Eu si ea, casatorie acum sau mai tarziu

În prealabil postat de AlinB

Era vorba de casatorie aici, de fapt.

Nu mi-am dat seama ca vorbeai despre casatorie. Intelesesem ca era vorba despre realtia celor doi din prezent. :)

[Solveig]

În prealabil postat de IonescuMarian

Din punct de vedere ortodox.
De asemenea, as dori sa stiu daca ea este de acord sa mai stam un timp impreuna ( asa in pacat cum se spune ) ce cale trebuie sa urmam apoi spre mantuire. ( rugaciune, canon s.a.m.d )
Imi place sa cred ca nu este chiar un pacat strigator la cer, si exista o cale prin care sa ne mantuim.



Eu zic ca exista dragoste intre noi, astfel nu am mai fi trecut peste toate problemele.
( si au fost destule...)
Stii tu, la teorie zicem multi ca facem, ca dregem...dar aflati in fata problemelor, nu o sa reactionam mereu cum ne-am propus. Stiu ca nu putem fi perfecti, nici nu caut perfectiunea...dar nici nu doresc sa stau cu o persoana cu care sa ma cert/contrazic in fiecare zi.
Ea incepe discutii de la lucruri simple, cand nu zic un lucru mic/simplu , vede negru in fata ochilor, si desparte firul in 4. De asemenea, se intampla sa ii dau un mesaj simplu, si isi face fel de fel de ganduri, de parca i-as scrie metafore si se gandeste la semnificatia cuvintelor.
I-am spus ca vreau sa ne relaxam, sa fim mai calmi pentru ca viata e scurta iar noi stam majoritatea timpului incordati, suparati si nemultumiti.





Am deschis subiectul casatoriei ca doresc sa fac acest pas, dar vreau sa simt si eu cu adevarat, nu doar sa fiu constrans de situatie ( de ea ) sau de religie. ( sa nu traim in pacat). Imi place sa cred ca daca ea ma iubeste cu adevarat, nu se va desparti de mine pentru motivul ca nu ne casatorim cand si-ar dori ea, si ne-am casatori cu 6 luni mai tarziu de exemplu.
Vreau sa inteleaga, ca nu-mi doresc sa avem mare avere, apartament, masina etc inainte de casatorie, dar nu sunt de acord nici sa facem credit ca sa putem face nunta.

Asa cum s-a spus si pana acum, a avea relatii sexuale inante de casatorie este pacat, oricum l-am intoarce. Si inca pacat de moarte. Asta inseamna ca daca facem pacatul, suntem morti duhovniceste si nu avem antene pentru harul lui Dumnezeu.
Harul nu poate lucra ca sa ne schimbe inimile si sa ne faca mai buni. Vom ramane incrancenati in noi insine, fara sa reusim sa ne deschidem catre celalalt si sa i ne daruim intru totul.
Solutia este renuntarea la pacat si cautarea Imparatiei, pocainta, nevointa, spovedania si Impartasania. Atunci inimile vi se vor linisti si veti vedea ce e de facut. Veti descoperi adancimi unice ale dragostei voastre, dincolo de apropierea trupeasca. Certurile vor disparea ca prin farmec si veti gasi bucurie in a face voia celuilalt.
Nu este bucurie fara Dumnezeu; toate sunt rele si intunecate fara El. Voia noastra este iadul, Voia Lui este Viata, bucuria si linistea, descoperirea surprinzatoare a frumosului. Faceti cele ale Lui si va veti gasi linistea si veti vedea altfel lucrurile.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Solveig

Asa cum s-a spus si pana acum, a avea relatii sexuale inante de casatorie este pacat, oricum l-am intoarce. Si inca pacat de moarte.

corect !

este vital ca toti sa stie asta.

[cezar_ioan]

Omul launtric (omul duhovnicesc) se ia mereu la tranta-n noi cu omul trupesc (lumesc). Mai exact spus, este luat la tranta, e pocnit mereu in toate cele moi si delicate ale sale...
Asa e boala aceasta, a noastra, numita viata "normala" (sau nevroza banala)...
Cand omul duhovnicesc o ia un pic inainte (face o secerare, ceva...), omul lumesc riposteaza adeseori sau este ajutat sa riposteze (lumea in care traim e experta in treaba asta). Incep gandurile, filosofiile, modele si modelele, toata harababura contiintei noastre "istete" si a reactiilor subconstiente si inconstiente. Dureri, ofuri, tanguieli si altele mai dihai (nervi, agresivitate, mecanisme compensatorii, fobii, panici, bulimii, betii, loterii, cumparaturi, doctorate, diplome etc.)
Cand omul lumesc pune insa stapanire pe terenul de lupta, vine o liniste frumoasa (pe care eu o numesc "de mormant", la propriu...), apare barbatul macho sigur pe el si de succes, bonomia, nesimtirea, respectiv feminismul si cochetaria, eventual parada de duminica la Liturghie.... Dar linistea aceasta trecatoare nu e deloc Pacea, vorba lui Zaharia pe un alt topic (inspirata distinctie, subliniez din nou cu acest prilej).

Si uite-asa ne trecem vremea, avind sau nu un oarecare spor duhovnicesc, noi cei care ne consideram crestini si (zicem ca) ravnim la mantuire, la Imparatie...
Uneori ne mai si bolnavim la cap, din asemenea galcevi neintrerupte din noi insine, ba chiar imbolnavim pe cei din jur.
Astia suntem, ma iertati, asa vad eu acum conditia noastra, a majoritatii.

Cat priveste "dilema" topicului de fata, mai intai as voi sa spun ca apreciez in mod deosebit (desigur m-au luminat si alte postari sau fragmente - multumesc tuturor!) ce au scris Heaven si N.Priceputu.
Heaven, pentru ca a pus problema cat se poate de plauzibil, sa zic asa... Exact asa cred si eu ca sta treaba cu omul psihologic (iar nu cu cel launtric, duhovnicesc). Cred ca ar merita cercetat raspunsul mai intai la aceste intrebari, pentru o clarificare folositoare. Desigur, daca se doreste inaintarea in spatiul rezolvarii, iar nu tergiversarea (cu motive care imi scapa...).
N.Priceputu a tintit la omul launtric, de fapt (consider eu). In definitiv, Taina Nuntii cu acesta are de-a face, iar nu cu omul lumesc. Trupescul nostru psihologizat il aranjam repede la Primarie, tribunal si neamuri. Poate ceva mai lent la consilierul psi... Cu omul launtric, insa, nu avem ce cauta la acestia, enumerati...

Pozitia mea este aceasta: daca voim cu adevarat sa lucram despatimirea, intru Hristos in Biserica, madulare fiind noi si mladita legata organic de Vitza, daca suntem dornici sa con-lucram mantuirea noastra impreuna cu sotul-sotia, daca voim sa avem casatoria ca lucrare duhovniceasca (si cu totul secundar lumeasca), atunci nu gasesc nici un motiv care sa duca la vreo intarziere a casatoriei. Orice problema, orice nepotrivire, orice necaz, orice lucru care sperie pe omul lumesc din noi atunci cand cugetam la casatorie, este mana cereasca atunci cand cugetam duhovniceste si suntem pusi pe treaba in dezvoltarea naostra duhovniceasca. Daca suntem oameni ai Duhului, porniti pentru totdeauna la treaba, hotariti sa facem bucurie in Ceruri, atunci ... reamintesc sfatul Parintelui Arsenie Boca: "Uite, poftim... ia-o de nevasta ... pe asta!" (aratind aproape la intamplare prin curtea manastirii). Intrucat pentru cel care isi ia in serios omul duhovnicesc dinlauntrul sau, orice femeie este potrivita ca sotie. Ba inca, cu cat e mai "rea" si nepotrivita, cu atat e mai bine in slefuirea de sine a nevoitorului, in lupta cu egoismul ucigas din noi. (In acest sens, Parintele de fapt il incuraja pe viitorul preot sa se dedice cu toata seriozitatea vocatiei preotesti, iar nu grijilor barbato-muieresti ale multimii de gura-casca si bagareti in seama care e lumea din noi...)
Cu cat creste greutatea din afara, cu atat sporeste lumina dinlauntru si vine Pacea, cred eu...

Daca, insa, suntem centrati pe interesele noastre pamantesti si cautam perechea "ideala", atunci imi pare limpede: nu avem nici o treaba cu Taina Nuntii, cu lucrarea duhovniceasca si cu orice tine cu adevarat de Biserica. Suntem trupesti, plini de ifose, egoisti si deocamdata afara din Imparatie. Ca e ea sau alta, de fapt putin imi pasa, ca barbat: important e ca eu sa fiu satisfacut in nevoile mele lumesti, pana la adinci batraneti, de se poate. Similar poate gandi si femeia.
Dar asta nu e Voia lui Dumnezeu. Sa nu ne mai mintim pierzindu-ne vremea...

In concluzie, eu rezum toata discutia la aceasta: vrea omul sa se mantuiasca in con-lucrare cu o femeie care ii devine sotie prin binecuvantarea lui Dumnezeu? Vrea sa se tina de omorirea patimilor si de imbisericire autentica? Atunci, daca vrea barbatul SI vrea si femeia, foarte bine: sa se casatoreasca fara intarziere. Vor vedea mai apoi cum e cu toate detaliile, ca oricum vor fi mereu probleme, de toate felurile...

Iar daca nu vrea asta ci vrea sa se "aranjeze" confortabil si caldut, sa se "potriveasca", atunci... nu mai vad rostul discutiei. Nu aici; eventual, poate, la o bere, doua... la o cafelutza, la coada la coafor sau la frizerie.

Iertati-ma dar e prea grav cum ne mintim mai mereu, complicind lucrurile simple de dragul de a gasi justificari si portite pentru o alegere simpla si dreapta: imi lucrez despatimirea sau nu. Vreau sa slujesc omului launtric sau celui dinafara. (Pe amindoi odata nu se poate sa-i avem stapani.)

În prealabil postat de IonescuMarian

Se da urmatoarea problema: Eu si o ea . Varsta 24 de ani. Suntem impreuna de 7 luni de zile.
Timp in care am petrecut multe momente frumoase, dar si multe momente tensionante ( in care eram decisi sa punem punct relatiei ).
Ea isi doreste cat mai rapid cu putinta sa se casatoreasca ( "sa nu mai traiasca in pacat" ) insa eu nu doresc sa fac atat de repede acest pas din urmatoarele motive:
1. Avand in vedere ca au fost certuri destul de dese in care eram la un pas sa ne despartim, doresc sa mai las un timp de cunoastere ( chiar si un preot ma sfatuia sa fac asta ).
2. Mai intai de toate, as dori sa ne mutam impreuna ( deocamdata locuim separat ) pentru a ne cunoaste si mai bine si a trece impreuna prin unele etape ale vietii...sa vedem cum reactionam in unele momente, daca ne putem tolera unele tabieturi etc.
3. Nu avem o situatie financiara foarte buna incat sa se gandeasca la casatorie.

Avand in vedere "problema" de mai sus, cum ar trebui sa procedez?
Ea sustine sus si tare, ca nu mai are "timp de pierdut" , si daca nu ma hotarasc, ea ar vrea sa ne despartim. ( Nu stiu ce sa cred, daca ar fi in stare sa faca acest lucru, insa in alta ordine de idei, mi-as dori sa fac acest pas cand simt si eu, nu doar fortat de imprejurari ).

Astept cu interes, sfaturile voastre.

Multumesc.

Eu am sa scriu ce si cum gandesc in legatura cu situatia expusa initial si nu referitor la celelate comentarii. In primul rand eu nu inteleg fetele acestea disperate dupa maritis. Aici e ceva la mijloc. Sigur ea vrea "altceva" de la tine si e destul de rusinos o astfel de atitudine la o fata. Pe de alta parte ea ar putea fi influentata de rudele sale: "e un baiat bun, trebuie sa pui mana pe el, sa nu ti-l ia alta". O atitudine extrem de gresita si condamnabila! Cat despre cum gandesti tu, mie una mi se pare responsabil. In definiv probabil ea vrea doar un barbat si nu un sot.

În prealabil postat de IonescuMarian

Multumesc de raspuns.
Mai mult de atat, as vrea sa stiu cum o pot convinge sa mai amanam putin "marele moment". Nu sunt dispus sa o pierd, si o vad ca fiind viitoarea mea sotie, dar nu este acum momentul, si ea nu vrea sa inteleaga acest lucru.
Cand imi spune sa grabim lucrul acesta sa se intample, doreste din urmatoarele motive:
Ca traim in pacat ( nefiind casatoriti ) , ca avem relatii intime si ca dupa casatorie o sa fie altfel, o sa primim ajutor de la Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor etc.

Ooooo... este clar. Daca aveti deja atatea pacate ce ar mai fi unul in plus, si anume sa locuiti impreuna!? Si in definitv daca amandoi erati buni crestini nu pacatuiati. Acum in mod normal ar trebui sa va luati (cununie civila).

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Ana Tr.

Ooooo... este clar. Daca aveti deja atatea pacate ce ar mai fi unul in plus, si anume sa locuiti impreuna!? Si in definitv daca amandoi erati buni crestini nu pacatuiati. Acum in mod normal ar trebui sa va luati (cununie civila).

da, si sa se spovedeasca preotului pentru pacatul comis (curvie)

[cezar_ioan]

Da, spovedanie, amandoi. Si nu doar pentru neascultarea din afara casatoriei, adica iubirea trupeasca fara binecuvantarea Domnului. Ca asta e doar consecinta unei lumi de ganduri si obisnuinte pacatoase... Nu pica asa din pom neascultarea noastra de un fel sau altul, ea fiind legata de o intreaga defilare pe langa aratura. Sa nu imi spuneti ca nu-i asa, ca am priceput de mult ca noi suntem cu totul in abatere, in inima noastra pofticioasa si rebela, nu doar pe ici pe colo. O stiu din galcevile cu mine insumi, o stiu si de la altii care s/au istovit cu sine... Din cartile duhovnicilor, iarasi am aflat... Din Scriptura.
Asadar spovedanie generala, cu toata deschiderea de suflet si cu toata nadejdea in Puterea si Dragostea lui Dumnezeu, pentru a lumina viata iar nu pentru a fugi de o pedeapsa. Ca Tatal nostru nu e politist de cartier.... Ci Prietenul, Vindecatorul, Iubitorul Stapan al vietii omului. Cel ce ne ocroteste si ne poarta spre tot ce e mai bun pentru noi. Spre implinirea adevarata a destinului nostru omenesc. In acest sens crescator sunt lasate toate Poruncile Domnului: spre indreptarea fericita a vietii noastre, nu spre chinuiala... Crucea de care facem atata caz ca o purtam, nu e un pietroi de bice pe spinare, ci implinirea Fericirilor. Asta/i Crucea: implinirea, in noi, a Fericirilor. Aceasta este Imparatia lui Dumnezeu Cea dinlauntrul nostru... Sa o primim deschizindu-ne inima catre Fericirile insamantate de Domnul in ogorul fiintei noastre.

Spovedania este intrarea in Salonul Vindecarii: ce doctor adevarat, primindu-si pacientii, face altceva decat sa ii scape de chinuri? Cu atat mai mult, Doctorul Hristos! Venind noi cu raceala mortala a pamantului nostru lumesc, Domnul ne orinduieste tratamentul, prin duhovnicul nostru, asa incat sa ne vindecam deplin si sa ne bucuram de viata, sanatosi sufleteste, duhovniceste. Cu mare bucurie, de negasit pe lumea asta (ci numai in credinta dreapta).

Frica de a ne orindui si indrepta viata, alunecarea iar si iar in "solutiile" noastre copilaresti, mult mahneste pe Tatal nostru si mult rau ne face noua insine.
Ne e frica de vindecarea prin Spovedanie precum copilului ii e frica sa dechida gura ca sa se uite doctorul acolo, sa vada daca are sau nu rosu-n gat...:)

Spovedanie, un canon de indreptare asa cum randuieste duhovnicul si ... cu toata nadejdea si bucuria intoarcerii Acasa, fuga la cele cuviincioase si sfinte. La Cununie, mai intai, spre implinirea intregii bucurii si dezlegarea dragostei inmugurite-n noi.
Apoi rabdare si pace, rugaciune si dragoste simpla pentru alesul inimii noastre. Si viata merge mai departe, cu bucurii dar si cu necazuri felurite, cu prunci cat harazeste Domnul, cu de toate.

Sa lasam frica si indoielile nesfarsite, sa lasam tergiversarea pricinuita de auzite si rasauzite, sa lasam vuietul si strigatele de dezmat si de groaza ale lumii acesteia muribunde si furibunde in inselatoriile ei... Sa auzim, mai bine, spre folosul nostru, Cuvantul Drept al Dragostei. AMIN+