din suflet

În prealabil postat de iustin10

Dimpotriva , credinta simplifica framantarea interioara ,pentru ca ii da un sens.
Existenta unei forte supranaturale ,independente de puterea mintii noastre ,este chiar ceea ce da sens mintii noastre . Ceea ce este supranaturalul pentru natural,este credinta pentru raatiune . Adica o face vie si plina de sens.
Ratiunea fara credinta rataceste , mereu intre 2 posibilitati,ceea ce am si vrut sa arat prin exemplul ca niciodata nu stim ce ne-a facut bine
In schimb credinta ,este cea care umple de sens totul, si vine cu o singura explicatie,
aceea ca Dumnezeu este izvorul la toate . Credinta nu da solutii , ea lumineaza sufletul si ii da putere,si il apara de ratacire.
Credinta e de fapt luminatoarea ratiunii , caci imbogateste capacitatea ratiunii de a combina idei , cu frumusetea ca acestea sa aiba sens ,sa fie in accord cu eul nostru cu lumea naturala dar si cu absolutul dupa care ratiunea tanjeste

Permiteti-mi sa va contrazic, cu argumente. Intr-adevar, credinta restrange din supranatural. Se focalizeaza pe o anumita parte a supranaturalului. Problema este ca face trecerea de la infinit tot catre infinit.
Solutia Dumnezeu este una infinit mai complexa decat "intrebarea" initiala.

Doresc sa ofer un singur exemplu in acest sens, dintr-o infinitate posibile. Din observatiile mele, o persoana religioasa considera ca are un rol/rost bine stabilit pentru existenta sinelui. Gasesc des intrebarea "de ce exist?". Un raspuns pur stiintific, bazat pe argumentul evolutionist nu este suficient pentru o persoana religioasa. Este de neconceput sa va multumiti cu un raspuns de genul: "Existati pentru ca v-au dat nastere parintii sau, mergand si mai departe, pentru ca sunteti un produs intemediar al procesului evolutionist".

Dumneavoastra cautati un rost, un sens care transcende materialismul. Aici apare o problema uriasa. Considerand aceasta intrebare ca fiind valabila (de ce exist?) validati o infinitate de alte intrebari. Astfel, intrebarea: "de ce sunt si pietre galbene si nu doar gri?" are un grad de validitate identic cu intrebarea existentiala initiala. Atentie! Este foarte posibil ca raspunsul la intrebarea ipotetica, cea cu pietrele, sa nu va intereseze dar asta nu invalideaza intrebarea in sine. Un raspuns stiintific, cu explicatii de ordin geologic si chimic, pentru paleta de culori a pietrelor va trebui sa fie de asemenea unul insuficient pentru dumneavostra, in caz contrar aparand frantura de logica prin eroarea judecatii cu dubla masura. Va trebui atunci sa justificati de ce culoarea pietrelor nu are un motiv care transcende de asemenea materialismul.

Apar alte intrebari, aparent mai putin importante decat cea existentialista. De ce visez urat sau frumos? Oare sunt pedepsit pentru pacatul y sau pentru pacatul x? Sau pentru ambele? Sau pentru niciunul?
Sper ca intelegeti unde bat.

Voi sintetiza parera mea in privinta "simplificarii" la care faceti referire intr-un mod umoristic si original:
"Bine-bine, accept faptul ca sunt racit; dar de ce totusi imi curge, cu adevarat, nasul?"