Menirea fiecaruia

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de andra_v

Ideea este urmatoarea: avem nevoie de multa rugaciune si apropiere de Dumnezeu pentru a ne pune in valoare darurile cu care am fost inzestrati. Exercitiul este insa potrivnic "duhului lumii" care ne cere sa nu ne batem prea mult capul cu aceste lucruri ci, mai degraba, sa cautam calea cea mai usoara. Dupa aceasta logica, mpoise ar fi trebuit sa ramana frumusel la curtea faraonului in Egipt si sa nu-i mai "tiranizeze" pe evrei 40 de ani prin pustiu in cautarea libertatii si a pamantului fagaduintei.

Aici e un mare paradox. Iar ca sa nu mai fie, trebuie sa ne limitam la prima fraza care este hotarata, simpla si ziditoare. "Duhul lumii" poate sa ne invete orice; rugaciunea curata ne va ajuta sa cunoastem voia lui Dumnezeu. Pur si simplu.
Cat despre exemplu cu Moise, aici ma intreb daca esti sigura cand vii cu astfel de argumente, fiindca de fapt singura te contra-ataci. Vointa lui Moise era vointa lui Dumnezeu. Vointa oamenilor era dupa cum batea vantul. Arunca-ti o privire pe harta si vei intelege cam in cat timp ar fi trebuit sa parcurga poporul lui Israel, drumul catre pamantul promis? De cate ori L-au maniat pe Dumnezeu si de cate ori "s-au intors", nu neaparat fiindca erau martorii unor intamplari uluitoare... Am vazut unde se stergeau cu minunile lui Dumnezeu, cand cautau "binele" dupa ureche: Isi faceau vitel de aur caruia sa i se inchine... Se "intorceau" cand vedeau mania lui Dumnezeu revarsandu-se peste ei. Abia atunci realizau ca ar putea sa-i nimiceasca pe toti intr-o clipita. De frica "se intorceau", nu din convingere. De aceea au ratacit 40 de ani, si nu au ajuns in cel mult 4 ani... "Duhul lumii" nu se substituie lui Dumnezeu.
Daca eu am vorbit despre acea doamna, stiu bine de ce-am facut-o. Ea era absolut incredintata ca aceea era menirea ei, dar toti cei din jur vedeau ca de fapt are o mare problema, fiindca iesea in evidenta cu totul nepotrivit, intr-o vizibila inselare pe care n-o constientiza. Vrajmasul ne da o tema placuta dupa care ne umple mintea de mandrie, iar noi ne lasam dusi si ne cufundam in propriile noastre slabiciuni si patimi, fiindca insasi rugaciunea este spusa fara smerenie si cu gandul tot la acel ipotetic "bine".