Scrisoarea unui copil :

[Mihnea Dragomir]

Acum vreau sa-l intreb pe Mihnea un lucru, pentru ca nu-mi este prea clar.
La fel ca si la colindatul de Craciun si Anul nou, si acum si cu alte prilejuri copiii se duc pe la case si cer dulciuri.
Eu aici nu vad sensul, legatura. De ce fac acest lucru?
Ca traditie, nu inteleg. De ce acest cersit?

De ce cersesc sau de ce dulciuri ? La Craciun si Anul Nou nu este propriu-zis un cersit. Sau este un cersit disimulat, depinde cum vrem sa o luam. Copiii presetaza un mic spectacol si cer contravaloarea, in bani sau dulciuri, a unui mic bilet.
La Halloween, cel putin in partea asta, e un cersit (mai) pe fata. Ei nu spun decat o formula: "ne dati bomboane sau plecam".


Acuma, depinde in ce te costumezi. Aici e marea deosebire dintre costumarea de Craciun si costumarea de Halloween.

Da, nu-mi place costumatul, vopsitul peste tot. Imi place veselia, petrecutul in sine. Este nevoie de ea.
Nu-mi plac nici obiceiurile de Craciun si Anul nou de pe la tara cu urs, capra si mai stiu eu.
Imi plac colindele, uraturile.

Pai mascatii din Moldova (ursul, capra, haiducul) sunt in registrul veseliei. Oamenii ii privesc cu veselie si ei insisi au intentia de a inveseli. Nu asa este de Halloween. Eventuala replica pe care ar da-o un adept 'facem asta ca sa radem de demoni/vrajitoare/fantome este nesustenabila: nu asta este nici intentia, nici efectul celor care participa. Nu suntem in registrul veseliei, suntem in registrul groazei. Craciunul si Anul Nou sunt serbari ale vietii, Halloween-ul serbare a mortii.

Si poti sa-i tii deoparte intr-o zona unde toti copii serbeaza asa? Adica poti sa-i izolezi?

Eu aici as avea o mare problema. Mi-as dori sa fie invatati toti copiii sa nu serbeze Halloween. Asa, daca unora le interzici si ii izolezi nu le faci rau, cand ii vad pe ceilalti?

Copiii inteleg mai usor ca noi ca exista locuri si lucruri interzise. Toata arta noastra este sa le aratam ca aceste interdictii vin de la parintele nostru si al lor si ca sunt spre binele nostru si al lor. A-i opri de la serbari paganesti, ca sa nu spun diavolesti, nu inseamna a-i izola. Le gasim prieteni asemenea lor si ii incurajam sa caute singuri asemenea prietenii. Doar nu toti copiii umbla in schelet pe strazi. Dar sunt lucruri care nu e bine sa fie facute. Cand il invat ca nu e bine sa se joace cu focul, nu inseamna ca il izolez. Nici daca il invat sa spuna rugaciunea dinainte de masa la scoala, unde nu o spune nimeni, nu inseamna ca il izolez. Nici daca il invat sa aleaga doar cartofii prajiti in vinerea in care se serveste friptura cu cartofi prajiti, nu inseamna ca il izolez. A fi neaparat ca ceilalti poate fi o ispita. Daca nu-i invatam sa reziste unei ispite contra poruncii 1 la 7 ani, de unde pretentia de a rezista unei ispite contra poruncii a 6-a la 14 ani ? Daca ei se vor masturba cu reviste porno atunci va fi, poate, din cauza ca i-am incurajat sa participe la Halloween acum. Exista Imparatia si exista Lumea. In fata noastra sunt mereru doua alegeri. Chiar in lume fiind, trebuie sa fim ai Imparatiei. Asta e important sa le aratam copiilor si nu este greu de loc. Credeti-ma, e mult mai greu cu adultii.

Copiii nu sunt sfinti! Trebuie doar crescuti/educati cum trebuie.

Tema sfinteniei a fost tema omiliei la Sf Liturghie de azi. Ideea centrala a fost un citat dintr-un sfant local. "Toti cei din Cer sunt sfinti si toti cei sfinti merg in Cer". Da, este de o banalitate crunta, dar e o banalitate pe care o uitam des. A fi sfant inseamna a fi vrednic de a sta la masa cu Regele nostru. Cand delegatia noastra pe acest pamant se va sfarsi, unii dintre noi il vom Lauda neincetat pe Dumnezeu, altii dintre noi vor urla si Il vor injura continuu. Cei care il vor Lauda, o vor face fiindca pentru niste lucruri atat de mici, cum ar fi astfel de sacrificii, au primit o rasplata atat de mare. Cei care vor urla, zgariindu-se pe ochi o vesnicie, o vor face gandind "prosti am mai fost, daca am fi evitat sa participam la cutare Halloween! Daca am fi evitat sa mancam carnati in cutare vineri!". Pana la urma, Copacel, a cultiva inteligenta in sensul ei mai inalt, de intelepciune, inseamna a cultiva distinctia intre bine si rau. A aplica in realitatea de pe teren ceea ce se ivata, ca teorie, la cateheza. Aceasta este intelgenta sfintilor si la sfintenie suntem chemati toti de cel care ne spune "Fiti sfinti, ca Eu sunt sfant".

[GMihai]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cei care vor urla, zgariindu-se pe ochi o vesnicie, o vor face gandind "prosti am mai fost, daca am fi evitat sa participam la cutare Halloween! Daca am fi evitat sa mancam carnati in cutare vineri!"

Deci D-vs. va închinaţi unui dumnezeu despre care aveţi convingerea că va trimite, şi bine va face, oameni, la chinuri eterne, pentru că au participat la Halloween sau au mâncat cârnaţi...


Trist.

De fapt, nu e trist. E sinistru.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de GMihai

Deci D-vs. va închinaţi unui dumnezeu despre care aveţi convingerea că va trimite, şi bine va face, oameni, la chinuri eterne, pentru că au participat la Halloween sau au mâncat cârnaţi...

Da, am aceasta convingere. Convingerea mea este ca cei care cu buna stiinta incalca poruncile lui Dumnezeu, daca nu se vor intoarce spre El si nu se vor pocai pana la sfarsitul vietii lor in trup, vor suferi damnarea perpetua. Cred ca acesta e un lucru just, iar justitia este un lucru bun.
De unde vine aceasta convingere ? Din catehism. De unde a aparut acolo ? Din izvoarele credintei: Sf Scriptura, Sf Traditie, liturgica si magisteriul viu al Bisericii.

[GMihai]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Da, am aceasta convingere. Convingerea mea este ca cei care cu buna stiinta incalca poruncile lui Dumnezeu, daca nu se vor intoarce spre El si nu se vor pocai pana la sfarsitul vietii lor in trup, vor suferi damnarea perpetua. Cred ca acesta e un lucru just, iar justitia este un lucru bun.
De unde vine aceasta convingere ? Din catehism. De unde a aparut acolo ? Din izvoarele credintei: Sf Scriptura, Sf Traditie, liturgica si magisteriul viu al Bisericii.

Deci consideraţi că e un lucru bun ca un om să sufere damnarea perpetuă, adică să se chinuiască veşnic, pentru că a mâncat cârnaţi ? Vinerea ? Încălcând astfel porunca unui dumnezeu ?

Dacă, mâine, acest dumnezeu la care vă raportaţi, s-ar întâmpla să se arate omenirii şi să decreteze că "toţi oamenii care în ultimele trei sute de ani au purtat pantofi roşii vor merge în iad şi se vor chinui veşnic", veţi fi convins că ăsta e un lucru bun ? Având în vedere că ar fi o normă care provine de la dumnezeu pe care îl apreciaţi ca fiind etalonul, sau chiar sursa, bunătăţii ?

În prealabil postat de GMihai

Deci consideraţi că e un lucru bun ca un om să sufere damnarea perpetuă, adică să se chinuiască veşnic, pentru că a mâncat cârnaţi ? Vinerea ? Încălcând astfel porunca unui dumnezeu ?

Dacă, mâine, acest dumnezeu la care vă raportaţi, s-ar întâmpla să se arate omenirii şi să decreteze că "toţi oamenii care în ultimele trei sute de ani au purtat pantofi roşii vor merge în iad şi se vor chinui veşnic", veţi fi convins că ăsta e un lucru bun ? Având în vedere că ar fi o normă care provine de la dumnezeu pe care îl apreciaţi ca fiind etalonul, sau chiar sursa, bunătăţii ?

Ai grija, te indrepti spre o camera plina de argumente circulare si discutii fara sfarsit si concluzii.

[GMihai]

Oh, argumentele ar putea fi circulare, discuţiile fără sfârşit, dar concluzii există.

Este de datoria fiecăruia să tragă concluzii, dacă este capabil:

Unul a omorât, sau poate doar a violat, copii.

Altul a mâncat un cârnat vineri.

Concluzia: primul ar putea să se bucure de fericire veşnică, dar al doilea s-ar putea să se chinuiască veşnic. În focurile iadului. De ce ?! Păi a mâncat cârnatul cu pricina....

Diferenţa ? Păi unuia i-a părut rău pentru că a omorât copii. "Corect", spunem noi.

Dar celuilalt nu i-a părut rău pentru cârnat. Deci, merită să se chinuiască veşnic, în focul iadului. Pentru un cârnat. Are logică ? După unii, se pare că da.

Cine încalcă porunca Domnului, fie şi numai cu un cârnat, e vrednic de veşnice chinuri. Şi asta numim dreptate divină.

Am mai întâlnit modul ăsta de gândire. Părinţi care şi-au lovit, legat, snopit în bătaie copii pentru că au încălcat o poruncă. Indiferent cât de tâmpită era porunca.

Totuşi, n-am întălnit niciun părinte care ar fi fost capabil să-i dorească odraslei osândă veşnică, chinuri veşnice, tortură fără sfârşit pentru simplul fapt că odrasla a ales să nu-l asculte.

Este vulnerabilitatea prin excelenţă, insurmontabilă, a creştinismului.

Noţiunea de iad, aşa cum este înţeleasă de creştinii tradiţionalişti, este contradictorie cu cel mai comun bun simţ şi cu o stare de normalitate mentală.

Imaginea unui om care se chinuieşte perpetu pentru că a încălcat porunca unui zeu, mâncând un cârnat vinerea, ar trebui să fie suficientă pentru a discredita creştinismul, dacă am trăi într-o lume a oamenilor normali.

[Mihnea Dragomir]

Domnule GMihai, imi amintesc ca noi doi am mai avut dispute pe tema aceasta. In fond, este una dintre temele predilecte ale disputelor dintre adeptii invataturii traditionale a Bisericii si cei care, ca dv, cad in plasa a ceea ce Sf Pius al X-lea numea "modernism" si i definea ca "erezia tuturor ereziilor", fiindca nu respinge nu doar o dogma sau alta, ci denatureaza pe toate.

În prealabil postat de GMihai

Dar celuilalt nu i-a părut rău pentru cârnat. Deci, merită să se chinuiască veşnic, în focul iadului. Pentru un cârnat. Are logică ? După unii, se pare că da.

Si totusi, primii nostri parinti au pierdut raiul pentru un carnat. Dumnezeu le predase Legea Lui, care, pe atunci avea acest articol unic. "Dintre toate mezelurile poti sa mananci, dar carnati vinerea nu poti sa mananci". Si totusi, binestiind acest lucru, ei au mancat din ceea ce Dumnezeu le interzisese sa manance. Au platit scump. Teribil de scump. Consecintele au fost tragice, pentru ei si pentru noi toti. E adevarat, pana la urma, noi credem ca s-au mantuit dupa un timp de asteptare de mii si mii de ani, mai lung decat al oricarui drept al lumii vechi. Numai ca aceasta mantuire a venit in urma faptului ca, pe cand erau inca in trup, alungati din Paradisul terestru in pamantul asa cum il stim acum, s-au cait de fapta lor. Ei bine, in aceeasi logica ce era si pe vremea lui Adam si Eva, noi credem ca toti oamenii care mananca ceea ce Dumnezeu le interzice sa manance, daca nu se vor cai pana la sfarsitul vietii lor si nu vor reinoda legatura lor cu Dumnezeu, vor plati pretul damnarii perpetue.

Noţiunea de iad, aşa cum este înţeleasă de creştinii tradiţionalişti, este contradictorie cu cel mai comun bun simţ şi cu o stare de normalitate mentală.

Si totusi, acesta a fost, secol dupa secol, modul de a intelege "notiunea de iad". Ceea ce spuneti mai sus este echivalent cu a spune ca pana in urma cu 50 de ani, cand iadul a devenit, dintr-un teribil loc al tormentelor infernale, o "stare a spiritului", o "notiune" cum spuneti, cei care au crezut in invatatura crestina nu aveau bun simt comun. Nici normalitate mentala. Erau nebuni. Pe undeva, aveti dreptate. A crede a fost mereu nebunie in ochii oamenilor. Dar mai ales in vremea de azi, cand modernismul pare sa fi triumfat.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de GMihai

Imaginea unui om care se chinuieşte perpetu pentru că a încălcat porunca unui zeu, mâncând un cârnat vinerea, ar trebui să fie suficientă pentru a discredita creştinismul, dacă am trăi într-o lume a oamenilor normali.

Oamenii, majoritatea lor, nu mai sunt normali. Au luat-o razna. Ei isi fabrica un dumnezeu asa cum ar vrea ei sa fie. Refuzand ei sa fie dupa chipul lui Dumnezeu, isi fac dumnezeu dupa chipul lor.

Eu te indemn deci staruitor in fata lui Dumnezeu si a lui Hristos Iisus, Care va sa judece viii si mortii, la aratarea Lui si in imparatia Lui: propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si invatatura. Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci - dornici sa-si desfateze auzul - isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.