Fenomenul obedienţei

[laurastifter]

Hristos a înviat!
Am citit, acum mai mult timp, într-o revistă de psihologie, un articol interesant şi bine argumentat despre calamităţile pe care fenomenul obedienţei le poate produce în relaţiile noastre sociale. Articolul este adresat mai ales celor neavizaţi în domeniul psihologiei şi prezintă un experiment ştiinţific, realizat acum mai mult timp, ce demonstrează până unde poate merge obedienţa... şi de ce sunt capabili cei care au se supun orbeşte, necreştineşte, oricărei persoane pe care ei o pot asocia cu ideea de autoritate.
http://www.infopsihologia.ro/2011/12...ul-obedientei/
Cei care, în numele credinţei, se exprimă împotriva gândirii libere (care, de fapt, este virtute creştină!) şi proslăvesc duhul obedienţei (numindu-l "ascultare necondiţionată") vor avea, cu siguranţă, o temă de meditaţie...
Dumnezeu ne-a dat raţiunea, ca şi orice alt talant (dar) ca s-o sporim, să nu fim copii în gândire (cf. I Cor14, 21), ci să fim inteligenţi şi cu simţ critic/ dreaptă socotinţă. Capacitatea de a avea iniţiative, gândirea liberă şi simţul critic sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar obedienţa, ca şi sora ei bună slugărnicia, constituie un păcat grav, o nesocotire a libertăţii noastre pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu.
Ştiu că, fiind foarte obosită şi distrată în perioada aceasta (aşa voi fi până la sfârşitul lunii, când termin cu examenele...), m-am exprimat destul de laconic şi neîngrijit, dar sper că s-a înţeles mesajul.
Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, în Apologia I, scria atât de frumos că noi, creştinii, suntem "copii ai iniţiativei şi ai ştiinţei"; aşa să ne ajute Dumnezeu!
P. S. Ascultare totală şi necondiţionată, bazată pe încredere, libertate şi iubire, I se cuvine doar lui Dumnezeu.
În relaţiile dintre noi, însă, orice exces de virtute devine păcat. Tot astfel, ascultarea (care, înflăcărată de încredere şi dragoste faţă de semeni, poate fi o virtute), atunci când devine iraţională, exagerată, "necondiţionată", se transformă în exces, aşadar în... păcat, fiindcă se opune libertăţii şi datoriei de a gândi cu propria raţiune.
Doamne ajută!

[cezar_ioan]

Astăzi la ora de religie copiii din clasa I, unde Tudor este elev, au aflat de la profesoara lor că "ascultarea de fapt nici nu există". După ce a făcut această afirmaţie profesoara a plecat, lăsînd ca temă copiilor să cugete la această afirmaţie. Vor discuta ora viitoare subiectul, mai în amănunt.
Tudor a cugetat deja şi mi-a spus pe seară opinia lui, care sună cam aşa:
"Doamna a vrut, cu siguranţă, să ne provoace să gândim. E tare bine să gândeşti, tati, ai avut dreptate! Ştii, eu când gândesc simt aşa o plăcere de parcă aş zbura cu un cornet de îngheţată aromată prin cer... E un fel de bucurie dulce, nu ştiu cum să zic... Aproape ca la rugăciune.
Aşa, să revin, că mi-am dat seama ce ar putea să ne spună profa.
Eu, după cum ai observat, nu sunt prea ascultător. Mi-am dat şi seama de ce: oamenii mari, chiar şi tu şi mami, aduc mereu argumente sau sfaturi doar dintr-o parte. De exemplu, tu mi-ai arătat ieri de ce să-mi vând telefonul primit ca premiu la concurs (Tudor a câştigat un premiu la şah) dar nu ai arătat nici un motiv pentru care l-aş putea păstra... Eu nu prea am încredere în sfaturi de genul ăsta, să nu te superi... Nu pot să te ascult pentru că simt că vrei să mă păcăleşti, să mă forţezi.
Dimpotrivă, eu am descoperit că nici un lucru nu e cu totul bun sau cu totul rău.
Mai mult, Dumnezeu ne pune în faţă şi răul şi binele şi ni le argumentează pe amândouă. Nu aşa m-ai învăţat? Nu avem noi de ales şi moartea şi viaţa? Nu alegem una din acestea două?
Şi uite, aici e de fapt poanta: eu nu pot asculta decât acolo unde am de ales. Unde nu am de ales pot să mă supun, da, dar cred că asta nu e de la Dumnezeu, tati...
Eu cred că Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem. Dacă asta e ascultarea la care ne cheamă oamenii mari, eu sunt ascultător. Dacă nu, atunci eu aleg să fiu neascultător.
Acum, dacă am zis bine, îmi iei o îngheţată?...:) Te rooog!"

Nu ştiu dacă a zis bine dar cred că a adus o contribuţie la tema topicului. Mi-a dat voie să o scriu aici, înainte să meargă la culcare. E a doua lui postare, după cadoul către ceilalţi copii, de 1 Iunie. Se pare că avem aşadar un nou forumist, în vârstă de 7 ani. Cred că ar fi momentul să-i fac un cont, de nu încalc cumva o regulă a forumului (o încalc?). Să nu vă supăraţi dacă uneori se exprimă copilăreşte, vă rog!...:)

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu ştiu dacă a zis bine dar cred că a adus o contribuţie la tema topicului. Mi-a dat voie să o scriu aici, înainte să meargă la culcare. E a doua lui postare, după cadoul către ceilalţi copii, de 1 Iunie. Se pare că avem aşadar un nou forumist, în vârstă de 7 ani. Cred că ar fi momentul să-i fac un cont, de nu încalc cumva o regulă a forumului (o încalc?). Să nu vă supăraţi dacă uneori se exprimă copilăreşte, vă rog!...:)

Exact la asta m-am gândit văzând postarea ta (lui): avem nevoie de Tudor pe forum.

În prealabil postat de cezar_ioan

Astăzi la ora de religie copiii din clasa I, unde Tudor este elev, au aflat de la profesoara lor că "ascultarea de fapt nici nu există". După ce a făcut această afirmaţie profesoara a plecat, lăsînd ca temă copiilor să cugete la această afirmaţie. Vor discuta ora viitoare subiectul, mai în amănunt.
Tudor a cugetat deja şi mi-a spus pe seară opinia lui, care sună cam aşa:
"Doamna a vrut, cu siguranţă, să ne provoace să gândim. E tare bine să gândeşti, tati, ai avut dreptate! Ştii, eu când gândesc simt aşa o plăcere de parcă aş zbura cu un cornet de îngheţată aromată prin cer... E un fel de bucurie dulce, nu ştiu cum să zic... Aproape ca la rugăciune.
Aşa, să revin, că mi-am dat seama ce ar putea să ne spună profa.
Eu, după cum ai observat, nu sunt prea ascultător. Mi-am dat şi seama de ce: oamenii mari, chiar şi tu şi mami, aduc mereu argumente sau sfaturi doar dintr-o parte. De exemplu, tu mi-ai arătat ieri de ce să-mi vând telefonul primit ca premiu la concurs (Tudor a câştigat un premiu la şah) dar nu ai arătat nici un motiv pentru care l-aş putea păstra... Eu nu prea am încredere în sfaturi de genul ăsta, să nu te superi... Nu pot să te ascult pentru că simt că vrei să mă păcăleşti, să mă forţezi.
Dimpotrivă, eu am descoperit că nici un lucru nu e cu totul bun sau cu totul rău.
Mai mult, Dumnezeu ne pune în faţă şi răul şi binele şi ni le argumentează pe amândouă. Nu aşa m-ai învăţat? Nu avem noi de ales şi moartea şi viaţa? Nu alegem una din acestea două?
Şi uite, aici e de fapt poanta: eu nu pot asculta decât acolo unde am de ales. Unde nu am de ales pot să mă supun, da, dar cred că asta nu e de la Dumnezeu, tati...
Eu cred că Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem. Dacă asta e ascultarea la care ne cheamă oamenii mari, eu sunt ascultător. Dacă nu, atunci eu aleg să fiu neascultător.Acum, dacă am zis bine, îmi iei o îngheţată?...:) Te rooog!"

Nu ştiu dacă a zis bine dar cred că a adus o contribuţie la tema topicului. Mi-a dat voie să o scriu aici, înainte să meargă la culcare. E a doua lui postare, după cadoul către ceilalţi copii, de 1 Iunie. Se pare că avem aşadar un nou forumist, în vârstă de 7 ani. Cred că ar fi momentul să-i fac un cont, de nu încalc cumva o regulă a forumului (o încalc?). Să nu vă supăraţi dacă uneori se exprimă copilăreşte, vă rog!...:)

Frumos mesaj! Gândeşte bine Tudor, aşa cred. Dacă suntem chemaţi să ascultăm o singură alternativă, unde mai e libertatea? O astfel de situaţie poate duce la răzvrătire din partea celui chemat la ascultare. Cunosc eu un caz :-) dar nu se încadrează în acest topic...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu ştiu dacă a zis bine dar cred că a adus o contribuţie la tema topicului. Mi-a dat voie să o scriu aici, înainte să meargă la culcare. E a doua lui postare, după cadoul către ceilalţi copii, de 1 Iunie. Se pare că avem aşadar un nou forumist, în vârstă de 7 ani. Cred că ar fi momentul să-i fac un cont, de nu încalc cumva o regulă a forumului (o încalc?). Să nu vă supăraţi dacă uneori se exprimă copilăreşte, vă rog!...:)

Nu cred că Tudor e pregătit să înfrunte demonii care zboară între membrii forumului. Cine va ști că de fapt e un copil în spatele postărilor?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu cred că Tudor e pregătit să înfrunte demonii care zboară între membrii forumului. Cine va ști că de fapt e un copil în spatele postărilor?

Cati demoni sunt si nume au?

În prealabil postat de cezar_ioan

Astăzi la ora de religie copiii din clasa I, unde Tudor este elev, au aflat de la profesoara lor că "ascultarea de fapt nici nu există". După ce a făcut această afirmaţie profesoara a plecat, lăsînd ca temă copiilor să cugete la această afirmaţie. Vor discuta ora viitoare subiectul, mai în amănunt.
Tudor a cugetat deja şi mi-a spus pe seară opinia lui, care sună cam aşa:
"Doamna a vrut, cu siguranţă, să ne provoace să gândim. E tare bine să gândeşti, tati, ai avut dreptate! Ştii, eu când gândesc simt aşa o plăcere de parcă aş zbura cu un cornet de îngheţată aromată prin cer... E un fel de bucurie dulce, nu ştiu cum să zic... Aproape ca la rugăciune.
Aşa, să revin, că mi-am dat seama ce ar putea să ne spună profa.
Eu, după cum ai observat, nu sunt prea ascultător. Mi-am dat şi seama de ce: oamenii mari, chiar şi tu şi mami, aduc mereu argumente sau sfaturi doar dintr-o parte. De exemplu, tu mi-ai arătat ieri de ce să-mi vând telefonul primit ca premiu la concurs (Tudor a câştigat un premiu la şah) dar nu ai arătat nici un motiv pentru care l-aş putea păstra... Eu nu prea am încredere în sfaturi de genul ăsta, să nu te superi... Nu pot să te ascult pentru că simt că vrei să mă păcăleşti, să mă forţezi.
Dimpotrivă, eu am descoperit că nici un lucru nu e cu totul bun sau cu totul rău.
Mai mult, Dumnezeu ne pune în faţă şi răul şi binele şi ni le argumentează pe amândouă. Nu aşa m-ai învăţat? Nu avem noi de ales şi moartea şi viaţa? Nu alegem una din acestea două?
Şi uite, aici e de fapt poanta: eu nu pot asculta decât acolo unde am de ales. Unde nu am de ales pot să mă supun, da, dar cred că asta nu e de la Dumnezeu, tati...
Eu cred că Dumnezeu ne-a creat liberi să alegem. Dacă asta e ascultarea la care ne cheamă oamenii mari, eu sunt ascultător. Dacă nu, atunci eu aleg să fiu neascultător.
Acum, dacă am zis bine, îmi iei o îngheţată?...:) Te rooog!"

Nu ştiu dacă a zis bine dar cred că a adus o contribuţie la tema topicului. Mi-a dat voie să o scriu aici, înainte să meargă la culcare. E a doua lui postare, după cadoul către ceilalţi copii, de 1 Iunie. Se pare că avem aşadar un nou forumist, în vârstă de 7 ani. Cred că ar fi momentul să-i fac un cont, de nu încalc cumva o regulă a forumului (o încalc?). Să nu vă supăraţi dacă uneori se exprimă copilăreşte, vă rog!...:)

Domnule profesor, fiul dvs. este de o profunzime minunata. Sapte ani, ati scris? Sa va triasca, si sa va umple inima de bucurii! E ca acele pietre pretiuoase mentionate in Scriptura, din care sunt facute cele douasprezece porti ale Templului din Cer. De ce zic asta? Pentru ca intelepciunea, la virste tinere, imi evoca o prospetime de clestar. Pietrele pretioase sunt din Pamint. Pamintul, care ne-a nascut si ne tine pe toti. Acolo este intuneric. Insa pietrele raspindesc stralucire, inmultesc lumina soarelui incidenta pe ele. "Si Lumina a stralucit in intuneric, si intunericul nu a biruit-o". Ce spune si cum spune fiul dvs. e ca un semn de Sus ca intunericul ce deja este peste lume nu va birui Lumina: inca sunt clestare tinere care O reflecta.

[cezar_ioan]

Mai întâi felicitări profei de Religie că a avut curajul (nebun?) să pună o aşa problemă copiilor de clasa întâi!

Şi totuşi, colegul nostru Florin Ionuţ zice bine: e prea devreme, poate.
M-am consultat şi cu alţi forumişti şi mi-au recomandat răbdare, încă. Mă supun conştiinţei grupului.
Îi voi citi, o vreme, dincolo de poveştile dinaintea somnului, unele postări de pe forum şi îl voi solicita să îşi spună opinia, ca antrenament pentru dialogul de mai târziu, cândva.
Nu vreau să îl împing unde nu cere cu dinadinsul.
Apoi, din ce îmbătrânesc cred tot mai tare în strămoşescul: "Toate la vremea lor!"

Poate m-am pripit, deh, entuziasmat de precocitatea evidentă şi copleşitoare a lui Tudor.
Poate s-a "pripit" tinereţea din el, iureşul vârstei, forţa primară a naturii... Ştiu şi eu? Teamă îmi e, încât visez fel de fel în timpul somnului, cu feciorul ăsta năzdrăvan, pricină deopotrivă a bucuriilor şi spaimelor mele celor mai mari...

Mă iertaţi, vă rog, sunt doar un tată încântat, până la mare plâns, că are un aşa copil iubitor şi îndrăzneţ, dăruit cu duhul nobilei risipe...

Dacă duhul lui Tudor e de la Dumnezeu, îmi zic mie însumi adeseori, se va vedea deplin la vremea sorocită. "Răbdare, tăticuţule, răbdare!" (îmi zice Tudor, ca unui copil)
Dacă nu, iarăşi se va vedea, vai. (Să nu fie, Doamne!)

P.S. Obedienţa (că despre asta mă tot ţin să rostesc, de fapt) îmi pare o înfrângere a omului acolo unde miezul lui e cel mai moale şi mai dulce, moale precum coarnele unui melc prost...:)

http://meditatiilaromana.wordpress.c...-de-ion-barbu/

În prealabil postat de cezar_ioan

. Ştiu şi eu? Teamă îmi e, încât visez fel de fel în timpul somnului, cu feciorul ăsta năzdrăvan, pricină deopotrivă a bucuriilor şi spaimelor mele celor mai mari...!)

Te inteleg atat de bine Ioane,mai ales cand stau noaptea si ma uit la ai mei cum dorm,si toate sperantele si fricile posibile trec prin inima mea.Orice tata te intelege.Uite o postare pt fiul tau:,,Tudor ai un tata minunat si credincios si esti un copil minunat.Sa ai credinta ca tatal tau si incredere in Dumnezeu mereu,sa fii cuminte si bun,credincios si curajos,sa legi rani si sa aduci bucurie si sa ai grija de parintii tai cum si ei au grija de tine.Dumnezeu sa va ajute!"

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

... stau noaptea si ma uit la ai mei cum dorm,si toate sperantele si fricile posibile trec prin inima mea.

Are Marin Preda un pasaj, în "Cel mai iubit dintre pământeni", cu Petrini întors din puşcărie, când îşi priveşte fetiţa dormind...
Bîrrr!
Ce meditaţie fără anestezie acolo...