Injuratura

[catalin2]

În prealabil postat de dobrin7m

O mica pilda

Odata un preot trecea pe ulita satului si pe langa el trecea un satean injurand.
Preotul in intreaba:
- Vi din iad omule?
- Nu, cum asa, ce vorba este asta parinte?
Iar parintele ia raspuns:
- Atunci cand cineva vorbeste chineza stiu ca vorbeste limba chinezilor, cand vorbeste franceza vorbeste limba francezilor dar cand cineva injura vorbeste limba diavolilor.

O pilda frumoasa si instructiva, o sa o spun si altora cand injura.

[Mirela0110]

recunosc ca si eu mai injur

ce solutii exista ca sa ne mai tinem gura cand simtim ca explodam ? in afara de autocontrol, ca la mine nu merge, oricat de mult as incerca ...

[Mihnea Dragomir]

Sunt sigur că nimeni (în afară de cei mai detracaţi) nu obişnuieşte să îşi înjure părinţii. Nici fraţii ori surorile. Nici copiii. Nici nu ne place să auzim înjurături în casa noastră.

Dar cei pe care îi înjurăm sunt chiar fraţii şi surorile noastre. Ei au acelaşi Tată pe care îl avem şi noi. De obicei, au şi aceeaşi Mamă, care este Biserica. Nu sunt fraţii noştri şi surorile noastre nişte oameni perfecţi: noi suntem ? Au bube multe. Şi noi avem. Iar pământul este locul unde ne-a dat Dumnezeu să trăim, deocamdată. Este casa noastră.

Ce-ar fi ca, de câte ori simţim pornirea să înjurăm, să spunem una din rugăciunile acelea scurte ? Ce-ar fi ca să ne gândim ce ar spune Isus în locul nostru. Oare ar trage o sudalmă, aşa cum suntem pe punctul să facem ?

Iar dacă, din pricina slăbiciunii, am apucat să înjurăm, să facem cele prescrise de Maica noastră pentru astfel de cazuri. Presupunem că nu e vorba de cele sfinte, caz în care vorbim de încălcare a Legii care nu se poate remite decât prin spovadă. Nu. O înjurătură simplă, acolo, gen "băi boule !". În acest caz, mai întâi ar fi bine să ne pară rău. Isus ne-a auzit şi nu i-a plăcut asta. Prin graţia specială conferită lor de a participa la cele de pe pământ, e posibil şi ca părinţii ori bunicii noştri să ne fi auzit, dacă sunt în Cer. Să nu ne gândim "bine că nu ne-au auzit copiii noştri !". Ei au o părere aşa de bună despre noi şi ne-ar durea inima să ştim că au motive să şi-o schimbe. Copiii noştri şi toţi urmaşii noştri chiar nenăscuţi, vor vedea şi vor auzi ce am spus atunci, în Valea Iosafat, când "toate se vor da în vileag" şi viaţa tuturor va fi desfăşurată în ochii tuturor. Nu e aşa că, bineştiind aceste lucruri, ne-ar veni să intrăm în pământ de ruşine ?

După ce am realizat ce am făcut, să încercăm să reparăm răul produs. Să cerem iertare fratelui ori surorii noastre ofensate. Să facem, ca gest expiator faţă de Dumnezeu, câte 30 de metanii în seara zilei în care am înjurat şi o rugăciune de iertare. Două înjurături ? 60 de metanii. La trei înjurături, adică 90 de metanii ne vom gândi, cu genunchii scrijeliţi, că bine era dacă nu înjuram. După ce nu vom mai înjura zile la rând, să facem, totuşi, 30 de metanii şi o rugăciune la Domnul, Care ne-a trimis harul său lucrător astfel încât nu am mai înjurat.

[horatiu.miron]

Eu am observat ca sofatul are de obicei sa scoata ce-i mai rau din oameni. Cand sunt la volan, cei mai multi soferi se comporta de parca ar fi intr-o competitie si considera ca este normal sa injure pietonii sau sa se injure intre ei, indiferent de cine are dreptate. Si multi din acesti soferi sunt oameni care cand se dau jos din masina sunt perfect normali.

[Noesisaa]

Eu nu injur niciodata, oi fi mai ciudata. Dar nici nu conduc masina. Adevarul este ca dintre toate locurile in care am locuit (in afara Romaniei), romanii injura cel mai mult si cel mai urat.

[Heurtebise]

Injuraturile denota clar o lipsa de educatie dar si de credinta pentru ca foarte multi oameni injura de cele sfinte si asta este o lepadare de Dumnezeu.

[Marius22]

Simion Mehedinti - Un popor care injura si bate

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de horatiu.miron

Eu am observat ca sofatul are de obicei sa scoata ce-i mai rau din oameni. Cand sunt la volan, cei mai multi soferi se comporta de parca ar fi intr-o competitie si considera ca este normal sa injure pietonii sau sa se injure intre ei, indiferent de cine are dreptate. Si multi din acesti soferi sunt oameni care cand se dau jos din masina sunt perfect normali.

Duhovnicul: Înjuri în trafic?
Eu: Ăă, îmi mai vin gînduri, dar...
Soţia (ne spovedim împreună): Nu, nu înjură.

Asta era mai demult. Acum le mai zic: bă, ia-ţi elicopter! Sau: vrei să mă bagi la închisoare?! Şi alte lucruri de genul ăsta, uneori puţin mai dure.

E greu la volan, din ce în ce mai greu. De aia s-a inventat rugăciunea particulară, să ne ierte Dumnezeu păcăţelele de peste zi. Dar noi sîntem datori să încercăm să ne lăsăm de ele.

[lore86]

În prealabil postat de Florin-Ionut

De aia s-a inventat rugăciunea particulară, să ne ierte Dumnezeu păcăţelele de peste zi.

Asa crezi tu. Iertarea pacatelor este doar un efect al rugaciunii, nu si rolul ei.
Nu exista păcate si păcăţele. Exista păcate si atât. Unele de moarte, altele strigatoare la cer, altele impotriva Duhului Sfant. Cum nu exista rău şi răuşor.
Răul e opusul binelui, păcatul e opusul vritutii. Sa nu incercam sa indulcim pacatul, invelindu-l frumuşel in staniol si prezentandu-l ca păcăţel.

Acum on topic.
Uneori si mie mai imi scapa un Fir-ar sa fie! sau mama ei de treaba!
Dar am observat cu tristete ca micii omuleti din preajma mea inregistreaza imediat si reproduc.
Ma cam rusinez atunci. Il rog pe Domnul, asemeni psalmistului Pune , Doamne, straja gurii mele....

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de lore86

Asa crezi tu. Iertarea pacatelor este doar un efect al rugaciunii, nu si rolul ei.

Nu înţeleg ce spui. M-am referit la rugăciunea de cerere, de genul "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu iartă-mă şi mă mîntuieşte, că am fost slab şi am căzut".

Am dat de mai multe ori exemplul din Pelerinul rus şi cel al Sfîntului Ioan Gură de Aur din care reiese că, da, păcatele se iartă şi prin rugăciunea particulară sau publică, nu doar prin spovedanie. Asta dacă este credinţă.

În prealabil postat de lore86

Nu exista păcate si păcăţele. Exista păcate si atât. Unele de moarte, altele strigatoare la cer, altele impotriva Duhului Sfant. Cum nu exista rău şi răuşor.
Răul e opusul binelui, păcatul e opusul vritutii. Sa nu incercam sa indulcim pacatul, invelindu-l frumuşel in staniol si prezentandu-l ca păcăţel.

Există păcate mari, ca avortul, sincretismul religios, tîlhăria, sminteala.
Există păcate mici ca acelea cu gîndul (neînfăptuite), minciuna involuntară, întristarea, lăcomia la masă.

Părintele Steinhardt a scris în Jurnalul său despre înşelarea unora din închisoare care nu făceau diferenţa de gravitate dintre a păcătui cu gîndul şi a comite păcatul fizic. Una e să cazi în plasa gîndurilor lascive şi alta e masturbarea. Ambele sînt rele, dar a doua este mai rea ca prima - iar unii credeau că dacă tot au comis păcatul cu gîndul pot să-l ducă pînă la sfîrşit, că tot aia e. Nu, nu e tot aia.

În prealabil postat de lore86

Acum on topic.
Uneori si mie mai imi scapa un Fir-ar sa fie! sau mama ei de treaba!
Dar am observat cu tristete ca micii omuleti din preajma mea inregistreaza imediat si reproduc.
Ma cam rusinez atunci. Il rog pe Domnul, asemeni psalmistului Pune , Doamne, straja gurii mele....

Chiar şi exclamaţia "zău" are la origini ceva legat de numele Lui Dumnezeu, de genul "pe Dumnezeul meu" - ceea ce presupune luarea numelui Lui în deşert.