Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[lore86]

În prealabil postat de glykys

Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".

Acum as vrea insa sa incep sa postez o alta poveste din acel volum, o poveste adevarata despre un Craciun din perioada dominatiei rusesti, care i-a fost relatata autorului.

Se numeste "Amanarea - puterea Euharistiei"


"Era iarna lui o mie noua sute… La Riga ningea cu fulgi mari, cât palma copilului din vecini. Şi albi, atât de albi, încât zăpada din anul acela era cea mai albă dintre toate zăpezile. Mai albă chiar decât hârtia pe care Hans încerca să însăileze scrisoarea lui de dragoste către Eliseea, fata rusoaică ce-şi afla casa doar la câteva grădini mai spre pădure. Noaptea cuprinse uşor satul Volna când izbucni prăpădul. De sus, de jos (de sub pământ), dinspre perdeaua de arţari puternici, aduşi demult, tocmai de departe, clocotul războiului năucise liniştea aşezării. Hans uită biletul neterminat, alergând să afle ce vaiet izbucnise de pretutindeni…


Trupele ruse intraseră peste satul acela şi-apoi peste toată ţara, ca un tăvălug din cele grele. Nici o şansă pentru mica gardă republicană ce se-ncopciase să apere bucata de pământ primitor care le era patrie. În Volna arseseră aproape tot. Rămăsese întreagă, ca prin minune, numai biserica ortodoxă, căci cea lutherană, în care nu odată-şi aflase ostoire sufletească, arsese până în temelii. Ridicaţi de undeva, din sudul Imperiului, soldaţii gălbejiţi, cu ochii hirsuţi, păreau să nu aibă nici un Dumnezeu. Loviseră pe toată lumea şi sărăciseră satul în numai câteva clipe, ca o haită flămândă. E drept că ofiţerii încercaseră să-i liniştească, dar părea că ei - i-a spus Eliseea - nici nu înţelegeau prea bine limba rusă.


Dar faptul că Ivan Ilici, tatăl Eliseei, ajunsese primar era singurul lucru bun. În rest, estonienii - aveau şi câţiva lituanieni -, fură de-a dreptul înrobiţi la a deszăpezi drumurile largi care urcau spre capitală. Oricât ar părea de incredibil, de câteva zile, odată cu ninsoarea curgeau sute, mii de soldaţi încât Hans gândi că populaţia ţării era de-acum depăşită de soldaţi, iar plugurile, singurele lor pluguri, se topeau în numărul mare de puşti şi mitraliere. Clopotele, date jos din turle - fără deosebire - şi topite erau de-acum bronz în tunurile ce îşi înălţau căscătura gurii spre cerul ce nu-şi mai oprea zăpada…


Refuzase, desigur, să facă parte dintre voluntarii Imperiului..."


Continuarea aici - http://www.agnos.ro/blog/2008/07/03/amanarea/

emotionanta poveste.
Nu stiu in ce situatii(sau daca exista vreo situatie) Biserica ingaduie administrea sfintei Impartasanii neortodocsilor, dar daca Domnul a ingaduit, ce mai conteaza parerea noastra?

[nutucutu]

Noul preot, proaspat insarcinat cu redeschiderea unei biserici din suburbiile Broolyn-ului, New York, a ajuns la inceputul lunii Octombrie, entuziasmat de primele sale experiente.

Cand a vazut biserica, a realizat ca se afla intr-o stare deplorabila si avea nevoie de multe reparatii. SI-a propus sa fie totul gata la timp, in asa fel incat sa celebreze prima Liturghie in seara de Craciun. A lucrat din greu, , reparand bancile, varuind peretii, pictand etc si, pe 18 Decembrie, aproape terminase treaba.

Pe 19 Decembrie a inceptut o furtuna groaznica, a durat zile intregi. Pe 21, preotul s-a dus sa vada biserica. Inima i s-a intrist cind si-a dat seama ca apa se infiltrase prin acoperis, afectand o portiune considerabila de tencuiala de 20 mp care cazuse pe peretele frontal al bisericii, exact in spatela amvonului, lasand o gaura ce incepea cam de la nivelul capului.

Preotul a curatat molozul de pe podea si nestiind altceva sa faca decat sa anuleze liturghia din noaptea de Craciun, s-a indreptat spre casa. Pe drum, a vazut ca un magazin organizeaza un targ de vechituri si a intrat. Printre articole se afla si o fata de masa cusuta de mana, crem, cu broderie deosebita cu aplicatii, cu niste culori frumoase si cu o cruce pe mijloc. Era de marimea potrivita pentru a acoperi peretele frontal.

A cumparat-o si s-a intors la biserica. Incepea sa ninga. O femeie in varsta fugea din directia opusa sa prinda autobuzul, insa, in final l-a pierdut. Preotul a invitat-o sa astepte in biserica incalzita urmatorul autobuz care venea peste 45 minute. Doamna s-a asezat in banca fara sa fie atenta la preotul care cauta o scara, carlige etc, pentru a prinde fata de masa ca o tapiterie pe perete.

Preotului aproape ca nu-i venea sa creada cat de frumos arata si cum acopera toata aria afectata. Atunci a privit-o de sus pe femeia care venea spre el pe culoarul central. Fata acesteia era alba ca o coala de hartie. "Parinte, de unde ati luat aceasta fata de masa?" Parintele i-a explicat. Femeia i-a cerut sa verifice daca in colutul din dreapta jos erau brodate initialele EGB, Si erau. Acelea erau initalele femeii care lucrase la acea fata de masa in urma cu 35 ani, in Austria. Cand nazistii au venit, au fortat-o sa plece. Sotul ei trebuia sa o urmeze saptamana urmatoare. Ea a fost arestata, inchisa si nu si-a mai vazut niciodata sotul.

Preotul a dus-o cu masina acasa si s-a oferit sa-i daruiasca fata de masa, insa ea a refuzat, spunand ca macar atat putea sa faca. Era foarte recunoscatoare deoarece locuia in partea cealalta a orasului, in Brooklyn se afla doar pe timpul zilei, cand lucra ca menajera.

Ce minunata a fost Liturghia din noaptea de Craciun! Biserica era aproape plina! Muzica si atmosfera erau incredibile. La sfarsitul slujbei preotul a salutat pe toata lumea la usa si multi au promis sa revina. Un batran in varsta, pe care-l stia din vedere, statea intr-una din banci privind in fata si parintele l-a intrebat de ce nu pleaca. Barbatul l-a intrebat de unde a luat fata de masa care era prinsa pe peretele din fata, pentru ca era foarte asemanatoare cu una facuta de sotia lui cu multi ani in urma, in Austria, inainte de razboi, si cum puteau sa existe doua fete de masa identice? El i-a povestit parohului cum au venit nazistii si au obligat-o pe sotia lui sa plece, pentru siguranta ei, si cum el era gata sa o urmeze, dar ea fusese arestata si dusa la inchisoare. Nu si-a mai vazut sotia de 35 ani.

Preotul l-a invitat sa se plimbe cu el. Au mers cu masina spre cealalta parte a orasului, spre casa unde parintele o duse pe femeie cu 3 zile in urma. L-a ajutat pe batran sa urce pe scari cele 3 etaje care duceau la apartamentul doamnei, au batut la usa, iar preotul a asistat la cea mai frumoasa intalnire de Craciun pe care si-ar fi putut-o imagina

[cristiboss56]

Am deschis geamul si fulgul bucuros a patruns in camera ca un semn divin. Nu l-am intrebat de unde vine si de ce tocmai pe mine m-a ales ca prietena, stiam doar ca sunt fata iernii ce alearga desculta pe sperantele albe.
Ninge ca intr-o lume de basm si stelutele argintii din Pomul de Craciun ma-ndeamna sa notez cateva ganduri pe un colt de zapada. Fulgul a-nceput sa lacrimeze si nu intelegeam suferinta naturii cand albul invadase pamantul.
Cineva ma striga. Sa fie iarna sau puiul ratacit de parinti? Era un glas duios ca o batere de aripi asemeni albatrosului ce se-nalta spre zenit.
Nu, nu vreau sa aud de tristete cand iarna colinda fara cuvant, cand in casa miroase a cozonac si a turta dulce!
Fulgul mi se asaza in palma, neajutorat, si am avut impresia ca de mine depinde soarta lui. Am deschis repede geamul si frigul zilei i-a redat vitalitatea, fulgul, razand, imi facea semne prietenesti cu mana.
Ascult simfonia naturii – o muzica divina cu iz de balada – ce se propaga din ceas in ceas, asteptand cu smerenie nasterea Domnului. Clopotele rasuna armonios in Seara Sfanta, indemnand oamenii la prietenie, bunatate, intelegere.
Fulgii, Pomul de Craciun, colindul copiilor fac din aceasta Sfanta zi o speranta spre mai bine si o lauda adusa Domnului Iisus.



Madalina Donos (clasa IX D)
Liceul Vasile Alexandri - Iasi

[cristiboss56]

Primele mele intalniri cu Mos Craciun s-au lasat cu plansete si cu refuzul meu de a mai accepta cadouri de la omul care mi se parea infricosator. Dupa ce am trecut de acea varsta critica (aveam doi si, respectiv, trei ani), am inceput sa gust venirile Mosului si sa il astept cu nerabdare.

Vreau sa va povestesc, pentru ca mi-am amintit brusc zilele trecute, un Craciun care, pentru mine si cred ca pentru multi dintre voi, a fost neobisnuit. E vorba de Craciunul din '89, atunci cand abia intrasem in clasa I si cand, evident, credeam inca in existenta Mosului.


Pe atunci era inca obiceiul ca Mosul sa vina cu bradul de Craciun gata impodobit si cu cadourile pe care le lasa sub brad. In tot Bucurestiul se trageau inca focuri razlete si imi amintesc ca nu aveam voie sa aprindem lumina. Vecina care statea cu un etaj mai jos si-a aprins o tigara pe intuneric si a fost "avertizata" cu un glont infipt in tocaria geamului. Era un haos general, in care eu nu pricepeam bine ce se intampla si cei mari erau total buimaciti de ce se intampla in tara pentru a-mi explica mai multe.

"Mosu' o sa vina la tine, da' a pierdut pe drum bradul tau. S-a speriat de gloante si l-a pierdut…", a incercat sa imi explice bunica faptul ca nimeni nu putuse sa mearga sa cumpere brad.

Nu se poate descrie dezamagirea mea. Pentru mine, sa ma trezesc si sa gasesc bradul impodobit, cu toate luminitele aprinse si cu o gramada de cadouri sub el este - si acum, multi ani mai tarziu - cel mai placut moment al sarbatorilor. Nu puteam concepe cum o sa stie Mosul sa-mi aduca cadourile si unde o sa le poata lasa daca nu aduce si bradul cu el.

Pe langa toata agitatia din casa si televizorul care mergea non-stop si care mi se parea cel mai plicticos lucru posibil, inimioara mea era apasata de ideea ca nu o sa am brad si de nesfarsite scenarii complicate pe care mi le imaginam si in care Mosul nu mai stia unde sa vina (toate erau legate de lipsa bradului) sau gresea complet cadourile, sau nu mai venea…de rusine ca pierduse bradul meu.

In seara de 24 decembrie, am mers impreuna cu alti copilasi din bloc sa ne colindam vecinii si familiile (totul pe un fundal destul de sumbru, in care parintii si familiile noastre faceau in fiecare noapte de garda, cu schimbul, la usa blocului). Dar noi nu simteam nimic din framantarile lor, totul era neobisnuit, nou, iar noi eram bucurosi ca se intampla ceva, orice…

Aproape ca nu mai asteptam venirea Mosului si nu ma mai gandeam deloc la cadourile pe care trebuia sa le primesc. Si ce surpriza frumoasa am avut! Mosul facuse el ce facuse, cred ca ma vazuse trista si ingrijorata pentru bradul pierdut, asa ca mersese in piata (inca se mai tragea si oamenii erau speriati) si imi gasise un brad mare si frumos, un adevarat noroc... dar Mosul are mereu noroc, pentru ca e om bun!

Nu imi amintesc cadourile primite, dar sentimentul acela de miraculos din acea dimineata nu l-am pierdut nici astazi. Craciun Fericit! (Georgiana Papari)

[cristiboss56]

A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o fetita care credea cu ardoare in Mos Craciun si in existenta lui, indiferent de ce ar fi zis altii. Cu timpul fetita a crescut, a devenit femeie si s-a casatorit cu printul visurilor ei. Au facut o nunta mare si frumoasa unde toti invitatii s-au distrat de cu seara pana in zori.
Zilele treceau si se apropia Craciunul, sarbatoarea preferata a ei.
Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cantau la ferestre, cat puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce intrega casa parea invaluita intr-o sfanta liniste.
De teama sa nu fie prinsa ca ii scrie lui Mos Craciun, femeia cu suflet de fetita, se ascunse intr-un coltisor al dormitorului asteptand in tacere. Ea ii ceru acestuia un singur lucru sa-i aduca in dar–o fetita frumoasa si sanatoasa care sa le lumineze casa.
Peste 3 luni afla ca este insarcinata. La auzirea acestor vesti toata lumea era fericita. Se gandi ea, hm…chiar exista Mos Craciun! Peste alte 9 luni, pe 27 noiembrie 2005, aduse pe lume o fetita cu pielea ca laptele, cu parul balai si cu ochii ca cerul pe care o numi Andra-Analis.
La vederea ei lacrimile nu incetau sa-i curga.Emotiile erau prea mari,iar fericirea care o cuprinsese pe tanara mamica era de nedescris. Taticul ei ramasese mut de emotie la vederea printesei lui mult asteptate.
Zilele trecura si veni din nou Craciunul. Fetita crestea si pe zi ce trece se facea si mai frumoasa. Imi dorisem atat de mult o fetita incat nu concepeam ca as putea avea altceva.
Pentru prima data in acel an se umplu casa de lumina in Ajunul Craciunului. Asta pentru ca fiinta cea mai mica din punctul de vedere al dimensiunilor, cea mai plapanda este si cea mai mai importanta intr-o familie. Un copil este mai important decat Mos Craciun. Nu cumva copiii l-au creat pe mosul incarcat de daruri? Copiii spun adevarul, iar daca ei spun ca exista Mos Craciun, acesta trebuie sa existe.
Era primul Craciun petrecut cu printesa noastra dulce. De mult nu mai experimentasem acele emotii din preajma sarbatorilor de iarna. Zambetul ei sincer si ochii mari albastri, patrunzatori, ma faceau sa am putere sa trec peste orice problema. Devenise centrul universului nostru, iar noi toti ne roteam in jurul ei. Vroiam sa-i daruim totul si intr-un timp cat mai scurt. Desi nu intelegea prea multe ne zambea din cand in cand in semn aprobator.
Pentru noi Craciunul a devenit, odata cu venirea fetitei noastre pe lume, timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al clipelor de veselie impartite cu cei dragi in jurul bradului. Un copil poate sa aduca fericire, si schimbare in sufletul unui om ranit.
Noi va dorim tuturor sa aveti in preajma un copil in timpul Sarbatorilor ca sa intelegeti schimbarea care se produce in momentul aparitiei in casa a unui ingeras. Craciun fericit!


Roxana C.

Nota :
Unele din povestile selectate , apartin redactorilor si colaboratorilor blogului :Blogul tuturor iubitorilor de Dumnezeu

[cristiboss56]

O prima idee de felicitare de Craciun a aparut in Anglia cand tinerii isi exersau scrisul creand texte de Craciun pentru parinti, dar Sir Henry Cole este primul care a realizat prima felicitare de Craciun. Fiind primul director la Muzeul Victoria, Sir Henry era prea ocupat sa trimita texte personalizate de Craciun.

Asa ca in 1843 l-a rugat pe bunul sau prieten John Calcott Horsley sa deseneze felicitarea. Felicitarea nu a fost primita fara controverse, pentru ca infatisa o familie ridicand paharele pentru toastul de Craciun. Puritanii le-au denuntat imediat. Ideea era excelenta pentru altii. Felicitarile de Craciun au devenit foarte populare, si alti artisti au urmat imediat conceptul lui Horsley.


... in 2004 Posta germana a 'pus la bataie' peste 20 de milioane de abtibilduri parfumate pentru a face felicitarile de Craciun sa miroasa a brad, scortisoara, turta dulce si a lumanare cu ceara de miere.

... multe organizatii fac felicitari de Craciun speciale pentru scopuri caritabile. Cea mai faimoasa astfel de actiune este probabil programul felicitarilor de Craciun UNICEF lansat in 1949.

[glykys]

Nicusor, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti


La marginea dinspre miazanoapte a orasului, pe malul iazului, e o gradina frumoasa in care sunt patru cladiri mari: a tribunalului, a prefecturii, a judecatoriei si a casieriei; restul gradinii e numai tufisuri dese de lemn cainesc, de batachina si de rugi, in care primavara canta privighetorile de e o frumusete. Chiar pe marginea malului e o movila pe care, cand te-i sui, ai inaintea ochilor o minune de tablou. Aci sub mal, iazul umbrit de salcii si de anini cu o moara vorbareata; mai departe valea verde a Ialomitei, inchisa in fund de dealurile viilor, pe culmea carora sta de straja manastirea; iar mai in fund, topita-n aburii
albastrii, toata coama muntilor de la Piatra Craiului pana-n Penteleu; in tot o priveliste frumoasa, de parca ti se primeneste sufletul uitandu-te la ea.

Prin gradina asta e drumul lui conu Misu, care sade alaturi, cand e sa iasa in oras.
Cum trecea intr-o zi din primavara trecuta, s-a oprit sa asculte o privighetoare, care canta de rasuna gradina; si fiindca tufisul in care canta era chiar alaturi, s-a aplecat sa incerce: n-o putea-o zari? Cand, ce sa vaza? Jos, in tufis, un baietas. Cu degetul aratator de la mana dreapta peste buzele tuguiate, ii facea semn sa taca, iar cu cel de la mana stanga ii arata privighetoarea. Aplecandu-se mai mult, o vazu…
Si a stat asa multa vreme, neputandu-se satura de a o privi si nestiind ce sa priveasca mai cu drag; pasarea mica si neinsemnata care scotea sunete atat de puternice si de maiestre din gusulita ei care se vedea saltand, ori fericirea fara seaman care zambea pe toata fata copilului?
Il mai vazuse el de cateva ori p-aci prin gradina jucandu-se cu alti copii de seama lui, dar niciodata nu-l privise cu luare-aminte. – Acolo,un broscoi de baietas slabut, cu parul canepiu, incurcat ca un caier, si cu pantalonii in vine, carpiti in zece locuri. Acum pentru intaia oaravedea ce ochi negri, catifelati si dulci avea.
La o miscare nedibace, pasarea zbura si lui conu Misu ii paru grozavde rau, crezand ca s-o mahni copilul; dar acesta iesi din tufis si privindu-l drept, cu seriozitatea adorabil de hazlie a copiilor:
- Nu fate nimic. Vine indarat. Asta e a mea. A fost si poimaine.
- Ce spui, ma? A fost si poimaine?
- Da, a vazut-o si Lenuta.
- Care Lenuta?
- Lenuta, sora mea…
Si clatinand din cap:
- Da’ lui Vasilica nu i-o arat.
- Care Vasilica?
- Vasilica a lu’ nenea Dumitru de la zudecatorie.
- Si de ce nu i-o arati si lui?
- Ca fin’ca da cu pietre.
- Bravo! sa nu i-o arati.
- Tt!
- Dar pe tine cum te cheama?
- Nicusor a lui Ionita, odaiasu’ de la casierie, si sunt de sase ani.
- Ce vorbesti, domnule!? Pai bine, tu poate ca vrei si doi bani, sa-ti cumperi covrigi.
Nicusori raspunde cu umarul drept, saltandu-l in sus. Si conu Misu,razand cu multumire, scoate si-i intinde doi bani. Copilul, luandu-i,zice: “Saru’ mana” si pleaca grabit, tinandu-se cu o mana de bracinarii pantalonilor prea lungi; dar dupa cativa pasi se intoarce sa-l intrebe serios daca la spiterie se vinde oua de furnica.
- Ce sa faci, ma, cu oua de furnica?
- Mi-a spus maica-mea asa: ca le plate la privighetori si vreau sa pui pe zos la a mea…
Are si conu Misu trei ingerasi de copii de la care aude in fiecare zi fel de fel de nostimade copilaresti, dar asta i s-a parut atat de dragalasa,incat a luat pe baietandrul odaiasului in brate si l-a sarutat, pe amandoi
obrajii; pe urma, rusinat de induiosarea lui, l-a lasat jos si l-a scuipat:
- Ptiu! Mars d-aici, potaie mica!…
Din ziua aia dateaza prietenia lui conu Misu cu Nicusor; e! dar negresit prietenia care poate sa mijloceasca intre un boier mare si copilul unui odaias. Din vreme in vreme, cand il vede prin gradina, ii striga: “pst! ma hotule, vino-ncoa!” si-i da cate un ban, cum da si Lenutei, pe care acum o cunoaste si o intalneste mai in fiecare zi, venind din targ, incarcata cu o dubla de paine si cu un clondir, pe care de-abia le duce. Cunoaste acum si pe parintii lui Nicusor; tatal, unu gros, negru, paros, cu o mutra aspra, in care numai rosatea varfului nasului pune o pata mai vesela; mama, slaba, ofilita, prafurie si totusi placuta pentru blandetea ochilor…
Negresit, Nicusor nu e primit in curtea lui conu Misu sa se joace cu copiii lui si cu musafirii lor, dar se uita si el din gradina prefecturii pe crapaturile ulucelor; si tot incercand crapaturile a dat peste cateva prin care poate vedea tot raiul din curtile boierului. Asa, printr-una se vad rondurile de flori frumoase si locul unde joaca copiii crocket; printr-alta se vede terasa imbracata in flori albastre, unde mananca boierii vara; prin a treia, caprioara cu tarcul ei; iar prin a de la capul din fund al ulucelor, gradina de poame, curtea pasarilor si doi caini mari legati in lanturi pe sarma…
*
Frumos Craciun o sa fie! A nins doua zile din crivat si acum in ajun s-a schimbat vantul; sufla austrul, subtiind norii printre care incep sa se iveasca stelele si aducand cu el un ger de te taie.
La curtea caselor lui conu Misu e zarva mare. Pe portile deschise larg nu mai contenesc saniile incarcate cu musafiri. E pom de Craciun la care sunt poftiti copiii tuturor prietenilor. In mijlocul salonului incapator, care tine de la intrare pana la terasa din fund, e asezat bradul impodobit de-ti ia ochii. Cucoanele se invartesc de colo pana colo, randuind lucrurile la locul lor. Copiii, nerabdatori, asteapta in odaia din dreapta semnalul cand vor putea intra. Sa astepte, ca nu e inca gata. Mai sunt de asezat jucariile pe mescioara din jurul bradului si de pus la fiecare teanc de jucarii cate o carte de vizita cu numele
copilului caruia i se cuvine; si nici conu Misu n-a sosit inca de la club cu barbatii, ca sa se bucure de bucuria copiilor.
In vremea asta, alaturi, la casierie, e un sufletel stingher, care se zbate si se framanta… mama e dusa la cucoana casierului sa ajute la gatit si la scuturat – si a luat si pe Lenuta cu ea; tatal e dus la carciuma… iar el sta singur in gangul casieriei, muncit de ganduri…
A vazut azi-dimineata pe un om din curtea boiereasca, ducand in spinare un brad mare, mare… pe urma baietii de la cofetarie cu tavi si alt baiat de la librarie incarcat cu fel de fel de cutii.. Si el stie ce insemneaza asta. Anul trecut, cand l-a durut in gat, l-a dus ma-sa la spiterie, si atunci, prin usa intredeschisa, a zarit o clipa in odaia de alaturi, cu ochii lui impaienjeniti de friguri, un brad frumos imbracat in… dar a inchis spiterul usa… si era ziua, lumanaricile nu erau aprinse si mamica i-a spus asa: ca seara e mai frumos, cand se aprind lumanaricile… Toti copiii astia, care trec in sanii, acolo se duc, sa vaza pomul de Craciun …pomul de Craciun!!… Si nici prin crapaturile ulucelor nu poate sa se uite, ca e zapada pana la gat… E! dar daca ar vrea conu Misu… “Te, conu Misu nu e om bun? Ba e bun.” Nu-i da lui intotdeauna cate un ban? Adineauri a trecut in targ si nu s-a intors inca acasa…
Daca i-ar iesi inainte si l-ar ruga sa-i arate si lui pomul de Craciun,numai nitel, nitel de tot.
Cat e de mica inimioara lui, s-a despartit acum in doua. Jumatate il imbranceste inainte: “Incearca, conu Misu e om bun; poate te duce sa vezi pomul… pomul!”, iar cealalta il trage inapoi: “Fugi d-acolo, nu se poate… nu se poate”…
Se aud sanii venind dinspre targ… Uita-le, cotesc la colt si, in bataia lampii electrice de la raspantie, Nicusor recunoaste pe conu Misu si-l aude razand cu pofta. Repede o ia la fuga sa-i iasa inainte. Cine stie?
poate chiar fara sa-i spuie nimic, vazandu-l, o sa-l ia sa i-l arate, ca e om bun. A ajuns! Aci e alta cotitura. “Hei! la o parte!” striga birjarul degeaba, iar conu Misu, iesind pe jumatate din sanie si vazand copilul in drum:
- In drum, hai? Drace impelitat! Sa te calce sania. Mars acasa!
Si saniile trec… E noapte… nu se pot vedea lacrimile care au napadit in ochisorii negri, catifelati, dulci ca o mangaiere…
I-a zis asa: “Mars acasa!”, dar ce sa faca acasa? Nu e nimeni acasa, nimeni… Si cosul de la soba tiuie… Si-i e urat… Si cum sta in drum, parca-i sopteste cineva la ureche: “Stii ce? poate ca se vede de la poarta prin ferestre.” O ia la fuga inspre curtea boiereasca. Se da la o parte langa uluce ca sa treaca saniile care ies; apoi, cand au trecut, face doi pasi in curte si se uita cu incordare… Ies valuri de lumina pe ferestre, dar pomul nu se vede… Si mai face doi pasi, strangandu-si la piept paltonul lung si larg, facut dintr-o scurteica veche a ma-si, in care parca e un pui de lautar… Ferestrele sunt prea sus… degeaba… A! stie el un
loc de unde ar putea vedea, d-acolo de pe prispa unde mananca boierii vara! Acolo, a vazut el prin crapaturile ulucelor, sunt ferestrele jos.
Da, dar cainii! Gandul asta il face sa se retraga repede din curte… Ce bine ar vedea el d-acolo pomul de Craciun! Sta… si-si face in gand socoteli de om mare. Nu se poate sa fie canii dezlegati acum cand vine lume… Asta nu se poate! ce, sa muste pe lume? Face cativa pasi in curte, tragand cu urechea si neputandu-si dezlipi ochii de la lumina ferestrelor… Ocoleste in varful picioarelor casa… mai sunt cativa pasi…
A ajuns!… na! perdelele lasate… ba nu, una e ridicata! Paseste binisor, binisor …Aaaa! ce frumos! ce frumos!
Poate de-acum sa sufle austrul, vant taios de rece, ca in tot trupul copilului s-a revarsat caldura unei fericiri nemasurate. Tot sufletul i s-a urcat in ochii care privesc cu nesatiu… Cum sclipeste beteala! Uite si lumanaricile aprinse! Si ce de jucarii! Trambite, tobe, papusi! Uite si niste iepurasi albi, mici si draguti…

[glykys]

Inauntru se deschide de perete usa odaii din dreapta prin care navaleste o droaie de copii, baietasi, fetite si nodulete mici, pe care parca-i da jos fundele. Sunt cateva clipe de extaz general vrednice de admirat: copiii de o parte ramasi tagla cu ochii pironiti la pom, parintii de alta, cu ochii umezi de fericirea bucuriei lor. Acum madamele aseaza copiii in semicerc. Trebuie sa cante: “O! Tannenbaum! o! Tannenbaum!” Se face o tacere desavarsita. Cucoana Zoe, gazda, deschide pianul si se aseaza sa-i acompanieze… dar in clipa in care-si ridica mana ca sa inceapa, dinspre terasa se aude latratul gros al unui caine si tipatul unui copil, tipat de groaza, lung, sfasietor, care spinteca tacerea si trece ca un junghi in inimile tuturor… Barbatii dau navala intr-acolo; deschid usa. “Mars Leu! mars Leu!” striga conu Misu dand cu piciorul in caine…
Jos, langa fereastra zace copilul fara cunostinta…
*
Nu te mai framanta atata, coane Misule. Inchide ochii si dormi in pace, ca Dummezeu e bun si iertator. El stie c-ai priceput prea tarziu de ce-ti iesise copilul inainte si ca te-ai cait de a-l fi gonit cu asprime.
Te-a vazut cum l-ai adus in casa, cum l-ai ingrijit, cum i-ai incarcat bratele de jucarii si de bunatati si pentru el si pentru Lenuta. El stie ca esti hotarat maine in ziua de Craciun sa te duci la casierie, sa te incredintezi cu ochii dumitale ca copilul nu s-a imbolnavit de spaima. Dumnezeu e bun si iertator si a auzit ce-ai pus de gand cu cucoana Zoe sa faceti la anul. Inchide ochii si dormi in pace.

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=Im5KG3BXWGo

[alinapopa]

In fiecare an, noi, cei mai mari, asteptam sfintele sarbatori ale Nasterii Domnului cu bucuria imensa pe care ne-o aduc acele frumoase imnuri de preamarire a Pruncului Sfant. Noi toti, parinti si copii, ne lasam invaluiti de spiritul Craciunului. Copiii cei mai mici il asteapta pe Mos Craciun cu emotie si nerabdare, incercand sa fie mai buni, mai ascultatori
Moş Crăciun cu plete albe
Moş Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeţi.
Şi aduce daruri multe
La fetiţe şi băieţi
Moş Crăciun, Moş Crăciun

Din bătrâni se povesteşte
Că-n toţi anii negreşit
Moş Crăciun pribeag soseşte
Niciodată n-a lipsit.
Moş Crăciun, Moş Crăciun

Noi am fost cuminţi tot anul
Şi miloşi am fost mereu
Şi în fiecare seară
Ne-am rugat la Dumnezeu
Moş Craciun, Moş Craciun.

Moş Crăciun cu plete dalbe
Încotro vrei s-o apuci?
Ţi-aş cânta florile dalbe
De la noi să nu te duci.
Moş Crăciun, Moş Crăciun.
Moş Crăciun este nelipsit ceas de ceas si zi de zi doar pentru copii cuminti