Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

În prealabil postat de Mihailc

Părintele Cleopa a fost mare pentru multe lucruri, dar dintre toate calităţiile lui excepţionale aş deosebi formidabilul său dar de a adecva materialul omiletic la nevoile şi capacitatea de înţelegere ale celor, nu puţini, care îl căutau pentru sfat şi cuvânt de încurajare/îndreptare. Dat fiind faptul că cei mai mulţi pelerini ai Sihăstriei căutau izbăviri din necazuri concrete, uneori aproape insolubile, părintele avea grijă ca aceştia, în caz că primeau răspuns bun (a se înţelege convenabil) la solicitările lor, să rămână şi după aceea pe orbita credinţei. Cleopa cunoştea foarte bine omul cu care are de-a face şi era conştient că mulţi dintre pelerini nu vor depăşi niciodată registrul sacral al creştinismului, clasificat de către Sfântul Isaac Sirul la nivelul somatic şi psihic. Că tot am pomenit de marele siriac, trebuie menţionat aici că sfinţia sa a arătat foarte limpede că frica, deşi este indiscutabil începutul înţelepciunii (Pilde 1:7), aparţine încă trupului, este o reacţie instinctivă la o ameninţare exterioară chiar şi în varianta fricii de iad, respectiv de osânda veşnică. Tot Isaac arată mai departe că urmarea acestei stări de frică nu este încă duhovnicească ci psihică, înţeleasă în limbajul actual ca un fel de convertire din interes vizând "îmblânzirea Stăpânului". Funcţionarea evlaviei în registrul sacral continuă cu dragostea din interes pentru Dumnezeu , cu nimic mai mizerabilă şi mai falsă în straturile profunde decât omoloagele sale lumeşti, fiindcă urmăreşte mântuirea egoistă, salvarea individuală de ameninţarea cu iadul şi suferinţa veşnică. Deci Sfântul Isaac Sirul nu dă apă la moară pietiştilor şi habotnicilor blocaţi în stadiul somatic şi psihic , dar le înţelege neputinţa fără a le gira confuzia şi pretenţiile de mari înduhovniciţi.
Una dintre cele mai frumoase ilustrări ale diferenţei dintre sacral şi duhovnicesc o găsim în teofania de pe muntele Horeb:

A zis Domnul: "Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul".(III Regi 19:11,12)

Iată şi câteva texte din sfântul Isaac Sirul:

"Cel trupesc se teme de moarte ca animalele de tăiere. Cel raţional (psihic) se teme de judecata lui Dumnezeu. Dar cel care e fiu se teme nu de nuia, ci de frumuseţea iubirii lui Dumnezeu" (Partea I, cuvântul 62)

"Teme-te din dragoste de El, iar nu pentru numele de aspru ce i s-a dat. Iubeşte-L nu pentru cele pe care ni le va da, ci pentru cele pe care ni le-a dat" (Partea I, cuvântul 50)

"Căinţa este plânsul omului ascuns vărsat în inimă când înţelege iubirea Tatălui, iar nu pentru că-i e teamă de osândă" (Partea a III-a cuvântul 6)

Frumoasă şi oportună clarificare! Mulţumesc!

[Leonid7]

Nu e si concluzia mea,nu putem trece peste etapa fricii de Dumnezeu,pentru ca citim nu stiu ce ,undeva. Cine se teme de Domnul e intelept . Mai e nevoie de adaugat altceva.

As putea trage concluzia ca cine se teme de Domnul e intelept,cine nu e superintelept...depaseste granitele simplei intelepciuni....

În prealabil postat de Leonid7

Nu e si concluzia mea,nu putem trece peste etapa fricii de Dumnezeu,pentru ca citim nu stiu ce ,undeva. Cine se teme de Domnul e intelept . Mai e nevoie de adaugat altceva.

As putea trage concluzia ca cine se teme de Domnul e intelept,cine nu e superintelept...depaseste granitele simplei intelepciuni....

Nu am concluzionat că se poate trece de etapa fricii, ci că această etapă este una de început. Adevărata iubire de Dumnezeu este cea care a depăşit frica aceasta de început.

Nu am înţeles ultima ta frază.

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Nu am concluzionat că se poate trece de etapa fricii, ci că această etapă este una de început. Adevărata iubire de Dumnezeu este cea care a depăşit frica aceasta de început.

Nu am înţeles ultima ta frază.

Pai daca e doar etapa de inceput,atunci care e problema? Noi suntem in etapa de inceput,si foarte putini o vor depasi ......Ar trebui sa ne intereseze etapa de inceput ,nu cea de final...

În prealabil postat de Leonid7

Pai daca e doar etapa de inceput,atunci care e problema? Noi suntem in etapa de inceput,si foarte putini o vor depasi ......Ar trebui sa ne intereseze etapa de inceput ,nu cea de final...

Poate că şi etapa de început are mai multe... etape... Mai în glumă, mai în serios...

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Poate că şi etapa de început are mai multe... etape... Mai în glumă, mai în serios...

Si care ar fi acele etape,mai in gluma mai in serios,ca eu nu le stiu?

În prealabil postat de Leonid7

Si care ar fi acele etape,mai in gluma mai in serios,ca eu nu le stiu?

Nu mă refer la nişte etape bine definite, universal valabile. Şi nici nu aş vrea să îmi etalez aici mândria. Dar fiecare dintre noi evoluăm. Nu ştim cât de departe vom ajunge pe scara virtuţilor, dar cel puţin ne străduim, fiecare cum vrea şi cum poate, şi bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu.
Am vrut să zic că, deşi nu sunt la o etapă avansată, nu mai sunt nici la primul pas. Ca exemplu, acum mulţi ani, nu aveam nici cea mai mică idee că mândria este un păcat, că într-adevăr ne pricinuieşte multe rele şamd. Am fost crescută în spiritul mândriei pentru anumite calităţi, realizări etc. Din acest punct de vedere, nu mă mai consider în prima etapă - sau în prima sub-etapă........

Cred că am scris prea mult pe acest topic. Şi deja mi-am scris opinia.

Cred că frica de Dumnezeu nu trebuie să ne facă să uităm de iubirea pentru El. Am văzut cam două curente printre răspunsurile de pe acest topic. Unii pledează pentru cât de bună e frica de Dumnezeu, alţii preferă iubirea.

Cel mai edificator răspuns mi s-a părut cel al lui Mihailc.