Ne cunoaste Dumnezeu gandurile?

În prealabil postat de Eugen7

Am luat aminte... trebuie sa intelegem ceea ce vorbim, mai ales in rugaciune.

Cat despre teologie, conisder pertinent indemul lui Socrate: "Nu pretind ca stiu ceea ce stiu ca nu stiu"

precum si:

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6)."Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Ioan 3,11)"Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Iov 27,3) "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul," Evrei 12,14.Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

In primul rand sa se tina cont ca in general spun prostii si orb pe orb il duce-n groapa.Apoi,gandindu-ma la cele scrise de dvs,m-au pus pe ganduri acele citate, mi-am amintit ca noi oamenii avem tendinta,cel putin eu in mod sigur,sa ne erijam in depozitarii judecatilor lui Dumnezeu.Avem tendinta acesta ticaloasa sa dam verdicte fie ca stau in puterea noastra,fie ca nu sau fie ca avem experienta duhovniceasca sa o facem sau fie ca o facem din patima,este mai greu de admis acesta ultima situatie.Citind aceea sintagma,,ma pocaiesc in praf si cenusa"mi-a venit in minte episodul din Evanghelia dupa Luca,capitolul 13,1-9.Sunt doua situatii distincte acolo,cu care ne intalnim si azi.In primul caz o actiune umana cauzeaza o nenorocire.In al doilea caz pare ca intamplarea cauzeaza o nenorocire.In nici una dintre situatii pacatosenia mai mare decat a altora a celor loviti de intamplari nu a fost cauza principala.Noi azi avem tendinta,cand vedem asa ceva sa spunem,,Uite domne ce i-a lovit Dumnezeu,cat sa-i mai suporte?"punandu-ne in situatia judecatorului inchipuit.Hristos a orientat intelegerea spre esenta,arata si de dvs,lipsa pocaintei.Dumnezeu ne indura dar pana la un moment.Toti avem pacate,nu felul loviturii arata marimea pacatului ci cauza este importanta,rezultatul este acelasi.Adica se ne uitam din exterior,de la aprenta,spre interiorul fiecaruia,spre esenta.Tragediile intamplate nu sunt o judecata speciala(care pe cei scapati ne-ar indreptatii la o falsa parere despre noi,una mai buna)pentru o pacatosenie mai mare ca a nostra.

Toporul a fost pus la radacina fiecaruia dintre noi,cum a spus Sfantul Ioan Botezatorul.Exista timp,dragoste si indelunga rabdare a lui Dumnezeu dar nu stim cand ni-se termina acel timp asa ca momentul pocaintei este acum.Mantuitorul cu acest mesaj si-a inceput drumul printre noi: ,,S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie."(Marcu 1,15).Nu cred in nici o forma de credinta a nostra care nu are la baza o pocainta profunda,sincera,temelie a dorintei de a o rupe cu pacatul,de a lupta cu tot sufletul impotriva lui,partea nostra umana din imbratisarea conclucrarii cu voia lui Dumnezeu.Nu are cum sa fie o credinta vie ci doar o moarta parere de sine,adoarme ideea de nevrednicie.Sunt oameni,si am intelegerea la ceea ce spun,care nu s-au pocait niciodata din simplul motiv ca se cred nu atat de pacatosi incat sa se pocaiasca,se cred drepti.In ziua de azi acesta notiune,profund hristica,este batjocorita,aruncata intr-o indepartata decizie fatala,minimalizata sau si mai grav,asta m-a lasat fara replica,considerata a fi cumva un fel de apanaj bizar,exterior credintei,bigot.Fariseu nu are nevoie de pocainta da vamesu cu greu ridica capul.A spus Hristos cine a plecat spre Imparatie.

Cum ati citat si dvs ,,Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul"iar acesta cautare are la baza pocainta.Este exemplul tuturor sfintilor,nu am auzit de un sfant fara pocainta.Nu exista cautare cat timp esti mandru sau cat timp te vezi cum vrei tu si nu cum esti in fata lui Dumnezeu.Asta este o amagire cracena.Nu ai cum sa intelegi o farama din dragostea lui Dumnezeu fara pocainta,pt ca abia atunci vezi intinderea infinita a dragostei Sale,cum spunea Apostolul Pavel: ,,Vrednic de credinţă şi de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Timotei 1,15)

Eu cred ca va veni vremea cand noi oamenii va trebui sa lasam tot gunoiul nostru in spate si sa ne pocaim sincer in fata lui Dumnezeu,pt tot ceea ce facem.Sa-L rugam sa ne ridice din tarana din care am plecat si in care ne vom intoarce si sa ne duca privire mai intai in noi si apoi la cei din jur,pt ca omul care este transformat va fi ca o lumina pentru ceilalti,pe cand cel intunecat va sadi doar intunericul in care se va duce.Cred ca este unul dintre aspectele cele mai evitate,uitate si dispretuite: pocainta.Judecarea aproapelui este insa la ordinea zilei si cu aceea masura vom si noi judecati iar pustiul din noi ne va acuza.Cum sa ierti cand tu nu simti ca ai avea nevoie de iertare,cum sa iubesti cand nu cunosti cat de putin meritai si cat de mult ai fost iubit,cum sa te jertfesti cand tu nu aveai nevoie sa se jertfeasca Hristos pentru tine...cum?

Parintele Galeriu,un model de traire in smerenie,spunea ca pocainta este ,,un curent continuu de viata spirituala. Un neincetat flux si reflux, apus si rasarit, inceput nou si bun.Exista deci in cainta o forta de trezire, de luminare in har: "Pacatul cedeaza harului care patrunde sufletul asa cum intunericul cedeaza luminii".Asadar, in pocainta crestina noi biruim pacatul prin cainta, dar il si depasim prin creatie si nastere din nou. In acest fel nu punem doar o frana pacatului, care poate insenina uneori chiar o franare a firii, ci energiile care ii slujeau le consacram pe de-a-ntregul unei vieti de slujire binelui si adevarului, lui Dumnezeu si aproapelui."

Dumnezeu sa ne ajute!+