Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[sophia]

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Despătimire, smerenie, dragoste pentru semeni...
Chestii grele...

În prealabil postat de sophia

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

Un posibil răspuns. Românii sunt triști. Postează tu o poveste de Crăciun veselă.

În prealabil postat de sophia

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

Povestea cu bărbatul care nu credea în naşterea Domnului, dar care şi-a schimbat părerea în urma analogiei cu gâscanul, nu e tristă. Mie mi s-a părut o idee excelentă, el a avut o revelaţie salvatoare.

Şi pe mine mă emoţionează poveştile care sunt triste. Poate ăsta e şi scopul, să ne emoţioneze, să trezească în noi mila, bunătatea, să ne des-pietrească.

[cristiboss56]

Iarna cea geroasă
A sosit acum...
Bulgări de zăpadă
Îşi fac loc pe drum.
Ploaie de steluţe albe se lasă din cerul pardosit cu mărgăritare. Stejarii cei grei în noile lor veşminte par acum de sticlă, iar brazii învăluiţi în dantele albe par ca nişte bătrâni întelepţi...
Odată cu venirea iernii
sosesc şi mari sărbători:
1 Decembrie, Moş Nicolae, Crăciunul, una dintre cele mai frumoase sărbători.
Însă din cauza sărăciei, mulţi copii nu au parte de aceste minunate sărbători. Printre aceştia se aflau şi Maria, Bogdan şi Oana, care erau foarte necăjiţi şi îşi doreau foarte mult o familie.
Într-o zi rece şi grea de iarnă, în ajunul Sfântului Nicolae, se hotărâră să plece de la orfelinat din cauza condiţiilor rele în care erau îngrijiţi. Mergând încetul cu încetul, ei încercară să-şi găsească un mic adăpost ciocănind la fiecare casă, dar nici un sătean nu le deschise uşa. Însă cu ajutorul bunului Dumnezeu, cei trei fraţi îşi găsiră un mic adăpost într-un hambar unde dormeau multe animale.
Oana, cea mai mică dintre fraţi, îi întrebă pe Bogdan şi Maria:
- Cine este Moş Nicolae?
- Moş Nicolae este un sfânt care în noaptea de 5 decembrie aduce daruri copiilor cuminţi.
- Oana, tu ce ţi-ai dori să-ţi aducă Moş Nicolae?, a întrebat fratele ei cel mai mare, Bogdan.
- Ştiu că nu este posibil, însă mi-aş dori ca Moşul să ne dea o familie şi o casă.
Moş Nicolae a ascultat tot ce au vorbit cei trei copii, iar cu ajutorul iernii a reuşit să-i adoarmă pe copii, ducându-i într-o lume minunată, în lumea viselor, unde aveau tot ce îşi doreau ei.
Când s-au trezit, cei trei copii se aflau într-o casă frumoasă, unde era cald şi bine, dar, cel mai important, aveau o familie, aveau părinţi care să-i iubească. Niciodată nu şi-au dat seama cum s-a putut întâmpla toată această minune, însă ei ştiau că multe minuni se pot înfăptui cu ajutorul lui Dumnezeu.


Daiana Bouroş,
clasa a VI-a, Şcoala "Emil Racoviţă", loc. Oneşti,
jud. Bacău

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Povestea cu bărbatul care nu credea în naşterea Domnului, dar care şi-a schimbat părerea în urma analogiei cu gâscanul, nu e tristă. Mie mi s-a părut o idee excelentă, el a avut o revelaţie salvatoare.

Şi pe mine mă emoţionează poveştile care sunt triste. Poate ăsta e şi scopul, să ne emoţioneze, să trezească în noi mila, bunătatea, să ne des-pietrească.

Exact ,acesta este scopul,sa trezeasca in noi emotii umane care de altfel sunt adanc ingropate zi de zi,de setea de bani,de grijile zilei de maine,de barfa ,de pizma,de egoismul personal.
Toate astea duc la nesimtire.

Pe de alta parte,nu sunt doar simple povesti-pe unele le poti usor recunoaste si in imediata realitate.In povestea copilului crescut de bunica,cati copii oare nu sunt in aceiasi situatie,parasiti de parintii ,care au lasat totul pt lucrul in strainatate ?
Cat despre povestea cu Staretul,ce sa mai vorbim...daca nu vedem nici acolo nobilele trasaturi ale unei fiinte care traieste si simte precum ingerii,nu stiu ce anume ne-ar mai putea emotiona...?!!?!

[cristiboss56]

Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Iisus si mama sa Maria. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele. Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.
De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare: - Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intimplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba. Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit: - Ce spaima am tras atunci!
Eu una am lesinat chiar. La auzul acestor vorbe Mariuca s-a facut mica-mica pentru ca alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Desi intimplarea aceea ii iesise complet din minte, acum abia isi dadea cu adevarat seama ce greseala facuse. E drept ca nu s-a intimplat absolut nimic pentru ca tata intervenise la timp. Si tot adevarat era si faptul ca fusese pedepsita dar, abia acum Mariuca intelegea ca-si meritase pedeapsa. Cu ochii tinta in farfurie, copilul incerca sa mai auda cite ceva din discutia lucrurilor. Si nu mica i-a fost mirarea sa-si auda farfuria, cu glas pitigaiat, ca o tata: - Sinteti niste rai cu totii! Biata copila , ce s-o fi speriat si ea atunci! Tu scaunule sa-ti mai vezi de treaba ta ca doar nu esti buricul pamintului. Cine te crezi? Faceti prea mult zgomot pentru nimic: Mariuca e o fetita cuminte. A gresit si ea odata dar asta nu inseamna ca trebuie pedepsita la nesfirsit. Sint absolut sigura ca a inteles ca nu e bine ce-a facut si ca-i pare rau. Brusc inveselita, Mariuca era cit pe ce sa se dea de gol strigind
Da, da, asa e!!" dar s-a oprit la timp, astupindu-si gura cu mina. ?Ce draguta e!" isi spuse fetita privind cu drag farfuria din fata ei. ?Cred ca de acum incolo am s-o ajut mereu pe mama sa spele vasele. Se pare ca sint niste persoane extrem de cumsecade si bag de seama ca sint si bine educate". Bunicul terminase demult povestea despre copilaria lui si intre timp mama adusese pe masa un platou cu sarmale aburinde. Fata de masa a devenit dintr-o data foarte nelinistita: - Nu se poate!!!! Iar o sa ma pateze Mariuca! Si iar o sa fiu fiarta, pusa la albit cu tot felul de chimicale si-o sa fie vai de mine! M-am saturat! Fata de masa avea dreptate: Mariuca nu prea avea grija sa nu pateze totul in jur atunci cind minca. Stia ca mama avea ac de cojocul petelor si nici prin cap nu-i trecea sa se gindeasca la fata de masa. Dar auzind-o cum se tinguie fetitei i s-a facut mila de ea si a devenit atenta la fiecare gest. ?Poate ca daca nu voi mai face pete ma va ierta" isi facu Mariuca planul si zimbi sigura pe ea.
Masa se termina fara nici un alt incident si Mariuca, dupa ce-si ajuta mama sa stringa masa si sa spele vasele fugi iute in camera ei dornica sa auda ce-si spuneau lucrurile ei. Cum deschise usa auzi risete si larma mare cam cum era la scoala, in pauze. Papusile chicoteau in coltul lor in timp ce, de pe birou, caietele strigau cit puteau: - Ura, ura am scapat de Mariuca! Astazi si miine si poimiine e sarbatoare si n-o sa scrie nimic si-o sa fim libere!!! Mariuca s-a incruntat pentru ca nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa fie scrise si n-ar trebui sa se poarte asa. Eu scriu frumos si-mi place la scoala" zise cu voce tare, aproape plingind, Mariuca. - Ce folos daca nu ai grija de noi! riposta caietul de aritmetica. Mie mi-ai indoit toate colturile iar fratelui meu de citire i-ai patat foile cu cerneala. Crezi ca e suficient sa scrii frumos? Habar nu ai cit de rau ne pare cind vedem ca nu-ti pasa cum aratam! Mariuca ramase in mijlocul camerei privindu-si caietele imprastiate pe birou.
Dintr-o data intelegea ca avea multe de pus la punct in ceea ce o privea. Se intreba insa mirata de ce abia azi, in ziua de Craciun, a putut sa inteleaga limba obiectelor si sa afle astfel cit de multe greseli a facut fara sa vrea. ?Sa fie oare o vraja? O magie? Sa-mi fi adus azi noapte Mosul si darul de a intelege ce spun lucrurile Cred ca va trebui sa intreb pe cineva mai mare." Dar, pina sa-si duca gindul pina la capat, Mariuca adormi. Iar ingerul ei pazitor, cel care infaptuise minunea, isi pleca aripile peste fetita adormita si ii trimise un vis. Si copila visa o noapte friguroasa de iarna luminata de o stea cum nu se mai vazuse niciodata. Vazu in vis si staulul aprigului Craciun si ieslea cu pruncul sfint si pastorii cu fete blinde si darurile magilor. Auzi suspinul Mariei si rugaciunea blindului Iosif.
Si era visul acesta atit de minunat incit o fericire fara seaman puse stapinire pe sufletul ei micut de copilas. Cind se trezi din somn Mariuca, toate lucrurile stateau cuminti si tacute la locurile lor, dar fetita stia deja ca fiecare obiect are importanta lui. Mai stia si ca lucrurile trebuie respectate si pastrate cu grija caci si ele sint asemenea fiintelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o invatase ca ziua de Craciun este o zi deosebita in care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Si pentru ca bucuria zilei de Craciun sa fie deplina, din cer au inceput sa cada fulgi mari de zapada.

[Yasmina]

Nici povestea Nasterii lui Iisus nu este una ideala sau din cale afara de vesela.
Povestea unor parinti fugari,care infrunta pericolele fugii prin locuri pustii,mai ales cu femeia insarcinata care ar trebui sa aiba parte de odihna si liniste.
La vremea nasterii,evenimentul acesta atat de important pt intreaga omenire,este lipsit de surle si trambite ,petrecandu-se mai mult decat banal ,simplu si saracacios in adapostul unor animale.
Singurul aspect iesit din comun este evenimentul astronomic al acelui astru,care marcheaza ceva extraordinar pt doar niste simpli pacatosi.

[lore86]

În prealabil postat de glykys

Multumim de poezie, Yasmina!
Imi amintesc ca Delavrancea si Bratescu-Voinesti au niste povesti despre Craciunul unor copii sarmani...
Iar prin decembrie am de gand sa postez si o poveste care nu are nimic fictiv in ea, desi se numeste "Aproape interviu cu Mos Craciun" de par. Necula de la Sibiu, din volumul "Ogorul cu ingeri".

Acum as vrea insa sa incep sa postez o alta poveste din acel volum, o poveste adevarata despre un Craciun din perioada dominatiei rusesti, care i-a fost relatata autorului.

Se numeste "Amanarea - puterea Euharistiei"


"Era iarna lui o mie noua sute… La Riga ningea cu fulgi mari, cât palma copilului din vecini. Şi albi, atât de albi, încât zăpada din anul acela era cea mai albă dintre toate zăpezile. Mai albă chiar decât hârtia pe care Hans încerca să însăileze scrisoarea lui de dragoste către Eliseea, fata rusoaică ce-şi afla casa doar la câteva grădini mai spre pădure. Noaptea cuprinse uşor satul Volna când izbucni prăpădul. De sus, de jos (de sub pământ), dinspre perdeaua de arţari puternici, aduşi demult, tocmai de departe, clocotul războiului năucise liniştea aşezării. Hans uită biletul neterminat, alergând să afle ce vaiet izbucnise de pretutindeni…


Trupele ruse intraseră peste satul acela şi-apoi peste toată ţara, ca un tăvălug din cele grele. Nici o şansă pentru mica gardă republicană ce se-ncopciase să apere bucata de pământ primitor care le era patrie. În Volna arseseră aproape tot. Rămăsese întreagă, ca prin minune, numai biserica ortodoxă, căci cea lutherană, în care nu odată-şi aflase ostoire sufletească, arsese până în temelii. Ridicaţi de undeva, din sudul Imperiului, soldaţii gălbejiţi, cu ochii hirsuţi, păreau să nu aibă nici un Dumnezeu. Loviseră pe toată lumea şi sărăciseră satul în numai câteva clipe, ca o haită flămândă. E drept că ofiţerii încercaseră să-i liniştească, dar părea că ei - i-a spus Eliseea - nici nu înţelegeau prea bine limba rusă.


Dar faptul că Ivan Ilici, tatăl Eliseei, ajunsese primar era singurul lucru bun. În rest, estonienii - aveau şi câţiva lituanieni -, fură de-a dreptul înrobiţi la a deszăpezi drumurile largi care urcau spre capitală. Oricât ar părea de incredibil, de câteva zile, odată cu ninsoarea curgeau sute, mii de soldaţi încât Hans gândi că populaţia ţării era de-acum depăşită de soldaţi, iar plugurile, singurele lor pluguri, se topeau în numărul mare de puşti şi mitraliere. Clopotele, date jos din turle - fără deosebire - şi topite erau de-acum bronz în tunurile ce îşi înălţau căscătura gurii spre cerul ce nu-şi mai oprea zăpada…


Refuzase, desigur, să facă parte dintre voluntarii Imperiului..."


Continuarea aici - http://www.agnos.ro/blog/2008/07/03/amanarea/

emotionanta poveste.
Nu stiu in ce situatii(sau daca exista vreo situatie) Biserica ingaduie administrea sfintei Impartasanii neortodocsilor, dar daca Domnul a ingaduit, ce mai conteaza parerea noastra?

[nutucutu]

Noul preot, proaspat insarcinat cu redeschiderea unei biserici din suburbiile Broolyn-ului, New York, a ajuns la inceputul lunii Octombrie, entuziasmat de primele sale experiente.

Cand a vazut biserica, a realizat ca se afla intr-o stare deplorabila si avea nevoie de multe reparatii. SI-a propus sa fie totul gata la timp, in asa fel incat sa celebreze prima Liturghie in seara de Craciun. A lucrat din greu, , reparand bancile, varuind peretii, pictand etc si, pe 18 Decembrie, aproape terminase treaba.

Pe 19 Decembrie a inceptut o furtuna groaznica, a durat zile intregi. Pe 21, preotul s-a dus sa vada biserica. Inima i s-a intrist cind si-a dat seama ca apa se infiltrase prin acoperis, afectand o portiune considerabila de tencuiala de 20 mp care cazuse pe peretele frontal al bisericii, exact in spatela amvonului, lasand o gaura ce incepea cam de la nivelul capului.

Preotul a curatat molozul de pe podea si nestiind altceva sa faca decat sa anuleze liturghia din noaptea de Craciun, s-a indreptat spre casa. Pe drum, a vazut ca un magazin organizeaza un targ de vechituri si a intrat. Printre articole se afla si o fata de masa cusuta de mana, crem, cu broderie deosebita cu aplicatii, cu niste culori frumoase si cu o cruce pe mijloc. Era de marimea potrivita pentru a acoperi peretele frontal.

A cumparat-o si s-a intors la biserica. Incepea sa ninga. O femeie in varsta fugea din directia opusa sa prinda autobuzul, insa, in final l-a pierdut. Preotul a invitat-o sa astepte in biserica incalzita urmatorul autobuz care venea peste 45 minute. Doamna s-a asezat in banca fara sa fie atenta la preotul care cauta o scara, carlige etc, pentru a prinde fata de masa ca o tapiterie pe perete.

Preotului aproape ca nu-i venea sa creada cat de frumos arata si cum acopera toata aria afectata. Atunci a privit-o de sus pe femeia care venea spre el pe culoarul central. Fata acesteia era alba ca o coala de hartie. "Parinte, de unde ati luat aceasta fata de masa?" Parintele i-a explicat. Femeia i-a cerut sa verifice daca in colutul din dreapta jos erau brodate initialele EGB, Si erau. Acelea erau initalele femeii care lucrase la acea fata de masa in urma cu 35 ani, in Austria. Cand nazistii au venit, au fortat-o sa plece. Sotul ei trebuia sa o urmeze saptamana urmatoare. Ea a fost arestata, inchisa si nu si-a mai vazut niciodata sotul.

Preotul a dus-o cu masina acasa si s-a oferit sa-i daruiasca fata de masa, insa ea a refuzat, spunand ca macar atat putea sa faca. Era foarte recunoscatoare deoarece locuia in partea cealalta a orasului, in Brooklyn se afla doar pe timpul zilei, cand lucra ca menajera.

Ce minunata a fost Liturghia din noaptea de Craciun! Biserica era aproape plina! Muzica si atmosfera erau incredibile. La sfarsitul slujbei preotul a salutat pe toata lumea la usa si multi au promis sa revina. Un batran in varsta, pe care-l stia din vedere, statea intr-una din banci privind in fata si parintele l-a intrebat de ce nu pleaca. Barbatul l-a intrebat de unde a luat fata de masa care era prinsa pe peretele din fata, pentru ca era foarte asemanatoare cu una facuta de sotia lui cu multi ani in urma, in Austria, inainte de razboi, si cum puteau sa existe doua fete de masa identice? El i-a povestit parohului cum au venit nazistii si au obligat-o pe sotia lui sa plece, pentru siguranta ei, si cum el era gata sa o urmeze, dar ea fusese arestata si dusa la inchisoare. Nu si-a mai vazut sotia de 35 ani.

Preotul l-a invitat sa se plimbe cu el. Au mers cu masina spre cealalta parte a orasului, spre casa unde parintele o duse pe femeie cu 3 zile in urma. L-a ajutat pe batran sa urce pe scari cele 3 etaje care duceau la apartamentul doamnei, au batut la usa, iar preotul a asistat la cea mai frumoasa intalnire de Craciun pe care si-ar fi putut-o imagina