Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

[Leonid7]

În prealabil postat de heaven

Prefer sa ma gandesc la cuvintele acestea ca la o metafora,mai curand,decat sa le iau mot a mot,in sensul ca este bine sa nu ne pierdem in lucrurile trecatoare din viata pe care o avem in aceasta lume si care oricum se va incheia.Sa ne amintim in fiecare clipa ca sufletul nostru si mantuirea sa sunt cele mai importante.
Imi e greu sa cred ca cineva care ar lua intelesul frazei de mai sus cuvant cu cuvant ar mai fi aproape de o viata crestina,pentru ca a investi atata energie in frica de iad si pedeapsa,nu stiu cum mai lasa loc de a avea timp sa iubesti...pentru ca pana la urma asta semnifica,dincolo de orice dogme,a fi crestin:

"Si toate limbile omenesti si ingeresti daca le-as vorbi" - sa cunosc toate limbile pamantului, sa cunosc limbile ingerilor, sa cunosc limbile oamenilor, daca nu am dragoste, "m-am facut arama sunatoare si chimval rasunator".

(Sf.Apostol Pavel)

Frica este exact opusul iubirii si nu poti invata sa iubesti..din frica.Este un nonsens.
Daca Dumnezeu si-ar fi dorit sa fim mai aproape de El prin frica,ar fi ales,probabil o alta cale,una teribila,terifianta prin care sa ne invete asta.In schimb,El L-a trimis pe Fiul Sau,pe Mantuitorul,care ne-a oferit cel mai impresionant si viu exemplu despre ceea ce Dumnezeu doreste de la noi,prin intreaga Sa viata,prin jerfa adusa si prin porunca noua pe care ne-a lasat-o:

"Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi!"

Si imi este greu sa inteleg...pentru ce hranim atat de mult frica,teroarea iadului si atat de putin Iubirea?

Si atunci ce putem spune despre frica de Dumnezeu,privita ca o virtute de multi Sfinti Parinti?

Credinta sincera ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinta sincera ne ajuta sa ne punem serios problema vietii duhovnicesti. Solomon ne spune ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii" (Pilde 1, 7).

Ne reamintim faptul ca Sfantul Isaac Sirul vede o inlantuire logica a virtutilor. "Cunostinta naturala, spune el, ne convinge sa credem in Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenta. Si credinta produce in noi frica si frica ne sileste sa ne pocaim si sa lucram cele bune".

[heaven]

În prealabil postat de Leonid7

Si atunci ce putem spune despre frica de Dumnezeu,privita ca o virtute de multi Sfinti Parinti?

Credinta sincera ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinta sincera ne ajuta sa ne punem serios problema vietii duhovnicesti. Solomon ne spune ca "frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii" (Pilde 1, 7).

Ne reamintim faptul ca Sfantul Isaac Sirul vede o inlantuire logica a virtutilor. "Cunostinta naturala, spune el, ne convinge sa credem in Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenta. Si credinta produce in noi frica si frica ne sileste sa ne pocaim si sa lucram cele bune".

Personal,consider ca aceasta "frica" de Dumnezeu se refera la acea smerenie profunda a ta,o faramita de suflet,in fata Creatorului Tau si nu la frica in sensul de teroare,de groaza a pedepsei.
Atunci cand te smeresti profund si iti iubesti sincer Creatorul si creatia Sa,ce nevoie ai mai avea sa stii de frica?
Dumneavoastra,ati incercat pana acum sa iubiti pe cineva din frica?Ati reusit?Sau chiar facand apel la un exercitiu de imaginatie,ati putea iubi din ...frica?

[DragosP]

Frica de Dumnezeu înseamnă nu neapărat numai smerenie ci mai înseamnă şi frica de a nu-I călca poruncile, de a nu cădea-n păcat.

[Leonid7]

În prealabil postat de heaven

Personal,consider ca aceasta "frica" de Dumnezeu se refera la acea smerenie profunda a ta,o faramita de suflet,in fata Creatorului Tau si nu la frica in sensul de teroare,de groaza a pedepsei.
Atunci cand te smeresti profund si iti iubesti sincer Creatorul si creatia Sa,ce nevoie ai mai avea sa stii de frica?
Dumneavoastra,ati incercat pana acum sa iubiti pe cineva din frica?Ati reusit?Sau chiar facand apel la un exercitiu de imaginatie,ati putea iubi din ...frica?

Pai asta e ideea,ca pana ajungem la iubirea de Dumnezeu,trebuie sa avem frica de a nu-i calca poruncile,cu consecinta de a ajunge in iad.

[vsovivivi]

E o poruncă tainică dată sfântului Siluan Athonitul...

E ceva de groază, căci cine îşi poate ţine mintea?.. Şi cine e nebunul care să vrea ca s-o ţie tocmai la iadul cel mai spurcat?.. adică acolo unde eul se mândreşte, ochiul pofteşte să răpească şi să spurce, faţa să făţărnicească, gura să hulească rânjind, inima să se mânie beată de sine şi să se răzbune pe nedrept pe nevinovat, mâna să fure sau să înfigă sau să arunce pietre, piciorul să lovească cu şpiţul sau cu genunchiul, maţele să chiorăie după carne şi plăcinte iar gâtul să cânte ca lebăda sau ca sirena după 'tărie'.

E o taină mare şi grozavă ca să te ţii de ceea ce nu-ţi place să te ţii şi să dai drumul şi să nu te mai ţii de ceea ce-ţi place şi vrei mereu să ţii şi să te ţii.

Dar accentul sfatului îngeresc cade pe ''... şi nu deznădăjdui'' adică pe nădejdea în dezbinare şi zice să nu ai o astfel de nădejde mincinoasă.

Mintea fiind ca o unealtă bună e important să o foloseşti la a face cu ea numai binele... deci se poate traduce cu: ţine mintea la răutăţile ascunse ale vicleniei eului răpit de poftele cele rele ale minciunii măririi de sine vrând să te dai exemplu ca fariseul şi nu-ţi smulge mânuţa din mâna lui Dumnezeu ca să nu te puie dracool să-ţi arăţi goliciunile de parcă te-ai spovedi.

[heaven]

Eu am inteles ideea exprimata in mesajele de mai sus,insa,nu inteleg cum poti ajunge sa Il iubesti pe Dumnezeu din teama?
Teama asta pare mai curand apropiata de teama aceea specifica superstitiilor,de aceea nici nu este de mirare ca de atatea ori vedem pe forum intrebari de genul: este pacat sa ceri plata pentru un serviciu de inchiriere? ,este pacat sa te speli in nu stiu care zi?,sa citesti carti altele decat cele cu tematica ortodoxa?dar sa asculti muzica? si cate si mai cate am auzit,citit etc.
Asa se explica cum,unii crestini fac milostenie ca sa respecte o dogma si nu pentru ca efectiv simt asta,merg la biserica,respecta toate posturile,randuielile ,insa te miri apoi ce ii apuca de se incaiera pe la sfintele moaste sau ce alte traznai mai fac.
Pentru ca ei stiu de teama,le este frica de pedeapsa Lui Dumnezeu,sa nu ajunga in iad,sa nu le mearga rau,insa teama aceasta nu poate tine loc de iubire si atunci cand controlul dispare,evident ca va iesi la suprafata trairea autentica din om,care este inca departe de cea a iubirii crestinesti.
Un om care traieste in spiritul iubirii hristice,este evident ca nu va putea vreodata sa ucida,sa fure,sa blasfemieze etc.El este smerit in fata Lui Dumnezeu si a creatiei Sale.
Pentru ce s-a intrupat Hristos si a adus "porunca noua"?Daca era suficient ca omul sa stie de teama ca in Vechiul Testament pentru a ajunge la Dumnezeu?
Sigur ca atat dpdv social, moral,spiritual sunt necesare trasarea unor conduite,norme,insa,din pacate,ceea ce vad in modul in care se face educatia in societate,dar si cateheza este o maniera bazata pe teama si nu pe iubire.Suntem sistematic,de mici copii, invatati sa ne temem si mult prea putin sa iubim,de aceea este si de inteles pentru ce ne este mai la indemana,familiara abordarea bazata pe teama,decat cea fundamentata pe iubire si cum de ajungem sa credem acest nonsens cum ca plecand de la frica vom ajunge vreodata sa iubim sau sa fim mai aproape de Hristos...

[Leonid7]

Poti sa reflectezi la urmatorul lucru: De ce la intalnirea efectiva cu Hristos ,preotul spune la chemarea la Impartasanie:

Cu frica de Dumnezeu ,cu credinta si cu dragoste sa va apropiati....

Vezi cum se impletesc aceste trei ?!

[vsovivivi]

În prealabil postat de heaven

Eu am inteles ideea exprimata in mesajele de mai sus,insa,nu inteleg cum poti ajunge sa Il iubesti pe Dumnezeu din teama?.........

Cine iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, pe Cale, se teme de El ca să nu păcătuiască pentru că asta este Înţelepciunea sfântă dăruită de sus încă de la întemeierea lumii. Cine nu iubeşte pe Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu să fie an-a-tema... şi să nu se creadă el pe sine ca locuind întru ciclul anual de graţie dăruit de Dumnezeu creştinilor care-şi fac întotdeauna temele prin Iisus Domnul şi răspund prezent... la greu, atunci când vine furtuna necredinţei care vrea să-ţi zboare crucea de pe umeri, nu crucea vieţii tale ţi-o fură ci crucea ÎNVĂŢĂTURII şi răbdării. Întâi trebe lepădare de sine, de satana, de păcate, de gLume, apoi cruce şi abea apoi mărturisire... cu toată viaţa ta şi a omului şi nu doar cu zidurile şi instituţiile făţărniciei unde este trecut cu viclenie numele Domnului ca să se păcălească toţi fraierii că aia e biserica şi sigur e în cămări Mesia sau musai în pustie.

[Leonid7]

Desi nu era tema topicului ,am sa postez ceva si mai relevant,de la Cleopa :

Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".

[Mihailc]

În prealabil postat de Leonid7

Desi nu era tema topicului ,am sa postez ceva si mai relevant,de la Cleopa :

Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".

Părintele Cleopa a fost mare pentru multe lucruri, dar dintre toate calităţiile lui excepţionale aş deosebi formidabilul său dar de a adecva materialul omiletic la nevoile şi capacitatea de înţelegere ale celor, nu puţini, care îl căutau pentru sfat şi cuvânt de încurajare/îndreptare. Dat fiind faptul că cei mai mulţi pelerini ai Sihăstriei căutau izbăviri din necazuri concrete, uneori aproape insolubile, părintele avea grijă ca aceştia, în caz că primeau răspuns bun (a se înţelege convenabil) la solicitările lor, să rămână şi după aceea pe orbita credinţei. Cleopa cunoştea foarte bine omul cu care are de-a face şi era conştient că mulţi dintre pelerini nu vor depăşi niciodată registrul sacral al creştinismului, clasificat de către Sfântul Isaac Sirul la nivelul somatic şi psihic. Că tot am pomenit de marele siriac, trebuie menţionat aici că sfinţia sa a arătat foarte limpede că frica, deşi este indiscutabil începutul înţelepciunii (Pilde 1:7), aparţine încă trupului, este o reacţie instinctivă la o ameninţare exterioară chiar şi în varianta fricii de iad, respectiv de osânda veşnică. Tot Isaac arată mai departe că urmarea acestei stări de frică nu este încă duhovnicească ci psihică, înţeleasă în limbajul actual ca un fel de convertire din interes vizând "îmblânzirea Stăpânului". Funcţionarea evlaviei în registrul sacral continuă cu dragostea din interes pentru Dumnezeu , cu nimic mai mizerabilă şi mai falsă în straturile profunde decât omoloagele sale lumeşti, fiindcă urmăreşte mântuirea egoistă, salvarea individuală de ameninţarea cu iadul şi suferinţa veşnică. Deci Sfântul Isaac Sirul nu dă apă la moară pietiştilor şi habotnicilor blocaţi în stadiul somatic şi psihic , dar le înţelege neputinţa fără a le gira confuzia şi pretenţiile de mari înduhovniciţi.
Una dintre cele mai frumoase ilustrări ale diferenţei dintre sacral şi duhovnicesc o găsim în teofania de pe muntele Horeb:

A zis Domnul: "Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul".(III Regi 19:11,12)

Iată şi câteva texte din sfântul Isaac Sirul:

"Cel trupesc se teme de moarte ca animalele de tăiere. Cel raţional (psihic) se teme de judecata lui Dumnezeu. Dar cel care e fiu se teme nu de nuia, ci de frumuseţea iubirii lui Dumnezeu" (Partea I, cuvântul 62)

"Teme-te din dragoste de El, iar nu pentru numele de aspru ce i s-a dat. Iubeşte-L nu pentru cele pe care ni le va da, ci pentru cele pe care ni le-a dat" (Partea I, cuvântul 50)

"Căinţa este plânsul omului ascuns vărsat în inimă când înţelege iubirea Tatălui, iar nu pentru că-i e teamă de osândă" (Partea a III-a cuvântul 6)