De ce il resping oamenii pe Hristos ?

În prealabil postat de Lavrentiu

Citind intrebarile acestea, mi-am amintit de paradoxul incredibil pe care il vad in mine.

Cum eu, care stiu cu adevarat ca Hristos este Dumnezeu-Cuvantul intrupat, Inviat din morti si cu care m-am unit si incerc sa ma unesc, care stiu calea, incercand sa merg pe ea, cum eu, pentru care se roaga sfintii in cer si atatia pe pamant, cum eu, care vreau sa fac binele, cum e posibil sa cad atat de adanc incat sa fac, mai abitir, raul?

Cum este taina asta? Cum adevarul fuge din mintea mea, astfel incat la vremea incercarii il uit si il ascund cu osardie in umbra, imbratisand intunericul? Prin ce mecanism necurat aleg sa fac raul, cunoscand cu adevarat ca este rau, neparandu-mi a fi bine decat in aparenta? Cum pot sa iubesc, cu mare atractie, parutele placeri lumesti si in savarsirea pacatului sa uit de Dumnezeu si de Maica Domnului, care ne vegheaza neincetat?

Cred ca raspunsul la intrebarile tale este acelasi cu raspunsul la intrebarile mele, si tine de curatia mintii, despre care usor ne este a vorbi, dar greu ne este a o intelege si si mai greu a o cauta.

Avem parte, frate, cu totii, de aceeasi lupta. O simtim fiecare in felul sau personal, dar lupta e una. E grea uneori, deseori. Oare nu e grea mereu?... Ma intreb care e partea noastra (nefiind noi singuri, cata vreme suntem parti din Biserica si "Cu noi este Dumnezeu!").
Partea noastra, cred, este sa continuam nevointa. Sa nu dezertam, orice ar fi.
Sa deprindem rugaciunea, umilinta, miluinta.
Sa staruim, sa ne ridicam dupa cadere, fie si de o mie de ori zilnic.
Sa priveghem, sa postim, sa fim cu totul participanti la slujbele Bisericii, sa deprindem buna rabdare.
Sa participam regulat la Sfinta Marturisire, la Sfantul Maslu, la Sfanta Impartasanie (cei care avem fericita trecere).
Sa citim zilnic Scriptura, sa fim cu totul peocupati de ea si de viata noastra in duhul Scripturii.
E clar ca nu rezolvam "problema" ca pe orice alta problema. De fapt nu cred ca aici e vorba de o rezolvare de problema ci pur si simplu de un mod de a trai. Traim sau nu crestineste, asta e intrebarea si raspunsul fiecaruia, viata noastra omeneasca e sau nu crestineasca.
Sa tinem dupa puteri credinta, sa purtam in suflet nadejdea, sa ne facem prin asumarea durerii jertfelnice vrednici de dragostea crestina, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu. AMIN+