Ce inseamna zdrobirea de sine?

[cezar_ioan]

Binevenite mereu, Slavă lui Dumnezeu, aceste cuvinte luminoase ale sfinţilor Lui!

[cristiboss56]

De urmarit in momentele noastre de liniste . . . merita !

Parintele Tadei de la Vitovnita_Rugaciunea Lui Iisus. Smerenia. Blandetea. Pacea.

[cezar_ioan]

http://books.jesuslifetogether.com/D...ATEA-ZDROBIRII

[cezar_ioan]

http://www.munteleathos.com/Pagina/A...saisprezecelea

59. Ai ajuns la deznadajduire în viata ta din pricina durerilor inimii înfrânte? Ti s-a descoperit una din tainele ascunse ale lui Dumnezeu.

60. Ai încercat supararea si amaraciunea durerii inimii tale zdrobite? Sufletul tau a gustat cu adevarat de la Domnul Atotiitorul dulceata preadulce a Împaratiei Sale.

[cristiboss56]

Desigur, înţelepciunea lui Dumnezeu ar mai fi putut găsi şi alt mijloc pentru mântuirea noastră, dar, oricare ar fi fost, el nu era cel mai cutremurător.
S-ar fi putut da şi alt preţ pentru răscumpărarea noastră, dar, oricare ar fi fost, el nu era cel mai mare.
S-ar mai fi putut găsi şi o altă jertfă pentru îndreptăţirea şi iertarea noastră, dar, oricare ar fi fost, ea nu era cea mai scumpă.
Iubirea ar mai fi găsit şi o altă cale decât suferinţa, dar, oricare ar fi fost aceasta, nu era de-ajuns.
După Preţul care a fost dat pentru răscumpărarea noastră se vede nu numai cât de scumpă era această răscumpărare, ci şi cât de mari erau fărădelegile noastre, ale tuturor împreună. Şi ale fiecăruia dintre noi în parte.
Zdrobit prin suferinţă înseamnă cea mai cutremurătoare jertfă şi cea mai mare iubire.
Nu poate să mai existe o alta asemeni ei. Şi numai aceasta a fost de un aşa mare preţ cum cerea dreptatea, pentru ca să poată într-adevăr corespunde cu prisosinţă cerinţelor sfinţeniei şi dreptăţii dumnezeieşti, spre a putea face o desăvârşită şi totală răscumpărare pentru noi, toţi acei care eram total pierduţi.
Nici o minte omenească nu va fi în stare să cuprindă în mărimea ei nebănuita Jertfă adusă de Hristos pentru mântuirea omului şi a omenirii. Iată ce înseamnă păcatul!
O, cu câtă uşurinţă l-a făcut omul! Şi cu câtă greutate a trebuit să-l ispăşească Dumnezeu!
Cât de uşor se face ruptura, dar cât de greu se mai poate reface ceea ce s-a rupt!
Cât de uşor este să te prăbuşeşti, dar cât de greu este să te poţi ridica din nou!
De aceea, sufletul meu şi fiul meu, cutremură-te în faţa Jertfei Dragostei lui Dumnezeu şi în faţa vinovăţiei tale. Şi învaţă cum să te ţii curat.
Nemărginită slavă şi mulţumire Ţie, Dumnezeul şi Răscumpărătorul vieţii noastre, Iisus Hristos!
Cutremuraţi în faţa Crucii Tale pe care ai fost zdrobit prin suferinţă pentru păcatele noastre, ne căim cu amar pentru toată fărădelegea cu care Te‑am chinuit şi Te-am zdrobit şi noi.
Şi, mulţumindu-Ţi pentru iertarea şi mântuirea pe care ne-ai adus-o, Te rugăm să nu ne laşi să Te mai îndurerăm niciodată. Amin.
Traian Dorz

[Mosh-Neagu]

Binecuvantat de Dumnezeu si acest topic minunat cu atatea mesaje de folos. Ca de obicei, ma vad depasit si nevrednic de cuvinte de duh... Iar de cautat si cules din sfintii parinti, ori sunt prea lenes, ori mi se pare ca nu toata lumea ar putea vredea cu aceiasi ochi ceea ce mie mi s-a parut deosebit. De obicei spun ce gandesc, iar cand mi se pare ca alunec in tulburare sau alte ispite, ma cutremur si fug de propriile mele reactii pe care nu cu mult timp in urma nu mi le puteam stapani!... De fapt aceasta era (si este) pentru mine, zdrobirea de sine... Privindu-ma in interior, ma intreb care este forta cu care spun: EU. Ei, de acest EU obisnuiam sa ma lovesc si sa ma zdrobesc, apoi sa-mi plang de mila... Si inca nu m-am invatat minte... Inca mai am refulari, cand un copil nu face ce-i cer, spre exemplu... Dar am auzit intr-una din serile trecute la radio Trinitas un cuvios parinte care spunea: "Cand nu-l poti duce pe copil sa vorbeasca cu Dumnezeu, roaga-L pe Dumnezeu sa vorbeasca cu copilul tau!" Atunci mi s-a parut ca acele cuvinte parca erau spuse exact pentru mine, cand ma lupt cu fiul cel mare (17 ani) impotriva jocurilor pe calculator, spre exemplu!...
Zdrobirea de sine daca vine de la Dumnezeu, e extrem de dureroasa si e nevoie de multa rabdare si smerenie sa nu ne impietrim sufletele. Daca, prin mila lui Dumnezeu, porneste de la noi, atunci cred ca este un mod mult mai bland de inteleptire, si de aflare a harului...
Oricum ar fi, Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce, iar daca suntem mai mult decat coplesiti, intr-un fel este tot spre binele nostru, iar in alt fel, nu de la Dumnezeu ni se trage ci de la noi pe de o parte, iar pe de alta de la cel viclean care isi cere pe buna dreptate drepturile pe care le are asupra noastra!...

PS - Multumesc si eu Cristian, pentru linkul oferit. Noi habar nu avem cat de multi sfinti vietuiesc inca in lume... E o minune ca, fara sa mergem personal la ei, Dumnezeu ni-i aduce unde vrem noi, doar-doar dorim sa-i cunoastem!

[rainrainbow]

@ovidiu;@cezar ioan
imi permit si eu sa comentez sa nu mai dau quote la atatea comentarii si o sa fiu concisa
totul e in regula in primele pagini pana la faza cu revistele pornografice :))ma mir cum "se poate ajunge" de la o inima zdrobita si de la o smerita cugetare la destrabalare si desfranare.

"Cate odata chiar ma intreb daca mai avem ce zdrobi , noi insine find zdrobiti de patimi si pacate"
-cu rabdare
"Supunerea cu inima împăcată"
-asta in societate nu se poate intampla,daca nu esti supravegheat de un invatator caruia sa i dai socoteala si la spovedanie e graba graba.preotii nu cer canoane grele pt a nu fugi omul de biserica si de pocainta,ne odihnim patimile si ne ducem de rapa.
"Ortodoxia este literatură şi filosofie! Fără o literatură şi o filosofie bună, practica nu poate fi decât proastă"
-este si si,dar ai uitat cea mai imp. dragostea,totul tine de continut,in esenta practica e mai imp.acum de exemplu nu poti sa acuzi un om sarac ca n a avut bani de o carte,nu toti sunt norocosi ca noi si n plus Domnul a spus ca un filozof de cele lumesti cu greu se poate intoarce la pocainta el fiind mandru din fire si plin de slava desarta.cei smeriti si blanzi vor fi mostenitori,iar mai smerit e cel care se naste sarac si smerit prin definitie decat cel care prin nevointa nu atinge aceeasi masura de smerenie ca cel care e inzestrat de la nastere cu ea,sau poate ca da.la intrebarea unui om cum sa faca milostenie Domnul i a raspuns asa "fi tu unul dintre ei"(sarac si implicit smerit) practica se bazeaza pe sentimente nu pe teorii,teoriile sunt puncte de reper care te echilibreaza sa nu cazi in ispita,pacat si inselare.numai prin revasarea duhului care ne calauzeste pe toti,numai prin unire cu Hristos,numai prin primirea lui in inimile noastre de bunavoie se poate face adevarata practica,prin credinta si nadejde si prin putin efort Dumnezeu te poarta pe brate,te lumineaza si te calauzeste spre dragostea peste fire,mama virtutilor.daca dragoste nu e,nimic nu e.se poate smeri si un pagan si un filozof si un crestin cu numele.de exemplu printr o minune.sutasul Longhin al romanilor,cand l a strapuns pe Iisus in coasta,sangele i a intrat in ochi si s a luminat de adevar,avea o boala de ochi,s a vindecat si a crezut in Mantuitorul.a devenit propovaduitor si mucenic.exceptii si exceptii.Pr Cleopa,om fara scoala "cu facultatea la oi" este luminat si inteleptit prin putere divina.acum de unde ar fi putut ca un om la varsta lui si netrecut prin scoala sa aiba o minte atat de sclipitoare?uite de ex.un video care te pune pe ganduri.acesti 3 sfinti nu stiau nici'tatal nostru'si s au desavarsit cum nu se poate mai bine: http://www.youtube.com/watch?v=_ZbkLBV6XLc (puterea rugaciunii).
"Biblia este o carte: literatură şi filosofie."
-cum am mai spus nu se rezuma la atat,e prea superficial spus.biblia e de fapt viata Mantuitorului.prin ea Domnul ne vorbeste ni se adreseaza direct( "fiule,asculta...).e si viata noastra(proorociile lui Ioan) si planul de mantuire,mostenirea.Adevarul Calea si Viata intr un cuvant.pot sa indraznesc sa spun ca e chipul Domnului.
"filozofia se face discutand si reflectand"
-asta tine strict de intelepciunea lumeasca si limitata.pt cele lumesti e bine,dar cand e vb de biblie sau de carti patristice aici intervine intelepciunea dumnezeiasca total diferita,care se face prin traire si depasirea limitelor.daca stai sa teologhisesti in psalmi de exemplu,rugaciunea isi pierde valoarea,incepi sa judeci,asta e capcana ispititorului sa descosi cu intelegerea lumeasca si neputincioasa,sa te smintesti,sa te amagesti si sa cazi in mandrie crezand ca detii adevarul.(cate pacate la un loc!dintr o simpla neintelegere)lasa pe Domnul sa te lumineze in timp.eu ce nu inteleg nu incerc sa deconspir,astept ajutor divin si daca trebuie sa vina e bine,daca nu e Voia lui-asa ca sa nu cadem in marire de sine.bineinteles caut si eu in carti.
" Sugerezi oare, că avalanşa maculaturii de pe piaţa informaţională rămâne fără impact asupra oamenilor ortodocşi? Şi că nu e nevoie să avem o alternativă la aceste bombardamente permanente cu subcultură şi păgînism?......"
-impact?depinde de discernamant.e nevoie de hrana duhovniceasca pe care tu o consideri subcultura si paganism
"Pustnicul este o raritate în masa credincioşilor ortodocşi. Nu condiţia lui e durerea lumii acesteia, ci condiţia celor 99% dintre oamenii creştini.
Dar dacă pentru tine e mai relevantă condiţia pustnicului şi nu îţi pasă de literatura şi filosofia celor 99% dintre semeni, deh... acum înţeleg..."
-nu e o raritate,sunt multi pusnici dar noi nu i vedem.conditia lui este sa planga si sa se roage pt durerea lumii care nu intelege ca trebuie sa treaca prin necazuri sa se smereasca si sa se izbaveasca de necazurile viitoare.
"Crezul ortodox este literatură."
-crezul este o marturisire a credintei: cred intr unul..
"omul creştin îl citeşte, îl aude, îl memorează...o comoara personala..practicand credinta"
-il memoreaza ca un papagal :)) nu ca nu ar fi bine,dar multi raman la stadiul de papagali si nu se smeresc,nu spun din inima si nu se gandesc in momentul cand il spun ca vor venii vremuri de mucenicie cand trebuie sa l spuna din nou.ia sa vedem cati dintre noi mai avem curajul sa l spunem atunci?
"Tu ce înţelegi, de fapt, prin literatură? ... Dar prin filosofie?"
-chestii lumesti care nu sunt neaparat necesare in dezvoltarea credintei.eu sunt total de acord cu studiul atata timp cat nu inlocuieste rugaciunea si nu devine motiv de mandrie,fatarnicie si ridiculizare a sinelui insusi.
"Ce consideri că a făcut Părintele Arsenie Boca? Nu ŞI literatură?"
-a facut literatura si filozofie bazata pe intelepciune dumnezeiasca-care se descopera prin carti sau prin momente de smerenie,daca nu smerenie totala.cine se nevoieste strict dupa carti,cade in inselare pt ca acele carti au asteptari mari si pun in discutie omul sfant si desavarsit,nu un om oarecare.si uite asa pica omu in deznadejde si se mai si sminteste.
"Nu prea este normal ca ortodoxia să o descoperi din cărți într-o țară ortodoxă. Normal ar fi să o descoperi în viața ta de zi cu zi"
-n ai ce sa descoperi in societatea asta infestata de duhul lumesc si preintampinatoare a antihristului.lumea asta geme de fata nevazuta a antihristului.lucram individual in societate.rautatea si nesimtirea nu mai are limite.incerci sa ajuti si ti o iei fiind considerat nebun scapat de la nr 9. :)) preotul spune ca lumea te poate vatama,noi vrand dreptate devenim victime. scapa cine poate.
"Să minimalizezi aspectul literar şi filosofic al Ortodoxiei înseamnă să negi realitatea Bisericii: mare parte din viaţa Bisericii este literatură, filosofie, muzică, pictură etc."
-sa minimalizezi conceptia lumeasca despre ortodoxie inseamna inceputul trairii duhovnicesti si trairea in adevar.mare parte din viata bisericii este trairea,simtirea si comuniunea cu Dumnezeu.
" (scriitori şi poeţi):
David, Solomon, Isaia, Iezechiel, Moise.."
-deja sunt pe jos de ras =)) ei nu au fost scriitori,poeti tra la la ei au fost prooroci,propovaduitori,alcatuitori de table duhovnicesti,oameni alesi de Dumnezeu sa ne scoata din minciuna,patimitori,asemanarea cu Dumnezeu ca chip suntem toti,preafericiti care s au invrednicit de slava cereasca.pilde bune de urmat.daca ii intelegem atunci trebuie sa le calcam pe urme.nu sa avem pretentii,dar sa culegem din invataturile lor datatoare de hrana spirituala.
"A sublinia practica astfel încât a părea că e minoră literatura şi filosofia creştină e un lucru la fel de arbitrar şi păgubos ca acţiunea inversă. "
-ti ai si dat raspuns:" În realitate, viaţa creştinului, viaţa Bisericii este un organism viu cu o întrepătrundere permanentă între componentele sale.",deci trebuie sa imbini practica cu teoria,ambele sunt la fel de imp.
"Numai că dacă nu citim ce trebe, ci literatură pornografică"
-se pare ca asta e filozofia ta de baza si daca descosi credinta fara sa o practici,macar incepand cu rugaciunea nu descoperi niciodata adevarul,mai mult de atat,o sa vezi toate "filozofiile" cu susu in jos.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

http://books.jesuslifetogether.com/D...ATEA-ZDROBIRII

Observaţi că Biblia împarte omul în două părţi:
”Căci după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu”(Rom.7.22). Omul din lăuntru îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu. ”Să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul din lăuntru”(Efes.3.16) Şi Pavel ne mai spune:”Căci dacă omul din afară se trece, totuşi omul din lăuntru se înnoieşte zi de zi” (II.Cor.4.16). Cînd vine Dumnezeu să locuiască în noi prin Duhul Său, prin viaţa Sa şi prin puterea Sa, atunci vine în duhul nostru, în ceea ce noi numim omul din lăuntru.

În afara acestui om lăuntric se găseşte sufletul, unde funcţionează gîndurile, sentimentele şi voinţa noastră. Omul nostru cu totul exterior este trupul fizic.
Nu trebuie să uităm că omul nostru din lăuntru este duhul omenesc unde locuieşte Dumnezeu, unde Duhul se amestecă cu al nostru.
De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem îmbrăcaţi cu veşminte astfel: omul nostru lăuntric este îmbrăcat cu omul din afară, duhul poartă sufletul.
Evident că, în general, avem mai mult conştiinţa omului din afară (sufletul) precum şi a omului cu totul din afară (trupul fizic). Oamenii abia dacă observă existenţa duhului lor, cu atît mai puţin sînt în stare să-l înţeleagă.

Trebuie să ştim că nimeni nu poate lucra pentru Dumnezeu, dacă omul din lăuntru nu este pus în stare de funcţionare.
Greutatea fundamentală a slujitorului lui Dumnezeu, stă în neputinţa omului din lăuntru de a-şi deschide drumul către omul din afară. De aceea trebuie să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că cea dintîi greutate nu vine din partea altora ci este în noi înşine.
Dacă n-am învăţat cum să eliberăm omul din lăuntru prin zdrobirea sau spargerea omului din afară, sîntem incapabili de slujire.
Nimic nu ne poate pune piedici ca omul acesta din afară.
Lucrarea noastră va fi roditoare sau sterilă, după cum omul din afară a suferit o spărtură din partea Domnului sau nu, astfel ca omul din lăuntru să poată trece prin spărtura aceasta şi să se poată manifesta. Aceasta este problema fundamentală.

Domnul caută să zdrobească omul nostru din afară pentru ca omul din lăuntru să aibă ieşire. Odată ce omul din afară a fost zdrobit, atît cei necredincioşi cît şi cei credincioşi vor fi binecuvîntaţi.

P.S. Iar eu ştiu că omul lăuntric este deseori un copil, adăpostit după o perdea. La primul contact cu el, care poate fi aievea sau în vis, după mărturiile celor care au trăit experienţa, acest copil şade. Şi pare mort. Groaza sufletului când întâlneşte această privelişte este de nedescris.
Perdeaua, pusă de Dumnezeu în adâncul tainei, se înfăţişează privitorului ca reală. Este extrem de fină, transparentă şi totodată imposibil de clintit, dacă o forţă anume nu o dă la o parte, pentru a oferi sufletului privilegiat imaginea de nedescris a bogăţiei lăuntrice (copilul) rămasă în stare inactivă. Din acest moment, sufletul are de ales: continuă să trăiască mai departe ca şi până atunci, ca şi când nu ar fi cunoscut acest om lăuntric, sau alege experienţa pocăinţei.

[cezar_ioan]

Biblia ne vorbeşte de parfumul de nard curat. Intenţionat a folosit Dumnezeu cuvîntul “curat”, ca să arate că este vorba de un lucru spiritual. Dar dacă vasul de alabastru nu este spart, nimeni nu va simţi mirosul mirului; este ciudat dar multe persoane stăruiesc în a preţui vasul lor de alabastru ca şi cum ar avea o valoare mai mare decît mirul din lăuntru.

Mulţi creştini îşi închipuie că omul lor din afară este cu mult mai de preţ decît omul
din lăuntru. Această răsturnare a lucrurilor este o adevărată problemă azi în Biserică.
Unul face mare caz de inteligenţă, socotindu-se un personaj important; inima şi emoţiile proprii vor fi pentru altul o comoară, socotind şi el că este cineva. Alţii se ţin pe ei înşişi în mare stimă, simţind că sînt mai buni decît alţi oameni, că elocvenţa lor întrece pe a celorlalţi fraţi, că graba cu care acţionează sau exactitatea raţionamentului îi face superiori.

Vasul nostru de alabastru!
Nu, noi nu colecţionăm antichităţi, nu sîntem pasionaţi după ceramică; sîntem oameni care nu dorim decît un singur lucru: să gustăm dulceaţa parfumului. Dacă nu vom sparge exteriorul, nimeni nu va putea să aprecieze interiorul.

Nu numai că noi înşine nu valorăm nimic individual, dar însăşi calea vie a Bisericii este închisă. Deci ce motive avem să păstrăm despre noi o părere atît de măgulitoare dacă omul nostru din afară ţine mireasma închisă, în loc să-i dea drumul?...

Duhul Sfînt nu şi-a întrerupt activitatea. In viaţă avem un eveniment după altul şi surpriză după surpriză. Măsurile disciplinare pe care Duhul lui Dumnezeu le ia împotriva noastră, nu au decît un singur scop: să facă o spărtură în omul nostru din afară, ca să poată trece omul din lăuntru.
Dar tocmai aici este greutatea: ne suparăm pentru lucruri de nimic, murmurăm împotriva unei greşeli cît de mici. Domnul caută să ne pregătească o cale pentru a-I sluji, dar abia ne-a atins şi iată-ne nenorociţi şi gata să-I cerem socoteală lui Dumnezeu şi să ne imobilizăm într-o atitudine negativă.

[cezar_ioan]

Care este cauza pentru care, de un timp considerabil, unele persoane au rămas aceleaşi? Există inşi care au o voinţă puternică, alţii au emoţii puternice, iar alţii au o viaţă intelectuală foarte pronunţată.

Stim că Domnul este în stare să distrugă aceste facultăţi. Cum se face că după atîţia ani aceste persoane au rămas neschimbate?

Mai întîi, multe din aceste persoane sînt în întuneric şi nu văd mîna lui Dumnezeu. In zadar lucrarea lui Dumnezeu, în zadar distrugere, aceste persoane nu observă că tot ce li se întîmplă vine de la El. Nu au lumină; în ceea ce li se opune, ei nu văd decît pe oameni. Işi închipuie că anturajul lor este teribil de greu, se lovesc de împrejurări. Işi urmează drumul în obscuritate şi deznădejde.

Domnul să ne lumineze ochii, ca să putem distinge ce este din mîna Lui, ca să-I putem spune în genunchi: “Tu ştii Doamne şi dacă eşti Tu, primesc totul!” Ceea ce ne trebuie în toate împrejurările, este să recunoaştem a cui este mîna care ne loveşte: nu este o mînă de om, nu este mîna familiei, nici a fraţilor şi a surorilor din adunare, ci a lui Dumnezeu. Trebuie să cădem în genunchi: să sărutăm şi să iubim mîna aceasta care se ocupă de noi, de treburile noastre. Trebuie să avem măsura aceasta, minimul de discernămînt: să avem grijă să primim tot ce face domnul Si să primim prin credinţă.

Domnul nu ne face nedreptate niciodată.

In al doilea rînd, în lucrarea de distrugere a omului din afară, o mare piedică este iubirea de sine. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să smulgă din rădăcini această complezenţă vinovată. Dacă drept răspuns la rugăciunile noastre, El are aerul de a maltrata, datoria noastră este de a-L adora şi a-I spune: “Doamne, mîna Ta este acum asupra mea, dă-mi harul să primesc totul fără cîrtire!” Să nu uităm că la baza oricărei neînţelegeri, a oricărui moment de nervozitate, a oricărui moment de nemulţumire se află o singură cauză: o iubire de sine ascunsă. Ce bine ştim să combinăm lucrurile ca să nu murim! Foarte adesea, problemele care se ridică nu au altă cauză decît căutarea unei portiţe de scăpare—să scăpăm de Cruce. Cel care s-a urcat pe această Cruce şi refuză să bea oţetul amestecat cu fiere…

Mulţi se urcă pe Cruce în silă, cu gîndul de a bea oţetul amestecat cu fiere ca să-şi aline suferinţa.