Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Deloc. Eu pot sa dau curs sau nu gandului binevoitor. Daca ii voi da curs, voi primi tot mai multe haruri lucratoare. Acestea vor fi diferite si in sens, nu numai in calitate. Voi simti imboldul de a ma ruga. Apoi, pe cel de a posti. Voi dobandi nu doar gandul bun de a tine un post, ci il voi putea tine, negasind aceasta peste masura de greu ("lucrarea Spiritului Sfant da si vointa, si putinta").
Invers, daca nu ii voi curs, voi mai primi, totusi, haruri lucratoare. Dumnezeu nu e ca noi, care, daca cineva ne-a refuzat un dar, atunci acela e dusmanul nostru toata viata. Nu, voi mai primi, de la El, ocazii de a ma apropia de El. Adica haruri lucratoare. Dar mai rar decat in primul caz si, cumva, mai "orizontale" ca sa zic asa.
|
Un punct de vedere care ar trebui sa dea mult de gandit. Nu numai lui Igor, care insista asupra "lipsei harului" de la cei dinafara Bisericii Ortodoxe. Cand omul ajunge sa priveasca astfel, a facut deja un pas extrem de important. Sigur, postitori si rugatori sunt multi, dar discernerea profunda asupra datoriei noastre de crestini, e mai greu de aflat. Nu ca "obiect de schimb" - eu merg la biserica, Tu imi dai 300g. de Har; eu ma rog, Tu ma ajuti sa devin bogat; eu postesc, Tu le rupi picoarele dusmanilor mei!...
Uneori suntem siliti sa constatam ca Dumnezeu este in toate. Cam toate religiile orientale insista pe principiul gandirii pozitive: acela de a ierta si de a nu dori raul nimanui. Totusi, multi dintre crestini omit acest lucru, desi este a doua porunca a desavarsirii. Inca nu intelegem ca judecand si urand pe cei care ne fac rau sau... nu ne fac bine, desi sunt platiti consistent pentru a sluji intereselor noastre, nu facem decat sa ne adancim povara suferintelor. Posibil ca cei pe care-i uram si blestemam, sa ajunga in Iad, desi nu-i exclus sa gaseasca o portita de intrare la Dumnezeu, precum cea a vamesilor. Dar noi ramanem iremediabil osanditi pentru neiertare! Harul lucrator, zadarnic bate la poarta unei inimi zavorate...