Despre rugaciunea Tatal Nostru

Foarte interesanta abordarea lui Clement si spun asta pt ca nu este singurul care este de parere ca aceasta cerere vizeaza, in esenta ei, solicitarea ca Dumnezeu sa-l fereasca pe credincios de marea si finala apostazie.Joachim Jeremias (in cartea ,,The Prayers of Jesus") a ajuns la o concluzie similara analizand in detaliu rugaciunea Tatal Nostru.Are si alte concluzii foarte interesante cu privire la aceasta solicitare,care s-ar incadra foarte bine in abordarea de mai sus,dar am zis sa nu complic prea mult mica mea postare.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

... dar am zis sa nu complic prea mult mica mea postare.

Atunci dă-mi voie te rog să risc eu şi să complic, ori poate chiar să stric. Îmi asum riscul, ştiind că oricum aş zice nu te vei supăra ci, dimpotrivă, îmi vei sări în ajutor ca să nu mă afund în greşeală.

Pelerinule, mă întreb adeseori în ce stare mă aflu când spun rugăciunea, în particular sau împreună cu semenii. În starea de rugăciune, vei zice, nu?...:)
Mă întreb pentru că am întâlnit frecvent impresia că există ceea ce eu numesc "a treia stare" sau, mai drastic, "iluzia celei de a treia stări". Ca şi cum o primă stare (a sufletului, a persoanei, a omului întreg) ar fi cea de păcătos, a doua ar fi cea de virtuos iar a treia ar fi de om obişnuit, un om ca toţi oamenii, bre...:)
Alte variante: fie drept, fie nedrept, fie aşa-şi-aşa, om obişnuit, domnule...
Sau: în Rai, în Iad, în realitate, domne, ce, nu vezi? Ia mai lasă-mă cu chestiile astea ciudate...

*
Mă aflu în iluzia teribilă că sunt doar un creştin oarecare aflat la rugăciune şi nimic mai mult. Într-un timp aflat, la modul "obiectiv", cu detaşare, dincolo şi dincoace de ipostazele distincte "cu Dumnezeu" respectiv "cu Mamona". Şi, aflat eu nici-aici-nici-acolo, liber aşadar, absolut liber şi autonom, de sine stătător, iaca zic din acest teritoriu mirobolizant: "Doamne, nu mă duce de aici, unde totu-i ok şi neutru, în lumea celui rău, în păcat; ci adu-mă la Tine. Că aici e bine, ce să zic, merci, dar mi-e frică să nu ajung acolo, în stăpânirea celui rău, şi atunci te rog mai bine ia-mă Tu la Tine."

O zonă de neutralitate, un ţinut civil, un status-quo dincolo de încleştarea asta dintre Bine şi Rău, dintre Lumină şi întuneric, dintre Dumnezeu şi Mamonna...
E OK aici, dar, din frică, mai bine zic o rugăciune şi poate mă aude Dumnezeu şi, cine ştie, într-o zi mă ia la El, cu El...

*

Aflat în această stare însă (pe care mă grăbesc să o consider ca fiind în realitate starea de cădere, de confuzie, de înşelare, de mortificare sufletească, de iluzie completă şi cumplită), fireşte că văd două drumuri înaintea mea:
1) spre adâncurile ispitirii, în păcat, sub puterea celui rău
2) spre Dumnezeu

Dar unde sunt eu acum, în locul care duce spre Dumnezeu respectiv spre Mamonna?
Cum se numeşte acest loc în care mă aflu când mă rog?

Acest loc cred că este unul din următoarele două: fariseul sau vameşul. Al treilea loc nu există.

[Ioan_Cezar]

"Ci ne izbăveşte de cel rău"
Da, Doamne, să scăpăm odată! Că greu ne este aici, sub stăpânirea păcatului şi a morţii... Sub neputinţa noastră care, în ciuda oricâtor eforturi, iată, ne vădeşte mereu supuşi căderii, mereu păcătoşi, mereu neizbânditori...
Văd bine, Doamne, că sufletul meu înnegrit e cu totul împotriva Ta şi Te răstigneşte... Văd bine că rugăciuena mea nu e curată, că faptele mele mă osândesc, că pocăinţa şi juruinţa mea e doar din buze... Scoate-mă Doamne de sun stăpânirea întunericului, că eu mă sfârşesc, eu singur nu pot ieşi...
Izbăveşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, de domnia păcatului asupra mea, de mândria mea neînduplecată, de neiubirea mea pentru Tine. Izbăveşte-ne de cel rău!
Uite, puterea lui lucrează în patimile mele, în iubirea mea de mine, mereu de ale mele iar pe acestea nu voiesc să le lepăd ca să te urmez. Pe acestea le ţin iar pe acelea pe care ni le-ai poruncit nu le fac. Izbăveşte-mă de cel rău!
Gol este sufletul meu de fapte bune înaintea Ta, îmbracă-mă în haina curăţiei, mai vârtos mă şterge de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Izbăveşte-ne de cel rău!
Căci umblăm prin credinţă şi iată, îţi strigăm: ajută necredinţei noastre! Izbăveşte-ne de cel rău!
Faptele bune, pe care ni le-ai gătit mai nainte ca să umblăm întru ele, dă-ni-le nouă astăzi, în ciuda ispitirii poftelor trupului nostru, în ciuda simţurilor şi mâniei. Izbăveşte-ne de cel rău!
Şi pentru că în lupta noastră cu păcatul nu ne-am împotrivit încă până la sânge, nu ne-am rugat ca Tine în Ghetsimani, ci am dispreţuit certarea Ta şi ne-am descurajat când ne-ai mustrat: Izbăveşte-ne de cel rău!
Că fără Tine nimic nu putem face, iar să căutăm mai întâi Împărăţia Ta noi nu putem fără Duhul Tău, aşa încât: Izbăveşte-ne de cel rău!

*
... şi Tu, Doamne, până când?
... Şi în iad cine te va lăuda pe Tine?
... Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu! Înalţă-se mâna Ta! Nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
Izbăveşte-ne de cel rău!

*
Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
Izbăveşte-ne de cel rău!

*
Eşti mândru, Siluane, eşti mândru!
Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!

*
Izbăveşte-ne de cel rău!
Cum?
Nu ne lăsa pe noi fără ajutorul Tău (să înaintăm) în ispită.
De ce Eu?
Că Tu eşti Împăratul nostru, a Ta este Împărăţia şi Puterea şi Slava
Acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Şi cum voi face asta?
Pâinea noastră pe Care ne-ai dat-o spre Fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi!
Dar aţi păcătuit, mereu.
Şi ne iartă nouă păcatele noastre.
Dar voi iertaţi?
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
Dar de ce Eu?
Pentru că Tu eşti Tatăl nostru.
Unde?
În Ceruri şi pretutindenea Eşti.
Dar în voi nu sunt, inima voastră nu mă primeşte.
Atunci sfinţească-se, prin Duhul, în inima noastră Numele Tău!
Şi vină în noi Împărăţia Ta
Ca noi să facem Voia Ta aici, acum, pe pământ.
AMIN!