Raspunsuri duhovnicesti +

[Marcel_Ionut]

În prealabil postat de Kosminus1993

Vă rog să mă ajutați și pe mine cu o situație. Nu mă pot lăsa de fumat! Am încercat de multe ori zicând lucruri de genu "de astăzi nu mai fumez" sau "asta e ultima țigară" s.a. Am citit multe cărticele despre această patimă rea, pur și simplu mă simplu mă trezesc a doua zi și orbește mă duc imediat la magazin să-mi cumpăr una-doua și o cafea. Este primul gând pe care îl am dimineața. Nu am părinte duhovnic.

Doamne ajută!

Pai fara duhovnic nu se poate asta sa stii, si te mai las cu un gand " Fara Mine nu puteti face nimic " asta spune Hristos, inainte de a te apuca de fumat roaga-te simplu, si spune: " Doamne eu nu ma pot lasa de tigara fara tine, ajuta-ma si nu ma lasa caci vointa mi-e slabita " ,sau cum simti tu, asta a fost doar un exemplu si stai ca mi-am mai amintit ceva

http://www.sfintiiarhangheli.ro/te-poti-lasa-de-fumat

[cristiboss56]

În casă este absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste şi pace. De fiecare dată când copilul va primi în familie puţină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puţin, se va întoarce, deoarece va vedea că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai făţărnicie. Dar atunci când îşi va aduce aminte de scenele urâte din familie, certuri şi neînţelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă? - Părinte, ce trebuie să facă părinţii atunci când copilul pleacă de acasă?
- Să încerce să păstreze o cât de mică legătură cu el, astfel încât atunci când îşi va reveni, să se poată întoarce acasă. Să-i vorbească cu bunătate, să-i creeze probleme de conştiinţă pentru a-l ajuta. Dacă, de pildă, copilul umblă noaptea, atunci mama lui să-i spună: „Copilaşul meu, ascultă-mă puţin! Dacă tu ai fi fost în locul meu şi copiii tăi s-ar fi întors acasă noaptea târziu, nu te-ai fi neliniştit?”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 112)

[cristiboss56]

Părerea de sine, adica mândria, se instalează foarte repede la cei care, naivi, se cred ajunși la cele mai de sus, și încă mai și spun, dând înfătișare de spectacol, de senzațional, lucru foarte primejdios de care să fugi și să nu dorești aceste apariții, aceste arătări. Ele sunt ispitiri sigure de la vrăjmașul diavol, care ispitește în șase feluri și aceasta este o ispită foarte primejdioasă și se numește ispita de-a dreapta, adică (pe naivi sau încrezuți) îi ispitește cu lucruri bune dându-le forme eronate.



(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori catre fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 72)

[cristiboss56]

Gandurile patimase se nasc din simturile trupului, din amintirea experientelor patimase anterioare, printr-o vedere placuta, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Din negrija, uitare si nepasare mintea se orbeste treptat si ajunge sa ia aminte la cel pe care-l poftesti, apoi graieste omul cu el nascocind motive ca sa-i graiasca si sa sada impreuna cu el venind astfel pe toate caile la implinirea poftei sale. A lasa gandul sa zaboveasca in acestea inseamna a mari razboiul care duce in cele din urma la cadere sigura, daca nu cu trupul, macar cu duhul prin indulciri. Si asa ajunge omul sa-si aprinda singur foc in sine. Insa inima celui ce voieste cu adevarat sa se mantuiasca se teme sa primeasca samanta.
De multe ori am fost ispitit si eu in tineretea mea de catre dracul curviei dar m-am ostenit luptand cu gandurile, impotrivindu-ma si neinvoindu-ma cu ele caci puneam inaintea ochilor chinurile cele vesnice si facand astfel in fiecare zi vreme de sapte ani, m-a usurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite ii pune capat rugaciunea neincetata insotita de plans. Deci nu te lasa slabit de demoni ca sa privesti la acea fata de care esti ispitit ori sa intri in vorba cu acela si chiar de-ai ajunge fara voia ta sa te intalnesti cu el, trage-ti privirea de la el cu iscusinta, cu frica si cu hotarare si sa nu-ti predai auzul glasului sau. Iar daca acel frate ar intra in vorba cu tine de la sine sau s-ar aseza langa tine fara sa stie ca te ispiteste departeaza-te de el cu iscusinta in chip cuviincios si fara graba. Spune gandului tau: ''Adu-ti aminte de judecata cea infricosatoare a lui Dumnezeu si de rusinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.''Lupta deci cu putere impotriva gandurilor tale si vei afla prin rugaciunea sfintilor ajutorul lui Dumnezeu.
Gasim la parintii care lamuresc lucrurile in chipul cel mai amanuntit si un alt inteles subtire al gandurilor viclene - un impuls care apare brusc si nu-i lasa timp de gandit celui atacat, dezlantuind cu putere in el focul pacatului. Nimic nu apare cu o miscare atat de surprinzatoare si rapida mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-si face prezenta in suflet chiar si numai de la o simpla amintire asupra careia mintea nu apuca sa staruie. Daca a reusit cineva sa inteleaga o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor sa ne invete si pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singura privire, din pipait, dintr-o atingere neatenta de cineva sau din ascultarea vreunei melodii - fara chiar a avea timp sa cugete catusi de putin. (Este vorba despre ganduri sau imagini care urca dintr-o data si pe nesimtite din regiunile inferioare ale sufletului, din ''ubconstient'' pentru a dezlantui o patima. Robirea urmeaza insotirii si cere timp si un mod de dezvoltare dar uneori este unita cu rapirea si se produce repede, fara a mai fi nevoie de obisnuinta, fara timp si fara un teren deja pregatit. Ea aduce vatamarea prin simple ganduri si simtiri in vremea in care suntem rapiti.)
Ce inseamna cuvantul: ''Ia seama sa nu te rapeasca gandul curviei''? - Acest cuvant se potriveste nu numai curviei, ci si altor pacate; aceasta o patimeste mintea din pricina imprastierii, deci omul trebuie sa se adune in sine zicand: Doamne, iarta-ma pentru numele Tau cel sfant ca din negrija mea mi s-a intamplat acestea si izbaveste-ma de imprastiere si de toata cursa vrajmasului ca a Ta este slava in veci. Amin. Daca pazim trupul nepatat de atingerea femeii, dar inima noastra se uneste cu gandurile spurcate, nu avem nici un folos.
Trupul daca e gras si tanar, sau plin de must, cand e atatat de amintiri cauta sa implineasca cu patima cele cuprinse in ele, fiind impins de pofta, sau savarseste uneori necuratii in vis ori in somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfant, inaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfranat si necumpatat; si pe dreptate va fi osandit in ziua aceea, de nu va plange si nu se va tangui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si indreptandu-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvantului dumnezeiesc, aducand pocainta cuvenita lui Dumnezeu, inaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: ''Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea a si preacurvit cu ea in inima sa''. De aceea e de folos tanarului sa nu se intalneasca, de e cu putinta, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si il cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine insusi si va petrece in cumpatare, cu putina bautura de apa, in priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie impreuna cu Parinti duhovnicesti incercati, lasandu-se inteleptit si calauzit de ei.
(Extrase din Filocalie)

[cristiboss56]

Scrierile Sfântului Grigorie de Nyssa


Desfrânarea este un păcat grav şi un subiect delicat. Întotdeauna este greu de mărturisit şi de uitat. De aceea, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rezumă bine efectele devastatoare ale acestei patimi: "Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său" (I Cor. 6:18).
Desfrânarea, alături de lăcomia pântecelui, este patima care afectează şi trupul în mod direct, nu doar sufletul. Sfântul Grigorie de Nyssa ne-a lăsat un comentariu detaliat al acestei cugetări.
Fuga de desfrânare
Unele patimi pot fi înfruntate făţiş şi puse pe fugă cu ajutorul rugăciunii şi smereniei, dar desfrânarea este singura din faţa căreia este bine să fugim. Imaginile desfrânate sau persoanele care ne îndeamnă să săvârşim acest păcat trebuie respinse din start. Orice ezitare în acest moment se poate dovedi fatală, pentru că plăcerea se furişează cu uşurinţă în sufletul nehotărât. Sfântul Grigorie de Nyssa recomandă să întindem o cursă vrăjmaşului, asemenea armatei care se preface că fuge de frică, dar care loveşte necruţător în momentul potrivit. "Dacă năvalnic se abate oştirea necredinţei, sunt de trebuinţă tăria şi strunirea. Dar dacă linia noastră de luptă stă sub ameninţarea vicleşugului, este bine să întindem curse potrivnicului. Aşadar, încordat este arcul nedreptăţilor: de folos e lupta faţă către faţă cu viclenia. Însă ori de câte ori chipul desfrâului îşi slobozeşte săgeata, să ne întoarcem spatele şi să fugim de la faţa lui. Că săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne porunceşte: "Fugiţi de desfrânare", căci este mai de temut decât alte nelegiuiri" (Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva desfrânării, trad. Laura Pătraşcu, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 96). Faptul că săgeata desfrâului loveşte în ochii noştri nu reprezintă o simplă expresie plastică. Desfrânarea atacă cel mai de preţ dintre simţurile trupului: vederea. Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu mai puţin de 90% din informaţiile pe care le percepem din mediul înconjurător ajung la creier prin intermediul ochiului. Astfel, simţul tactil, auditiv, olfactiv, precum şi cel al gustului ne prezintă doar 10% din totalul informaţiilor. Evident, desfrânarea pătrunde în om prin intermediul vederii. Fuga din faţa desfrânării nu poate fi efectuată decât evitând să revedem imaginile care ne fac să dorim acest păcat. Un alt remediu este să nu ne mai întâlnim cu persoanele care ne îndeamnă să facem desfrânare.
Desfrânarea afectează ambele persoane implicate
Spre deosebire de alte păcate, care afectează în mod direct doar persoana în sine sau pe cei care suferă efectele lor, desfrânarea loveşte în ambele persoane implicate. Sfântul Grigorie de Nyssa oferă câteva exemple de păcate care afectează o singură persoană. "Or, se pare că alte păcate nu le stau aproape celor ce primesc această faptă, care este alipită de cel ce o împlineşte: precum în prădăciuni, paguba se abate doar asupra celor jefuiţi; cât despre patima invidiei, aceasta năvăleşte la cei ce îi stau în preajmă; în nedreptăţi, se primejduieşte cel ce este învinuit pe nedrept, cu bună-ştiinţă; şi în crime, nefericirea este faţă cel ce a fost nimicit; iar de ia cineva urma nelegiuitelor fapte, va găsi pe cei ce săvârşesc nedreptatea, care-şi fac parte, dar şi pe cei ce suferă vătămare, pe cei nedreptăţiţi" (Împotriva desfrânării, p. 97). În schimb, patima desfrânării loveşte în mod egal pe cei implicaţi. Aici nu găsim o persoană care suferă mai mult. Nedreptatea îl loveşte mai mult pe cel nedreptăţit, la fel şi crima, dar desfrânarea ucide ambele suflete implicate. "Însă desfrânarea este străină de o atare împărţire: nici în separare nu e fapta celui care a suferit de cel care a făptuit-o, ci unind cu un lanţ comun al întinăciunii, întoarce pe desfrânaţi la pieire: cel ce necinsteşte trupul în necinste ajunge alături de cel ce a primit necinstea. Dacă cei care ucid se poate să nu fie omorâţi în acelaşi timp cu cei care au fost ucişi, cel ce întinează trupul ia parte la întinăciune" (Împotriva desfrânării, p. 97).
Păcătuirea în propriul trup
Desfrânarea şi lăcomia pântecelui sunt patimi preponderent trupeşti. Ele ne afectează în primul rând trupul, deoarece în alte exemple de patimi (mândria, invidia, tristeţea) sufletul este cel mai afectat. "Cel ce se dedă desfrânării păcătuieşte în propriul trup; nu precum ucigaşul îl omoară pe altul, cruţând propriul trup, nici cum face cel lacom faţă de altul, păzindu-se de vătămarea propriului trup; ci însuşi desfrânatul îşi este pierzare străpuns de săgeata necinstei sale" (Împotriva desfrânării, p. 97). Sfântul Grigorie de Nyssa oferă şi câteva definiţii pentru persoanele desfrânate. Astfel, "şDesfrânatul esteţ ofensă apropiaţilor, ocară faţă de potrivnici, ruşine rudelor, blestem celor împreună-vieţuitori, descurajare părinţilor, batjocură publică faţă de slugi, râs şi istorie vecinilor, mire neîncrezător căsătoriei" (Împotriva desfrânării, p. 98). Persoanele care desfrânează reprezintă o ruşine pentru propriile familii. Ele se expun vorbelor mulţimii şi îşi descurajează cunoscuţii care încearcă să le determine să renunţe la acest comportament nepotrivit. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa nu se sfieşte să le compare cu sclavii demni de necinste.
Desfrânarea - sclavie nedemnă
"Ce poate fi mai necinstită şi nedemnă decât desfrânarea, aidoma unui om de corvoadă? Căci orice sclavie a păcatului este vicleană şi nedemnă: cei fără cinste lovesc în nobleţea sufletului. Însă desfrânatul este rob al păcatului încă mai nedemn şi hidos; fiind pus să scurme noroiul, strânge multă întinăciune făptuind o slujbă necurată. Oare nu-i groaznic să se tăvălească în tină, să-l mistuie necuviinţa, să-şi simtă trupul ca o zdreanţă? Afla-vom deosebire între o zdreanţă şi un desfrânat care, smuls trupului Bisericii şi ruinat plăcerilor de putreziciunea păcatului, zace la pământ întocmai ca o cârpă nefolositoare, fiind călcat în picioare de toţi demonii? Diavolul îl supune întipărindu-i putreziciunea lui" (Împotriva desfrânării, p. 98). În acest fragment, Sfântul Grigorie de Nyssa subliniază efectele negative pe care această patimă le poate avea asupra fiinţei umane. Nobleţea sufletului este pierdută în mizeria desfrânării, iar trupul ajunge o jalnică unealtă a păcatului. Însă lucrul cel mai înfricoşător este că desfrânatul este supus de diavol, acesta din urmă reuşind să îi întipărească putreziciunea lui. Desfrâul este o pecete a satanei aplicată sufletului creştin. O pecete care se şterge foarte greu şi care lasă o cicatrice vizibilă vreme îndelungată. Recomandarea finală a acestui material constă în două aspecte. În primul rând, trebuie să respingem orice ispită de acest gen, refuzând să vedem sau să auzim un lucru care ne îndeamnă să îi dăm curs. Desigur, într-o lume dominată de pornografie şi erotism ieftin, este greu să îndeplinim fără greşeală acest lucru. Deşi nu putem să evităm cu totul imaginile desfrânate, este suficient să nu zăbovim asupra lor atunci când ne apar sub ochi. În al doilea rând, nu trebuie să păstrăm legături de prietenie cu persoane care au obiceiul desfrâului, deoarece amăgirea se dovedeşte foarte uşoară. Nu avem cum să nu cunoaştem astfel de persoane, dar avem libertatea de a dialoga cu ele mai mult sau mai puţin. În final însă, nu trebuie să ne punem nădejdea doar în propriile forţe, pentru că vom avea parte de o cădere grea. Doar Dumnezeu ne poate izbăvi de această ispită dificilă. Rugăciunea este arma cea mai de preţ într-un război atât de inegal...
"Săgeata desfrâului pătrunde-n ochi; de aceea trebuie să ne amintim de cel ce ne porunceşte: Fugiţi de desfrânare, căci este mai de temut decât alte nelegiuiri."
(Sfântul Grigorie de Nyssa)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Când sufletul e abătut, cum să se aprindă în el foc, ca el să ardă de iubire în tot ceasul? Acest foc este la Dumnezeu şi Domnul a venit pe pământ ca să ne dea acest foc al harului Duhului Sfânt, şi cine învaţă smerenia acesta îl are, căci Domnul dă celui smerit harul Său.
De multe osteneli şi de multe lacrimi e nevoie pentru a ţine duhul smerit al lui Hristos, dar fără el se stinge în suflet lumina vieţii şi el moare. Trupul poate fi veştejit repede prin post, dar nu e deloc uşor ca sufletul să se smerească aşa ca el să rămână mereu smerit, şi nu e cu putinţă degrabă. Maria Egipteanca a luptat şaptesprezece ani cu patimile ca şi cu nişte fiare sălbatice şi abia după aceea agăsit odihnă, măcar că îşi uscase repede trupul, fiindcă în pustie n-avea nimic cu ce să se hrănească.
Noi ne-am împietrit cu totul şi nu înţelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept că această smerenie şi această iubire nu se cunosc decât prin harul Duhului Sfânt, dar noi nu credem că e cu putinţă să-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi să-l dorim din tot sufletul. Dar cum să doresc ceea ce n-am cunoscut? Puţină cunoaştere avem noi toţi şi Duhul Sfânt mişcă fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.
O, cum trebuie rugat Domnul ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfânt! Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuşi. Omul mândru nu cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi e departe de Dumnezeu. Se făleşte pentru că e bogat sau învăţat sau slăvit, dar nu cunoaşte, nenorocitul, sărăcia şi căderea sa, pentru că nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă împotriva mândriei Domnul îl ajută să biruie această patimă.
Domnul a zis: „Invăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” [Mt 11, 29]. Spre aceasta tânjeşte sufletul meu ziua şi noaptea şi îl rog pe Dumnezeu, pe toţi sfinţii din cer şi pe voi toţi, care cunoaşteţi smerenia lui Hristos: rugaţi-vă pentru mine ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu îl doreşte cu lacrimi! Nu pot să nu-l doresc, pentru că sufletul meu l-a cunoscut prin Duhul Sfânt; dar am pierdut acest dar şi, de aceea, sufletul meu tânjeşte până la lacrimi.
Stăpâne mult milostive, dă-ne duh smerit ca sufletele noastre să-şi găsească odihna în Tine!
Preasfântă Maică a Domnului, dobândeşte-ne, Milostivă, un duh smerit.
Sfinţilor toţi, voi vieţuiţi în ceruri şi vedeţi slava Domnului şi duhul vostru se bucură – rugaţi-vă ca şi noi să fim împreună cu voi. Sufletul meu năzuieşte şi el să vadă pe Domnul şi tânjeşte după El în smerenie, ca unul nevrednic de acest bine.
Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Sfânt smerenia Ta.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei)

[cristiboss56]

De ce postim la Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul? - Zi de post aspru

Ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul este zi de post aspru. In aceasta zi nu se face nicio dezlegare la mancare de dulce. Biserica ne indeamna sa postim in aceasta zi pentru a fi asemanatori lui Ioan care si-a petrecut viata in post si rugaciune.

(Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancarea de dulce in aceasta zi si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.")

Totodata ne cheama sa postim pentru a nu urma lui Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul: "In tot chipul se cuvine sa fim noi in aceasta zi cu intristare si mahnire, si nu a avea placerea pantecelui, pentru viata cea infranata a sfantului si pentru varsarea lui de sange, cea prin necurata ucidere de catre Irod. Caci capul Inaintemergatorului a fost taiat la ospat din cauza jocurilor desfranatei dansatoare si din cauza imbuibarii pantecelui si junghierii si varsarii de sange de diferite vietati; iar noua nu se cuvine a manca nici una din aceste vietati, ca sa nu ne aratam a urma imbuibarilor lui Irod" (Minei pe August).

In concluzie, postul din ziua pomenirii mortii Sfantului Ioan Botezatorul nu se refera numai la intristarea adusa de uciderea lui. Sa nu uitam ca avem martiri care sunt sarbatoriti de Biserica fara ca ziua lor de pomenire sa fie zi de post. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel intr-una din predicile sale a afirmat ca "Postul din aceasta zi are si scopul sa ne aminteasca faptul ca neinfranarea de la patimile trupesti intra in conflict cu dreptatea si sfintenia sau poate chiar duce la uciderea unor oameni nevinovati".

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ul-146293.html

[cristiboss56]

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt următoarele:
1) nădejdea prea mare în mila lui Dumnezeu;
2) deznădejdea cu privire la mântuirea noastră;
3) împotrivirea clară faţă de adevăr şi lepădarea de credinţa ortodoxă;
4) invidia cu privire la acele bunuri duhovniceşti pe care le dobândeşte aproapele de la Dumnezeu;
5) aflarea în păcate şi stăruinţa în răutate;
6) nepăsarea faţă de pocăinţă până la sfârşitul acestei vieţi.


(1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească - Alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă,p.11)