Suferinta fetei nemaritate

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Laura19

Sfantul Ioan Gura de Aur de exemplu, te contrazice. La fel si duhovnicii care au scris despre casatorie.

Nu cred!

În prealabil postat de Laura19

[b]Prin urmare, sotia este a doua putere in familie, avand doar ceva mai putina autoritate decat sotul ei, care conduce treburile familiale in stransa colaborare cu ea..

Exact asta am afirmat si eu!
Ba chiar am fost in favoarea sotiei, desi nu e biblic, ca atunci cand castiga ea banii, ea sa aiba ultimul cuvant in deciziile pecuniare.
Insa de multe ori, desi sotia nu castiga nimic, totusi i se pare ca ea trebuie sa decida ce trebuie facut cu banii!

[fallen]

Poate ca e mai bine intai sa te definesti tu ca om si sa nu astepti ca asta sa se intample odata cu casatoria. Cu totii simtim ca nu suntem cu adevarat impliniti decat daca facem parte dintr-un cuplu, dar cateodata se intampla ca pur si simplu perechea nu se completeaza reciproc, ci unul incearca sa il anihileze pe celalalt. Si cu toate astea e posibil sa incerce sa-l inghita, sa-l fagociteze, dar sa nu-l poata digera. Daca cu toate eforturile si sacrificiile pe care le faci relatia nu merge, risti sa iesi din ea ciuntit, amputat, mutilat, sa constati ca nu mai ai o viata la care sa te intorci pentru ca ai renuntat la ea.
Cred ca totusi un numar foarte mare dintre noi, in frunte cu mine, habar nu au ce presupune casatoria, cu toate ca si eu ca toate fetele am crezut toata viata ca asta ma va desavarsi.
Ma tem ca de asemeni multe din invataturile crestinesti mi le-am insusit si le-am implementat intr-un mod gresit, astfel incat ih loc sa ma elibereze, cum aveau menirea initiala, m-am facut rob de buna voie, dar nu cui trebuia. Nu pot sa nu constat ca si semenii nostri se folosesc cateodata de invataturile lui Cristos in scopuri pur egoiste si chiar comerciale, intr-un mod abuziv, cateodata, invoca mila crestineasca, iertarea, smerenia, intoarcerea celuilalt obraz, etc.

[anita]

În prealabil postat de Profetul de carton

pai asta cum se traduce? nu cum am zis eu, cu alte cuvinte sa nu le acordam prea mult credit (incredere)

Eu am zis altceva ,"nu am invatat sa am atata incredere in oameni!"
Nu ati invatat sa aveti incredere ,dar e necesar sa avem incredere ca sa putem trai in lume.
Pe cei care nu prezinta incredere e bine sa nu ne bazam ,sa nu apelam la ei.A nu se confunda prudenta cu lipsa de incredere

[Profetul de carton]

În prealabil postat de anita

Pe cei care nu prezinta incredere e bine sa nu ne bazam ,sa nu apelam la ei.

cum ii deosebiti, deoarece initial toti prezinta incredere, iar urma alege, cum se zice, dar atunci e prea tarziu!!!

În prealabil postat de Profetul de carton

Nu cred!



Exact asta am afirmat si eu!
Ba chiar am fost in favoarea sotiei, desi nu e biblic, ca atunci cand castiga ea banii, ea sa aiba ultimul cuvant in deciziile pecuniare.
Insa de multe ori, desi sotia nu castiga nimic, totusi i se pare ca ea trebuie sa decida ce trebuie facut cu banii!

Aha. Deci cand sunt banii ei, tu intervii cu sfaturi dar e decizia ei finala. Cand sunt banii tai tu decizi 100%. Apei, unde este unirea si colaborarea sotilor aici? Ori traiesc impreuna, ori separat.

In invataturile din care am postat Sf.Ioan Gura de Aur, dansul ia in calcul femeia care nu lucreaza si sta acasa. Deci nu se pune problema daca sunt bani ei sau a sotului, indiferent de situatie femeia este stapana casei. Oricum, banii sunt folositi tot in folosul casei, ptr. alimentatie, haine, copii etc. Faza aia cu "sunt banii mei eu decid ce mancam" mi se pare mai degraba un moft si orgoliu. Banii castigati de cei doi soti ar trebui pusi la comun, sa existe o colaborare, nu sa se scoata ochii si sa se sustina sus si tare "eu am adus cei mai multi bani""eu am salariul mai mare, eu decid" etc. etc.

Sfantul Ioan Gura de Aur:

"Să spun şi altceva? Nimeni să nu facă greşeala să-şi ia soţie mai bogată ca el. Mai săracă să ia. Căci cea care este mai bogată, intrând în casă, se va purta în chip neplăcut. Cu aerul bogăţiei sale, va vorbi urât, va cere multe, va risipi fără rost. Iar dacă bărbatul ei va îndrăzni să-i spună câteva vorbe, îi va răspunde cu neruşinare: „Nu cheltuiesc dintr-ale tale, ci dintr-ale mele!".



Ce spui, doamnă? Ale tale? Care ale tale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, nu mai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu şi soţul tău aţi devenit un trup, un singur om, şi spui încă „ale mele"? Cuvântul acesta blestemat şi mizerabil a fost adus de diavol în lume. Toate cele care sunt necesare în viaţă, Dumnezeu ni le-a dat la toţi. Nu poţi spune „lumina mea", „soarele meu", „apa mea". Toate sunt obşteşti, să nu fie aşa şi cu banii? Of, iubirea asta de arginţi! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu ştiu să mânuiască cum trebuie banii şi-i preţuiesc mai presus decât toate lucrurile.



Şi despre acestea s-o înveţi pe femeia ta, însă cu mult drag. Această povaţă de virtute în sine este grea şi neplăcută, şi de aceea trebuie să fie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi din sufletul ei, pe „al meu" şi „al tău". Şi dacă-ţi va spune vreodată „ale mele", să-i răspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadar cum spui „ale mele", de vreme ce toate sunt ale tale?". Dăruieşte-i-le pe toate. Nu facem aşa şi cu copiii?



Când iau ceva pe care-l ţinem în mâini şi apoi vor să mai ia şi altceva, le spunem cu îngăduinţă: „Da, şi ăsta e tot al tău, şi ăla e tot al tău". Aşa să faci şi în cazul femeii, căci are minte copilăroasă. Ţi-a spus „ale mele"? Spu-ne-i: „Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău". Nu sunt cuvinte linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi să stingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: „Şi eu al tău sunt!". De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia" (I Corinteni 7, 4).


Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Spunând aceasta ai liniştit-o, ai făcut-o sluga ta, ai legat-o strâns, dar şi pe diavol l-ai ruşinat. Şi niciodată să nu-i vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste. Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi, s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă frica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vor veni şi cele stricăcioase. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga" (Matei 6, 33)."

[anita]

În prealabil postat de Profetul de carton

cum ii deosebiti, deoarece initial toti prezinta incredere, iar urma alege, cum se zice, dar atunci e prea tarziu!!!

E bine sa fim in relatii bune cu toata lumea ,dar sa nu ne lansam in prietenii decat cu cei care sunt oameni de incredere.
La varsta mea ,dupa cum vorbeste si gandeste cineva imi pot da seama cu cine am de-a face.
Noi trebuie sa pornim de la premiza ca toti oamenii sunt buni.
Asa cum gandim despre ei avem parte si de tovarasii .
Gandim rau avem parte de persoane rau intentionate ,la fel si cu cei buni ,ii avem ca prieteni daca avem o parere buna despre oameni.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Laura19

[font=trebuchet ms]"Să spun şi altceva? Nimeni să nu facă greşeala să-şi ia soţie mai bogată ca el. Mai săracă să ia.

pai nici nu-i posibil sa iei o sotie mai bogata ca tine (vorbesc din perspectiva unui barbat), deoarece femeile, in general, calculeaza ce venituri are barbatul si daca sunt sub veniturile ei, nu se marita cu acela, ca sa nu iasa in pierdere !!

[Profetul de carton]

În prealabil postat de anita

Noi trebuie sa pornim de la premiza ca toti oamenii sunt buni.

ei, pai daca pornim de la premisa asta, atunci am pierdut din start!

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

O întrebare, retorică în felul ei: părinţii Dvs. când au considerat că-s pregătitţi să-şi asume responsabilităţi? Dar părinţii părinţilor?

Cred ca in general oamenii mai putin credinciosi nu prea se gandesc la asta.
Cand se intampla "sa li se puna pata" deja lucrurile merg de la sine intr-o anumita directie.

Cel mai bine asta se rezuma intr-o vorba care mi s-a tot repetat de mic copil: "saptamana chiora".

Si probabil stii si povestea (deloc crestina) cu Iubirea care a ajuns oarba si in consecinta avand mereu ca insotitor pe ...Nebunia - varianta lunga la expresia sus amintita.

[AlinB]

În prealabil postat de ioanna

@ AlinB
Eu scriu una, iar d-voastra veniti cu niste concluzii deplasate. Am spus ca nu regret ce am facut pana acum. Chiar daca as avea posibilitatea sa dau timpul inapoi, tot nu ma vad casatorita la 20 de ani, in conditiile in care eram studenta si intretinuta de parinti, deci probabil tot acelasi drum l-as fi parcurs. Nu consider o eroare faptul ca-ti intemeiezi o familie la 28-30 de ani (sau unii dupa), adica atunci cand considera fiecare ca este pregatit sa-si asume responsabilitati si constient ca a facut alegerea potrivita pentru el/ea.

In sine nu este o eroare - mai bine mai tarziu si bine decat devreme si gresit (doar sa nu fie PREA tarziu).

Dar este o eroare sa amani acest lucru din motive care nu au legatura cu credinta (sau merg impotriva ei: sa-mi fac EU o situatie) sau chiar sa renunti din motive "materiale", "profesionale" sau mai stiu eu ce, deloc binecuvantate.

In ceea ce priveste latura personala, cred ca te-ai fi casatorit si la 20 ani daca gaseai persoana potrivita inclusiv vizavi de varsta ta si problemele ei specifice.