Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[sophia]

Multumim, glykys!

Mie mi-a placut mult povestea Reginei Maria. Am inteles ca a aparut pe piata volumul ei de povestiri de Craciun, dar costa cam mult.
Ea a mai scris, dar nu stiu pe unde au ajuns lucrarile ei (nuvele, povestiri, nu stiu exact ce sunt). Ar fi frumos sa fie adunate intr-un volum sau doua...

[glykys]

În prealabil postat de sophia

Multumim, glykys!

Mie mi-a placut mult povestea Reginei Maria. Am inteles ca a aparut pe piata volumul ei de povestiri de Craciun, dar costa cam mult.
Ea a mai scris, dar nu stiu pe unde au ajuns lucrarile ei (nuvele, povestiri, nu stiu exact ce sunt). Ar fi frumos sa fie adunate intr-un volum sau doua...

Sophia, cartea este aceasta si este 30 lei la reducere - http://www.elefant.ro/carti/biografi...Fc6V3godsTwATw

Isi merita banii, are ilustratii cu familia regala, hartie de buna calitate, coperti groase...

Observ ca prin anticariate erau candva niste carti mai vechi cu povesti de-ale ei - http://www.okazii.ro/recomandate/577...r.com/okaziiro

Altfel, sunt Insemnarile zilnice si Povestea vietii mele, traduse in romaneste.

[Yasmina]

Poveste de Craciun !

Sub cetina verde de brad, aroma de Craciun, sub fulgii care-n pace cad, si rugaciuni ne spun, un mic copil cu ochii mari, statea si astepta, privind in zare undeva, privirea ii sclipea, un biet copil cu soare-n ochi cu buze rosii tremurande, ce astepta cuminte foc, minuni de nu stiu unde ! Dar zarea alba larga e, si frigul se-nteteste, in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste. Iar fulgii mici si jucausi ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza in hora se tot prind, dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el, doar un catel prin nea fugind, il bucura nitel. Pe micul chip prea abatut, cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund, si-n suflet un tezaur , un gand umbreste a lui chip, copil nascut din vise, avand in suflet aripi largi spre zbor mereu deschise, dar singur e, cine sa-i spuna, ca astazi e Craciun, ca-n iarna asta chiar de-i singur un Mos este pe drum ? Si-atunci trimite Doamne ingeri, in ochi inlacrimati, si fa iubirea sa incalzeasca pe cei infrigurati, nici un copil sa nu stea singur in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea Doamne si fa minuni acum ! Si da-i raspuns la intrebari, unui micut copil, sa simta cum un Mos Craciun pe geam intra tiptil, si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti, macar un vis sa -nlocuiasca acei parinti absenti !

Mi-a placut putin poezia asta,insa prea pune accentul pe Mos...

[glykys]

În prealabil postat de Yasmina

Poveste de Craciun !

Sub cetina verde de brad, aroma de Craciun, sub fulgii care-n pace cad, si rugaciuni ne spun, un mic copil cu ochii mari, statea si astepta, privind in zare undeva, privirea ii sclipea, un biet copil cu soare-n ochi cu buze rosii tremurande, ce astepta cuminte foc, minuni de nu stiu unde ! Dar zarea alba larga e, si frigul se-nteteste, in jurul lui doar vantul sec in soapte povesteste. Iar fulgii mici si jucausi ii canta un colind, sunt ingeri firavi ce danseaza in hora se tot prind, dar copilasul este trist, caci nimeni nu-i cu el, doar un catel prin nea fugind, il bucura nitel. Pe micul chip prea abatut, cu bucle ca de aur, ce-n ochi, mici indoieli ascund, si-n suflet un tezaur , un gand umbreste a lui chip, copil nascut din vise, avand in suflet aripi largi spre zbor mereu deschise, dar singur e, cine sa-i spuna, ca astazi e Craciun, ca-n iarna asta chiar de-i singur un Mos este pe drum ? Si-atunci trimite Doamne ingeri, in ochi inlacrimati, si fa iubirea sa incalzeasca pe cei infrigurati, nici un copil sa nu stea singur in seara de Craciun, asculta-mi rugamintea Doamne si fa minuni acum ! Si da-i raspuns la intrebari, unui micut copil, sa simta cum un Mos Craciun pe geam intra tiptil, si bucuria sa-i sclipeasca in ochii inocenti, macar un vis sa -nlocuiasca acei parinti absenti !

Mi-a placut putin poezia asta,insa prea pune accentul pe Mos...

Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".

Acum as vrea insa sa incep sa postez o alta poveste din acel volum, o poveste adevarata despre un Craciun din perioada dominatiei rusesti, care i-a fost relatata autorului.

Se numeste "Amanarea - puterea Euharistiei"


"Era iarna lui o mie noua sute… La Riga ningea cu fulgi mari, cât palma copilului din vecini. Şi albi, atât de albi, încât zăpada din anul acela era cea mai albă dintre toate zăpezile. Mai albă chiar decât hârtia pe care Hans încerca să însăileze scrisoarea lui de dragoste către Eliseea, fata rusoaică ce-şi afla casa doar la câteva grădini mai spre pădure. Noaptea cuprinse uşor satul Volna când izbucni prăpădul. De sus, de jos (de sub pământ), dinspre perdeaua de arţari puternici, aduşi demult, tocmai de departe, clocotul războiului năucise liniştea aşezării. Hans uită biletul neterminat, alergând să afle ce vaiet izbucnise de pretutindeni…


Trupele ruse intraseră peste satul acela şi-apoi peste toată ţara, ca un tăvălug din cele grele. Nici o şansă pentru mica gardă republicană ce se-ncopciase să apere bucata de pământ primitor care le era patrie. În Volna arseseră aproape tot. Rămăsese întreagă, ca prin minune, numai biserica ortodoxă, căci cea lutherană, în care nu odată-şi aflase ostoire sufletească, arsese până în temelii. Ridicaţi de undeva, din sudul Imperiului, soldaţii gălbejiţi, cu ochii hirsuţi, păreau să nu aibă nici un Dumnezeu. Loviseră pe toată lumea şi sărăciseră satul în numai câteva clipe, ca o haită flămândă. E drept că ofiţerii încercaseră să-i liniştească, dar părea că ei - i-a spus Eliseea - nici nu înţelegeau prea bine limba rusă.


Dar faptul că Ivan Ilici, tatăl Eliseei, ajunsese primar era singurul lucru bun. În rest, estonienii - aveau şi câţiva lituanieni -, fură de-a dreptul înrobiţi la a deszăpezi drumurile largi care urcau spre capitală. Oricât ar părea de incredibil, de câteva zile, odată cu ninsoarea curgeau sute, mii de soldaţi încât Hans gândi că populaţia ţării era de-acum depăşită de soldaţi, iar plugurile, singurele lor pluguri, se topeau în numărul mare de puşti şi mitraliere. Clopotele, date jos din turle - fără deosebire - şi topite erau de-acum bronz în tunurile ce îşi înălţau căscătura gurii spre cerul ce nu-şi mai oprea zăpada…


Refuzase, desigur, să facă parte dintre voluntarii Imperiului..."


Continuarea aici - http://www.agnos.ro/blog/2008/07/03/amanarea/

[Yasmina]

În prealabil postat de glykys

Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".

Asteptam,asteptam .
Delavrancea este unul dintre favoriti.

[glykys]

In asteptarea lui Delavrancea, vad ca pe alt topic, doamna Dorina Stoica a postat o poezie care trimite la o poveste foarte trista. Dar cum si aceasta are happy-end si vorbeste despre lumea noastra, o redau si aici:

Fetiţa cu chibrituri
(după povestea cu acelaşi nume de Andersen)

Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.

O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Poveste tristă dar adevărată
Şi nu începe cu "A fost odată.."

Zăpada albă scârţâia sub paşi.
Era oraşul alb. Ningea-n oraş.

Pe uliţi seara s-aprindeau lumini
Şi becuri colorate în vitrini.

Şi câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.

Şi-n fiecare ran păpuşi, beteală,
Îngeri de carton, ghiduşi.

În clinchet sănii lunecau uşor.
Grăbit era oricare trecător.

Doar o fetiţă rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.

Fetiţa era singură pe lume,
Doar bunicuţa îi spunea pe nume.

Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.

Şi nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viaţa să-i aline.

Fetiţa deci, în haine zdremţuite
Vindea acum pe uliţe chibrite.

Şi-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"

Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neştiute.

Crunt viscolul învârteja zăpada.
Ţipenie de om. Doar ea şi strada.

Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.

Şi scăpără un băţ şi încă unul.
În case boiereşti era Crăciunul.

O brad frumos în casele avute!
In gang fetiţa scăpăra chibrite.

Nu mai simţea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec şi jăratec.

Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Şi-o vatră caldă dogorea în casă,

O masă-ntinsă plină cu bucate
Şi-un brad cu ramuri mari şi încărcate.

Porni fetiţa mâini spre brad să-ntindă
Şi bradu-nalt crescu până la tindă

Şi pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;

Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau şi-n pom era lumină.

Aşa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..

O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Povestea lui Andersen este aici -http://www.gradinapovestilor.ro/povesti/fetita_cu_chibriturile.shtml

În prealabil postat de glykys

In asteptarea lui Delavrancea, vad ca pe alt topic, doamna Dorina Stoica a postat o poezie care trimite la o poveste foarte trista. Dar cum si aceasta are happy-end si vorbeste despre lumea noastra, o redau si aici:

Fetiţa cu chibrituri
(după povestea cu acelaşi nume de Andersen)

Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.

O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Poveste tristă dar adevărată
Şi nu începe cu "A fost odată.."

Zăpada albă scârţâia sub paşi.
Era oraşul alb. Ningea-n oraş.

Pe uliţi seara s-aprindeau lumini
Şi becuri colorate în vitrini.

Şi câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.

Şi-n fiecare ran păpuşi, beteală,
Îngeri de carton, ghiduşi.

În clinchet sănii lunecau uşor.
Grăbit era oricare trecător.

Doar o fetiţă rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.

Fetiţa era singură pe lume,
Doar bunicuţa îi spunea pe nume.

Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.

Şi nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viaţa să-i aline.

Fetiţa deci, în haine zdremţuite
Vindea acum pe uliţe chibrite.

Şi-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"

Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neştiute.

Crunt viscolul învârteja zăpada.
Ţipenie de om. Doar ea şi strada.

Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.

Şi scăpără un băţ şi încă unul.
În case boiereşti era Crăciunul.

O brad frumos în casele avute!
In gang fetiţa scăpăra chibrite.

Nu mai simţea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec şi jăratec.

Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Şi-o vatră caldă dogorea în casă,

O masă-ntinsă plină cu bucate
Şi-un brad cu ramuri mari şi încărcate.

Porni fetiţa mâini spre brad să-ntindă
Şi bradu-nalt crescu până la tindă

Şi pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;

Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau şi-n pom era lumină.

Aşa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..

O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.

Povestea lui Andersen este aici -http://www.gradinapovestilor.ro/povesti/fetita_cu_chibriturile.shtml

Tocmai am postat-o zilele trecute pe topicul Poezii preferate. Este poezia copilăriei mele.

[lore86]

În prealabil postat de glykys

Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".

Acum as vrea insa sa incep sa postez o alta poveste din acel volum, o poveste adevarata despre un Craciun din perioada dominatiei rusesti, care i-a fost relatata autorului.

Se numeste "Amanarea - puterea Euharistiei"


"Era iarna lui o mie noua sute… La Riga ningea cu fulgi mari, cât palma copilului din vecini. Şi albi, atât de albi, încât zăpada din anul acela era cea mai albă dintre toate zăpezile. Mai albă chiar decât hârtia pe care Hans încerca să însăileze scrisoarea lui de dragoste către Eliseea, fata rusoaică ce-şi afla casa doar la câteva grădini mai spre pădure. Noaptea cuprinse uşor satul Volna când izbucni prăpădul. De sus, de jos (de sub pământ), dinspre perdeaua de arţari puternici, aduşi demult, tocmai de departe, clocotul războiului năucise liniştea aşezării. Hans uită biletul neterminat, alergând să afle ce vaiet izbucnise de pretutindeni…


Trupele ruse intraseră peste satul acela şi-apoi peste toată ţara, ca un tăvălug din cele grele. Nici o şansă pentru mica gardă republicană ce se-ncopciase să apere bucata de pământ primitor care le era patrie. În Volna arseseră aproape tot. Rămăsese întreagă, ca prin minune, numai biserica ortodoxă, căci cea lutherană, în care nu odată-şi aflase ostoire sufletească, arsese până în temelii. Ridicaţi de undeva, din sudul Imperiului, soldaţii gălbejiţi, cu ochii hirsuţi, păreau să nu aibă nici un Dumnezeu. Loviseră pe toată lumea şi sărăciseră satul în numai câteva clipe, ca o haită flămândă. E drept că ofiţerii încercaseră să-i liniştească, dar părea că ei - i-a spus Eliseea - nici nu înţelegeau prea bine limba rusă.


Dar faptul că Ivan Ilici, tatăl Eliseei, ajunsese primar era singurul lucru bun. În rest, estonienii - aveau şi câţiva lituanieni -, fură de-a dreptul înrobiţi la a deszăpezi drumurile largi care urcau spre capitală. Oricât ar părea de incredibil, de câteva zile, odată cu ninsoarea curgeau sute, mii de soldaţi încât Hans gândi că populaţia ţării era de-acum depăşită de soldaţi, iar plugurile, singurele lor pluguri, se topeau în numărul mare de puşti şi mitraliere. Clopotele, date jos din turle - fără deosebire - şi topite erau de-acum bronz în tunurile ce îşi înălţau căscătura gurii spre cerul ce nu-şi mai oprea zăpada…


Refuzase, desigur, să facă parte dintre voluntarii Imperiului..."


Continuarea aici - http://www.agnos.ro/blog/2008/07/03/amanarea/

emotionanta poveste.
Nu stiu in ce situatii(sau daca exista vreo situatie) Biserica ingaduie administrea sfintei Impartasanii neortodocsilor, dar daca Domnul a ingaduit, ce mai conteaza parerea noastra?

[nutucutu]

Noul preot, proaspat insarcinat cu redeschiderea unei biserici din suburbiile Broolyn-ului, New York, a ajuns la inceputul lunii Octombrie, entuziasmat de primele sale experiente.

Cand a vazut biserica, a realizat ca se afla intr-o stare deplorabila si avea nevoie de multe reparatii. SI-a propus sa fie totul gata la timp, in asa fel incat sa celebreze prima Liturghie in seara de Craciun. A lucrat din greu, , reparand bancile, varuind peretii, pictand etc si, pe 18 Decembrie, aproape terminase treaba.

Pe 19 Decembrie a inceptut o furtuna groaznica, a durat zile intregi. Pe 21, preotul s-a dus sa vada biserica. Inima i s-a intrist cind si-a dat seama ca apa se infiltrase prin acoperis, afectand o portiune considerabila de tencuiala de 20 mp care cazuse pe peretele frontal al bisericii, exact in spatela amvonului, lasand o gaura ce incepea cam de la nivelul capului.

Preotul a curatat molozul de pe podea si nestiind altceva sa faca decat sa anuleze liturghia din noaptea de Craciun, s-a indreptat spre casa. Pe drum, a vazut ca un magazin organizeaza un targ de vechituri si a intrat. Printre articole se afla si o fata de masa cusuta de mana, crem, cu broderie deosebita cu aplicatii, cu niste culori frumoase si cu o cruce pe mijloc. Era de marimea potrivita pentru a acoperi peretele frontal.

A cumparat-o si s-a intors la biserica. Incepea sa ninga. O femeie in varsta fugea din directia opusa sa prinda autobuzul, insa, in final l-a pierdut. Preotul a invitat-o sa astepte in biserica incalzita urmatorul autobuz care venea peste 45 minute. Doamna s-a asezat in banca fara sa fie atenta la preotul care cauta o scara, carlige etc, pentru a prinde fata de masa ca o tapiterie pe perete.

Preotului aproape ca nu-i venea sa creada cat de frumos arata si cum acopera toata aria afectata. Atunci a privit-o de sus pe femeia care venea spre el pe culoarul central. Fata acesteia era alba ca o coala de hartie. "Parinte, de unde ati luat aceasta fata de masa?" Parintele i-a explicat. Femeia i-a cerut sa verifice daca in colutul din dreapta jos erau brodate initialele EGB, Si erau. Acelea erau initalele femeii care lucrase la acea fata de masa in urma cu 35 ani, in Austria. Cand nazistii au venit, au fortat-o sa plece. Sotul ei trebuia sa o urmeze saptamana urmatoare. Ea a fost arestata, inchisa si nu si-a mai vazut niciodata sotul.

Preotul a dus-o cu masina acasa si s-a oferit sa-i daruiasca fata de masa, insa ea a refuzat, spunand ca macar atat putea sa faca. Era foarte recunoscatoare deoarece locuia in partea cealalta a orasului, in Brooklyn se afla doar pe timpul zilei, cand lucra ca menajera.

Ce minunata a fost Liturghia din noaptea de Craciun! Biserica era aproape plina! Muzica si atmosfera erau incredibile. La sfarsitul slujbei preotul a salutat pe toata lumea la usa si multi au promis sa revina. Un batran in varsta, pe care-l stia din vedere, statea intr-una din banci privind in fata si parintele l-a intrebat de ce nu pleaca. Barbatul l-a intrebat de unde a luat fata de masa care era prinsa pe peretele din fata, pentru ca era foarte asemanatoare cu una facuta de sotia lui cu multi ani in urma, in Austria, inainte de razboi, si cum puteau sa existe doua fete de masa identice? El i-a povestit parohului cum au venit nazistii si au obligat-o pe sotia lui sa plece, pentru siguranta ei, si cum el era gata sa o urmeze, dar ea fusese arestata si dusa la inchisoare. Nu si-a mai vazut sotia de 35 ani.

Preotul l-a invitat sa se plimbe cu el. Au mers cu masina spre cealalta parte a orasului, spre casa unde parintele o duse pe femeie cu 3 zile in urma. L-a ajutat pe batran sa urce pe scari cele 3 etaje care duceau la apartamentul doamnei, au batut la usa, iar preotul a asistat la cea mai frumoasa intalnire de Craciun pe care si-ar fi putut-o imagina

[cristiboss56]

Am deschis geamul si fulgul bucuros a patruns in camera ca un semn divin. Nu l-am intrebat de unde vine si de ce tocmai pe mine m-a ales ca prietena, stiam doar ca sunt fata iernii ce alearga desculta pe sperantele albe.
Ninge ca intr-o lume de basm si stelutele argintii din Pomul de Craciun ma-ndeamna sa notez cateva ganduri pe un colt de zapada. Fulgul a-nceput sa lacrimeze si nu intelegeam suferinta naturii cand albul invadase pamantul.
Cineva ma striga. Sa fie iarna sau puiul ratacit de parinti? Era un glas duios ca o batere de aripi asemeni albatrosului ce se-nalta spre zenit.
Nu, nu vreau sa aud de tristete cand iarna colinda fara cuvant, cand in casa miroase a cozonac si a turta dulce!
Fulgul mi se asaza in palma, neajutorat, si am avut impresia ca de mine depinde soarta lui. Am deschis repede geamul si frigul zilei i-a redat vitalitatea, fulgul, razand, imi facea semne prietenesti cu mana.
Ascult simfonia naturii – o muzica divina cu iz de balada – ce se propaga din ceas in ceas, asteptand cu smerenie nasterea Domnului. Clopotele rasuna armonios in Seara Sfanta, indemnand oamenii la prietenie, bunatate, intelegere.
Fulgii, Pomul de Craciun, colindul copiilor fac din aceasta Sfanta zi o speranta spre mai bine si o lauda adusa Domnului Iisus.



Madalina Donos (clasa IX D)
Liceul Vasile Alexandri - Iasi