În prealabil postat de Inorogul
Sfantul Nicolae Velimirovici nu este Dumnezeu. De ce raspunde acesta il locul Lui?
In alta ordine de idei am ajuns deja la scrisoarea a 4-a. Imi place sa citesc carti de apologetica. Sigur, o intrebare care isi primeste raspuns naste mii de alte intrebari si apar inevitabil raspunsuri care, fie sunt insuficiente/incomplete, fie ma nemultumesc profund pt. ca intra in conflict cu perceptele mele morale, fie necesita suspendarea ratiunii.
1. Raspunsurile pe care le gasesc insuficiente/incomplete/inconstante
Aproape toate raspunsurile la intrebarile mele genereaza alte intrebari, ce par a se intinde la infinit. Pe vremea cand eram credincios eram coplesit de aceste intrebari. Apar raspunsurile de genul "asta nu putem sti noi, ci doar Dumnezeu". Inconstanta: intr-un citat ni se spune sa iubim pe toti, in altul sa omoram cu pietre pe cei care nesocotesc cuvantul Domnului. Problemele apareau atunci cand cineva se incapatana sa-mi raspunda. De ce? In primul rand pentru ca raspunsul este unul cu dependenta strict umana. Cate Marii, atatea palarii. Nu pot considera ca explicatie valida/adevarata pe cea care "simt" eu ca ma satisface. Simturile noastre nu sunt intotdeauna in concordanta cu adevarul. De fapt, de cele mai multe ori ele dau gres. Nu gasesc cinstit (in sensul ca nu asa se stabileste valoare de adevar a unei afirmatii) sa aleg un raspuns care sa "se potriveasca" cu perceptele mele morale, de aceea ajung la punctul 2.
2. Raspunsurile care intra in conflict cu perceptele mele morale
Spre exemplu, ca imi este la indemana in aceste zile, orice justificare divina a unei crime... eventual in masa. La varsta frageda treceam usor peste aceste hopuri. Cand cineva era omorat de Dumnezeu pentru ca I-a nesocotit cuvantul si acesta s-a maniat, ma cutremuram, ma incrancenam dar ma solidarizam cu Dumnezeu. "Asa ii/le trebuie!!!", imi ziceam. De ce a pus mana pe arca daca aceasta era sfanta (spre exemplu)?!
Ceva mai tarziu, aceste explicatii imi repugna. Si ce daca era arca sfanta (spre exemplu)? Nici nu ma mai intereseaza de ce s-a maniat Dumnezeu pentru ca eu nu sunt de acord cu acesta atitudine. Orice explicatie contravine reperelor mele interne de moralitate.
"Raspunsurile" care ma nemultumesc sau imi repugna ma fac sa resping natura deitatii propuse si nu imi starnesc catusi de putin dorinta de preaslava, ci dimpotriva. Dar asta ar insemna sa fiu in conflict cu deitatea propusa, sa ma revolt la adresa acesteia si sa fiu un "razvratit" care se opune entitatilor propuse*. Nu este cazul.
* Fac o mare paranteza: din punctul meu de vedere nu exista momentan credinte monoteiste pentru ca acestea vin la pachet cu mii de alte entitati distincte de cele lumesti. Faptul ca doar o entitate este infinit de buna si puternica iar celelalte sunt bune/malefice dar mai putin puternice nu inseamna ca mi se propune o singura deitate, ci doar o singura deitate care merita preaslava. Asta nu e monoteism curat. Te rogi unui sfant/inger pentru fertilitate, altuia pentru belusg in casa etc. Monoteistii nu propun un singur zeu, ci un singur zeu pe care trebuie sa-l preaslavesti, dar propun multe alte entitati supranaturale in care trebuie sa crezi.
...Revin. Toate "personajele" si majoritatea "povetelor" propuse imi par acum de o tiranie fara margini. Orice fapta, fie ea abominabila sau milostiva isi are acoperirea in cartile sfinte. Omori oameni de alta credinta? Ai sigur un pasaj din care poti interpreta asta. Unii omeni vor spune ca ai procedat in concordanta cu cele sfinte altii spun ca ai incalcat flagrant invataturile. Nu pui mana pe arma sa ucizi? Nu esti cu zeul nostru, esti impotriva lui si a noastra. Vrei sa rapesti fetite si sa le vinzi? Ti-a spus zeul tau asta. De ce altora li se arata si tie nu ti s-ar arata?!
Adevarul nu depinde de majoritate. E suficient ca tu insuti sa consideri ca ai interpretat corect mesajul scris sau cel din vis... sau chiar cel pe care il "simti", asa cum "simti" si prezenta zeului pe care il preaslavesti. Cei care ti se opun sunt simpli oameni, nu zeul cel mare si adevarat.
Cu ce drept ti s-a spus ca pe Dumnezeu il simti, iar atunci cand ai facut asta ti s-a spus ca nu ai dat gres, dar acum, cand transmiti mai departe "mesajul" Lui (oricare ar fi acela) ti se spune ca nu este mesajul corect?! Cu ce drept ti s-a cerut sa iti suspenzi ratiunea pentru a-L cuprinde dar acum ti se cere o gandire limpede ca lacrima? Acum, ca L-ai descoperit, si cauti viata vesnica, nu mai esti tributar societatii, ci doar Lui. Cele lumesti nu mai sunt atat de importante, sau daca sunt importante sunt doar pentru ca El vrea asta (daca vrea; depinde cum "simti").
Daca pledoria mea s-ar incheia aici ar aparea un conflict intre mine, carti sfinte, Dumnezeu, satana, ingeri, demoni etc.. Nu imi place niciunul si probabil ca stazi as fi cautat inca religia care sa mi se potriveasaca. ...Daca nu aparea punctul 3. :).
3. Suspendarea ratiunii
Credinta in existenta unei deitati nu poate fi niciodata de sine statatoare, nu este suficienta Nu! Ea vine la pachet cu mii de afirmatii care trebuie imbratisate cu aceeasi arodare. Nasteri ale virgineleor, invieri, animale vorbitoare, mari spintecate (minuni), netrecerea prin fata altarului, abstinenta, viata sexuala bine stabilita (interdictii), plimbat sub masa, impartasiri, aruncari de cruce in apa (datini). Toate acestea nu sunt "fatale" dar m-au facut sa ridic o spranceana. ...Ceva era putred.
Conflictele reale, care nu pot impaca propria-mi ratiune au aparut la o varsta ceva mai avansata. Sigur ca ele existau si anterior insa nu aveam suficient de multa incredere in mine incat sa le consider valide. Im ziceam ca ma depasesc si ca oamenii mari au deja raspunsuri bune din moment ce au credinta atat de puternica.
Culmea, paradoxurile cele mai mari le nasc intrebarile acelea pe care le pun copiii la orele de religie. Am revenit la ele dupa multi ani si am constatat ca, asa puerile cum sunt, ele nu numai ca nu au un raspuns dar nici macar nu necesita unul pentru ca sunt non-sensuri.
Cateva banale exemple de nonsensuri care nu vor fi puse intentionat sub forma de intrebare, pentru ca nu necesita raspuns:
- adevarul depinde de zona geografica; este o coincidenta ca adevarul din Palestina difera de cel din Grecia;
- atributul unei deitati poate fi infinit;
- deitatea cu atribute infinite are "nevoie" de preaslava (dublu non-sens :));
- deitatea iubeste pe toti dar unii ii sunt in mod special pe plac;
- deitatea iubirii este razboinica;
- TOATE au nevoie de un inceput si de un creator... cu o singura exceptie;
Dar cred ca nici acestea nu erau suficiente pentru a-mi zdrobi nevoia interna de a creea ordine in hazardul naturii, prin credinta. Anumite laturi ale stiintei si, evident, expunerea lor in spatiul public au fost cele care mi-au rupt definitiv lanturile. Sa zicem ca acestea m-au facut sa reconsider probabilitatile si sa nu ma mai tem. Nesiguranta ii face pe multi sa nu riste (riscurile se pretind a fi imense si eterne :)), dar nici nu isi pun viata la dispozitia doctrinei.
Daca mi-as suspenda ratiunea as ajunge in cateva minute la balamuc. Exist sau nu? Sunt un software in calculatorul unor extraterestii care se joaca de-a religia cu mine? Sunt parte dintr-un insectar gigant? Sunt o holograma? Albul poate fi negru? Floarea ma vede? Daca imi doresc mult sa invie bunicul, o va face? Norul ala e un simplu nor sau un mesaj? De la cine o fi mesajul?
Ar trebui sa accept deopotriva toti zeii propusi in istoria omenirii, plus altii care inca nu au fost propusi (va trebui sa inventez). Conflictul va deveni concordanta. Va putea sa existe un singur zeu dar si o infinitate, plus reincarnare, toate in acelasi timp.
Nimeni de pe acesta planeta nu isi suspenda ratiunea, asa cum mi se cere. Toti credinciosii isi suspenda ratiunea, dar o fac SELECTIV. Ratiunea este bine-mersi, la locul ei, cand e vorba de altele. Intrebarea mea este: pe ce criterii va stabiliti exceptiile?
Acesta este pasul pe care nu il voi face niciodata, pentru ca ar echivala cu o sinucidere intelectuala. As deveni o leguma fara caracter. Propria fiinta se opune acestei suspendari de ratiune. ...Eu nu am ales sa devin ateu.
De ce este nevoie de explicatiile Sfântului Nicolae Velimirovici, ce fac apel la ratiune, cand este suficient sa suspend ratiunea pentru a accepta orice notiune propusa?
Eu voi citi, dar daca raspunsurile ce se adreseaza partii mele rationale imi vor cere, iarasi, sa imi suspend ratiunea ...ne intoarcem de unde am pornit.
PS: Datorita punctului 2. apare conflictul meu cu religia, datorita punctului 3. a aparut conflictul cu propria-mi credinta (nu cu credinta in general, pentru ca ea nu poate fi "traita" decat individual).
|
16.01.2015, 22:06:06
Mod linear
