Despre sinodul cretan ,pareri

[suslik]

În prealabil postat de Lancelot

nu mi-e mila de tine, chiar deloc as spune. e ciudat pentru ca de obicei nu-s insensibil. uite, iar faci tampenia asta, te folosesti gresit de Numele Domnului, nu te ajuta cu nimic, sa stii. in ceea ce priveste nemernicii si nemernicia despre care vorbeam mai sus, nu ma refeream la tine ci principial. asta e alta porcarie indusa de biserica oamenilor, de ce sa ne temem de Dumnezeu daca suntem curati? d'aia zic, numai nemernicii se tem.

Stii, Lancelot, exista un proverb castilian, citat de Cervantes in "Don Quijote" (banuiesc ca mai exista si alte variante ale acestui proverb, la alte popoare europene): "Dupa Cruce se ascunde Necuratul". Este un proverb/o zicala, care descrie exact fenomenologia ipocritului/fanaticului religios, gen Antonia & compania schismatica, si avertizeaza, totul intr-un mod superb de succint, asupra consecintelor teribile ale aceste existentei si activitatii acestei specii de credinciosi.
Mie oamenii astia imi provoaca aceleasi frica, suspiciune, dispret si ura ca si sectele apocaliptice sau ufolatre. Instinctiv. Iar eu imi ascult instinctele: nu ma inseala vreodata.

[Lancelot]

În prealabil postat de suslik

Stii, Lancelot, exista un proverb castilian, citat de Cervantes in "Don Quijote" (banuiesc ca mai exista si alte variante ale acestui proverb, la alte popoare europene): "Dupa Cruce se ascunde Necuratul". Este un proverb/o zicala, care descrie exact fenomenologia ipocritului/fanaticului religios, gen Antonia & compania schismatica, si avertizeaza, totul intr-un mod superb de succint, asupra consecintelor teribile ale aceste existentei si activitatii acestei specii de credinciosi.
Mie oamenii astia imi provoaca aceleasi frica, suspiciune, dispret si ura ca si sectele apocaliptice sau ufolatre. Instinctiv. Iar eu imi ascult instinctele: nu ma inseala vreodata.

mie mi se face frica. sigur, imi fac curaj, n-o arat, dar mi-e frica de ei.

[CristianR]

În ce mă priveşte, cu cât văd mai obtuză viziunea unora privind legătura omului cu Dumnezeu, cu atât mai largă tind să mi-o alcătuiesc pe a mea.
Ortodoxia nu poate fi un sistem închis şi limitativ, după părerea mea, care face din Adevăr o religie de nişă; una între multe altele.
Întruparea şi Învierea lui Hristos aduc o noutate care trebuie să covârşească întreaga existenţă, iar raportarea la Adevăr o facem cu întreaga noastră viaţă, prin tot ceea ce făptuim, simţim, gândim. Evanghelia, înainte de a fi pusă pe hârtie, a scris-o Dumnezeu în inima omului, încă de când l-a creat, iar prin Hristos suntem ajutaţi să o redescoperim. Şi ea nu poate fi înţeleasă decât cu inima şi cu mintea împreună, pentru că limbajul ei este cel al iubirii, ce nu poate fi gândită. Gândirea dogmatică (a unora) păcătuieşte tocmai prin faptul că nu ştie, nu poate integra iubirea; după cum şi afirmarea iubirii lipsite de participarea minţii, a gândirii, reprezintă un eşec al credinţei şi o ratare a legăturii cu Dumnezeu.
Adevăraţii teologi nu le separă niciodată pe cele două.

[Lancelot]

În prealabil postat de CristianR

În ce mă priveşte, cu cât văd mai obtuză viziunea unora privind legătura omului cu Dumnezeu, cu atât mai largă tind să mi-o alcătuiesc pe a mea.
Ortodoxia nu poate fi un sistem închis şi limitativ, după părerea mea, care face din Adevăr o religie de nişă; una între multe altele.
Întruparea şi Învierea lui Hristos aduce o noutate care trebuie să covârşească întreaga existenţă, iar raportarea la Adevăr o facem cu întreaga noastră viaţă, prin tot ceea ce făptuim, simţim, gândim. Evanghelia, înainte de a fi pusă pe hârtie, a scris-o Dumnezeu în inima omului, încă de când l-a creat, iar prin Hristos suntem ajutaţi să o redescoperim. Şi ea nu poate fi înţeleasă decât cu inima şi cu mintea împreună, pentru că limbajul ei este cel al iubirii, ce nu poate fi gândită. Gândirea dogmatică (a unora) păcătuieşte tocmai prin faptul că nu ştie, nu poate integra iubirea; după cum şi afirmarea iubirii lipsite de participarea minţii, a gândirii, reprezintă un eşec al credinţei şi o ratare a legăturii cu Dumnezeu.
Adevăraţii teologi nu le separă niciodată pe cele două.

În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt.

si cat de frumos Zice acolo, exact cum spunea o colega, iti vine sa plangi daca citesti fiind intr-o stare asa, mai speciala un pic.

[Ratoon]

În prealabil postat de Lancelot

În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt.

Aș dori să fac o precizare. Se tot vorbește de Tatăl, dar nimic de Mamă. Ei bine vreau să mărturisesc din trăirea mea personală că Mama este Duhul Sfânt, acea adiere rece de vânt cu sclipire de diamante. Tatăl este un foc, iar în momentul în care vine te încingi automat. Fiul este Iubirea, o iubire de nedescris.

Ceea ce vreau sa spun este că Trinitatea este de fapt Familia: Tatăl, Mama și Fiul.

Nu e de mirare de ce aceasta lupta a sistemului contra familiei.

[CristianR]

Ceva adevăr există în ceea ce scrii, concordând în parte cu ce spun teologii.
Și anume, Sfânta Treime este, cu adevărat, Familia, unită într-o relație de iubire desăvârșită.
Mama este Biserica, întemeiată fiind de Duhul Sfânt. Ea ne naște și ne crește duhovnicește. E considerată și un pântece al Duhului Sfânt, în care ne aflăm într-un stadiu embrionar, urmând ca moartea să ne fie o nouă naştere, în viaţa veşnică.

[Ratoon]

În prealabil postat de CristianR

Ceva adevăr există în ceea ce scrii, concordând în parte cu ce spun teologii.
Și anume, Sfânta Treime este, cu adevărat, Familia, unită într-o relație de iubire desăvârșită.
Mama este Biserica, întemeiată fiind de Duhul Sfânt. Ea ne naște și ne crește duhovnicește. E considerată și un pântece al Duhului Sfânt, în care ne aflăm într-un stadiu embrionar, urmând ca moartea să ne fie o nouă naştere, în viaţa veşnică.

"Cine va huli Duhul Sfant nu va avea iertare în veac"
Tatăl e ca Tata iertător, Fiul e inocent nu știe, dar Mama rabdă, rabdă dar și când se supăra...

Haide să nu o hulim și să luăm ce e al Ei de fapt. Și anume că e Mama... Biserica nu e Mama, e trupul lui Hristos, mare diferență, enormă...

Si încă ceva. Ea e cea care a umbrit-o pe Maria. Ca să arate că de fapt Ea e Mama ... Dar dacă vreți sa o huliți, veți suporta consecințele.

[Copacel]

În prealabil postat de Ratoon

Ceea ce vreau sa spun este că Trinitatea este de fapt Familia: Tatăl, Mama și Fiul.

Trinitatea este Dumnezeul Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant asa
cum s-au aratat la stejarul Mamvri.

Conceptul de familie difera la Dumnezeu spre deosbire de al nostru.

[catalin2]

În prealabil postat de CristianR

În ce mă priveşte, cu cât văd mai obtuză viziunea unora privind legătura omului cu Dumnezeu, cu atât mai largă tind să mi-o alcătuiesc pe a mea.
Ortodoxia nu poate fi un sistem închis şi limitativ, după părerea mea, care face din Adevăr o religie de nişă; una între multe altele.
Întruparea şi Învierea lui Hristos aduc o noutate care trebuie să covârşească întreaga existenţă, iar raportarea la Adevăr o facem cu întreaga noastră viaţă, prin tot ceea ce făptuim, simţim, gândim. Evanghelia, înainte de a fi pusă pe hârtie, a scris-o Dumnezeu în inima omului, încă de când l-a creat, iar prin Hristos suntem ajutaţi să o redescoperim. Şi ea nu poate fi înţeleasă decât cu inima şi cu mintea împreună, pentru că limbajul ei este cel al iubirii, ce nu poate fi gândită. Gândirea dogmatică (a unora) păcătuieşte tocmai prin faptul că nu ştie, nu poate integra iubirea; după cum şi afirmarea iubirii lipsite de participarea minţii, a gândirii, reprezintă un eşec al credinţei şi o ratare a legăturii cu Dumnezeu.
Adevăraţii teologi nu le separă niciodată pe cele două.

Eu citisem prima data in mesajul tau despre imbinarea intre dogma si traire si acum ma pregateam sa raspund, dar nu am mai gasit asta, cred ca ai modificat. Voiam sa scriu ca ai dreptate, acestea sunt intotdeauna impreuna. Dar trebuie sa fie invatatura adevarata, invatatura Bisericii, nu o invatatura omeneasca. Ratiunea noastra trebuie sa primeasca adevarul si nu sa creem o invatatura dupa credinta si ratiunea noastra. Pentru ca astfel ne facem un idol din noi, noi suntm masura si invatatura trebuie sa corespunda ratiunii noastre.
Smerenia ne indeamna sa ne gandim ca ne inselam noi, nu sfintii si invatatura revelata.
Asa este, adevaratii teologi, adica sfintii, nu el separa niciodata, chiar cand scriau tratate impotriva ereziilor. In ortodoxie nu exista aceasta separare, aceasta idee apare in protestantism. Pietismul apare ca o reactie la dogmatismul din protestantism (cu radacini in scolastica). Protestantii neavand o invatatura formulata, diferite grupuri, cu invataturi proprii, se contrau intre ele. Pietisitii lasa deoparte dogma si pun accentul mai mult pe traire. In ecumenism s-a preluat aceasta controversa protestanta, cei ce adera la aceasta conceptie spunand ca ei au dragoste, in contrast cu cei ce nu impartasesc aceste conceptii din pietismul protestant, pe care ii considera dogmatisti, lipsiti de traire si dragoste. Se confunda criticarea unei invataturi gresite a diverselor culte cu lipsa dragostei.
Parintele Paisie Aghioritul scria: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/...nul-bisericii/
"Cu durere în suflet mărturisesc că, dintre toţi filo-unioniştii pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit."
Ortodoxia este religia iubirii, ecumenismul este doar o falsa iubire.

[CristianR]

În prealabil postat de catalin2

Eu citisem prima data in mesajul tau despre imbinarea intre dogma si traire si acum ma pregateam sa raspund, dar nu am mai gasit asta, cred ca ai modificat.

Dacă am modificat ceva, asta a fost atunci când l-am scris, adică ieri. Dar în finalul mesajului pe care l-ai citat exact despre asta e vorba. Am folosit cuvântul teologi (cunoscători de Dumnezeu), nu sfinţi neapărat, pentru că unul ca părintele Stăniloae nu este canonizat, dar cu siguranţă se poate spune că L-a cunoscut pe Dumnezeu, atât cu mintea, cât şi cu inima.