Femeia in Biserica ortodoxa (merita ea mai mult?)

[sophia]

"După ce au pornit aceşti doi ucenici la mormînt, ea le-a urmat lor. Ucenicii, intrînd în mormînt, au văzut giulgiurile singure zăcînd şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită şi aruncată într-un colţ, iar trupul Lui nicăieri. Deci, atunci au văzut şi au crezut că au luat pe Domnul din mormînt, precum le-a spus Maria Magdalena. După aceea şi ucenicii s-au întors iar la ai lor, necrezînd nimic despre Înviere şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atît de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atîtea. Ea socotea acestea în sine din multa evlavie; adică, pînă acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, pînă cînd apostolii nu văzuseră mormîntul şi pentru aceea nu credeau în Învierea Domnului. Deci, după ce au văzut că trupul Domnului nu este mormînt, se aflau tot în această credinţă, adică că l-a furat cineva. Dar este arătat că eu, fiind femeie, am păreri şi nu aud nici nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămîn nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile.

Maria Magdalena, avînd în mintea sa această socoteală, a rămas plîngînd lîngă mormînt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormînt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Aceia, văzînd-o, au întrebat-o: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi? Ea a răspuns: Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus...! Apoi, venind Domnul şi văzîndu-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Ea, văzînd că îngerii s-au sculat şi, sfiindu-se de dînşii, s-a întors înapoi şi, văzînd pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după Înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decît numai acelora, cărora voia şi cînd voia.

Fiind întrebată de Domnul: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi? Ea a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormîntul. Deci, a zis către Dînsul: Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu Îl voi lua! Acest răspuns către Domnul şi către înger, Maria Magdalena nu l-a făcut cu cugetare şi făţărnicie ca mai înainte, precum a făcut către ucenici; că acelora, ca unora ce nu ştiau, le-a răspuns, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormînt. Ci, după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormînt şi după ce n-au crezut că a înviat, de aceea s-a îndoit şi ea cu gîndul şi a pătimit aceasta, pentru că era foarte cucernică. Ea se încredea mai mult apostolilor, decît socotelii sale. Deci ea, fiind schimbată după aceea şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormînt de cineva, a răspuns aşa precum credea în socoteala sa.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, cunoscînd inima ei, a strigat către dînsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: Marie! Iar ea, cunoscîndu-i glasul, că a doua oară i se arăta, a căzut la picioarele Lui, ca şi la vederea cea dintîi; dar nu a primit-o cu aceiaşi bucurie, ca întîi, ci a îndepărtat-o de la El, zicînd: Nu te atinge de mine! Deci, mai întîi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; dar nici o vorbă n-a auzit de la Dînsul. Vezi, că de vreme ce n-a crezut cu adevărat, a îndepărtat-o Mîntuitorul, zicîndu-i: Nu te atinge de Mine!

Atunci, la întîia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decît cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o izgonea de la Dînsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbîndu-se după atîta încredinţare, a auzit: Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducîndu-i aminte de Părintele Cel ceresc. Domnul a încredinţat-o să nu-L socotească a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevăratului Dumnezeu şi Care S-a făcut om pentru noi. El a zis: Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru! Maria Magdalena, auzind şi văzînd acestea, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormînt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunînd că a văzut pe Domnul şi le-a spus ceea ce i-a zis Hristos. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormîntul Domnului, pe care a scris-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem şi despre a patra ducere a femeilor la mormînt, ca să se vadă osîrdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfînta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate, s-a dus la mormînt de patru ori. Pentru aceea Sfîntul Duh a învrednicit-o pe dînsa să o amintească Sfîntul Marcu în Evanghelia sa. Dar unde este arătat, că a patra ducere la mormînt a femeilor este cea istorisită de Sfîntul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormînt, cînd răsărea soarele. Pe Sfînta Maria Magdalena au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte; că Maria Magdalena a venit împre-ună cu celelalte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite. Deci, trecînd sîmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii, au venit femeile la mormînt, pe cînd răsărea soarele."

[sophia]

"Acum să vedem pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, s-a dus iar împreună cu femeile acelea la mormînt şi mai ales ducînd cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormînt. Cititorule, ascultă cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţîndu-se desăvîrşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducîndu-se la mormînt, avînd cu ele aromate, s-a dus împreună cu dînsele, tocmai pe cînd răsărea soarele, nu că se îndoia, ci ca şi cum povăţuia pe celelalte femei. Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormîntul deşert, iar femeile celelalte, ori că nu auziseră pînă atunci nimic din cele făcute, ori că auziseră rău; de unde se poate vedea, că nimic nu ştiau cu dinadinsul, căci ziceau: Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormîntului? Dar, căutînd, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormîntului, fiindcă era foarte mare.

Vezi, că nici despre piatră nu ştiau ele bine, precum ne spun Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca. Apoi, intrînd în mormînt, au văzut pe un tînăr şezînd de-a dreapta, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat. Acela nu le-a certat pe ele, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Luca, asemenea şi Sfîntul Evanghelist Ioan despre Însuşi Domnul, căci tînărul ştia că atunci veniseră întîi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum venise la mormînt fără să se îndoiască de Învierea Mîntuitorului; ci a venit bucurîndu-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintîi, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Matei, zicîndu-le: Nu vă spăimîntaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dînsul. Deci, duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă. Femeile, ieşind degrabă, au fugit de la mormînt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă mare, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. Din acestea se arată că femeile de mai sus sînt altele, afară de cele de care ne spune Sfîntul Evanghelist Luca şi Matei şi afară de Maria Magdalena.

Sfînta Maria Magdalena, uceniţa şi osîrduitoarea lui Hristos, I-a slujit Lui cu dragoste şi cu sîrguinţă şi mai înainte de patimi. Ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte, văzînd pe Domnul său spînzurat pe Cruce, astfel încît putea cu uşurinţă să-I numere oasele, capul rănit de spini, faţa neavînd chip, mîinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzînd pe Preacurata Lui Maică, tînguindu-se cu amar şi leşinînd de durerea inimii, o sprijinea şi o mîngîia.

Acestea toate sînt probe doveditoare pentru adeverirea Învierii lui Hristos. Numai ea a mers de patru ori la Mormîntul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormînt, a rămas lîngă Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, de atunci pînă la Înălţarea Lui la ceruri, nu ca unei maici a Dascălului şi a Făcătorului de bine, ci ca unei Maici a Însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor.

După înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătînd prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgînilor. Pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli, apoi a mers la Roma şi a stat înaintea Cezarului Tiberiu, pe care Sfînta Maria Magdalena l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Ea, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Însul, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mîntuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată la intrarea peşterii, de către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Tot acolo au adormit şi cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.

Pe vremea împărăţiei preaînţeleptului Leon, s-au adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mînăstirea Sfîntului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvîrşea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfîntul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

[sophia]

"Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumparat giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului. Iar Maria Magdalena si Maria, mama lui Iosi, adica Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Si dupa ce a trecut ziua sambetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adica sora Maicii Domnului, si Salomeea au cumparat miresme ca sa vina sa-L unga."

(Dintr-un articol de pe acest site la Duminica mironositelor)

"Smerit este Isus şi-atunci când Se arată celei ce “mult a păcătuit” şi căreia “mult i s-a iertat”, care, păcătuind peste măsură, a şi iubit peste măsură – Maria din Magdala. Ce delicat îndemn la pocăinţă, spovadă şi apostolat ne dă Mântuitorul prin Sfânta Maria din Magdala, cea ridicată din imoralitate la sfinţenie, nouă celor atât de laşi în a ne smulge din păcat! O, cum ni S-ar arăta şi nouă, celor ce mult am mai păcătuit, dac-ar găsi şi-n noi aceeaşi iubire purificatoare şi cristificatoare iubire ca a ei! Femeile mironosiţe L-au văzut pe Domnul mort pe cruce şi L-au văzut pus în mormânt, dar totuşi au venit la El. Şi noi Îl ştim prezent în Euharistie, dar noi venim la El? Isus era în ele mai mult decât speranţa: era iubirea lor, cum a rămas şi după ce a răposat pe Cruce. Ce este pentru noi Isus?…"

"Maria din Magdala, prin viaţa în păcat, a fost întâia care a prezis crucificarea lui Isus. Prin mirul pocăinţei turnat pe Sfintele picioare, Maria fost prima care I-a prevestit înmormântarea. Tot ea a fost prima i-a căutat mormântul şi totodată prima care a întrezărit misterul Învierii: a lui Isus şi a sufletului ei. În care din aceste momente magdaleniene ne vom găsi vreodată? În toate, de vom iubi şi crede. …Căci: Îndrăzniţi, fiindcă Eu am biruit lumea! (Ioan 16,33)."

(Autor: pr. Tertulian Langa)

"Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cântatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamânii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si “cealalta Marie” (Dupa Sfântul Roman Melodicul si Sfântul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), “cealalta Marie” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormânt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamântului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormântul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicând : “Bucurati-va!”. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei."

[sophia]

"Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatând ca mormântul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lânga mormânt intrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmântati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plângea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luându-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : “Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : “Rabbuni! (Invatatorule!)” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : “Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal!”. Si o trimise sa vesteasca “fratilor” Sai ceea ce vazuse."