Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Ale Crucii braţe-ntinse peste zări mântuitoare, / Despărţesc de-acum in două râul vremii călătoare ; / Lumea veche-mbătrânită se-nmormântă pe Calvar, / Şi se naşte alta, nouă , din Lumină şi din Har. / Dar viaţa-n largul firii, când incepe să se-ntrame, / Are lipsă de căldura şi de sânul unei mame ; / Ce s-ar face-n cuibul rece puişorii golăşei / Fără grija rândunelei, fără aripile ei ? / Şi -oare ce s-ar mai alege, pe acest pământ uscat, / De polenul primăverii, de furtuni împrăştiat, / Dacă n-ar găsi potirul primitor al manei flori / Leagăn, scutece şi pază contra marilor dogori ? / Vezi, de-aceea Ziditorul de pe lemnul răstâgnirii, / Cel ce-a scris această Lege inţeleaptă-n cartea firii, / Când e gata să-şi arunce bobul vieţii noi in lume, / S-a gândit la bunătatea şi iubirea unei mume. / Şi privind-o pe Maria, pe femeia cea eternă, / Toată inima fecioară, toată dragostea maternă, / Şi, alăturea de dânsa, pe Apostolul Ioan, / Un simbol şi o icoană a tot neamului uman. / Şi-a făcut in faţa morţii testamentul, ca un tată, / Şi-ntre martori după lege, a grăit : Femeie , iată / Fiul tău ! Şi-ntrânsul iată tot poporul Meu ales ! / Şi de-atunci se-aude-n inimi cântul plin de inţeles : / - O , Marie, spicul mamă al grăuntelui preasfânt, / Ce se-aruncă azi in brazda ucigaşului pământ, / Vei fi Maica cea de taină a cucernicului lan, / Şi cu vremea se va-ntinde pe tot globul pământean !
< Va urma >

Si , Maria, rădăcina Viţei Tainice de Vie / Răsădite pe Golgota, a rămas mereu să fie / Născătoare generoasă a intregului popor / De mlădiţe răsărite din tulpină-n viitor ! / Şi de-atunci ca un răsunet, in urechea lui Ioan / Şi in sufletul oricărui drept cucernic pământean / - Iată Mama ta, copile, aibi de grijă şi-o cinsteşte. / Eu , Iisus Hristos, prin tine, prelungindu-mi dăruirea / Printre oameni, vreau să-i dărui toată cinstea şi iubirea ! / Tu cu-ncredere deplină să alergi la ea oricând / Mai presus de-orice nădejde ocrotirea ei cerând. / Suferinţa ce-a -ncercat-o lângă Crucea sângeroasă / A făcut ca gingăşia ei să fîe mai duioasă ; / De mă dăruie pe mine, pentru tine, morţii-amare, / Ce-ar fi-n stare să-ţi refuze, de-i vei cere cu răbdare ? / Mai vârtos când te vei teme de mânia Celui Drept / Vătămat prin vorbe strâmbe, ori prin mersul tău nedrept, / Pocăindu-te, te-ascunde sub aripa Maicii Sfinte / Şi prin inima ei cere mila Dreptului Părinte ! .

[cristiboss56]

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Lupta crâncenă şi crudă de pe Cruce s-a sfârşit, / Şi prinosul Liturghiei Mântuirii s-a-mplinit. / Lemnul cel mai drept şi verde din pădurile libane / A căzut sub lovitura nedreptăţilor umane. / Maica Sfântă , lângă Cruce, a rămas incremenită ; / Dar, proptită de Speranţă, sora ei nedespărţită, / Işi indreaptă ochii-n lacrimi către ceruri suspinând : / -Dumnezeu, primeşte jertfa Mielului Tău Blând ! / Trupul Sfânt la sânul morţii doarme somnul păcii lin, / Şi de astăzi nu-L mai paşte nici o caznă , nici un chin. / Dar tu, Maică a durerii, ţi-ai golit intreg paharul ? / Dimpotrivă, -amărăciunea şi-a-nteţit in el amarul. / Când cu suliţa ostaşul L-a străpuns pe El in coaste, / Nu mai scoate nici un geamăt, nici nu vede-n juru-i oaste ; / Dar Tu simţi cum te pătrunde fierul lung al lungii suliţi, / Şi prin inima ta frântă işi deschide crude uliţi. . . / In sfârsit , Pilat, pe semne vrând să-şi spele incă-o dată / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / De pe mâinile pătate veci de veci neştearsa pată, / Se indură şi lui Iosif ii ingăduie spre seară / Să-şi coboare-nvăţătorul de pe lemnul de ocară.
< Va urma >

-Vezi că-i bună lumea, Maică , şi-ţi intoarce Fiul iar ! / -Bunătate ? Omenie fără dragoste şi har ? / Iat-o scrisă cu piroane-n mădularele lui reci, / Şi-or citi-o -nfiorare toate vecurile-n veci ! / Şi plimbându-şi ochi umezi peste rănile deschise / De piroane şi de lance in divinul Trup, le zise : / -Rămâneţi de-acum deschise pe vecie, sfinte rane, / Ca să fiţi mereu limanul suferinţelor umane ! / Şi, ţinându-L strâns in braţe, ea la pieptul ei il strânge ; / De pe rănile brăzdate şterge rănile de sânge . / Şi cu grijă ia cununa de ocară de pe frunte, / Smulge spinii, câte unul, din făgaşele lor crunte. / -Va pricepe oare lumea tot Calvarul Crucii Tale ? / Zice Maica biruită de iubire şi de jale ! / Şi strângându- L tot mai tare să-L răzbune de dureri, / Fiecare rană-i pare ţeapă crâncenă de fier.

[cristiboss56]

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Incleştarea de pe Cruce fu-ncercarea disperată / A satanei de-a menţine faţa lumii-ntunecată ; / Iar când soarele se-ascunde după umbra unui nor, / El crezu, întunecatul, c-a ieşit biruitor ! / Fariseii sigilară sub o piatră Primăvara, / Deci putea de-acum să doarmă, fără teamă, toată ţara, / Mai ales că stăpânirea, prin străjeri, i-asigurată / Că sămânţa de sub brazdă n-o să iasă niciodată. . . / Gura dulce şi duioasă ca o şoaptă, ca o doină, / Ce suna pe mal de ape, pe dogoare şi pe moină / Crăinicindu-şi vestea bună şi trezind din morţi pământul / Astăzi tace-ncătuşată şi-amuţită, ca mormântul ! / Glasul limpede ca cerul şi puternic ca un tunet, / Ce vibra adânc în Templu şi în inimi cu răsunet, / Biciuind trufia beznei, îmbrăcată-n strai de cleric, / Ori in purpură de rege, azi e stins în întuneric. / Ucenicii se lăsară pradă fricii şi durerii, / Iar a treia zi-şi pierdură şi nădejdea Învierii ! / Numai Maica Preacurată, în vârtejul încercării, / Nu şi-a stins măcar o clipă sfânta candelă-a sperării .
{ Va urma }

-Va-nvia ! Ii spune-o şoaptă din adâncul inimii, / Şi surpând domnia beznei, jugul morţii-l va zdrobi ! / - Va-nvia cu strălucire ! Zic şi frunzele din muguri, / Căci viaţa nu se stinge nici pe cruce, nici pe ruguri ; / - Va-nvia mai plin de slavă! Cântă holda pe ogoare, / Ca şi spicul meu ce creşte din grăuntele ce moare ; / -Va-nvia ! Răsună-n codri mii de păsări cu fanfara, / Căci nu poţi să ţii în lanţuri cetluită primăvara ! / De aceea-n zorii zilei Invierii-nvingătoare, / Când vuia prin aer zvonul răspândit de Vestitoare, / Şi stârnea credinţă-n unii, iar în alţii îndoială, / Ea-i cu totul liniştită ca o harnică Vestală. . . / L-a văzut şi ea , fireşte , înaintea tuturor. / Însă tace şi le-ascultă , fremătând, soliei lor ; / Ba, că piatra-i răsturnată, ba că Giulgiul s-a aflat, / Şi că Ingerul le spune că Hristos a înviat ! / L-a văzut şi Magdalena în aceeaşi dimineaţă / Când a stat cu El de vorbă, ca pe vremuri, faţă-n faţă. / L-au văzut apoi şi alţii, iar spre seară s-au dus / Şi cei doi ce-L intâlniră pe cărare spre Emaus. . . / Chiar necredinciosul Toma L-a văzut şi s-a convins / Că-ntr-groapă nu se poate astupa Cel Necuprins, / Toţi credeau, în van străjerii, mituiţi, spuneau din gură / C-au văzut prin somn cu ochi cum Apostolii il fură. / - În zadar iţi pui, Caiafă, un oblon la ochi, şi spui / Că de astăzi înainte soare-n lumea -ntreagă nu-i ; / Nu întuneci tu lumina, de-ai fi negru ca un corb ! / Dacă vezî numa-ntuneric e un semn că tu eşti orb ! / Şi-n zadar ai vrea cu frigul urii tale să ingheţi, / Sub zăpada iernii grele, râul veşnicei vieţi, / Căci natura se-ncălzeşte şi nămeţii iernii pier, / Sucul fierbe-n rădăcină şi se-avântă către cer ! . . . / Nu vezi tu că numa-n tine, sub obrocul tău de gheaţă, / Dăinuieşte încă iarna, fără murmur de viaţă ? / Dar afară-i primăvară, soare, cântece şi flori, / Căci viaţa e eternă, doar călăii-s pieritori !

[cristiboss56]

Tăinuindu-şi la -nălţare chipul Său văzut, Hristos / A rămas cu duhu-n duhul Maicii Sfinte , luminos ; / Şi-mprejurul ei se-adună ucenicii-n foişor, / Unde-aşteaptă pogorârea Duhului asupra lor. / Stăruind în priveghere şi in post necontenit, / Meditează mai cu seamă un cuvânt ce l-a rostit / -Mi s-au dat puteri depline pe pământ precum şi-n cer ; / De aceea să străbateţi faţa-ntregului pănânt, / Crăinicindu-Mi Vestea Bună în tuspatru părţi de vânt ; / Fiţi lumină din lumină şi lumina lumii-ntregi, / Şi-i spălaţi cu foc obrazul şi cu Duhul Noii Legi. / Luminaţi cu fapta voastră decât vorba mai presus, / Şi-nvăţaţi pe toţi să creadă toate câte vi le-am spus ; / Cel ce crede în Lumină , va fi-n veci Luminii fiu ! / Cel ce n-are crez, rămâne rob al Beznei mort de viu ! / Iată, Eu cu voi de-a pururi voi rămâne prin iubire, / Ca un prieten, ca un frate, ca un tată, ca un mire ! / De vă-ncredeţi in Iubire, Ea rosteşte-n voi Eternul ; / Căci Iubirea-i Paradisul, iar refuzul Ei, Infernul ! / În acest concert de rugă, Preacurata, în tăcere, / Se lasă adânc pătrunsă de divinele mistere / Şi cu dorul ei străbate peste graniţi de văzduh / Să deschidă poarta lumii ca să sufle Sfântul Duh.
<< Va urma >>

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Tăinuindu-şi la -nălţare chipul Său văzut, Hristos / A rămas cu duhu-n duhul Maicii Sfinte , luminos ; / Şi-mprejurul ei se-adună ucenicii-n foişor, / Unde-aşteaptă pogorârea Duhului asupra lor. / Stăruind în priveghere şi in post necontenit, / Meditează mai cu seamă un cuvânt ce l-a rostit / -Mi s-au dat puteri depline pe pământ precum şi-n cer ; / De aceea să străbateţi faţa-ntregului pănânt, / Crăinicindu-Mi Vestea Bună în tuspatru părţi de vânt ; / Fiţi lumină din lumină şi lumina lumii-ntregi, / Şi-i spălaţi cu foc obrazul şi cu Duhul Noii Legi. / Luminaţi cu fapta voastră decât vorba mai presus, / Şi-nvăţaţi pe toţi să creadă toate câte vi le-am spus ; / Cel ce crede în Lumină , va fi-n veci Luminii fiu ! / Cel ce n-are crez, rămâne rob al Beznei mort de viu ! / Iată, Eu cu voi de-a pururi voi rămâne prin iubire, / Ca un prieten, ca un frate, ca un tată, ca un mire ! / De vă-ncredeţi in Iubire, Ea rosteşte-n voi Eternul ; / Căci Iubirea-i Paradisul, iar refuzul Ei, Infernul ! / În acest concert de rugă, Preacurata, în tăcere, / Se lasă adânc pătrunsă de divinele mistere / Şi cu dorul ei străbate peste graniţi de văzduh / Să deschidă poarta lumii ca să sufle Sfântul Duh.
<< Va urma >>

Naia fragedei Biserici vrea să plece - acum în larg ; / Rugăciunea Maicii-i pânza ce-o întinde pe catarg / Ca să bată-n ea puternic vântul Duhului Iubirii / Să o-mpingă, peste valuri , spre limanul mântuirii. / Iar, Apostolii, năierii, neavând decât un dor, / De-a vesti lumină lumii, zic , în cugetele lor ; / -Mijloceşte-ne, Marie , tot belşugu-acestei clipe, / Căci să mântui fără tine, e să zbori fără aripe / Şi prin inima Fecioarei palpitează firea-ntreagă : Duh din patru părţi de ceruri, vino-n lume şi-o dezleagă / Din blestemul ce de veacuri o întunecă la faţă ; / Dă-le orbilor vedere şi scheletelor viaţă ! / Şi-n Cenacol, fără veste, Duhul Dragostei coboară / Să-nnoiască faţa lumii, s-o creeze-a doua oară. / Şi Apostolii sub scutul Maicii Domnului şi-a lor / Merg s-anunţe peste veacuri Vestea Bună tuturor. / Şi cu aripi mai uşoare şi mai repezi decât vântul / Răsuna pe la răspântii şi pe uliţe Cuvântul ; / La un semn, ca la poruncă, piatra stearpă din pustie / Se deschide şi ţâşneşte până-n ceruri apă vie . / Pe câmpia veştejită, din Tărie cade rouă ; / Apa-n râuri, se-nfioară, încreţindu-şi valuri nouă. / Însăşi Marea Moartă-nvie, botezată de Iordan / Cu talazuri de aghiazmă, înoite-n an de an.
<< Va urma >>