Raspunsuri duhovnicesti +

[Corinusha]

În prealabil postat de geaninuta

Aveti dreptate domnul Mihnea Dragomir si acum dupa toate astea sunt din ce in ce mai sigura ca l-am pierdut si aici s-a oprit totul....desi e foarte dureros pt mine....inima parca nu intelege parca nu vrea pe altcineva ...si nu stie ce o va alina pe viitor...e ca un puzzle ii lipseste o piesa si oricare alta nu se potriveste ....multumesc frumos

Sau poate fi pur si simplu o faza, un moment (perioada) de intrebari. Si eu cu sotul am iesit impreuna 7 ani inainte sa ne casatorim (cand ne-am cunoscut eu aveam 17 ani, el 20) si am avut si voi o perioada de rupere (in cazul nostru era monotonia si faptul ca, desi stateam in acelasi cartier, erau zile in care nu nevedeamn deloc - el avea 2 locuri de munca pe-atunci), perioada care, in cazul nostru, ne-a apropiat; culmea, ruperea s-a facut dupa vreo 4 spre 5 ani de relatie. Am incercat amandoi sa iesim cu altcineva, n-a mers in nici unul din cazuri, ne-am dat seama ca ne iubim unul pe altul si dupa ce ne-am impacat (a durat vreo 2 luni la noi despartirea), in anul acela, in Ajunul Craciunului a venit si cererea de casatorie, casatorie care s-a materializat anul trecut in august.

Domnul Mihnea, nu vorbiti dvs. prostii prin cele ce le ziceti, dar sincer, in ziua e azi, cine e nebun sa se casatoreasca la 16-18 ani, cand la varsta aia nici macar liceul nu l-ai terminat, esti acasa la parinti si habar nu ai sa faci nimic sa te intretii. Stai cu parintii sau socrii pana ajungi la divort, ca nu merge? Si noi am stat dupa nunta la ai mei timp de 3 luni si ne-am luat chirie pentru ca pur si simplu nu se putea asa. Ne-am certat in alea 3 luni cat nu ne-am certat in 7 ani; am acumulat frustrari in noi (dar mai ales eu) cat n-am acumulat toata viata. Ai mei sunt genul de oameni care comenteaza orice, nu le convine nimic, daca venea al meu obosit de la luru dpa 12 ore si se punea sa doarm incepea mam ca de ce nu iese din camera, ca de ce doarme atata, de ce aia si ai-lalta, ca nu-i convine cum isi aranjeaza pantalonii si chestii din stea care mi le turna mie, si orice nu-i convenea imi zicea mine; lui nu-i zicea nimic. Si eu ma certam mai apoi cu el ca eram frustrata si necajita. Si asa am ajuns noi la chirie; n-aveam intimitate deloc, nu puteam vb nimic fara sa asculte mama si altele asemenea; si cu vorba nu a inteles mama nimic; se lua de mine ca de ce ma intalnesc cu prietenele fara Sanyi, ca "cum iesi afara cand barbatul itilucreaza?!" si altele asemnea. Cu vorba nu a inteles nimic, asa ca ne-am mutat si am invatat sa ne descurcam...
De ne casatoream cand aveam io 17 ani, probabil deja eram divortati de vreo 4 ani din cauza ca ai mei se bagau. Si nici nu-mi mai faceam nici un studiu (deh, eram femeie maritata, la ce-mi mai trebuie scoala?)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Corinusha

De ne casatoream cand aveam io 17 ani, probabil deja eram divortati de vreo 4 ani din cauza ca ai mei se bagau.

E o situatie frecventa, e regula. De aceea, Domnul spune: "va lasa barbatul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa" (Marcu 10:8).
De aceea, bine este sa isi gaseasca cei doi tineri casatoriti macar o garsoniera cu chirie. Iar daca niciunul nu lucreaza, ci sunt studenti si nici ajutor de la familiile lor nu au, atunci este mai bine sa stea fiecare o vreme in casa in care a stat si pana atunci decat sa locuiasca amandoi la unul dintre ei.

De exemplu, dv, asa cum ati stat 7 ani la familia dv, iar viitorul sot la a lui, puteati foarte bine sa mai stati asa cateva luni.

Si nici nu-mi mai faceam nici un studiu (deh, eram femeie maritata, la ce-mi mai trebuie scoala?)

Nu vad legatura. Eu, pe cand eram deja casatorit, am facut a doua facultate, un rezidentiat si un primariat. Imprejurarea ca am fost casatorit nu a fost deloc un impediment, ci, dimpotriva, am gasit mult sprijin la sotia mea si am avut, poate, mai multa libertate de miscare dacat as fi avut mai inainte.

Asa cum spuneam mai la deal, chestiunile de tip "daca ne casatorim, unde vom sta?" ori "daca ne casatorim, nu cumva vom lasa studiile de caruta ?" sunt false intrebari care nu vin de la Dumnezeu, ci de la acela care nu vrea ca oamenii sa se iubeasca, de la Despartitorul. Toti credinciosii pe care ii cunosc, fara nicio exceptie, care au inteles ca a te casatori inseamna a porni la un drum impreuna si nu un sfarsit de drum, au fost ajutati in cele mai felurite si neasteptate moduri, care par, de fiecare data, coincidente. Acela care hraneste pasarile cerului si crinii campului, cu atat mai mult ne va hrani pe noi, care suntem icoane ale Lui.

[cristiboss56]

Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie !“ Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“, la pântece: „al Fiului“, la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că iţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe Sfânta masă. Acolo Hristos este viu în Sfântul Altar. În toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfânta Masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în Rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămâna la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiti voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Cleopa)

[cristiboss56]

Din vreme în vreme, ni se pare că efectul rugăciunii este prea molcom, neproporționat cu scurtimea existenței noastre; și atunci, un strigăt irumpe din piept: „Grăbește-Te!”. Nu întotdeauna El răspunde degrabă la chemarea noastră. Se întâmplă cu noi ca și cu un oarecare fruct dintr-un pom. Hristos lasă sufletul nostru să fie pârjolit de soare, să suporte vânturile reci și arzătoare, torente de ploaie și să se istovească de sete. Dar dacă noi nu scăpăm din mâini poala hainei Lui, atunci vom putea avea rezultate bune.
Este de trebuință să stăruim în rugăciune, pe cât este cu putință vreme cât mai îndelungată, pentru ca puterea Lui nebiruită să pătrundă întru noi și să ne împotrivim tuturor influențelor distrugătoare. Și atunci când această putere va crește în noi, și bucuria nădejdii în biruința finală va străluci în noi.



Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune

[cristiboss56]

Sfinţii Apostoli, cei strămutaţi din lumea aceasta, de dragostea Mântuitorului, şi care, deşi se vedeau în lume, nu erau în lume, totuşi au fost prevestiţi de Mântuitorul prin cuvântul către Petru: „Simone, Simone, iată, satana v-a cerut pe voi ca să vă cearnă ca pe grâu. Iar eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credinţa ta” (Lc. 22, 31-32). Pricepem din aceasta cum că războiul nevăzut, care se încinge între suflet şi diavol, e îngăduit de Dumnezeu să se dea în stadiul vieţii acesteia. El are legi, pe care trebuie să le urmăm întocmai, ca la sfârşitul alergării să consfinţească Dumnezeu biruinţa noastră, cea slujită de el şi pe potriva puterii noastre, ca să nu pierdem vremea, mântuirea şi smerenia. Căci zic Sfinţii Părinţi: „Ridică ispitele şi îndată nu mai e cine să se mântuiască” (Pateric). Războiul ispitelor lămureşte ca un foc ce suntem fiecare: lemne, aramă, paie, câlţi, pământ sau cenuşă.
Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de lume, de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut, izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne ducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate.


(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 41-42)

[cristiboss56]

Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere, imposibilul: să dăm ce nu avem. Dar să-l ascultăm pe Michaux: în mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului: - Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine, şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puţin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde:
- Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină. Dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău, eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi şi tu.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, pp. 197-198)

[cristiboss56]

Eu am zis că ar fi bine ca toți credincioșii noștri care pot citi și care au Noul Testament să citească în fiecare zi două capitole din el. Nu ține mai mult de cinci-zece minute treaba aceasta, hai să zicem un sfert de oră cel mult, uneori, când capitolele sunt puțin mai lungi, dar e o chestiune de mare importanță! De ce?
Pentru că prin aceasta ți se împodobește mintea cu gândurile lui Dumnezeu.
(Arhimandrit Teofil Pârâian, Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 33)