Ce faci atunci cand nu mai gasesti sens ?

În prealabil postat de Ioan_Cezar

I se părea nedrept ca eu să mă bucur de viaţă iar el să sufere... Voia să sufăr împreună cu el, musai! (deşi, culmea, sufeream deja, înţelegînd bine prin ce trece...) Ce poţi face în asemenea situaţii?
Am constatat că unii oameni tind să împărtăşească bucuria şi vitalitatea lor, în timp ce alţii vor să tragă pe toţi în noroiul unde ei se îndestulează neîncetat şi unde se vaită că nu le e bine.

E o intrebare buna.Si cum e bine sa ne purtam in astfe de situatii, astfel incat, macar sa nu facem raul si mai mare, daca nu reusim sa ajutam?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

E o intrebare buna.Si cum e bine sa ne purtam in astfe de situatii, astfel incat, macar sa nu facem raul si mai mare, daca nu reusim sa ajutam?

Când vom depăşi îmfumurarea că putem şi că trebuie să ajutăm, atunci, poate, vom fi cuiva de vreun oarecare folos.
Vreau să fiu bine înţeles: a ajuta e o chestiune foarte serioasă. Presupune, întotdeauna, a muri. Măcar un pic.
Părerea mea.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Când vom depăşi îmfumurarea că putem şi că trebuie să ajutăm, atunci, poate, vom fi cuiva de vreun oarecare folos.
Vreau să fiu bine înţeles: a ajuta e o chestiune foarte serioasă. Presupune, întotdeauna, a muri. Măcar un pic.
Părerea mea.

Asa e.Asta e tot lipsa smereniei.Sfatuim(eventual chiar cu forta) pe ceilalti, si poate alunecam mai tare ca ei pana la urma.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Asa e.Asta e tot lipsa smereniei.Sfatuim(eventual chiar cu forta) pe ceilalti, si poate alunecam mai tare ca ei pana la urma.

Da, se întâmplă şi asta, uneori, dar nici să facem o piedică din gândul că e posibil s-o păţim şi noi, cei care momentan acordăm vreun fel de ajutor, nu pare a fi atitudinea firescului. Pe calea asta e posibil să ne temem foarte, până la inhibarea completă a gestului, de a mai sprijini în vreun fel pe careva...:) Nici chiar aşa!
Din câte înţeleg te referi la prevenţia prin modestie, la paza de sine şi luare aminte, la prudenţă. De acord, desigur.

*
Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat. Ideea rămâne, totuşi, poate voi reveni la ea întrucât aş avea câte ceva de spus, din practica dificilă şi complexă a acordării ajutorului în plan profesional, mai ales.
Deocamdată spun, cu anticipaţie, că profesioniştii acordării ajutorului tocmai asta au grijă să nu se întâmple: să nu moară prea mult....:) Sunt instruiţi special în acest sens, uneori ani la rând... Şi sunt supervizaţi periodic, pentru a vedea ce a mai rămas din ei după acordarea sistematică a ajutorului...:)

*
În Biserică întâlnim legea tare că nu ajutăm noi, sau nu ajutăm singuri, ci suntem asistaţi şi sprijiniţi de Dumnezeu, Care este adevăratul Samarinean şi Doctor. Cu cât ne dăm seama mai bine de acest lucru, cu atât participăm mai eficient la ajutor şi murim mai cu folos, cred eu.
Dar o piedică serioasă e tendinţa de a intra mereu în rolul de Salvator, din triunghiul dramei, rol care nu e nici sănătos nici folositor etc.
Mulţumesc frumos pentru dialog, Alex, dacă mai ai tu câte ceva de împărtăşit m-aş bucura s-o faci. Doamne ajută!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Din câte înţeleg te referi la prevenţia prin modestie, la paza de sine şi luare aminte, la prudenţă. De acord, desigur.

*
Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat. Ideea rămâne, totuşi, poate voi reveni la ea întrucât aş avea câte ceva de spus, din practica dificilă şi complexă a acordării ajutorului în plan profesional, mai ales.
Deocamdată spun, cu anticipaţie, că profesioniştii acordării ajutorului tocmai asta au grijă să nu se întâmple: să nu moară prea mult....:) Sunt instruiţi special în acest sens, uneori ani la rând... Şi sunt supervizaţi periodic, pentru a vedea ce a mai rămas din ei după acordarea sistematică a ajutorului...:)

*
În Biserică întâlnim legea tare că nu ajutăm noi, sau nu ajutăm singuri, ci suntem asistaţi şi sprijiniţi de Dumnezeu, Care este adevăratul Samarinean şi Doctor. Cu cât ne dăm seama mai bine de acest lucru, cu atât participăm mai eficient la ajutor şi murim mai cu folos, cred eu.
Dar o piedică serioasă e tendinţa de a intra mereu în rolul de Salvator, din triunghiul dramei, rol care nu e nici sănătos nici folositor etc.

Vroiam sa spun ceea ce ati redat dvs. mult mai bine decat mine.Nu oricine poate fi Salvator, sau poate am putea fiecare, dar nu in orice moment al vietii noastre.Pentru ca daca o facem nechibzuit, compulsiv, egoist(adica daca ne folosim de durerea aproapelui pentru a ne ridica tot pe noi, in ochii nostri si ai celorlalti, asumandu-ne acest rol premiat dpdv social etc) s-ar putea sa agravam situatia: fie il impingem pe cel pe care vrem sa il ajutam si mai tare intr-o directie negativa, fie ne "inecam" inaintea lui sau o data cu el.Adica sunt situatii in care trebuie sa pasim usor, pe varfuri, cu delicatete, cu prudenta..Vorbesc despre ce am trait eu, nu alte persoane.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de alex190

Adica sunt situatii in care trebuie sa pasim usor, pe varfuri, cu delicatete, cu prudenta.

Cu totul adevărat, găsesc că aţi spus. În treburile sufleteşti nici nu se poate înainta altfel.
Exceptînd mersul pe vârfuri (....:)), cunoaşteţi probabil că sunt mulţi oameni care aşa şi păşesc unii spre alţii, în toate situaţiile: cu delicateţe, cu prudenţă, uneori de-a dreptul diafan....:) Sunt oamenii îmbunătăţiţi prin nevoinţă şi Har.....

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Cu totul adevărat, găsesc că aţi spus. În treburile sufleteşti nici nu se poate înainta altfel.
Exceptînd mersul pe vârfuri (....:)), cunoaşteţi probabil că sunt mulţi oameni care aşa şi păşesc unii spre alţii, în toate situaţiile: cu delicateţe, cu prudenţă, uneori de-a dreptul diafan....:) Sunt oamenii îmbunătăţiţi prin nevoinţă şi Har.....

"Mers pe varfuri" in sens pozitiv, ca si cum ai intra intr-o camera in care se odihneste cineva si nu vrei sa il deranjezi.Usor, fara sa trezesti fortat amintiri dureroase si sa rascolesti rani vechi.Sa il odihnim pe aproapele, sa nu intram cu bocancii si cu multa galagie , reprosuri etc in sufletul si in durerea lui.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Spuneam că a oferi ajutor implică să mori niţel. Sau mai mult...:) Mi-ar fi plăcut să dau curs acestei idei dar între timp interesul meu s-a evaporat.
!

Chiar vroiam sa va rog sa detaliati un pic ideea.Pentru ca si eu simt asa, desi intuitiv.Nu as sti sa exprim prea bine in cuvinte.Dar cand se va putea, nu e graba.Doamne ajuta!