Nasterea Domnului -de la nestiinta la bucurie

[iustin_dumitru]

Omenirea a crezut intotdeauna in existenta unui Prinicpiu suprem , dincolo de lumea aceasta aparent haotica in diversitatea ei ,o Cauza Unica care sa o explice si care sa ii dea sens.

Chiar si cei mai nihilisiti ganditori ,si cele mai pragmatice popoare, au intuit prin chiar ordinea mintii lor, si a dorintei naturale de a cauta un raspuns, ca exista o Explicatie Unificatoare a lumii, fie ea si negativa.

De asemenea popoarele au avut diverse credinte, religii, mistere sau filozofii , in care au incercat sa identifice sensul vietii.

Dar nimeni, niciodata nu a banuit macar sau nu s-a asteptat, ca raspunsul tuturor acestor cautari, inutitii si nelinisti, sa fie .... un Copil .

Lumea s-a inchinat la animale, la pietre, la picturi,la idei, la legende, la orice , dar niciodata Omului ,nascut real , si infasurat in scutece impotriva frigului, un astfel de Dumnezeu nu era conceout de nimeni.

Cu greu banuiam ca exista, cu atat mai mult ca este o Persoana , ca are mijloace de comunicare cu omul, ca ii pasa si se ingrijeste de om.

Opiniiile noastre mergeau de la haosul atoate-stapanitor, la o existenta presupus logica dar de nimic confirmata , sau la diferiti zei care stateau departe , si ne lasau sa ne zbatem in nestiinta si mister.

Acest strigat al umanitatii al nestiintei si nesigurantei daca El exista sau nu a fost exprimat cel mai bine de poprul evreu ,sintetizat in cuvintele

" Doamne, de ai apleca cerurile si Te-ai coborî, muntii s-ar cutremura inaintea Ta "
Isaia 64


Si impotriva orcarei teorii, si orcarei asteptari umane , Dumnezeu a ales sa arate ca El exista , nu prin ingeri , nu luand chip uman adult (asa cum a fost cu intalnirea lui Avraam cu cei 3 calatori) ,ci printr-un om intreg, intrupat cu totul , de la inceput , de la conceperea in pantece , pana la nastere ,intr-un Copil nevinovat.

Desigur oamenii aveau in instinct observatia asupra nevinovatiei copiilor , ca ea poate fi o protectie a naturii asupra celor nou nascuti ai tuturor vietatilor, oameni si animale,a celor lipsiti de putere, dar nu si nu un mod de a intra a lui Dumnezeu in lume ,prin smerenie si lepadare de Sine.

Aceasta e sarbatoarea prin excelenta a bucuriei, a sperantei , a revelatiei , mai presus de teorie, mai presus de revolta , mai presus de indoiala.

Ulterior s-a vazut limpede ca doar prin intruparea concreta a lui Dumneeu se putea rezolva tot lantul de intrebari si indoieli si cautari ale omului, toata contradictia flagranta intre intuirea existentei unui sens al lumii cu mintea, si lipsa orcarui semn vazut al lui Dumnezeu in lume si in univers.

Cu un ochi il vezi ca este peste tot, cu alt ochi nu Il vezi nicaeri, si toate se sfarsesc in neant si in moarte.

Dumnezeu vine la noi, se intrupeaza , trocmai pentru a ne deschide acest al 2-lea ochi , pe care pacatul a reusit sa il orbeasca, al indoielii existentei Sale, al lipsei de sens al vietii.

Dupa acest eveniment unghiular pentru intregul Univers, nu doar pentru om, nu se mai pune problema daca Dumenzeu exista sau nu , ci se pune doar problema daca noi il vedem sau nu , prin curatarea de ceata pacatului a ochiului interior.

Toate minunile ulterioare , tot valul de intelepciune revarsat peste noi, insasi putinta Lui de a muri si a invia, arata eternitatea acestei intrupari a lui Dumnezeu in om, si chemarea noastra catre nasterea cea din nou , catre firea noastra cea adevarata,pierduta prin neascultare.