Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

În prealabil postat de Decebal

Totuşi această căutare, care este de cele mai mult ori una inconştientă, rar vei găsi oameni care să conştientizeze, este şi ea pervertită de răutatea, de micimea, de perversitatea, de ticăloşia interioară a oamenilor. De aceste variabile trebuie mereu să ţinem cont, majoritatea oamenilor nu sunt chiar aşa de buni şi de în regulă aşa cum poate în mod inocent am fi tentaţi să credem la un moment dat.

Nici inocenți, dar nici cinici. Conștienți și de răutatea omului (a noastră), dar și de fundamentul lui bun. Răul, păcatul, pervertirea - sunt ceva adăugat; chipul lui Dumnezeu din străfundurile noastre este acoperit de o zgură, care ne obturează vederea duhovnicească.
Este nevoie de curățire, precum spui, iar asta se face întâi de toate prin botez, când ne îmbrăcăm în Hristos.
Dar, deși botezați, ajungem de multe ori să punem din nou zgura pe ochii, pe sufletul nostru, așa încât nu ne mai deosebim de necredincioși. Botezul în sine nu ne diferențiază, dacă nu este și lucrarea noastră.
Nu este suficientă nici mâna omului întinsă către Creatorul său, nici doar mâna Lui către noi.
Intenționalitatea pervertită de care spui, ascunsă în inconștient, nu este, cu siguranță, „sâmburele” omului, chiar dacă îl înconjoară, foarte aproape de el. Omul nu-i fundamental rău. Și numai dacă crezi în adâncul luminos din fiecare poți să i-l și scoți la suprafață.
Naivitate ar fi nu să crezi în acest adânc dumnezeiesc, ci să negi că el ar fi acoperit de răutate.

Unii L-au găsit şi L-au cunoscut deja pe Dumnezeu, şi au şi dat mărturie de aceste lucruri, de la Sfintele Scripturi până la Sfinţii Părinţi şi până la sfinţii sau simpli mireni ai zilei de azi. Despre cei care L-au cunoscut şi L-au găsit pe Dumnezeu nu se mai poate spune că nu îşi vor mai înceta căutarea de a Îl găsi pe Dumnezeu, ci doar că vor căuta poate harul cândva cunoscut şi apoi pierdut, ori că vor căuta să se desăvârşească pe calea cunoaşterii şi credincioşiei faţă de Dumnezeul odată cunoscut.

Căutarea noastră, a creștinilor, se datorează, pe de o parte, faptului că n-am păstrat darul ce ni s-a dat la Botez, pe de altă parte este și o căutare a sfinților, pentru că după cum ei înșiși mărturisesc, înaintarea în cunoașterea și în unirea cu Dumnezeu este nesfârșită și niciodată nu poți să spui că L-ai cunoscut. Sfinții trăiesc în El, în Duhul Sfânt, într-o stare ce nu cred că ajunge să fie continuă la vreunul dintre ei în această viață.
Din nou mi se pare că ai spus în cuvinte puțin diferite cam același lucru.