Parabolele lui Iisus

Combaterea altora abordari era un element al crestinismului primar,nu neaparat cel principal,se poate spune ca este un element intrinsec intr-o miscare care a avut drept motor propovaduirea prin afirmare.Limbajul folosit,precum cel apocaliptic,era mitologic in sensul ca imprumuta o imaginistica din mitologia Orientului Apropiat dar nu pentru a fi inteleasa literar,ar fi facut din mesaj un prizonier al unei perceptii primitive,ci limbajul si imaginile folosite includeau,cum remarca un cercetator,avertismentele si fricile,sperantele si ideile acelor comunitati,in haine ultimative in anumite situatii,cu privire la modul cum Dumnezeul Creator va actiona in istorie,nu intr-un plan filosofic,pentru a-si implini promisiunile mantuitoare.Acest limbaj,inclusiv al miturilor eschatologice,era utilizat in literatura biblica si chiar extrabiblica ca o metafora complexa pentru descrierea unor experiente istorice incarcate cu semnificatie teologica.Aceasta probeaza ca scriitorii Noului Testament aveau o intelegere complexa trans-istorica.

Ca sa parafrazez in continuare.Iisus s-a nascut,a trait si predicat,murit si inviat intr-un mediu iudaic impregnat,spre surprinderea multora,de elenism dar iudaic in esenta.Dimensiunea religioasa a panoramei elenistice,Giulia Gasparro remarca asta,care traverseaza intreaga cultura a timpului are doua caracteristici,spre diferenta de iudaism:deschiderea cosmopolita si primatul individului.La aceasta confluenta,intre iudaism si elenism,crestinismul a inceput,cu tot cu limbajul lui,in context iudaic iar relatarile timpurii erau intr-o forma ce tinea de tiparele iudaice,abia ulterior ele capata o alta forma,cand crestinismul avansa in contextul Neamurilor iar matricea iudaica se pierdea in zarea istoriei,intrucat forma iudaica de prezentare devenea irelevanta,mai ales ca principalele simboluri iudaice(Templu,Tora,Sabat,Legamant,etc)fusesera redefinite in context crestin.Nici macar primii Parinti Apostolici nu erau complet rupti de perspectiva iudaica,ruptura intervine mai tarziu.Exista o perioada intermediara,care permitea de exemplu redefinirea monoteismului radical iudaic in termeni incipient trinitari,precum la Clement Romanul care la nici 70 de ani dupa Inaltare,in ,,Epistola Bisericii din Roma catre Biserica din Corint"folosea un limbaj(46,6 si 58,2)evident trinitar dar care isi avea originea inca din perioada apostolica(vezi I Corinteni 12:4-6).In tot acest context ma refer eu la limbaj,este perioada de formare,nu am pus concluzii dpdv al unei etape patristice tarzii,cand iudeo-crestinismul era deja o amintire mai mult decat prafuita.Cat despre transmiterea orala in context iudaic spre o lume crestina,cu tot ce a insemnat asta,este o discurie separata,la fel ca si combaterea ereziilor acelui timp.Opinia mea vizeaza altceva:in ce masura domnul Plesu a tinut cont de un anumit context al parabolelor si in ce masura a transmutat analiza limbajului lor in categorii tarzii de analiza.Adica ne referim la aspecte diferite,pe scurt :)