Nu sunt preocupati de a-si furniza senzatii, la modul in care suntem noi, adultii, preocupati.
Tocmai la asta ma refeream cand am atras atentia la "adultrism": sa nu-i percepem prin prisma noastra, prin optica/grila psihologiei noastre de adulti, intrucat copiii sunt altfel, au un specific atat de pregnant incat psihologia copilului este cu totul aparte (o disciplina distincta) fata de psihologia adultului, la fel cum pediatria este cu totul altceva decat medicina generala sau decat gerontologia.

Va rog sa luati in considerare nu doar asemanarile din cadrul acestui continuum care e viata unuia si aceluiasi om, cat mai ales specificul fiecarei etape de varsta si de dezvoltare.
Iata un exemplu concludent, ca intrebare: oare viata sufleteasca a unui om inainte de Botez si de practica curenta a celor bisericesti este la fel cu viata unui om (a aceluiasi om!) dupa o oarecare imbisericire? Dar comparativ cu viata aceluiasi om ajuns la despatimire?

Asa cum diferentele intre ateu/agnostic/caldicel/sfant sunt foarte clare, in ciuda faptului ca persoana poate fi una si aceeasi in devenirea ei, la fel si intre etapele de dezvoltare sunt diferente majore.
Deci sa folosim masura cuvenita pentru a cantari si evalua pertinent. Altfel nu mai intelegem si ne incurcam... Si facem erori, uneori cu consecinte foarte nefericite.

Acum, daca sunteti cumva de acord ca are sens ce v-am spus (nadajduiesc aceasta!), va rog sa reflectati cu putina empatie (eventual sa faceti apel la propria experienta a copilariei personale) la faptul ca un copil nu se apropie de corpul sau ca un adult.
Copilul descopera, este surprins, ia cunostinta pentru prima data de modul in care functioneaza corpul sau. Cunoasterea de sine este la el in faza incipienta. Se supune altor legi decat cele ale adultului. (cititi va rog un tratat de psihologia copilului sau de psihologia dezvoltarii si veti vedea lucruri surprinzatoare, uneori uimitoare!)
Astfel nu mai e de mirare sa intelegem de ce cunoscatorii vietii copilului fac acele afirmatii.

Nu stiu daca aveti copii. Daca aveti si nu ati remarcat aceste lucruri... ce sa zic... imi pare rau pentru copii, mai intai.
Daca veti avea copii, sper sa va amintiti atunci ce va scriam eu astazi si sa procedati cat mai realist si folositor (adica sa ii indrumati cu blandete si tact psihologic pentru ca ei sa inteleaga si sa accepte emotional, la nivelul lor real, sensul si rostul aparatului genital omenesc, atat in ce priveste functia de excretie cat si in privinta relatiilor de dragoste si a minunii nasterii de prunci), fiind astfel cu adevarat un parinte bun.

Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze pe fiecare dintre noi cu harul Sau! AMIN+