Ce cautam in Consilul Mondial al Bisericilor?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Ce are un ierarh/preot, ontologic vorbind, fata de un credincios? Nimic: e doar tot un om. Ah da, e vorba de niste costume, niste formule ritualice, niste trepte organizationale...si o autoritate de grup autoasumata. In comparatie cu o constiinta treaza (care poate a fi lui Ciudateanu Caisa din Calcinatii din Deal, care nea Caisa insa a studiat toata viata, cu osirdia cu care iti doresti mantuirea, tot ce este dogma si canon in BO), toata autoritatea devine goala. Argumentul autoritatii il aveau si unii, care au palmuit...ghici pe Cine (presupun ca totusi cunosti Scriptura,Daliane, cu toate ca se vede si din satelit ca esti saturat cu spiritul similo-Contrareformei de la 1672: "Scriptura este pentru preoti", si stii la ce episod ma refer).
Toata povestea asta cu frica superstitioasa de a incalca ce zice preotul/ierarhul este doar stravechiul complex al membrului de trib in fatza samanului: "Daca nu il ascult orbeste, ma termina pe cale magica". (Aici, in context eclezial, inlocuim "magia samanica" cu "pedeapsa de la Dumnezeu ca nu asculti de preoti/episcopi". Cu alte cuvinte, o superstitie. Politica lumeasca pura: frica si indoctrinarea, uneltele oricarei ierarhii).
Nu inghit protestantismul si neoprotestantismul din cauza efectelor lor istorice si backgroundului lor occidental. Insa in rest, de exemplu in privinta spinosului subiect al autoritatii spirituale, le dau dreptate.

Ce să aibă, Theo? Harul preoţesc, asta are. Acela prin care ne oferă nouă Sfintele Taine. Acela prin care săvârşeşte Sfânta Jertfă. Acela prin care transmite Evanghelia. Acela prin care se roagă pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră.

*
Nu, nu e vorba doar despre costume, formule şi trepte. Sau nu e vorba despre acestea ca fiind hotărâte de oameni. Ci de Dumnezeu.
Şi nu e vorba de o autoritate autoasumată.
Această autoritate vine din şi prin Hristos, Capul Bisericii.
Domnul vorbeşte clar despre Biserica pe care o va întemeia nevăzut prin Jertfa Lui (Mt. 16,18). Despre Apostoli şi episcopi găsim clar în FA 20,28 şi Ef. 2,20 etc. Inaugurarea e limpede - FA 2.
Autoritatea celor care L-au pălmuit nu este aceeaşi cu a Apostolilor şi preoţilor din Biserică. E aşa greu de sesizat?

*
Eu şi alţii nu mergem din frică superstiţioasă în Biserică. Sfântă frica lui Dumnezeu nu e nici superstiţie nici frică naturală. Nu e totuna cu frica de foc, de apă, de câini sau de tigri. Când vei avea experienţa personală a cutremurului fricii lui Dumnezeu, atunci nu o vei mai confunda cu nimic. Niciodată!
Mergem în Biserică din conştientizarea obârşiei noastre ca oameni, din conştientizarea dependenţei noastre de Hristos, mergem din sfânta frică şi din bucurie, mergem pentru că, în ciuda faptului că suntem păcătoşi, avem inimă. Iar inima noastră iubeşte pe Domnul, fie şi extrem de puţin, într-un loc cât de mic. Noi simţim această iubire împletită cu sfânta frică şi simţim pentru că El ne iubeşte pe noi. Simţim Iubirea Lui şi îi răspundem cu iubire înfricoşată, chiar dacă mintea noastră bolnavă şi faptele păcătoase ne surpă dragostea, ne îndepărtează de El şi Îl rănesc.

*
Faptul că Biserica este (în fiinţa ei teandrică) şi instituţie - nu ar trebui să ne îndepărteze de Ea. Normele de viaţă ale Bisericii sunt de la Dumnezeu. Nu poate lipsi organizarea instituţională deoarece Biserica are şi o existenţă terestră.

Dar toate acestea se văd doar cu ochii credinţei.
Iar credinţa este un dar. Care trebuie păstrat mai mult decât orice alt dar.
Prin credinţă vedem şi ceea ce nu putem vedea cu ochii trupeşti şi înţelegem şi ceea ce nu putem înţelege cu mintea noastră naturală.
Credinţa ridică pe om din ordinea naturală. Teandria este o întâlnire/unire tainică, nepătrunsă de minte, a naturalului cu supranaturalul. A ceea ce este omenesc cu ceea ce este dumnezeiesc.
Crezul nostru, Simbolul Credinţei - arată limpede cum stau lucrurile.