Un remember trist ! Piata Universitatii 13-15 iunie [

În prealabil postat de N.Priceputu

Acum l-am văzut, mulțumesc. Foarte răscolitor. Un duh binecuvântat a suflat în zilele acelea cu putere peste noi. Unii au fost pătrunși de el pentru totdeauna.

Nu știu în ce fel ați plătit atunci, însă eu o văd ca pe o jertfă pe care toți cei care ați fost în Piață ați adus-o pentru toți ceilalți. Și din ea se va folosi fiecare după cât va vrea și va putea. Mă plec în fața dumneavoastră și a celor care v-au însoțit.

Dumnezeu să vă răsplătească!

Nu, nu spuneti asa. Noi (copiii mei si cu mine) n-am facut nimic. Noi n-am mancat bataie;noi nu ne-am asezat in fata puştilor. Noi n-am riscat nimic. In Piata Universitatii pana la venirea minerilor, noi doar ne-am daruit niste seri mai pline si mai frumoase decat la cel mai frumos spectacol. Era un fel de contiunare a celor pe care le faptuisera tinerii care isi dadusera viata pentru noi. Ni se parea ca, mergand in Piata incercam sa continuam pasnic, ceea ce ei, tinerii de la Revolutie obtinusera cu pretul vietii. Si eram liberi. Tanjisem dupa libertate.

Eu i-am vazut pe tineri in ziua de 21 decembrie. Si nu i-am ajutat cu nimic. Mi-a fost frica sa fiu cu ei.

Si am vazut a doua zi dimineata stropitorile (le tineti minte? Erau niste masini mari cu jeturi puternice de apa; parca erau niste mastodonti); le-am vazut pe 22 dimineata coborand pe bd. 6 Martie; am plecat atunci spre Universitate cu frica; masinile- stropitorile – spalasera sangele unor tineri nevinovati.

Cand auzeam cantecul lui Vali Sterian: „Doamne, Vino Doamne, Sa vezi ce a mai ramas din oameni”..toti cantam plangand. Cand cantam :"Mi-e greu tiltul de erou/Căci fraţi noi suntem/ Aş vrea să-mi daţi un nume nou/Golan post-mortem" toata Piata vibra.

Noi ne duceam in Piata pentru ca acolo credeam noi, ca facem un lucru bun. Pentru noi a fost ca o scoala. I-am ascultat pe cei mai de seama oameni ai momentului de atunci. Era asa, ca un fel de Sfat al inteleptilor. Si parca acolo, ne simteam aparati. Nu stiu de cine... dar asa simteam. Ne cunoastem (din vedere) intre noi si ne asezam cam in acelasi loc.

Veneau oameni cu copii mai mici decat copiii mei. Unii veneau cu cate un caine. Speram, si asta era de mare folos – pentru ca in ultimii ani ai comunismului, parca si speranta murise in noi.

Faptul ca foarte multi oameni de valoare veneau in Piata ne facea sa credem ca mergem pe drumul bun. Pe vremea aia nu se faceau sondaje de opinie. Credeam ca la alegeri o sa avem o sansa.

Nu stiam mare lucru despre domnul Radu Campeanu, sau Ion Ratiu sau Corneliu Coposu. Dar stiam sigur ca Ion Iliescu nu trebuia sa ajunga presedinte.

Locuiam in Drumul Taberei. Am vazut ce s-a intamplat la Orizont, vizavi de Ministerul Apararii. Am vazut oameni impuscati zacand pe caldaram din noaptea de 22/23 decembrie pana in ziua de Sf. Stefan. Trebuia sa creada lumea ca exista teroristi. Si oamenii erau incitati sa se lupte cu dusmani nevazuti. Am vazut oameni arsi si grasime de om raspandita pe caldaram. Si am vazut alti oameni, ca mine si ca orice alt om, care-i scuipau pe cei morti, care-si stingeau tigarile pe piepturilor acestora, care urinau pe oamenii morti si despuiaţi si care credeau ca fac un act de dreptate. Asa ceva nu se uita.

In Piata erau si cantece/scandari care-ti descreteau fruntea:

"A-ia-ia-ia-iai voturile ne asteapta-n mai
A-ia-ia-ia-iai de votam gresit atuncea-i bai..."

"Cine-a stat cinci ani la ruși/ Nu poate gândi ca Bush!,(Era vorba de George Bush Senior)/
Don´t worry, be happy/ Iliescu, nu uita/ Te votăm la Moscova!/ Don´t worry, be happy
Iliescu de câştigă/Vom mânca iar mămăligă/Don´t worry, be happy/In urmatorul cincinal, noi, golanii,/Vom mai face un nou canal, Don’t worry, be happy!/ Mai bine sa fii golan/Decat prostul lui Brucan/Foaie verde laba gastii/Mor de foame securistii/ Secera si trandafirul/Ne dau astazi noua girul/Don't worry, be happyCu putin noroc, la anul,/Punem inapoi ciocanul
Don't worry, be happy"...


Nu, n-am facut nimic. Dar am vazut. Am mers cam peste tot si am vazut. Si nimeni, nici macar domnul Iliescu nu ne poate convinge ca ce am vazut, e fictiune.
Si pentru cei care au murit, trebuie sa ne rugam. Si sa le respectam amintirea.