Să le respingem atunci când este cazul, respectiv atunci când ni se cere să le adoptăm. Părinții de care pomenești n-au vorbit obsesiv despre ecumenism, au avut o viață duhovnicească în primul rând.

Concentrându-ne atât de mult pe problema ecumenismului trecem prea ușor peste ceea ce este cel mai important în Ortodoxie. Uităm că ea înseamnă, de fapt, creștinismul autentic, uităm, prea adesea că ce ne interesează este viața în Hristos.

Mă tem să nu ajungem în situația în care s-a aflat părintele Stăniloae la o conferință, unde majoritari erau catolicii, care, preocupați de problemele lor, l-au apostrofat la un moment dat, spunându-i că nu despre Hristos este vorba acolo.

Dacă vrem să păstrăm credința adevărată, nu ne este de folos să dăm citate interminabile care au un „anti-” în față, ci să o trăim la modul cel mai autentic cu putință; și să nu uităm că mărturisirea credinței se face cu propria viață, căci fără faptă este moartă, puterea ei venind tocmai din unirea cu făptuirea.

Altfel, cuvintele nu vor avea putere, chiar dacă le vom striga cât vom putea de tare. În loc să-i convingem, îi vom determina să-și acopere urechile.