Fertilizarea in vitro, atac împotriva vieţii şi familiei

[cristiboss56]

În cadrul dezbaterilor asupra avortului, un loc important îl ocupă ferilizarea in vitro, tehnică ce afectectează grav familia tradiţională, aducând deopotrivă atingere demnităţii umane. Sub pretextul stimulării creşterii natalităţii, statul român subvenţionează, de câţiva ani, tratamentele de fertilitate, permiţând tot mai multor cupluri (sau femei singure) să apeleze la această metodă. Consecinţele? Doar 7,5% din embrionii creaţi în eprubetă ajung vii la naştere. Restul embrionilor sunt ucişi, în cadrul unor experimente asemănătoare lagărelor de exterminare în masă…

Dacă în România se realizează cam 5000 de fertilizări in vitro în fiecare an, numărul copiilor care se nasc vii pe această cale este, însă, cu mult mai mic. Astfel, din 7-8 ovule fertilizate in vitro, 3-4 embrioni sunt implantaţi în uterul femeii. Din aceştia, doi sau trei sunt apoi avortaţi prin reducţie embrionară, pentru ca măcar unul să aibă şanse de a se naşte. Embrionii în exces sunt de obicei distruşi, criogenaţi sau folosiţi în diferite experimente medicale. Dacă ne dorim cu adevărat creşterea natalităţii, de ce nu încurajăm naşterea copiilor pe cale naturală (costurile fiind infinit mai mici), restricţionând prin lege avortul şi interzicând practicile care duc la uciderea a mii de embrioni, deci a atâtor fiinţe nevinovate?
Fertilizarea in vitro şi experimentele pe embrion violează drepturile individului la protecţie, căci viaţa, aşa cum ştim, începe încă din momentul conceperii. Această afirmaţie este respinsă, desigur, de embriologia modernă care consideră embrionul nimic mai mult decât „o aglomerare de celule”. Însă, indiferent de modul în care a fost conceput embrionul, a pune capat intenţionat unei sarcini în orice moment al ei implică un act ilicit de avort, întrucât el distruge o persoană umanăîn curs de dezvoltare.
Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de aceste experimente? Ce consecinţe are joaca „de-a Dumnezeu”? Avem, oare, dreptul de a crea viaţa în laborator şi de a decide apoi care fiinţă trebuie să trăiască şi care nu?
„Vă îndemnăm să nu recurgeţi la aceste tehnologii care nu sunt o soluţie viabilă şi morală la situaţiile de infertilitate, nici din punct de vedere medical, nici din punct de vedere social şi economic. Lipsa involuntară de prunci, ca orice suferinţă majoră, este, în primul rând, o problemă spirituală. Prin ea, Dumnezeu are de comunicat ceva soţilor în cauză şi avem nenumărate exemple de situaţii rezolvate fericit prin întoarcerea către Dumnezeu şi prin mijlocirea Maicii Domnului şi a multor sfinţi, din trecut sau contemporani.” (IPS Laurenţiu Streza)
Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătăţii, în mai 2011, organizţiile pro-vita din România arătau că fertilizare in vitro este “o tehnologie periculoasă şi experimentală, cu riscuri mari şi eficienţă minimă, ale cărei costuri împiedică dezvoltarea şi aplicarea unor soluţii preventive, ieftine, la care să poată apela cuplurile în dificultate, şi este totodată o precondiţie pentru experimentele pe embrion. Prin aceste tratamente FIV vor fi omorâţi un număr foarte mare de embrioni, ceea ce înseamnă moartea multor fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.” În aceeaşi scrisoare, reprezentanţii asociaţiilor pro-vita enumeră doar câteva din riscurile acestei proceduri asupra femeilor: infecţii după recoltarea de ovule, dezvoltarea de ovare chistice, cicatrici ale ovarelor, cancer ovarian ş.a. În cazul în care femeile rămân însărcinate, există următoarele riscuri: avort spontan, sarcină ectopică, pierdere a sarcinii, menopauză instalată devreme. Sunt amintite şi riscurile de sănătate asupra copiilor: boli respiratorii şi inflamatorii, tulburări neurologice, întârzieri în dezvoltare, diferite malformaţii ş.a. “Cum va fi afectată starea emoţională şi fizică a familiilor implicate în acest proiect-pilot? Se ştie că multe cupluri preferă să-şi înnăbuşe durerea, în urma eşecului acestor tehnologii şi să sufere în tăcere. Ministerul Sănătăţii ar trebui să pună la dispoziţia acestor cupluri şi programe de consiliere psihologică, care să se ocupe mai ales de cazurile de eşec. Cum este pregătit Ministerul Sănătăţii pentru cazuri de acest fel? Ce se va întâmpla cu cuplurile după ce acest proiect-pilot va lua sfârşit? Vor fi ele urmărite, vor fi sprijinite, în caz că vor avea problem de ordin medical sau psihologic?”, se mai arată în scrisoarea deschisă. (http://provitabucuresti.ro/docs/lobb...FIVmai2011.pdf)