşa cum arată legendele. Tot de Rusalii avea loc şi bătaia cu pelin. Fetele şi băieţii care se întâlneau în această zi se snopeau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită şi a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepţia apei.
Dansul căluşarilor
Căluşarii erau în număr de 13, jurau pe steagul căluşeresc la Todorusalii, o sărbătoare ce avea loc la mijlocul zilelor dintre Paşti şi Rusalii, iar pregătirile lor continuau până în Săptămâna Rusaliilor. Numele acestei sărbători are mai multe origini posibile. Astfel, este o veche sărbătoare romană Rosalia, mai erau Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, iar despre Rusalii se mai spune că ar fi fost fiicele lui „Rusalim împărat“, personificare a Ierusalimului biblic. Rusaliile sau ielele erau rele, astfel că oamenii din vechime le mai numeau „Frumuşelele“, „Cuconiţele“, „Împărătesele“, pentru a le îmbuna.
Ele erau temute pentru că aduceau multe boli, pe care dansul căluşarilor părea că le poate vindeca. „Căluşarii erau flăcăi aleşi de vătaf, şeful lor, dintre cei mai buni dansatori ai satului. Erau organizaţi într-o ceată care putea să numere până la 13 căluşari. Vreme de aproximativ o lună erau legaţi prin jurământul căluşeresc, o adevărată conspiraţie a muţeniei, acesta impunându-le o anumită comportare“, a spus Marcel Lutic. În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă“.

Articolul mi se pare frumos, dar acestea sunt traditii de la sat. Eu asa ceva nu am pomenit la oras. Oare de ce este asa o deosebire mare intre sat si oras in acest domeniu?
Si diferenta mai mare este intre bisericile din tara si cele din diaspora.
La noi nu se fac parastase de Rusalii. In tara se fac probabil sambata.
Noi avem slujba numai duminica si ar fi imposibil sa se faca, pentru ca de Rusalii este si slujba de vecernie imediat dupa Sf. Liturghie. Cand sa mai fie si pomenire?

Pe urma eu nu prea inteleg sensul acestei sarbatori (Mosii). Mortii sunt sarbatoriti mereu. Se fac tot timpul parastase. Cred ca putine sunt zilele din an in care nu se fac. Unde este diferenta intre Mosi si parastasul obisnuit?

Pe urma n-as vrea sa sa lezez pe cineva sau ceva, nu am nimic cu parastasele in sine, dar am ajuns de o vreme la concluzia ca ne ocupam tot mai mult de morti si mai putin de cei vii.
Mereu parasatase, dar cu viii de langa noi nu gasim timpul/rabdarea sa vorbim macar. Si fiecare isi duce crucea si suferinta singur si nestiut.
Mie asta nu mi se pare normal.
In scripturi nu prea se vorbeste despre pomeniri pentru morti, ci despre cum sa ne purtam cu cei de langa noi (vii). Gresesc?

Inca ceva legat de obicieuri - nu stiu cum este la tara, dar banuiesc eu ca mancarea calda nu se serveste la biserica. Cred ca se duc preotii acasa si sfintesc. Si este si cum poate fiecare (si material si fizic). Unii fac parastase (mesele) la restaurant, altii impart doar pachetele si coliva la biserica.
La noi este cam problema, pentru ca in primul rand sunt oameni proveniti din diverse colturi ale tarii, cu traditii diferite.
Unii aduc oale cu sarmale si mancare la biserica (le mai si incalzesc) si miroase si e greu sa le impachetezi (ca in biserica nu este totusi locul sa mananci si se face mizerie).

[sophia]

Pentru Yasmina - nu stiu povestea ta, dar cumva te inteleg.
Am trecut si eu prin situatii similare.
Tu n-ai avut niciodata contact cu tatal tau? Ai avut tata vitreg?

Nu pot decat sa spun ca si cineva de mai sus, ca e bine sa vorbesti cu preotul. Nu stiu cum este preotul la care te duci tu acolo.
Si in general, pentru toate cele adunate in suflet este bine sa vorbesti sa le lamuresti: cu rude sau prieteni care cunosc situatia/ sau cu care ai traumele, cu un psiholog (terapeut).
Am ajuns la conlcuzia ca nu este bine sa le tii in suflet, sa se tot adune. Fac mai rau si mai mult pacat.

Pe mine ma inebuneste obiceiul asta, despre care si preotul ne-a spus la o predica (si mi s-a parut oribil ca si el ca spriijina aceasta idee si o considera corecta), sa nu vorbesti cu omul care te-a deranjat, sau te-a lezat. Ii intorci spatele si il eviti, il izolezi.
In primul rand ca trebuie lamurit conflictul, ca de la sine nu se intampla, si uite ca mai tarziu candva iti pare rau totusi.
In al doilea rand, te porti rau si izolezi oameni carora nu le stii situatia, nu stii de ce se poarta asa, sau sunt asa, nu stii ce s-a intamplat cu ei.
Am observat asa si la mine insami si la altii si povestea si preotul despre o vecina cu care oamenii procedau la fel. Ca e o persoana mai asa, sau mai altfel si atunci nu mai vorbesti cu ea. Si o izoleaza pe rand toti.

Pai si asa se rezolva problema? Nu!!! Ii faci mai rau. O arunci si mai mult in necaz si suferinta. Mai intai vezi ce este cu ea, incearca s-o ajuti, sa-i vorbesti, fa tu pasul si fa-i bine. Si poate ai sa vezi minuni.

Incearca sa vorbesti cu cei care l-au cunoscut pe tatal tau si sa intelegi ce a fost atunci. Incearca sa intelegi si situatia lui si sa-l ierti.

Si eu am trecut prin situatie asemanatoare cu ai mei. Fiecare a avut povestea si dreptatea lui. Eu de mult timp am stiut asta.
In general parintii despartiti incearca sa influenteze copilul si acesta nu stie si in general intra in conflict (pe viata) cu unul din parinti cel putin.
Si nu este bine si nici corect. Copilul sufera ce-i drept, dar nu stie anumite lucruri.
Si intotdeauna sunt vinovati amandoi parintii.

Inca ceva: tu (mai) ai nasa de botez? Incearca sa vorbesti cu ea. Ai frati sau surori?

Parintii nu ni-i alegem noi. Dar sunt ai nostri.
Fa-i parastase si roaga-te pentru tatal tau.

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Pentru Yasmina - nu stiu povestea ta, dar cumva te inteleg.
Am trecut si eu prin situatii similare.
Tu n-ai avut niciodata contact cu tatal tau? Ai avut tata vitreg?

Nu pot decat sa spun ca si cineva de mai sus, ca e bine sa vorbesti cu preotul. Nu stiu cum este preotul la care te duci tu acolo.
Si in general, pentru toate cele adunate in suflet este bine sa vorbesti sa le lamuresti: cu rude sau prieteni care cunosc situatia/ sau cu care ai traumele, cu un psiholog (terapeut).
Am ajuns la conlcuzia ca nu este bine sa le tii in suflet, sa se tot adune. Fac mai rau si mai mult pacat.

Pe mine ma inebuneste obiceiul asta, despre care si preotul ne-a spus la o predica (si mi s-a parut oribil ca si el ca spriijina aceasta idee si o considera corecta), sa nu vorbesti cu omul care te-a deranjat, sau te-a lezat. Ii intorci spatele si il eviti, il izolezi.
In primul rand ca trebuie lamurit conflictul, ca de la sine nu se intampla, si uite ca mai tarziu candva iti pare rau totusi.
In al doilea rand, te porti rau si izolezi oameni carora nu le stii situatia, nu stii de ce se poarta asa, sau sunt asa, nu stii ce s-a intamplat cu ei.
Am observat asa si la mine insami si la altii si povestea si preotul despre o vecina cu care oamenii procedau la fel. Ca e o persoana mai asa, sau mai altfel si atunci nu mai vorbesti cu ea. Si o izoleaza pe rand toti.

Pai si asa se rezolva problema? Nu!!! Ii faci mai rau. O arunci si mai mult in necaz si suferinta. Mai intai vezi ce este cu ea, incearca s-o ajuti, sa-i vorbesti, fa tu pasul si fa-i bine. Si poate ai sa vezi minuni.

Incearca sa vorbesti cu cei care l-au cunoscut pe tatal tau si sa intelegi ce a fost atunci. Incearca sa intelegi si situatia lui si sa-l ierti.

Si eu am trecut prin situatie asemanatoare cu ai mei. Fiecare a avut povestea si dreptatea lui. Eu de mult timp am stiut asta.
In general parintii despartiti incearca sa influenteze copilul si acesta nu stie si in general intra in conflict (pe viata) cu unul din parinti cel putin.
Si nu este bine si nici corect. Copilul sufera ce-i drept, dar nu stie anumite lucruri.
Si intotdeauna sunt vinovati amandoi parintii.

Inca ceva: tu (mai) ai nasa de botez? Incearca sa vorbesti cu ea. Ai frati sau surori?

Parintii nu ni-i alegem noi. Dar sunt ai nostri.
Fa-i parastase si roaga-te pentru tatal tau.

Nasii de botez erau in varsta,au murit cand aveam eu 20 de ani.
Nu am frati si surori, tatal meu are o fata cu sotia de-a doua,am contactat-o sa-i spun cine sunt si sa-mi comunice o adresa unde sa trimit niste coroane de flori. Mi-a spus ca ii pare rau ca nu l-am cunoscut insa acum este prea tarziu. Evident nu mi-a dat nici o adresa .
Nu am insistat pt ca nu este relevant.

[cristiboss56]

Cel ce cu iconomia Ta cea nepatrunsa ai pregatit pacea spre binele cel vesnic, hotarand tuturor vremea si felul sfarsitului, iarta, Doamne, pacatele celor din veac adormiti, primeste-i in locasul luminii si al bucuriei si le deschide bretele parintesti. Auzi-ne, Milostive, pe noi, cei ce le facem pomenirea si strigam: Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!

[cristiboss56]

Așa cum ai un tablou în casă cu părinții tăi și îl pui la loc de cinste, trebuie să știm că tabloul are aceeași valoare cu mormântul unde sunt înmormântați părinții tăi, rudele tale, soția sau copilul, prietenul sau bunicii, unde trebuie să te duci din când în când și faci curat la locul acelui mormânt, să pui o floare sau aprinzi o lumânare..
Aruncând o privire peste mormintele și cimitirele patriei noastre, vom vedea că în unele cimitire este ca în pădure, copaci și bălării înalte cât omul, iar noi doar atunci înainte de Paști mergem și facem curățenie, aprindem o lumânare, aducem un cozonac și două ouă roșii și apoi tot anul cimitirul este un loc unde pot să crească toate sălbăticiunile pentru că nu le mai deranjează nimeni!
ACESTA ESTE UN APEL DE REFERINȚĂ SUFLETEASCĂ, ATUNCI CAND PREȚUIEȘTI PE CINEVA! Cel din cimitir stă acolo uitat, singur și își toarce somnul veșniciei până la chemarea Înfricoșătoarei Judecăți.

Morminte uitate şi părăsite!
Mormântul poate fi îngrădit cu un gărduleţ discret şi semănat pe el iarbă şi flori, iar lângă cruce, aşezată o candelă pe care să o aprindem cât mai des cu putinţă, mai ales în zilele de sărbătoare, când credincioşii vin pe la mormintele răposaţilor pentru a aprinde lumânări, a aduce flori, a tămâia şi a face milostenie spre pomenirea sufletelor lor. Trebuie să veghem să nu lipsească de la căpătâiul lor Sfânta Cruce, ca semn al biruinţei morţii prin Înviere şi ca mărturie a faptului că cel adormit nădăjduieşte în învierea cea de apoi. Sa nu uitam de chemarea preotului la mormânt pentru a tămâia, a stropi cu vin mormântul şi a rosti rugăciunile prevăzute de rânduielile bisericeşti

"Vederea mormintelor îmboldeşte pe fiecare dintre noi să cugete asupra sfârşitului său propriu, iar cine a luat această încredinţare nu se va lăsa pe sine lesne în mrejele păcatului".
https://youtu.be/5ZYfT30uMns

[fallen]

Doamne ajuta!

Exista un loc pe lumea ăsta situat cam.la 800 mile de polul nord, și la 78° N, un arhipelag,.care aparține Norvegiei dar în care au fost mai multe așezări concesionate și exploatate de ruși de prim 1920-1930. Acum mai este doar unul singur, unde s-a ridicat în 1996 o mica capela din lemn , cea mai nordica biserica ortodoxa din lume, dar ăsta abia după ce s-a prăbușit un avion cu vreo 140 de suflete la bord.
https://www.ortodoks.no/russisk/svalbard
( am reușit o data sa traduc pagina , nu eu ci telefonul, dar ulterior nu a mai vrut)

A mai existat și mai la nord un alt oraș, mai mare, care a fost abandonat prin anii 60 și acum este obiectiv turistic în conservare. Turiștii dau bani grei ca sa viziteze ruinele unei ere apuse. Cum ar fi și aceasta:
https://www.spitsbergen-svalbard.com...mber-2017.html
Nu pot însă sa nu îmi pun o intrebare: Cum au putut face cimitir si înmormântări în acel loc în lipsa unei biserici ??? Pentru ca nu menționează nimeni nicăieri de existenta măcar a vreunei ruine a ce ar fi fost vreodată o biserica ( in schimb se lauda cu cea mai noridica statuie a lui Lenin...oare din cauza ăsta s-o fi ales praful.și ruina de acele locuri ???)... mă întreb oare dacă acei copii despre care se spune ca sunt îngropați acolo au apucat măcar sa fie botezați. ... și nu vorbim de vreun popor barbar, păgân, ci de unul.cu o veche tradiție ortodoxa... și mă mai întreb iarăși de ce când au plecat nu si-au luat și morții cu ei??? ( mai ales ca în capitala insulei de vreo 70.de ani nici nu se mai fac înmormântări pentru ca s-a constata ca pur și simplu datorita frigului cadavrele nu se descompun). Oare s-o fi făcut vreodată în acele locuri unde înca mai zac rămășițe omenești măcar vreo slujba de pomenire? Ar fi indicat sa se facă sau nu e absolut necesar?

Din punctul meu de vedere, în acele locuri s-ar putea ridica chiar o mănăstire, sau măcar un schit, nu neapărat ca obiectiv turistic , ci ca loc de nevoință pentru monahi, ar fi chiar un loc destul de "close to heaven", din multe puncte de vedere. ..