Cum sa Il imaginez pe Dumnezeu

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Wryetui

Inteleg dar, pentru a ma gandi doar la Dumnezeu, ce trebuie sa fac? Adica, pentru a ma gandi la Dumnezeu trebuie sa mi-l imaginez cumva, nu pot sa ma gandesc la cuvantul "Dumnezeu" in minte. Cum mai adica ma gandesc la Dumneze?

O "gândire prin participare" ar fi recomandată...:)
Pe Dumnezeu Îl cunoaştem cu inima. Iar pentru aceasta deprindem meşteşugul coborârii minţii în inimă şi cugetăm acolo. (Sau, mai folositor, ne lăsăm cugetaţi...:)

*

Lucian zice bine, cred: sunt treburi duhovniceşti. Mai mult, aş sublinia eu, însăşi totalitatea vieţii de credinţă constituie gândirea/cugetarea lui Dumnezeu. Una e să stau tolănit în fotoliu, să butonez telecomanda şi să mai arunc un gând despre Dumnezeu...
alta e să duc o viaţă de credinţă (slujbe, Sfintele Taine, rugăciune, post, faptele milei creştine etc.) care, ea însăşi, îmi este organ de cugetare şi simţire a Dumnezeirii... Viaţa de credinţă e "ochiul" sau "fereastra" prin care văd pe Domnul şi El pe mine...:) Totul e ca partea dinspre mine a "organului vizual" să fie curată. Asta se face prin lepădarea grijilor lumeşti, mai întâi, prin lepădare de "sine". Adică prin renunţarea la...nimic. Pentru a căpăta ...Totul! Bună afacere, nu-i aşa?

*

Dumnezeu nu are/ nu este natură obiectuală. "Eu sunt Cel ce sunt". Fiinţa sunt Eu.
Nu e nevoie, aşadar, să Îl vezi ori să Îl reprezinţi în imagine, atunci când te rogi. Nici când te rogi în faţa icoanei nu e vorba despre un obiect-stimul. În icoană e o persoană, iar persoana nu e un obiect, ci mai degrabă un proces viu de devenire întru Fiinţă. Proces în care poţi fi prins (har Domnului!), atunci când participi cu inima, iubind (nematernialnic, neposesiv în deşert; ci jertfelnic)...

*

Rugăciunea te va învăţa singură. Rugăciunea e o activitate sau lucrare învăţătorească.
Începe să te rogi şi stăruieşte. Dăruieşte-te, întreg, rugăciunii! Iubire mai frumoasă nu este.
Înţelegerea, lumina, toate vin rugîndu-te, cu harul Domnului.
Şi repet ce a spus deja Lucian: începe rugăciunea cu binecuvântarea şi cu suportul (consultare, spovedanie, sfat) duhovnicului. Cu mare grijă la atmosfera din jurul rugăciunii, la activităţile tale, la relaţii etc.

Eu cam atât am avut de zis pe acest subiect mult prea gingaş pentru mine,

Toate cele bune,
Doamne ajută!

[Wryetui]

Inteleg, multumesc de raspunsuri... Mai am o intrebare, voi, atunci cand va rugati, la ce va ganditi? Ce imagine sau ce mai exact aveti in minte focalizat atunci cand va rugati?

[catalin2]

În prealabil postat de Wryetui

Inteleg, multumesc de raspunsuri... Mai am o intrebare, voi, atunci cand va rugati, la ce va ganditi? Ce imagine sau ce mai exact aveti in minte focalizat atunci cand va rugati?

In timp ce te rogi nu e bine sa iti creezi o imagine. E chiar o greseala.

[NARBONSIS]

Liturghia este o conectare la energiile necreate divine si ramane principala forma de invocare a divinitatii, in toate mariile religii ale lumii.
Inspiratia si simtirea divinitatii pot insa sa survina in momente total neasteptate si din surse...altele, decat sfanta liturghie!
As da ca exemplu ,pentru cele afirmate,doua pasaje din viata mea:de mic copil obisnuiam sa mergem cu familia la biserica ,in fiecare duminica.....nu ca obiceiul acesta nu ar fii fost bun,dar nu aveam o traire religioasa foarte profunda.dupa revolutia din 1989 mi-a cazut in mana romanul lui lloyd c. Douglas ,,camasa lui iisus" si cartea aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat toate duminiciile in care incercasem sa ma apropii de dumnezeu. A fost poarta catre un nou inceput......
De asemenea filmul lui franco zefirelli ,,iisus din nazareth'''m-a emotionat mai mult decat toate liturghiile la care participasem pana atunci.
Deci sa nu fim habotnici....liturghia isi are importanta sa de neinlocuit e adevarat,dar nu este unica sursa de inspiratie.....sunt multe altele.......duhovnicul este adevarat,trebuie sa il simbolizeze pe insusi mantuitorul...dar, de multe ori ,o fraza intalnita intr-o carte ,intr-un ziar,intr-un film ne inspira mult mai mult.
Sa ne amintim ,de pilda viata sfantului serafim de sarov:in singuratate acesta il intalnea pe dumnezeu incat ,la un moment dat,nu mai participa impreuna cu fratii la toate liturghiile obisnuite si fratii din manastire l-au acuzat chiar de rea-vointa!
Sunt persoane care merg duminica de duminica la biserica si ,totusi,o fac degeaba......asta nu scade insa ,este adevarat importanta liturghiei in sine....dar repet ...sa nu devenim habotnici!